FGA moral damages quantification: Equitable assessment of psychological trauma versus rigid medical care day thresholds

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 13.08.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 15972/17.07.2018 emisă de către pârât, prin intermediul căreia a solicitat anularea în parte a acesteia, în sensul admiterii integrale a cererii de plată adresată F.G.A., înregistrată sub nr. x/07.03.2017, respectiv admiterii integrale a creanţei reprezentând daune morale, în valoare de 55.000.00 RON, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2287 din 18 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal-veche s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

S-a anulat în parte Decizia FGA nr. 15972/17.07.2018 emisă de pârât, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate.

A fost obligat pârâtul FGA să plătească reclamantei şi suma 2.800 RON cu titlu de daune morale (total cuvenit al daunelor morale 6.000, din care 3.200 RON acordate de pârât prin art. 1 al deciziei).

S-a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în valoare de 500 de RON, reprezentând onorariu avocat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul solicitând casarea în parte a sentinţei recurate si respingerea în tot a acţiunii formulate de intimata-reclamanta si menţinerea în întregime a Deciziei nr. 15972/17.07.2018 cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Faţă de considerentele reţinute de prima instanţă prin hotărârea pronunţată, s-a arătat că recursul si criticile formulate se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 (când hotărârea cuprinde motive contradictorii) şi pct. 8 (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material) din C. proc. civ.

Deşi instanţa de fond a reţinut că în lipsa unor criterii si limite legale, în mod corect paratul FGA s-a raportat la un criteriu obiectiv si rezonabil (zilele de îngrijiri medicale), respectiv 20 de zile de îngrijiri medicale, în contradicţie cu motivarea anterioara, si în lipsa unor documente medicale, care să poată justifica încadrarea în pragul 2 valoric din anexa nr. 2 din Procedura de soluţionare pe calc amiabila a pretenţiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, adoptata prin Decizia FGA nr. 142/26.05.2016, a apreciat ca vătămarea corporala suferita de reclamanta a lăsat suferinţe fizice si psihice de durata, aspecte relevate de martorul B..

Trecând peste criteriul reprezentat de numărul de îngrijiri medicale, validat ca fiind criteriu obiectiv de soluţionare în echitate a cererilor de plata, instanta de fond, în mod contradictoriu si cu încălcarea normelor invocate în motivarea hotărârii pronunţate (art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 si art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 1387 alin. (1) si art. 1391 alin. (1) C. civ.) a apreciat ca suma acordata de FGA nu este de natura sa asigure o justa despăgubire.

A arătat recurentul că potrivit Raportului medico-legal întocmit la data de 30.11.2015, reclamanta a fost internata o zi, la data de 28.09.2015, la Spitalul Clinic de Urgenta Bucureşti, secţia Ortopedie, concluzia fiind ca necesita 15-20 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, leziunile traumatice corporale constatate nefiind de natura să îi pună viaţa în primejdie si nu se constituie infirmitate.

Declaraţia martorului B. nu prezintă relevanţă în raport de criteriul avut în vedere în soluţionarea cererii de plata, respectiv, numărul de zile de îngrijiri medicale, nefiind depuse documente medicale care sa permită încadrarea în pragul valoric 2 din Procedura de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, adoptata prin Decizia FGA nr. 142/26.05.2016.

Suma acordată de instanţa de fond se încadrează la pragul 2 aplicabil persoanelor care au suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare între 31 si 90 zile de îngrijiri medicale.

În cauza nu poate fi vorba de cheltuieli de îngrijire medicala, cheltuieli determinate de sporirea nevoilor de viaţa ale celui păgubit astfel încât sa fie incidente dispoziţiile art. 1387 alin. (1) C. civ., si nici de o restrângere a posibilităţilor de viaţă familiala si socială, astfel încât sa fie incidente dispoziţiile art. 1391 alin. (1) C. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata – reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, a susţinut reclamanta că prejudiciul moral suferit poate fi probat prin orice mijloc de probă, inclusiv declaraţie de martor, astfel cum a fost aceasta valorificată de instanţa de fond.

