Religious property restitution: failure to prove continuity with dissolved foundation and abusive state expropriation under O.U.G. 94/2000

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 12.12.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Civilă sub nr. x/2017, contestatoarea A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, instanţa să dispună anularea Deciziei nr. 7356/29.09.2017, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase comunicată în data de 09.11.2017, în dosarul nr. x/24.01.2006; efectuarea unui raport de expertiză prin care să se identifice suprafaţa de 5520 m.p. de teren din Bucureşti, Splaiul Unirii, fără număr, amplasat între următoarele vecinătăţi: Centrala electrică de termoficare Bucureşti sud; Bd. x, fostul splai Dudescu şi str. x şi să se determine valoarea unui metru pătrat de teren conform grilei notariale din anul 2013; obligarea intimatei la emiterea unei decizii de restituire în natură, dacă terenul este liber sau o parte din acesta, şi/sau decizie de compensare prin puncte, în care valoarea terenului să fie stabilită într-un număr de puncte corespunzător valorii ce va fi calculată prin expertiză pe metru pătrat, dacă terenul nu este liber, sau pentru o parte din acesta, în măsura în care este ocupat, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1996 din 12 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti Biserica Domniţa Bălaşa a formulat apel împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei, cu admiterea contestaţiei.

În motivarea cererii de exercitare a căii de atac, s-au arătat următoarele:

În mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia, deoarece reclamanta este continuatoarea Aşezămintelor Brâncoveneşti — B.. În timpul regimului comunist, au funcţionat sub regim de Biserică Fundaţională Parohială, în baza art. 175 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R., aprobat prin Decretul nr. 233/1949, iar în prezent Fundaţia este persoană juridică de utilitate publică, figurând în Schema de funcţii şi personal a Arhiepiscopiei Bucureştilor, la pg. 10, poz. 23 -31, înregistrat la Secretariatul de Stat pentru Culte - conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, cu precizarea că Arhiepiscopia Bucureştilor este parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

În ceea ce priveşte în ce priveşte critica instanţei de fond, că nu există la dosar dovezi din care are să rezulte că reclamanta era membră a unui cult religios, s-a arătat că B. înfiinţată din necesitatea la acele vremuri de a fi independentă, dar în acelaşi timp să poată desfăşura activităţile specifice Religiei Creştin Ortodoxe, pe care o promova, respectiv: întrajutorarea oamenilor nevoiaşi, şcoala, azilul de bătrâni, etc.

Instanţa nu ia în calcul şi nici nu analizează precizarea formulată şi probele depuse o dată cu aceasta, din care rezultă în mod clar că dreptul de proprietate al Bisericii Domniţa Bălaşa datează din anul 1745, iar aceasta porneşte dezbaterile despre Aşezăminte, în mod greşit din anul 1835, când sunt reconfirmate Aşezămintele Brâcovenesti ce vizează Biserica, ocazie cu care iau fiinţă Asociaţia testamentară care priveşte spitalul, ci nu şi Biserica, aceasta fiind înfiinţată anterior aşa cum am arătat în anul 1745.

Aşa cum menţionează şi în actul de danie din 1745 - depus la dosar - Moşia C., este lăsată în proprietatea Bisericii Domniţa Bălaşa, iar toate celelalte forme de administrare a moşiei sunt doar în scopul unei mai bune funcţionări, dar şi utilizări a acesteia, pentru ca proprietarul de drept, respectiv Biserica Domniţa Bălaşa, să beneficieze pe deplin de acestea, în sensul de a beneficia de cele necesare pentru a menţine existenţa, dar şi pentru a promova riturile şi ideologiile creştin ortodoxe.

S-a arătat că terenul de 5520 mp. cerut, reprezintă o parte din fosta moşie C., aşa cum a fost formulată contestaţia, respectiv capetele de cerere, împotriva deciziei nr. 7356/29.09.2017, emisa de C.N.C.I., coroborat cu probele depuse, începând cu dovacff dreptului de proprietate, înscrisurile eliberate de către arhivele naţionale cartea de hotărnicie şi pe suport electronic, fac pe deplin dovada că Moşia C., a fost proprietatea subsemnatei, şi nu în ultimul rând raportul de expertiză şi suplimentul la acesta.

