Private pension beneficiary inheritance rights vs. statutory ban on ceding pension assets via voluntary partition

Şedinţa publică din data de 11 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în data de 11 mai 2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea în parte a Normei nr. 27/2017, respectiv art. 12 alin. (5) din normă.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 134/CA/2021 din 09 noiembrie 2021, Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF, având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 134/CA/2021 din 09 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea– secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă.

În susţinerea motivului de casare invocat, recurentul-reclamant dezvoltă, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate:

a) instanţa nu se pronunţă asupra celor solicitate de reclamant prin petitul acţiunii;

b) face abstracţie de principiile şi regulile de aplicare a legislaţiei care reglementează transmiterea activului personal al defunctului către beneficiarii-moştenitori;

c) deşi legea specială tace, extrapolează interdicţiile din lege aplicabile participanţilor sau beneficiarilor şi asupra procedurii succesorale reglementată de C. civ.

d) face o aplicare greşită a principiului "nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet";

e) Nu ţine cont de textele art. 4 alin. (3) şi art. 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;

f) Nu soluţionează observaţiile reclamantului privind neconstituţionalitatea art. 12 alin. (5) din Norma nr. 27/2017.

Detaliind criticile expuse mai sus, recurentul arată că situaţia decesului unui participant la fondurile de pensii administrate privat, înainte de deschiderea dreptului la pensia privată, este reglementată prin textul art. 38 din Legea nr. 411/2004, articol ce nu reglementează nici o derogare de la C. civ. în materie de succesiuni, în sensul că nu instituie nici o interdicţie sau limitare a drepturilor succesorale a beneficiarilor, în calitatea lor de moştenitori ai patrimoniului succesoral. Ca urmare, succesiunea se transmite conform dreptului comun.

În schimb, arată recurentul, funcţie de calitatea de participant la fond sau beneficiar, prin Legea nr. 411/2004 sunt instituite o serie de interdicţii ce privesc activul personal. Astfel:

• în cazul participantului, în calitatea lui de contribuitor la fond, activul personal "nu poate face obiectul unei executări silite sau al unei tranzacţii, nu poate fi cesionat sau gajat, sub sancţiunea nulităţii actelor respective" (art. 48 alin. (2) şi (3).

• pentru beneficiari, în calitatea lor de moştenitori ai patrimoniului succesoral, articolul 38 din lege nu reglementează nici o interdicţie sau limitare a drepturilor lor succesorale. Din moment ce beneficiarul este moştenitorul participantului, "definit conform prevederilor C. civ.." este evident că această calitate se stabileşte conform procedurii succesorale reglementate de cod.

Afirmă recurentul că, doar după finalizarea acestei proceduri succesorale sunt incidente prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 411/2004: "Toţi participanţii şi beneficiarii la un fond de pensii au aceleaşi drepturi şi obligaţii şi li se aplică un tratament nediscriminatoriu" şi, implicit, interdicţiile referitoare la activul personal prevăzute de art. 48 alin. (2) şi (3): "nu poate face obiectul unei executări silite sau al unei tranzacţii, nu poate fi cesionat sau gajat, sub sancţiunea nulităţii actelor respective".

Afirmă recurentul că, în aplicarea Legii nr. 411/2004, Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis Norma nr. 27/2017 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat. Utilizarea activului personal net al participantului, în caz de deces, face obiectul Secţiunii a 3-a, art. 10 -18 din Normă.

În plus faţă de textul art. 38 din Legea nr. 411/2004, în art. 12 alin. (5) din normă se prevede următoarele: "Beneficiarul care este participant la un fond de pensii administrat privat nu poate ceda prin actul de partaj menţionat la alin. (2) lit. c) [actul de partaj voluntar-n.n.] dreptul de proprietate asupra contravalorii activului net al participantului decedat",

Susţine recurentul, reiterând argumentaţia expusă în faţa instanţei de fond, că textul art. 12 alin. (5) din normă excede textului art. .38 din Legea nr. 411/2004, adăugând la lege. Art. 38 din Legea nr. 411/2004 este singurul text care reglementează situaţia decesului unui participant la fond, înainte de deschiderea dreptului la pensia privată, fără a legifera o derogare de la C. civ. în ce priveşte procedurile succesorale. Inclusiv instanţa de fond constată prin considerentele sentinţei nr. 134/CA/09.11.202: "legea specială dispune că participantul nu are dreptul să transmită această contribuţie, dar nu cuprinde reglementări în privinţa beneficiarului ".

