Moral damages for road accident injury after insurer insolvency: FGA's internal fixed-rate procedure vs. equitable proportionality and full reparation principles

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 20.061/29.05.2019, pronunţate de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în dosrul constituit ca urmare a depunerii cererii de plată nr. x din data de 14.06.2017, comunicată la data de 07.06.2019, prin care a solicitat anularea art. 2 din decizia nr. 20.061/29.05.2019 a FGA şi obligarea pârâtului -Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către subsemnata a sumei de 30.000 (treizeci mii) RON cu titlu de diferenţă despăgubire pentru daune morale.

În subsidiar s-a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 20.061/29.05.2019 emisă de FGA şi obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emitere unei alte decizii prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor morale către reclamantă în raport de: gravitatea leziunilor şi consecinţele acestora, practica judecătorească din prezent, culpa exclusivă a persoanei care a cauzat prejudiciul, precum şi nivelul salariului mediu pe economie pe anul 2019 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prezentul proces.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 626 din 18 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

S-a dispus anularea în parte a deciziei nr. 20061 din 29.05.2019 şi obligarea pârâtului la plata diferenţei de 30.000 RON reprezentând daune morale.

A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 350 RON reprezentând taxa de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ.

A invocat pârâtul incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., instanţa depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti prin majorarea sumei acordate cu titlu de daune morale.

În condiţiile în care se exercită un control de legalitate si nu de oportunitate a actului administrativ, a apreciat pârâtul că prin cuantificarea sume instanţa si-a atribuit competenţe care erau date de legiuitor în competenta autorităţii administrative, respectiv a Comisiei Speciale din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Chiar dacă dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ consacră caracterul de plină jurisdicţie pentru instanţa de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situaţiei ar prezenta caracter exclusiv formal.

Sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanţa de fond a refuzat să verifice legalitatea si temeinicia susţinerilor pârâtului în raport de incidenţa procedurii adoptate prin Decizia FGA nr. 74/2.08.2018 privind recurgerea la o procedură standardizată.

Prin urmare, nu s-ar putea susţine că FGA ar fi stabilit în mod arbitrar si netransparent cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la valorile menţionate în Anexa 3 a Deciziei nr. 74/02.08.2018, care reprezintă o procedura internă validată de lichidatorul judiciar al asigurătorului în faliment în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală.

Nu se poate retine un eventual refuz nejustificat de acordare integrală a daunelor morale solicitate de reclamantă, având în vedere că dreptul de apreciere conferit de legiuitor în sarcina Comisiei Speciale din cadrul FGA (in lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale) nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal si nediscriminator faţă de orice victimă a unui accident rutier.

Astfel, prin decizia atacată s-a reţinut că reclamanta a necesitat spre vindecare 40 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal, că leziunile suferite, prin ele însele, nu au pus în pericol viaţa victimei, că reclamanta nu a fost încadrata în grad de handicap, că nu prezintă infirmitate fizică şi nu a fost afectată capacitatea de muncă a acesteia.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a arătat pârâtul că sunt contradictorii considerentele instanţei câtă vreme retine că în cauza a fost avut în vedere certificatul medico legal, procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, precum si studiul realizat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, ca apoi sa retina ca nu exista un algoritm obiectiv de calcul.

De asemenea, deşi instanţa a decis că va avea în vedere salariul mediu net lunar, a stabilit despăgubirea în funcţe de salariul brut din anul 2019.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, reţinând cauza spre soluţionare, respingerea în tot a contestaţiei formulate de intimata-reclamanta şi menţinerea în tot a deciziei nr. 20061 din 29.05.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata – reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că sunt neîntemeiate motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., întrucât art. 18 din Legea nr. 554/2004 consacră caracterul de plină jurisdicţie pentru instanţa de contencios administrativ, iar, pe de altă parte, pârâtul nu face parte din puterea executivă sau legislativă, pentru a se putea vorbi de depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

În condiţiile în care pârâtul nu indică normele de drept material pretins a fi încălcate, a solicitat intimata – reclamantă respingerea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ca fiind străine de situaţia de fapt.

