CNCD incompetence to review judicially created salary disparities as non-discrimination under O.G. 137/2000

Şedinţa publică din data de 11 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, la data de 01.02.2019, prin declinare de competenţă de la Tribunalului Ialomita, reclamantul Sindicatul Casei de Asigurări de Sănătate Ialomiţa, în nume propriu şi în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, formulând contestaţie împotriva Hotărârii nr. 177/09.05.2018 emise de pârât, solicitând admiterea contestaţiei şi desfiinţarea hotărârii atacate

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 15 din 10 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Casei de Asigurări de Sănătate Ialomiţa, în nume propriu şi în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate pa pct. 1.2. au formulat recurs Sindicatul Casei de Asigurări de Sănătate Ialomiţa, A., B., C., D., E., F., G., H., I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6, recurenţii afirmă că motivarea instanţei de fond este una succintă, instanţa mărginindu-se a relua textele legale, fără a cerceta motivele arătate de reclamanţi în acţiune şi fără a ţine seama de îndrumările date de instanţa de recurs prin decizia de casare.

Afirmă recurenţii nelegalitatea sentinţei recurate prin nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., lipsa motivării echivalând cu nesoluţionarea fondului cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă, recurenţii invocă faptul că au existat două soluţii contrare pronunţate de instanţele de judecată, unele de admitere, iar altele de respingere a cererilor privind plata integrală a unor drepturi salariale, respectiv suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază pentru salariaţii care erau în aceeaşi instituţie.

Aşa fiind, chestiunea de constat era dacă există sau nu discriminare în raport de dispoziţiile legale referitoare la "persoanele tratate diferit" nefiind vorba de interpretarea şi aplicare legii, aceasta făcându-se deja prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele respective.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele arătate în cele ce urmează.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi invocă nemotivarea sentinţei instanţei de fond, susţinând că nu au fost analizate argumentele dezvoltate prin acţiunea introductivă de instanţă, ceea ce implică o necercetare a fondului cauzei.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a fost învestită cu analizarea legalităţii Hotărârii nr. 177 din 09.05.2018 a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care acesta a admis excepţia necompetenţei acestei autorităţi, având în vedere că petenţii solicită interpretarea şi aplicarea legii, atribuţie care aparţine exclusiv instanţelor judecătoreşti.

Analizând considerentele sentinţei recurate, instanţa de recurs constată că, în raport de motivarea cererii de chemare în judecată, care se întinde pe aproximativ jumătate de pagină, instanţa de fond a oferit un raţionament juridic detaliat, circumscris limitelor învestirii, cercetând legalitatea actului administrativ atacat prin raportare la aspectul necompetenţei CNCD, autoritatea pârâtă nepronunţând o soluţie asupra fondului dreptului subiectiv invocat de reclamanţi.

Prin urmare, sentinţa pronunţată respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din Corul de proecdruă civilă, considerentele acesteia reflectând convingerea intimă a judecătorului că soluţia pronunţată este cea legală şi temeinică.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Fără a indica în mod expres care sunt normele de drept material încălcate prin sentinţa recurată, recurenţii reiterează susţinerea, potrivit căreia există hotărâri judecătoreşti contrare, în ceea ce priveşte includerea în salariul de bază a suplimentului postului de 25%, ceea ce a condus la salarizarea diferită a angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi instituţii publice.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, în cauză se analizează doar faptul dacă pârâtul CNCD avea sau nu competenţă materială să se pronunţe asupra pretinsei stări de discriminare invocată de recurenţi.

Or, instanţa de control judiciar constată că sesizarea reclamanţilor referitoare la existenţa unei fapte de discriminare săvârşită de instituţia angajatoare prin acordarea suplimentului postului doar pentru o parte dintre angajaţii săi, în baza unor hotărâri judecătoreşti contrare, excedează ariei de reglementare a O.G. nr. 137/2000.

Astfel, în mod corect, instanţa de fond, pornind de la dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (4) din O.G. nr. 137/2000 care defineşte noţiunea de "discriminare" şi de "comportament discriminatoriu" coroborate cu cele ale art. 18 şi art. 19 din acelaşi act normativ vizând atribuţiile şi competenţa CNCD, a stabilit că sesizarea reclamanţilor depăşeşte cadrul legal în materia discriminării.

Înalta Curte aminteşte faptul că recurenţii nu invocă un comportament discriminatoriu al instituţiei angajatoare, prin aplicarea legii în mod diferit, unor persoane aflate în aceeaşi situaţie de fapt şi juridică, în privinţa cărora legea prevedea un drept subiectiv. Nemulţumirea recurenţilor vizează, în realitate, o practică neunitară a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, instituţia angajatoare a fost obligată să pună în executare hotărâri judecătoreşti definitive, prin care a fost recunoscut unei părţi dintre colegii recurenţilor, dreptul la suplimentul postului.

Or, Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării nu are competenţă să cenzureze o situaţie juridică creată pe cale judecătorească, fără a exista un comportament discriminatoriu iniţiat de angajator, neavând atribuţii nici în a cerceta modul în care o instanţă de judecată înţelege să intepreteze şi să aplice legea într-o situaţie de speţă.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C., G., A., E., I., Sindicatul Casei de Asigurări de Sănătate Ialomiţa, D., H., B. şi F. împotriva sentinţei nr. 15 din 10 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2022.