Cu toate acestea, în mod greşit, Curtea de Apel a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată, instanţa considerând că: "practica în materie succesorală a apreciat că nici beneficiarul nu poate să transmită dreptul moştenit întrucât, in ce îl priveşte, se aplică principiul "nemo plus iuris adalium transferre potest quam ipse habet"(nimeni nu poate da mai mult decât are): or, potrivit art. 1569 alin. (1)(1) din C. civ., nu pot face obiectul unei cesiuni creanţele care sunt declarate netransmisibile de lege."

Consideră recurentul că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a principiului, fără a distinge între drepturile participanţilor/beneficiarilor privind activul personal şi procedura legală de transmitere a succesiunii, conform C. civ.

Mai arată recurentul că instanţa de fond face abstracţie de principiile şi regulile de aplicare a legislaţiei care reglementează transmiterea activului personal al defunctului către beneficiarii moştenitori.

Între participant şi beneficiarii moştenitori transmiterea activului personal este făcută prin legislaţia incidentă, respectiv:

• legea specială: art. 38 din Legea nr. 411/2004 secondat de art. 10-18 din Norma ASF nr. 27/2017, ca legislaţie secundară. Raportul dintre cele două este reglementat de art. 4 alin. (3) şi art. 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Aplicabilitatea principiului de drept: Lex superior derogat legi inferiori";

• dreptul comun: art. 953 - 1.163 din C. civ.

Raportul dintre legislaţia specială şi dreptul comun se stabileşte conform principiului de drept: "specialia generalibus derogant".

În condiţiile în care ierahia actelor juridice determină forţa juridică a acestora, actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele şi potrivit normelor care le guvernează, de nivel superior. Este evident că dispoziţiile art. 12 alin. (5) din Norma nr. 27/2017 trebuiau emise în limitele şi potrivit normelor care le ordonă şi nu pot excede textului art. 38 din Legea nr. 411/2004, în aplicarea căruia a fost emisă. Acestea nu pot să conţină soluţii legislative care să fie contrare cu concepţia sau finalitatea urmărită de actul de bază, deoarece ar veni în conflict cu acesta.. Aceste aspecte sunt reglementate prin textul art. 4 alin. (3) şi 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative

Deşi, instanţa de fond apreciază mecanismul juridic al partajului succesoral ca "act ce finalizează deferirea moştenirii, punând capăt stării de coproprietate dintre moştenitori" a considerat că: "beneficiarul nu poate să transmită dreptul moştenit întrucât, în ce îl priveşte, se aplică principiul "nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet"(nimeni nu poate da mai mult decât are): or potrivit art. 1569 alin. (1) din C. civ., nu poate face obiectul unei cesiuni creanţele care sunt declarate netransmisibile de lege". Conform considerentelor instanţei, transmiterea activului personal nu se face prin legislaţia incidenţă după principiile şi regulile de aplicare a acesteia, ce conform principiului enunţat.

Reiterează recurentul faptul că, Legea nr. 411/2004 nu interzice transmiterea activului personal de la participant către beneficiar, iar art. 38, incident în astfel de situaţii, nu restricţionează transmiterea activului personal prin procedurile succesorale reglementate de C. civ.. Singura restricţie este introdusă prin legislaţia secundară: art. 12 alin. (5) din Norma nr. 27/2017.

În temeiul art. 48 alin. (2) şi 3) din legea specială, art. 1569 alin. (1) din C. civ. este aplicabil participanţilor la fond atâta vreme cât aceştia sunt în viaţă, în cazul beneficiarilor doar după finalizarea procedurilor succesorale. În tăcerea art. 38 din legea specială, aplicabilitatea articolul 1569 alin. (1) din C. civ. nu poate fi extinsă şi asupra procedurii succesorale în sine, aşa cum o face articolului 12 din norma ASF.

