Limits of annulment appeal: exclusion of substantive re-litigation in enforcement proceedings

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.09.2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman, B. - Director OI Pocu Men şi Ministerul Fondurilor Europene, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună:

- aplicarea unei amenzi Directorului OI POCU MEN, de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, începând din data de 27.07.2020 şi până la executarea efectivă a sentinţei nr. 953/05.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ si Fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2855/25.06.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016;

- obligarea Ministerului Educaţiei Naţionale - Direcţia OI POCU şi a Ministerului Fondurilor Europene la plata:

• în principal, a unei penalităţi în valoare de 10.904,53 RON pe zi de întârziere,

• în subsidiar, a unei penalităţi în valoare de 1.000 RON pe zi de întârziere, pentru aceeaşi perioada (27.07.2020 - executarea efectiva a obligaţiilor).

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1271 din 23 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Fondurilor Europene şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

A admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale – Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman (OI – POCU) şi Directorul OI – POCU MEN, B..

A aplicat Directorului OI – POCU MEN, B., amenda de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data pronunţării hotărârii şi până la executarea efectivă a sentinţei civile nr. 953/5.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin respingerea recursurilor prin decizia civilă nr. 2855/25.06.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A obligat pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale – Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman (OI – POCU) să-i plătească reclamantei penalităţi de 500 RON pe zi de întârziere, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la executarea efectivă a sentinţei civile nr. 953/5.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin respingerea recursurilor prin decizia civilă nr. 2855/25.06.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1271 din 23 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pârâţii Ministerul Educaţiei - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman şi B. – Director OI POCU MEC au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs s-a referit la faptul că recurenta nu mai are atribuţii în soluţionarea cererii reclamantei. S-a afirmat că, în prezent, contractul de finanţare al proiectului x încheiat la data de 21.04.2014 a încetat la data de 21.04.2017 or eligibilitatea cheltuielilor nu se aplică în afara unui contract de finanţare încheiat de autoritatea contractantă cu beneficiarii. Reanalizarea acestor cheltuieli ar echivala cu reactivarea contractului de finanţare după împlinirea termenului acestuia fără niciun act adiţional l contractului prin care părţile contractante să confină la prelungirea duratei acestuia.

Activitatea de control a modului de implementare a contractului după împlinirea termenului acestuia nu se întemeia pe prevederile contractului ci pe prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 iar stabilirea neregulilor a fost realizată înăuntrul termenului de 5 ani prevăzut de această prevedere legală.

De asemenea, s-a afirmat că instituţia funcţionează conform prevederilor Acordului de delegare a unor operaţiuni POCU, fiind lipsit de efecte juridice Acordul de delegare POSDRU, astfel încât nu poate da curs executării Deciziei nr. 2855/2020, întrucât nu are delegate decât activităţi de control şi monitorizare. Conform punctului III alin. (3) fila x din Acordul de delegare a anumitor atribuţii privind implementarea Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, AM-POCU este responsabilă pentru luarea deciziei finale privind eligibilitatea cheltuielilor şi pentru efectuarea plăţii.

Recurenta a susţinut că a efectuat demersurile dispuse imperativ de Instrucţiunea AM nr. 58197/26.09.2017, rezultatele fiind transmise prin poştă electronică către DGPECU prin adresa nr. x/28.09.2020 pentru ca AM să se achite de obligaţia de plată a sumelor dispuse de instanţă prin anularea scrisorilor de informare a beneficiarilor.

Un al doilea motiv de recurs se referă la data de la care prima instanţă a aplicat sancţiunile, recurenta afirmând că decizia supusă executării a fost primită de instituţie la data de 22.07.2020 şi nu poate produce efecte decât de la data comunicării, de la care curge şi termenul de executare.

În fine, prin cel de al treilea motiv de recurs recurenta a afirmat că a întreprins demersurile dispuse imperativ de Instrucţiunea AM nr. 58197/26.09.2017, rezultatele fiind transmise prin poştă electronică către DGPECU prin adresa nr. x/28.09.2020, înainte de pronunţarea Hotărârii nr. 1271/2020 astfel încât obligaţia de executare a deciziei nr. 2855/26.06.2020 a fost îndeplinită.