Faţă de faptul că parte din probe nu au existat în dosarul administrativ, nu poate reprezenta o rea voinţă din partea sa, cât timp actul de danie şi testamentul din 1745, după căutări minuţioase, au fost găsite în inventarul Muzeul Municipiului Bucureşti şi la Muzeul George Severeanu, cu precizarea că nici personalul Muzeului nu cunoştea existenţa acestora.

Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea B.O.R. a fost aprobat în 23.02.1949, iar Biserica Domniţa Bălaşa şi Aşezămintele acesteia au fost înfiinţate cu 200 de ani înainte, fiind ilogic să se pună în discuţie apartenenţa Bisericii Domniţa Bălaşa şi a aşezămintelor la o organizaţie religioasă, cât timp aceasta a funcţionat şi promovat Religia Creştin Ortodoxă, dinainte să se scrie în limba română cu caractere latine, iar prin aceasta se promova cultura şi învăţătura în Ţara Românească.

Cu privire la critica adusă că nu ar exista dovezi în sensul că Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti este una şi aceeaşi entitate juridică cu B., Epitropia este o formă de administrare, o funcţie creată pentru a avea grijă de un bun, în speţă bunurile unei biserici, în esenţă epitropia este incompatibilă cu dreptul de proprietate în integralitatea sa, această funcţie ocupându-se doar de administrare a bunurilor - dezmembrămintele dreptului de proprietate. Reclamanta a mai arătat că au fost formulate cereri de retrocedare care au fost semnate şi de către domnul D., în calitate de epitrop al Aşezămintelor Brâncoveneşti " Biserica Domnita Bălasa". Totodată, este de notorietate legătura indisolubilă dintre aceste nume şi formele de organizare enumerate: Aşezămintele Brâncoveneşti, Domniţa Bălaşa, Biserica, Fundaţia, - reprezentând însuşi începuturile religiei creştine în România, dar şi rolul important pe care 1-a avut în promovarea acesteia.

Instanţa de fond nu a avut în vedere Decizia nr. 439, emisă de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 67/20.03.1948, care face dovada pe deplin că A. au continuat să existe, iar bunurile (terenurile) agricole ale acesteia au fost excluse de la de la trecerea în patrimoniul Statului, "acestea urmând a fi conduse conform actelor sale de fundaţiune". Din anul 1957, prin Decizia nr. 33, se decide de Arhiepiscopia Bucureştilor, că se aplică Bisericii Funcţionale Biserica "Domniţa Bălaşa" dispoziţiile art. 175 din statutul de Organizare şi funcţionare a B.O.R., iar pe data de 1.01.1958 se instituie Epitropia Aşezământului "Domniţa Bălaşa".

A., ca entitate de sine stătătoare au fost înfiinţate prin Testamentul lăsat de Domniţa Bălaşa şi soţul acesteia C. din data de 01 aprilie 1745.

În anul 1838 au început să fiinţeze efectiv sub titulatura de Aşezămintele Brâncoveneşti, ca instituţie ce însumează toate fundaţiile Brâncoveneşti (Biserica şi Spitalul, Azilul şi Şcoala) cu precizarea că fiecare fundaţie ce coexista în această instituţie, avea buget si administrare proprie, fiind administrate de epitropi, la baza înfiinţării acestei instituţii fiind Testamentul lăsat de Băneasa Safta Brâncoveanca si cu autorizarea expresă a Domnului Ţării Româneşti Alexandru Dimitrie Ghica, după ce acesta a fost cercetat de Tribunalul de Comerţ al Ilfovului.

Ulterior, acestea şi-au continuat activitatea până în anul 1951, când, prin Decizia nr. 57147/05.07.1951, a fost constatată dizolvarea de plin drept a Aşezămintelor Brâncoveneşti, ca persoană juridică, dispunându-se totodată radierea acesteia din registrul de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, excepţie făcând reclamanta Biserica Funcţionale Biserica "Domniţa Bălaşa", cu privire la care în anul 1957, prin Decizia nr. 33, se decide de Arhiepiscopia Bucureştilor, că i se aplică dispoziţiile art. 175 din statutul de Organizare şi funcţionare a B.O.R., iar pe data de 1.01.1958 se instituie Epitropia Aşezământului "Domniţa Bălaşa".

Reclamanta a mai arătat că trebuie avute în vedere şi contractele de închiriere întocmite de reclamantă, prin care aceasta a fost obligată să dea în folosinţă în perioada comunistă terenurile către anumite întreprinderi de stat, cu precizarea că acestea nu au mai fost date înapoi, ci au fost preluate în mod abuziv de Statul Român, fără nici o dovadă, cât timp fac parte din activele societăţilor care sunt amplasate pe acest teren.

