CMR Convention: Carrier liability exclusion for cargo damage caused by shipper's loading acts in absence of transit incident

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.08.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat contestaţie la Decizia nr. 15872/16.07.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care a fost respinsă cererea de plată nr. x/31.08.2017 formulată de A. S.R.L. cu privire la suma de 1.412 Euro, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a avarierii mărfii transportate de reclamantă, solicitând să se dispună admiterea contestaţiei formulată la decizia nr. 15872/16.07.2018, admiterea la plată a cererii reclamantei înregistrată sub nr. x/31.08.2017 şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu prevederile art. 453 din C. proc. civ.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2141 din 3 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

S-a anulat decizia nr. 15872/16.07.2018.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1412 Euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând despăgubire.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând casarea sentinţei în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi respingerea contestaţiei reclamantei.

S-a arătat că în mod greşit prima instanţă a constatat că pentru a fi incident cazul exonerator de răspundere prevăzut la pct. 3.2 şi art. 17 alin. (4) lit. c) din Convenţia CMR, este necesar a se face dovada că avaria a rezultat din riscurile particulare inerente manipulării, încărcării, stivuirii sau descărcării mărfii de către expeditor.

Contractul de asigurare legal încheiat între parii include clauzele 17 si 18 din Convenţia din 19 mai 1956 referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele, iar în cauza de fata, având în vedere lipsa oricăror dovezi privind producerea unui incident pe parcursul transportului, care sa atragă răspunderea contractuala a transportatorului, coroborat cu efectuarea încărcării mărfii de către expeditor, asa cum rezulta din scrisoarea de trăsura, pârâta a concluzionat în mod legal ca avarierea utilajului în discuţie s-a produs la momentul încărcării mărfii, transportatorul neavând nicio obligaţie privind încărcarea sau asigurarea mărfii pe timpul transportului.

În mod corect s-a concluzionat ca în cauza operează dispoziţiile art. 17 alin. (4) lit. c) de exonerare de răspundere a transportatorului fata de avaria constatată, acesta dispoziţie fiind întărita si de prevederile art. 17 alin. (5) din aceeaşi convenţie, care precizează că, dacă în baza art. 17 din Convenţie transportatorul nu răspunde de unii factori care au cauzat dauna, răspunderea sa nu este angajată decât în măsura în care factorii de care el ar răspunde, în baza art. 17, ar fi contribuit la dauna.

Mai mult decât atât, prevederile art. 18 din Convenţie stabilesc faptul că există prezumţia că avarierea s-a produs din culpa străină transportatorului dacă dauna a putut să rezulte din unul sau mai multe riscuri particulare prevăzute în art. 17, paragraful 4, aşa cum stabilesc în mod clar si neechivoc dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Convenţie.

În condiţiile în care încărcarea s-a făcut de expeditor-asa cum rezulta din scrisoarea de trăsura-, dacă nu există dovada unor incidente petrecute în timpul transportului, există prezumţia culpei expeditorului/destinatarului sau persoanei care acţionează în contul expeditorului/destinatarului, fapt pentru care transportatorul/şoferul nu avea legal nicio obligaţie de a face menţiuni pe scrisoarea de trăsura privind starea mărfii, nefiind un reprezentant al expeditorului/destinatarului si neavând atribuţii legate de încărcarea/descărcarea mărfurilor transportate, aceste obligaţii fiind stabilite intre vânzător si cumpărător, potrivit clauzelor contractuale stabilite intre aceştia.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata – reclamantă A. S.R.L. nu a depus întâmpinare.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Între reclamantă şi B. S.A. s-a încheiat poliţa privind asigurarea de răspundere civilă a transportului în calitate de cărăuş pentru mărfurile transportate seria x nr. x

Reclamanta a înştiinţat societatea de asigurare că, în perioada de valabilitate a poliţei, la data de 03.07.2015, la descărcarea mărfii a fost constatată o daună la marfa transportată, în sensul că o parte componentă a utilajului transportat a fost îndoită.