1.4. Hotărârea contestată

Prin Decizia nr. 1772 din 22 martie 2021 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020, s-a respins recursul declarat de recurenţii-pârâţi Ministerul Educaţiei - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman şi B. – Director OI POCU MEC împotriva sentinţei civile nr. 1271 din 23 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2. Contestaţia în anulare

2.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie contestatorii Ministerul Educaţiei – Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman şi B. – Director OI POCU MEC au formulat, în temeiul art. 503 alin. (2) si alin. (3) din C. proc. civ., contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1772/2021 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cu privire la aspectele de nelegalitate a deciziei atacate, s-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 431 alin. (2) şi art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât în cauza nr. x/2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în hotărârea definitivă şi irevocabilă nr. x/2020, a tranşat calitatea procesuală a părţilor litigante, statuând explicit faptul că obligaţia plăţii îi revine autorităţii de management, respectiv Ministerului Fondurilor Europene, ceea ce îi conferă acestuia calitate procesuală pasivă în litigiu, instanţa de executare stabilind sancţiuni împotriva altor părţi litigante.

O.I. P.O.C.U., fost O.I. P.O.S.D.R.U. este doar o structură de control, monitorizare, constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare, care niciodată nu a primit delegare pentru a face plăti, cum din eroare a reţinut instanţa de recurs.

S-a arătat că, pentru punerea în practică a Deciziei I. C. civ..J. nr. 2855/2020 s-a procedat la executarea de bunăvoie a dispoziţiilor instanţei, autoritatea întreprinzând, în mod legal şi în termen, toate obligaţiile care reveneau din punct de vedere instituţional pentru executarea deciziei, dispunându-se verificarea pe fond a cererilor de plată şi de rambursare, comunicând documentele către D.G. P.E.C.U. - ordonatorul de plăţi al O.I. P.O.C.U. M.E., înăuntrul termenului de 30 zile prevăzut de prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pretenţia reclamanţilor fiind nefondată.

Soluţia instanţei de recurs este rezultatul unei erori materiale, respectiv al omisiunii instanţei de a cerceta cauza în fond si prin prisma întregului material probator. Instanţa de recurs a considerat că adresa nr. x/2020 nu constituie un act de analizare a unor contestaţii, aşa cum fusese stabilit prin titlul executoriu supus executării, fără a solicita efectuarea probei de conţinut a documentelor transmise la data de 28.09.2020, aspectele invocate pe calea recursului rămânând neanalizate.

Decizia a fost pronunţată cu depăşirea/încălcarea atribuţiilor legale ale Directorului O.I. P.O.C.U. M.E. si ale O.I. P.O.C.U. M.E., aceasta nefiind decât o structură de control, monitorizare, constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare care niciodată nu a primit delegare pentru a face plăţi, aşa cum din eroare a reţinut instanţa de recurs şi care prin deciziile Directorului B., de la data receptării Deciziei ICCJ nr. 2855/2020, a întreprins în termenul legal, în mod voluntar, toate măsurile legitime si legale, conform atributelor legale, care reies din Instrucţiunea DGPECU nr. 58197/2017, Ordinul MFE nr. 4409/2015 şi acordul de delegare a anumitor atribuţii privind implementarea programului.

S-a arătat că atât O.I. P.O.C.U. M.E. cât si Directorul B. au emis/întocmit noile scrisori de informare a beneficiarului în soluţionarea cererilor de plata si a cererilor de rambursare, transmiţând DGPECU documentele în cauză, punând în practică voluntar decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2855/2020 înainte de data de 17.09.2020 când s-a înregistrat pe rolul instanţei de fond cauza nr. x/2020, aspect de care instanţa nu a ţinut cont în judecarea cauzei.

S-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare formulate împotriva hotărârii civile nr. 1772/2021 emise de Î.C.C.J., în temeiul art. 503 alin. (2) si alin. (3) C. proc. civ., anularea Hotărârii Civile nr. 1772/2021 emise de Î.C.C.J. şi soluţionarea cauzei printr-o nouă hotărâre prin care să se respingă cererea ca rămasa fără obiect.