Nu în ultimul rând, se arată că prin sentinţa civilă nr. 161/20.02.2019 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. x/2017, se reţine în mod clar cu autoritate de lucru judecat că reclamanta este continuatoarea Aşezămintelor Biserica Domniţa Bălaşa.

In drept, au fost invocate prevederile art. 466 şi următoarele din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâta Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare împotriva recursului (denumit de reclamantă drept apel), prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului şi, pe fond, respingerea ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului formulat, s-a arătat că cererea de "apel" formulată de reclamantă a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 466 şi următoarele din C. proc. civ., prevederi care vizează calea de atac a apelului, cu toate că în cuprinsul sentinţei civile atacate instanţa de fond a precizat că împotriva acestei hotărâri se poate formula recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. în acest context, reclamanta nu a respectat dispoziţiile art. 486 şi 487 din C. proc. civ. privind indicarea motivelor de recurs şi dezvoltarea acestora. Mai mult, susţinerile reclamantei din cererea de apel nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, instanţa de fond analizând sub toate aspectele criticile formulate de recurenta-reclamantă referitoare la faptul că A. este continuatoarea Aşezămintelor Brâncoveneşti - B., că nu există la dosar dovezi din care să rezulte că aceasta era membră a unui cult religios, că instanţa nu s-a avut în vedere Decizia nr. 439 emisă de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 67/20.03.1948.

S-a arătat că, în mod corect a reţinut instanţa faptul că cererea de înregistrare în registrul special a fundaţiei "Aşezămintele Brâncoveneşti — Biserica Domniţa Bălaşa" a fost admisă prin încheierea din 21.04.2011 în dosarul nr. x/2011 de către Judecătoria Cornetu.

Niciun element punctual de natură probatorie din prezenta cauză nu dovedeşte vreo legătură organică, statutară, patrimonială sau de altă natură între fundaţia Aşezămintele Brâncoveneşti (care a funcţionat în temeiul Legii nr. 21/1924) şi fundaţia "Aşezămintele Brâncovenesti — Biserica Domniţa Bălaşa", înregistrată în registrul special al Judecătoriei Corne tu în anul 2011.

Simpla referinţă în cuprinsul denumirii acestei fundaţii la sintagma "Aşezămintele Brâncovenesti" sau la "Biserica Domniţa Bălaşa" nu are, din punct de vedere juridic, vreo relevanţă în dovedirea raportului de succesiune între fundaţia iniţială şi reclamanta, care nu îşi poate aroga drepturi de natură patrimonială asupra bunurilor deţinute de fundaţia Aşezăminteie Brâncovenesti în absenţa unor dovezi din care să rezulte această legătură juridică cu proprietarul.

Cu privire la condiţia instituita de către O.U.G. nr. 94/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume cea a preluării abuzive a bunurilor în perioada de referinţă, curtea de apel a constatat corect faptul că reclamanta a făcut referire la cuprinsul Procesului-verbal de schimb nr 6775 încheiat la data de 15 iunie 1964 intre Sectorul Fond Funciar - Organizarea teritoriului şi reprezentantul Aşezământului " Domniţa Bălaşa " cu toate că din acesta nu rezultă dovada preluării abuzive de către statul româna imobilului solicitat de către acesta.

S-a arătat că din înscrisurile aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare rezultă că imobilul solicitat nu a fost proprietatea reclamantului, ci a unei entităţi distincte, autonome, care nu reprezenta o parte a bisericii ortodoxe. De asemenea, imobilul solicitat a trecut în proprietatea statului român din proprietatea Aşezământului Domniţa Bălaşa, cu titlu de schimb, în baza Procesului-verbal de schimb nr. x/15.06.1964.

5. Aspecte procesuale

Prin practicau prezentei decizii, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (4) C. proc. civ., a calificat prezenta cale de atac ca fiind recurs.

De asemenea, la acelaşi moment procesual, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata-pârâtă, apreciind că motivele invocate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

6. Soluţia instanţei de recurs

6.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, depusă de către reclamantul Aşezământul Brâncovenesc Biserica Domniţa Bălaşa, prin Arhiepiscopia Bucureştilor, s-a solicitat restituirea imobilului teren, în suprafaţă 5520 mp, situat în municipiul Bucureşti, Splaiul Unirii fără număr,amplasat între următoarele vecinătăţi: Centrala electrică de termoficare Bucureşti sud, Bd. x, fostul Splai Dudescu şi Str. x.