Discutabil este şi considerentul instanţei de fond în sensul că: "prezentarea certificatului de moştenitor este obligatorie doar în cazul în care moştenitorul nu are calitate de participant la un fond de pensii administrat privat". Per a contrario, rezultă că moştenitorul care are calitate de participant la un fond de pensii administrat privat nu trebuie să-1 prezinte.

În final susţine recurentul că o asemenea abordare, pe de o parte, neagă rolul Certificatul de moştenitor, ca "dovada calităţii de moştenitor", pe de altă parte contravine textului art. 12 alin. (2) lit. c) din Norma ASF care prevede pentru beneficiar obligaţia de a depune la administratorul fondului de pensii administrat privat certificatul de moştenitor.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Chestiunea de drept dezlegată de instanţa de fond şi care este supusă controlului judiciar prin intermediul cererii de recurs formulate, constă în faptul de a stabili dacă Norma A.S.F. nr. 27/2017, prin art. 12 alin. (5) este nelegală, prin aceea că adaugă la art. 38 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, în executarea căreia a fost adoptată.

Înalta Curte reţine că la emiterea normei mai sus menţionate s-au avut în vedere, atât dispoziţiile art. 36, art. 37, art. 38 şi art. 136 din Legea nr. 411/20046, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) şi d) din O.U.G. nr. 93/2012, precum şi pe cele ale art. 24 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 93/2012, A.S.F. exercită atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control asupra sistemului de pensii private conform Legii nr. 411/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea si funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private. Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 62/2009.

Norma ASF nr. 27/2017 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat, a fost emisă în virtutea atribuţiilor acestei autorităţi stabilite prin actele normative menţionate anterior, fiind o concretizare prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) şi lit. b) din Constituţie, potrivit cărora statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară.

Analizând criticile recurentului potrivit cărora, "Excedând textului art. 38 din lege (Legea nr. 411/2004), Norma A.S.F. (nr. 27/2017) este singura care îngrădeşte explicit drepturile succesorale ale moştenitorilor-beneficiari prin textul art. 12 alin. (5), deşi este un act normativ de nivel inferior ce trebuia să fie emis în limitele şi potrivit normelor de nivel superior pe care le guvernează (...) Aduce o gravă îngrădire a dreptului la moştenire garantat în art. 46 din Constituţia României", Înalta Curte constată că art. 12 alin. (5) din Norma ASF este edictat în explicitarea dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 411/2004, fiind o normă de nivel secundar care detaliază regula stabilită de legislaţia primară a cărei punere în aplicare o asigură.

Este de esenţa reglementărilor de nivel secundar, indiferent că sunt norme metodologice de aplicare a unei legi, adoptate de Guvern sau reglementări emise de organe ale administraţiei publice centrale (ministere), ori de norme emise de autorităţi publice autonome, cu atribuţii de reglementare în anumite domenii stabilite prin legi speciale, ca acestea să fie mai detaliate/descriptive decât legea care stă la baza emiterii acestora.

Prevederile din normă a căror anulare este cerută, respectiv dispoziţiile art. 12 alin. (5), reprezintă o reglementare necesară în aplicarea prevederilor legale primare. Legiuitorul a înţeles să consacre o reglementare distinctă în legislaţia secundară care nu excede cadrului legal primar ce reprezintă regula generală. Norma emisă de A.S.F. clarifică modalitatea de punere în aplicare a prevederilor relevante din Legea nr. 411/2004 referitoare la cazul decesului unui participant înainte de deschiderea dreptului la pensia privată, astfel cum se prevede la art. 12 alin. (5) din norma mai sus menţionată.

Aşadar, textul art. 12 alin. (5) din Norma A.S.F. nr. 27/2017 nu excedează legii, ci permite punerea în aplicare a prevederilor art. 38 din Legea nr. 411/2004, fiind de natură a oferi soluţii pentru problemele întâlnite în practică.

Sub acest aspect, relevanţă au şi dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:"(2) Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivă, precum şi de la insuficientele lesislaţiei în vigoare ".

Această regulă instituie cerinţa utilităţii normei din legislaţia secundară. în sensul că rolul legislaţiei secundare este acela de a înlătura eventualele lipsuri de reglementare identificate în practică la nivelul legislaţiei primare, de a aplica şi explica textul de lege, reglementarea secundară fiind de natură a introduce în legislaţie, "instrumentele" necesare punerii în aplicare, în cazul de faţă, a prevederilor art. 38 din Legea nr. 411/2004.