Din declaraţia conducătorului auto al reclamantei a rezultat că la punctul doi de încărcare din Italia, firma C. a încărcat marfă paletizată şi un utilaj, iar la ultima descărcare s-a constatat în partea inferioară a utilajului un ax curbat. S-a menţionat că toate operaţiunile de încărcare au fost făcute de către clientul din Italia, utilajul nu a necesitat ancorare în chingi şi că în timpul transportului nu au fost evenimente de trafic.

Prin decizia nr. 157872/16.07.2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată a reclamantei cu privire la suma de 1412 Euro solicitată ca urmare a producerii evenimentului din data de 03.07.2015, motivat de faptul că pârâtul a apreciat că din documentele depuse la dosarul de daună nu rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei.

Pârâtul a mai reţinut că, potrivit condiţiilor generale privind asigurarea de răspundere civilă a transportatorului în calitate de cărăuş pentru mărfurile transportate pe cale rutieră – CMR – Cap. 3. Riscuri asigurate, pct. 3.2 şi art. 17 alin. (4) lit. c) din Convenţia CMR, "…transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau mai multora din următoarele fapte:

c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acţionează în contul expeditorului sau al destinatarului."

Instanţa de fond a reţinut că soluţia adoptată de pârât se încadrează în noţiunea de refuz nejustificat, întrucât pentru a opera exonerarea de răspundere a transportatorului ar fi trebuit ca şoferul D., care a asistat la încărcarea mărfii, să fi făcut o menţiune pe scrisoarea de transport în acest sens, care să facă dovada existenţei avariei anterior transportului utilajului. În lipsa unei astfel de menţiuni se prezumă că a încărcat un utilaj neavariat şi că avaria constatată la momentul descărcării a survenit în timpul transportului.

Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia instanţei de fond, întrucât nicio dispoziţie contractuală sau legală nu impun o astfel de obligaţie în sarcina transportatorului de a menţiona în cuprinsul scrisorii de trăsură starea mărfii, şoferul nefiind un reprezentant al expeditorului/destinatarului şi neavând atribuţii legate de încărcarea sau descărcarea mărfurilor transportate, cu atât mai mult cu cât este vorba despre curbarea unui ax în partea inferioară a unui utilaj transportat, şi în absenţa oricăror evenimente rutiere privind transportul.

În plus, se reţine că potrivit art. 8 alin. (1) din Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR) din 19.05.1956, la primirea mărfii, transportatorul este obligat să verifice: exactitatea menţiunilor din scrisoarea de trăsură referitoare la numărul de colete, cît şi la marcajul si la numerele lor; starea aparentă a mărfii şi a ambalajului ei, deci nu să efectueze o verificare amănunţită a utilajului.

Art. 17 din CMR reglementează o răspundere a expeditorului pentru fapte personale ale acestuia, rezultând din atribuţiile sale în materia transporturilor, precum şi o răspundere distinctă, a transportatorului, pentru anumite fapte care ţin de transportul propriu-zis.

În condiţiile în care nicio probă nu indică că s-ar fi produs avarierea bunului din cauza modalităţii de ancorare a acestuia sau din cauza vreunui accident produs, nu se poate trage concluzia unei astfel de culpe a transportatorului, rezultată dintr-o prezumţie conform căreia avaria constatată la momentul descărcării a survenit în timpul transportului.

Pentru aceste motive, raportat la dispoziţiile art. 17 alin. (4) lit. c) din Convenţia CMR, Inalta Curte reţine că soluţia adoptată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin decizia nr. 15872/16.07.2018 este legală şi temeinică, urmând a fi reformată sentinţa pronunţată de curtea de apel.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către recurentul – pârât, Înalta Curte reţine, faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care: Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviinţa.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi ale art. 496 din C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca nefondată şi va dispune obligarea intimatului – reclamant la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2141 din 3 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul F.G.A., ca nefondată.

Obligă intimatul reclamant A. S.R.L. la plata sumei de 100 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 martie 2022.