Totodată, în stabilirea acestui prejudiciu trebuie să fie avut în vedere, pe lângă indicatorii medico – legali, şi impactul traumatismului asupra vieţii victimei, procedura utilizată de pârât ignorând aceste nuanţe.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 27.09.2015 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. x, care circula pe DJ 601, din afara localităţii Roata de Jos, şi a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune pe sensul opus de mers cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, condus de reclamantă. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a lui C., A., D. şi decesul lui E., F. şi G..

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. x/11.11.2015, din actele medicale a rezultat că în urma accidentului reclamanta a suferit contuzie forte genunchi drept cu hematom prerotulian, entorsă pumn drept şi escoriaţie genunchi drept. În urma efectuării raportului de expertiză medico-legală, s-a concluzionat că reclamanta a prezentat leziuni traumatice corporale care au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure şi planuri, posibil în cadrul unui accident rutier în acre reclamanta era în calitate de conducător autoturism, leziuni care necesită pentru vindecare 15-20 zile de îngrijiri medicale şi care nu i-au pus viaţa în primejdie şi nu se constituie în infirmitate.

Prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/07.03.2017 reclamanta a solicitat plata sumei de 55.000 RON cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului moral cauzat în urma accidentului rutier din data de 27.09.2015,

Prin decizia nr. 15972/17.07.2018, în temeiul art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de plată şi a acordat reclamantei suma de 3200 RON daune morale, respectiv câte 160 de RON pentru cele 20 de zile de îngrijire medicală.

Apreciind asupra recursului întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizând încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., constată Înalta Curte că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind identificate nici contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.

În ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reţine, pentru început, că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanţă pentru prejudiciul moral, invocând pragurile valorice stabilite prin Anexa nr. 1 la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese. A susţinut recurentul că, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, stabilit prin certificatul medico-legal, necesar pentru vindecarea leziunilor post-traumatice suferite de reclamantă, aceasta se încadrează în pragul nr. 1 din Anexa la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese – criterii determinante vătămări corporale -acordând pentru fiecare zi de îngrijire medicală suma de 160 RON, situată între limita minimă de 125 RON şi cea maximă de 200 RON.

Aşa cum s-a reţinut în cadrul analizei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu reprezintă o motivare contradictorie împrejurarea că instanţa de fond, deşi a constatat că pârâtul FGA s-a raportat la un criteriu obiectiv şi rezonabil (zilele de îngrijiri medicale), a considerat că, date fiind suferinţele psihice de durată survenite, situaţia reclamatei se încadrează în pragul 2, care presupune acordarea unei sume cuprinse între 210-500 de RON pe zi de îngrijire medicală.

Astfel cum se poate observa, aceeaşi Procedură prevede că se consideră o vătămare minoră, (care se încadrează in Pragul 1), cea care necesită un număr de maxim 30 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu se încadrează in situaţiile expuse la pragurile 2 şi 3, unde sunt prevăzute traumele psihice de durată.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate a soluţiei de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri în sumă de 6.000 de RON, incluzând partea acordată de FGA, pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă, respectiv suma de 300 de RON pe zi de îngrijire medicală.

Astfel, instanţa de fond a reţinut în raport de declaraţia testimonială administrată în cauză, că, în urma accidentului produs, reclamanta nu a mai condus autovehicule, că a avut coşmaruri o perioadă de minim 3 - 4 luni, că a fost afectată de acuzaţiile familiei celor decedaţi în accident şi că, nici în prezent, nu povesteşte nimic despre accident, refuzând să conducă.

Instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii) pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei – aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie – o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de persoana păgubită şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect, ţinând seama în evaluarea gravităţii suferinţei produse de importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate, a acordat daune morale majorate la 300 RON/zi de îngrijire medicală.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2287 din 18 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal-veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 martie 2022.