Referitor la susţinerile recurentului potrivit cărora, art. 12 alin. (5) din Norma ASF nr. 17/2017 adaugă la lege, îngrădind dreptul la moştenire, principiu fundamental reglementat prin dispoziţiile art. 46 din Constituţie, Înalta Curte constată că această critică este nefondată, având în vedere că, dimpotrivă, prin norma menţionată, în întregul ei, se consacră dreptul moştenitorilor participantului decedat de a deveni beneficiari ai activului net al pensiei private la care a contribuit defunctul lor autor, stabilindu-se anumite obligaţii în sarcina administratorului fondului de pensie, tocmai în vederea protejării drepturilor beneficiarilor moştenitori.

Interdicţia prevăzută de art. 12 alin. (5) din norma ASF nu vizează dreptul la moştenire asupra activului net al pensiei private deţinută de autorul decedat în contul administratorului, moştenire care poate fi a unui beneficiar unic sau în cote- părţi, ci se referă la înstrăinarea de către un beneficiar care este şi participant la un fond de pensii privat, printr-un act de partaj voluntar, a dreptului de proprietate asupra contravalorii activului net a participantului decedat.

Cu alte cuvinte, beneficiarul moştenitor are dreptul, recunoscut prin art. 12 alin. (1) şi (2) din Norma ASF nr. 17/2017 de a primi contravaloarea activului net al participantului decedat, dobândind astfel drept de proprietate asupra sumei primite.

Prin urmare, beneficiarul nu poate să înstrăineze printr-un act de partaj voluntar, întocmit anterior formulării cererii către administrator pentru primirea contravalorii activului net, un drept de proprietate asupra unei sume de bani, drept de proprietate care se naşte în persoana beneficiarului doar în momentul primirii sumei constituite cu titlu de pensie privată de către participantul decedat.

Înalta Curte reţine că din întreaga reglementare a Legii nr. 411/2004 şi a Normei ASF nr. 17/2017, rezultă caracterul intuituu personae al contribuţiei participantului la un fond de pensii administrat privat, motiv pentru care art. 48 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a consacrat inalienabilitatea şi insesizabilitatea activului personal deţinut cu titlu de pensie la un fond privat.

În acest context, dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 411/2004 potrivit cărora, "Drepturile beneficiarilor prevăzuţi la alin. (1) sunt aceleaşi cu cele ale participanţilor la acel fond de pensii" nu lasă loc de o interpretare, în sensul că moştenitorii participanţilor decedaţi pot să aibă şi alte drepturi recunoscute însă, de reglementările de drept civil/comun din materia moştenirii.

Abordarea juridică propusă de recurentul-reclamant nu poate fi primită, deoarece dreptul succesoral nu poate fi exercitat cu încălcarea unor limitări impuse prin legi speciale, astfel cum este şi Legea nr. 411/2004, astfel cum a fost pusă în executare prin Norma ASF nr. 17/2017.

În acest context, Înalta Curte reţine că art. 12 alin. (5) din Norma nr. 17/2017 nu face decât să expliciteze prevederea legală conţinută în art. 38 alin. (2) din Legea nr. 411/2004, în sensul de a menţiona expres că interdicţia impusă participanţilor de a nu putea înstrăina, cesiona, gaja activul net al pensiei private, se aplică şi beneficiarilor moştenitori, în cazul întocmirii unui act de partaj voluntar, ca singură situaţie juridică creată între mai mulţi moştenitori ai aceluiaşi participant, în care s-ar fi putut proceda la cesiunea dreptului de a primi contravaloarea activului net între beneficiarii participantului decedat.

Aşadar, chiar dacă există un act de partaj voluntar între moştenitorii participantului decedat, în ceea ce priveşte activul net al pensiei administrată de un fond privat, fiecare moştenitor trebuie să îşi păstreze cotele cuvenite potrivit legii şi să primească, potrivit acestora, contravaloarea cuvenită din activul net existent în contul administratorului.