În mod corect curtea de apel a reţiut că procedura internă invocată de pârât este de natură să încalce dreptul persoanelor prejudiciate la despăgubiri, prin stabilirea unor sume extrem de mici, comparativ cu cele la care se raportează Ghidul stabilit de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, care sunt de natură a realiza o justă acoperire a prejudiciului moral suferit de reclamantă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a arătat că nu există nicio contradicţie dintre considerentele hotărârii şi dispozitiv, solicitând respingerea şi a acestor critici.

Pe cale de excepţie, s-a invocat netimbrarea recursului.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este întemeiat în limitele şi pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 15.01.2016 reclamanta a fost victima unui accident rutier produs din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x.

La data producerii accidentului autoturismul menţionat era asigurat la S.C. B. S.A..

Prin certificatul medico-legal nr. 209/A2/50/18.01.2016 s-a stabilit că leziunile produse reclamantei au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale.

Urmare a deschiderii procedurii falimentului cu privire la S.C. B. S.A., reclamanta s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraţilor solicitând, prin cererea de plata înregistrată sub nr. x/14.06.2017 să fie despăgubită din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 20.000,00 euro daune morale şi 300,00 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 15.01.2016.

Prin Decizia nr. 20061/29.05.2019, raportat la actele medicale depuseprecum şi la celelalte înscrisuri aflate la dosar, F.G.A. prin Comisia Specială a stabilit acordarea sumei de 10.000,00 RON cu titlu de daune morale şi respingerea diferenţei de până la 20.000,00 euro, precum şi acordarea sumei de 300 de RON cu titlu de daune materiale, acestea din urmă fiind achitate în integralitate astfel cum au fost solicitate.

Pronunţând sentinţa recurată, prin care s-a dispus obligarea pârâtului la plata diferenţei de 30.000 RON reprezentând daune morale, curtea de apel a avut în vedere prevederile Ghidului întocmit de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii prin care s-a stabilit că în cazul vătămărilor corporale cu recuperarea integrală a funcţionalităţii sunt stabilite două puncte iar valoarea unui punct reprezintă o zecime din cea a câştigului salarial mediu net lunar determinat de Institutul Naţional de Statistică.

La data stabilirii despăgubirilor această valoare era de 1015,6 RON (10% x 5078 RON x 2 puncte) reieşind astfel pentru 40 zile de îngrijiri medicale suma de 40624 RON.

S-a reţinut că pârâtul, stabilind despăgubirile acordate reclamantei într-un cuantum inferior acestui nivel, şi-a exercitat dreptul de apreciere într-o modalitate care încalcă dreptul la despăgubiri.

În ceea ce priveşte modul de calcul al despăgubirilor stabilit de pârât prin procedura internă privind soluţionarea amiabilă a pretenţiilor pecuniare formulate de persoanele prejudiciate izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese, instanţa de fond a reţinut că acesta nu este de natură a realiza o justă acoperire a prejudiciului moral suferit de reclamantă.

Motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.) priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

În fapt, recurentul-pârât a expus critici referitoare la încălcarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva reaprecierii cuantumului despăgubirilor morale, argumente care se circumscriu cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub care vor fi analizate.

Apreciind asupra recursului întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., vizând încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., constată Înalta Curte că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind identificate nici contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei.

Considerentele instanţei de fond sunt apte de a susţine dispozitivul, iar împrejurarea că instanţa nu a valorificat argumentele pârâtului din decizia atacată este consecinţa logică a soluţiei pronunţate, fiind de subliniat în acest context că, întotdeauna, considerentele instanţei vor fi în opoziţie cu argumentele unei părţi, atunci când, urmare hotărârii pronunţate, partea va fi căzută în pretenţii.