2.2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

2.2.1. Potrivit primului motiv invocat, respectiv, conform dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când "dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Semnificaţia conceputului de "eroare materială" a fost dezvoltată doctrinar şi jurisprudenţial, păstrându-şi actualitatea şi în urma modificărilor survenite prin noul din C. proc. civ., prin opoziţie cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural.

În speţa dedusă judecăţii, contestatorii reclamă împrejurarea că Directorul O.I. P.O.C.U. M.E. si O.I. P.O.C.U. M.E. reprezintă doar o structură de control, monitorizare, constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare, care niciodată nu a primit delegare pentru a face plăti, aşa cum din eroare a reţinut instanţa de recurs şi că prin deciziile Directorului B., de la data receptării Deciziei Î.C.C.J. nr. 2855/2020, a întreprins în termenul legal, în mod voluntar, toate măsurile legitime si legale, conform atributelor legale, care reies din Instrucţiunea D.G.P.E.C.U. nr. 58197/2017, Ordinul MFE nr. 4409/2015 şi acordul de delegare a anumitor atribuţii privind implementarea programului.

Reţine Înalta Curte că în jurisprudenţa CEDO s-a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (Ryabykh contra Rusiei). De asemenea, s-a arătat că puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei.

În realitate, ceea ce urmăresc contestatorii prin exercitarea căii de atac extraordinare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a soluţiei adoptate în ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs.

Aceste erori invocate de contestatori nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că excedează prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care a conceput contestaţia în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare şi nu de reformare.

Din perspectiva analizei efectuate în prezenta decizie, se constată că motivele invocate de contestatori nu se circumscriu noţiunii de greşeală materială, astfel cum este reglementată în cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Conchizând, Înalta Curte reţine că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).

În lipsa unor circumstanţe substanţiale şi imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, prezenta contestaţie în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunile invocate au fost analizate de ambele instanţe de judecată (fond şi recurs).

2.2.2. În ceea ce priveşte contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Dispoziţiile legale menţionate au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv.

Fiind o cale de retractare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă, care s-a pronunţat asupra motivelor de casare invocate de parte.

Pentru o apreciere completă a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., este necesar să se facă distincţie între motivele de nelegalitate şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent - dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 488 din C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Aspectele invocate de către contestatori, expuse în cadrul subpunctului 2.1. al prezentei hotărâri, respectiv, criticile privind încălcarea autorităţii de lucru judecat cu privire la cadrul procesual, criticile privind constatarea executării obligaţiei stabilite prin decizia nr. 2855/25.06.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, anterior înregistrării dosarului nr. x/2020 şi cele privind efectele adresei nr. x/28.09.2020 prin prisma prevederilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, nu reprezintă decât apărări formulate în calitate de pârâţi şi care nu ar fi fost analizate de către instanţa de recurs, prin hotărârea atacată.

Înalta Curte nu poate accepta această teză pentru că adaugă nepermis la lege, într-o materie în care abordarea judecătorului nu poate fi decât restrictivă, adică limitată la motivele care îngăduie anularea unei hotărâri judecătoreşti trecute în puterea lucrului judecat.

După cum rezultă din hotărârea atacată, considerentele pentru care instanţa de control judiciar, învestită cu un recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a adoptat această soluţie, sunt clar explicate în decizia atacată, care răspunde tuturor exigenţelor de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, atât prin prisma dispoziţiilor 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., dar şi a art. 6 § 1 C.E.D.O.

2.2.3. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata A., Înalta Curte reţine, faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", şi faţă de factura depusă la dosar, care face dovada acestora, caracterul întemeiat al cererii, urmând a încuviinţa cererea de acordare a acestora.

2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate.

Faţă de cele de mai sus, cum în speţă, motivele formulate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 alin. (1) pct. 2 sau 3 din C. proc. civ., contestatorii urmărind, în realitate, o rejudecare a recursului pentru motive nepermise de lege, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ministerul Educaţiei – Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman şi B. – Director OI POCU MEC împotriva Deciziei nr. 1772 din 22 martie 2021 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Obligă contestatorii la plata sumei de 2380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului A..

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 martie 2022.