În considerarea argumentaţiei expuse, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod judicios, a dat relevanţă principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet şi l-a coroborat cu dispoziţiile art. 1569 alin. (1) din C. civ., conchizând că nimeni nu poate transmite mai mult decât are, iar creanţele care sunt declarate netransmisibile prin lege nu pot fi cesionate.

Pe de altă parte, din economia dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Norma ASF nr. 17/2017, pentru valorificarea dreptului de utilizare a activului personal net al participantului decedat, beneficiarului îi sunt permise doar opţiunile stabilite de lege, şi anume: fie cumularea conturilor, dacă beneficiarul are el însuşi calitate de participant, fie plata unică ori în rate pe o durată de maximum 5 ani, dacă moştenitorul nu are calitate de participant la un fond de pensii administrat privat."

Or, interdicţia impusă de art. 12 alin. (5) din Norma ASF nr. 17/2017 vizează doar beneficiarii care au şi calitatea de participanţi la un fond de pensii administrat privat şi care se încadrează în categoria beneficiarilor care au dreptul la cumularea celor două conturi (art. 12 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 17/2017). Logica juridică a acestei prevederi se regăseşte în faptul că prin cumularea celor două conturi (al participantului decedat şi al beneficiarului moştenitor) este creat un cont unic, pe numele beneficiarului care însă are şi calitatea de participant în nume propriu, dreptul său de dispoziţie privind activul net al pensiei private, rezultat din contopirea celor două active, fiind grevat de interdicţiile impuse de art. 48 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 411/2004.

De altfel, aşa cum am precizat mai sus, dreptul de proprietate asupra contravalorii activului net se naşte doar în momentul remiterii efective a sumei aflate în cont, către beneficiarul moştenitor.

Aşadar, în masa succesorală a persoanei decedate intră şi contribuţia pe care a avut-o la un fond de pensii administrat privat, pilon II. Această contribuţie este inalienabilă prin acte între vii - regim juridic stabilit prin Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Deşi este permisă transmisiunea dreptului asupra contribuţiei prin moştenire, moştenitorului participant îi este interzisă cesiunea dreptului de proprietate asupra contravalorii activului net, deoarece prin cumularea activelor el a rămas doar participant, neputând cesiona dreptul său unui comoştenitor prin act de partaj voluntar.

Înalta Curte constată că afirmaţiile recurentului -reclamant, conform cărora, instanţa de fond " nu ţine cont de textele art. 4 alin. (3) şi 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativa pentru elaborarea actelor normative" nu pot fi reţinute.

În acord cu prima instanţă, instanţa de control judiciar constată că Norma A.S.F. nr. 27/2017 clarifică modalitatea de punere în aplicare a prevederilor relevante din Legea nr. 411/2004 referitoare la modul în care activul personal al participantului este utilizat în anumite situaţii speciale legate de împlinirea vârstei de pensionare, de invaliditate sau deces.

Prevederile din Normă a căror anulare este cerută în prezenta cauză, respectiv art. 12 alin. (5), reprezintă o reglementare necesară în aplicarea prevederilor legale primare. Legiuitorul a înţeles să consacre o reglementare distinctă în legislaţia secundară care nu excede cadrului legal primar ce reprezintă regula generală. Norma emisă de A.S.F. explicitează modalitatea de punere în aplicare a prevederilor art. 38 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 411/2004 referitoare la cazul decesului unui participant înainte de deschiderea dreptului la pensia privată.

În ceea ce priveşte alegaţiile referitoare la prezentarea certificatului de moştenitor de către beneficiar, Înalta Curte constată că este adevărat că Norma ASF nr. 17/2017, impune prin art. 12 obligativitatea prezentării lui ca dovadă a moştenirii doar în situaţia beneficiarilor care nu au calitatea de participanţi şi care au dreptul la plata contravalorii activului net, însă, această chestiune nu are incidenţă asupra legalităţii art. 12 alin. (5) din acelaşi act normativ, care vizează situaţia beneficiarilor participanţi la un fond privat de pensii.

Pe de altă parte, norma nu impune prezentarea de către beneficiar doar a certificatului de moştenitor ca dovadă exclusivă a acestei calităţi, fiind enumerate şi alte înscrisuri care au aceeaşi putere doveditoare în ceea ce priveşte calitatea de moştenitor.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă, soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 134/CA/2021 din 09 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea– secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2022.