Totodată, criticile recurentului-pârât vizând existenţa unor motive contradictorii sunt pur formale, argumentele privind algoritmul de calcul, reprezentând aprecieri de fond asupra considerentelor hotărârii

Hotărârea este însă întemeiată în raport de modalitatea de aplicare a normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.

În raport de soluţia primei instanţe, privind exercitarea cu exces de putere a dreptului de apreciere, reţine Înalta Curte că în cazul stabilirii daunelor morale pentru vătămări corporale, F.G.A. a aprobat Decizia nr. 74/02.08.2018 privind Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămare corporală sau deces, în timp ce instanţa de fond a considerat ca fiind corect cuantumul daunelor morale calculate conform Ghidului întocmit de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

Înalta Curte reţine că, în prezenta cauză, daunele materiale şi morale suferite de o persoană păgubită printr-un accident de circulaţie, cum este situaţia intimatei - reclamante, se raportează la dispoziţiile Legii nr. 213/2015, lege specială în domeniul plăţii despăgubirilor ca urmare a falimentului unui asigurător, precum şi la dispoziţiile din Norma ASF nr. 23/2014, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

În caz de vătămare corporală, potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. (1) lit. e) din Norma ASF nr. 23/2014, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Înalta Curte reţine că în legislaţia internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, criterii legale de determinare a despăgubirilor morale, astfel că reperul pentru stabilirea acestora este jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti şi principiile care s-au degajat pe această cale.

În acest mod, daunele morale se stabilesc, prin apreciere, în urma aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, etc. Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială, şi o doză de aproximare, însă instanţele trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate.

Făcând aplicarea în cauză a celor mai sus expuse, Înalta Curte reţine că pârâtul FGA s-a raportat la un criteriu obiectiv (zilele de îngrijiri medicale), respectiv 40 de zile de îngrijiri medicale. Astfel, plecând de la particularitatea că Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment, Înalta Curte reţine că pârâtul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese.

Procedura folosită de recurentul-pârât trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., care poate justifica neaplicarea criteriilor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA sau cele stabilite de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, la care s-a raportat prima instanţă.

În cauza de faţă, are în vedere Înalta Curte concluziile certificatului medico-legal nr. 209/A2/50/18.01.2016 prin care s-a stabilit că leziunile produse reclamantei (traumatism cranio cerebral cu plagă contuză frontală, fractură col chirurgical humerus stâng, contuzie coapsă dreapta, contuzie genunchi bilateral, traumatism toraco-abdominal) au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale aspect care, în mod evident implică existenţa unor suferinţe fizice dar şi psihice determinate de modul de afectare al vieţii obişnuite a persoanei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii), pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei – aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie – o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de persoana păgubită şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc de îmbogăţire a victimei.

În acest context, Înalta Curte apreciază că pentru prejudiciul moral suferit de recurenta-reclamantă, din perspectiva criteriului echităţii şi principiul proporţionalităţii cu dauna suferită, pentru o reparaţie echitabilă din punct de vedere legal, se impune acordarea unor daune morale corespunzătoare Pragului 2, anexă la Procedură, la care s-a raportat pârâtul, însă orientat spre cuantumul maxim de 500 de RON/zi de îngrijire medicală.

Astfel, se impune admiterea recursului şi modificarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă în plus faţă de decizia atacată, de la diferenţa de 30.000 RON, la cea de 10.000 de RON.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către recurentul – pârât, reprezentând taxa judiciară de timbru, Înalta Curte reţine, faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviinţa.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârât, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va modifica cuantumul daunelor morale acordate în plus faţă de decizia atacată la suma de 10.000 RON,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 626 din 18 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată, în sensul că modifică cuantumul daunelor morale acordate în plus faţă de decizia atacată la suma de 10.000 RON.

Obligă intimata – reclamantă A. la plata sumei de 200 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea recurentului – pârât.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 martie 2022.