Prin Decizia nr. 7356/29.09.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase cererea reclamantului a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, ce privea restituirea imobilului teren în suprafaţă de 5520 mp situat în Bucureşti, Splaiul Unirii fără număr, cu motivarea că nu ar fi fost depuse la dosar înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză şi nici înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român deoarece acesta a trecut în proprietatea statului cub titlu de schimb în baza procesului-verbal de schimb nr. x/15.06.1064.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii, prin respingerea acţiunii, iar prin cererea de recurs nu au fost aduse elemente de natură să răstoarne considerentele instanţei de fond.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

Cum în mod corect a subliniat chiar recurenta, din analiza textului de lege de mai sus reiese că, printre condiţiile care trebuie îndeplinite pentru retrocedarea unor imobile în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, se regăsesc şi acelea ca imobilele să fi aparţinut cultelor religioase din România şi să fi fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, retrocedarea urmând a se face foştilor proprietari.

Intimata-pârâtă şi prima instanţă au reţinut că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta este continuator în drepturi al fostului proprietar, respectiv al fostelor Aşezăminte Brâncoveneşti, înfiinţate prin testamentul ctitoricesc întocmit de Băneasa Safta Brâncoveanu pentru întemeierea Spitalului Brâncovenesc şi a B..

Astfel, reclamanta a susţinut că A., ca entitate de sine stătătoare a fost înfiinţată prin Testamentul lăsat de Domniţa Bălaşa şi soţul acesteia C. din data de 01 aprilie 1745, iar din anul 1838 a început să fiinţeze efectiv sub titulatura de Aşezămintele Brâncoveneşti, ca instituţie ce însuma toate fundaţiile Brâncoveneşti (Biserica şi Spitalul, Azilul şi Şcoala), cu precizarea că fiecare fundaţie ce coexista în această instituţie, avea buget si administrare proprie, fiind administrate de epitropi, la baza înfiinţării acestei instituţii fiind Testamentul lăsat de Băneasa Safta Brâncoveanca.

Mai susţine reclamanta că ulterior, acestea şi-au continuat activitatea până în anul 1951, când prin Decizia nr. 57147/05.07.1951 a fost constatată dizolvarea de plin drept a Aşezămintelor Brâncoveneşti, ca persoană juridică, dispunându-se totodată radierea acesteia din registrul de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, excepţie făcând reclamanta Biserica Fundaţională Biserica "Domniţa Bălaşa", căreia în anul 1957, prin Decizia nr. 33, i aplică dispoziţiile art. 175 din statutul de Organizare şi funcţionare a B.O.R., iar pe data de 1.01.1958 se instituie Epitropia Aşezământului "Domniţa Bălaşa".

Înalta Curte constată că un prim argument al recurentei-reclamante a fost acela că prima instanţă nu a luat în calcul şi nici nu a analizat susţinerea sa în sensul că dreptul de proprietate al Bisericii Domniţa Bălaşa datează din anul 1745, cu mult timp anterior anului 1835, când sunt reconfirmate Aşezămintele Brâcovenesti ce vizează Biserica, ocazie cu care iau fiinţă Asociaţia testamentară care priveşte spitalul, şi nu şi Biserica, aceasta fiind înfiinţată anterior în anul 1745. A susţinut recurenta că Moşia C. este lăsată în proprietatea Bisericii Domniţa Bălaşa, iar toate celelalte forme de administrare a moşiei sunt doar în scopul unei mai bune funcţionări, dar şi utilizări a acesteia, pentru ca proprietarul de drept, respectiv Biserica Domniţa Bălaşa, să beneficieze pe deplin de acestea, în sensul de a beneficia de cele necesare pentru a menţine existenţa, dar şi pentru a promova riturile şi ideologiile creştin ortodoxe.

Înalta Curte constată că actul de fundaţie al Aşezămintelor Brâncoveneşti este reprezentat de testamentul Bănesei Safta Brâncoveanu, din care nu a reieşit intenţia testatorului de a testa în favoarea Bisericii Ortodoxe Române ori a unui alt cult religios entităţile numite Spitalul Brâncovenesc şi Aşezămintele Brâncoveneşti. Dimpotrivă, din cercetarea conţinutului acestui testament reiese voinţa ca bunurile să rămână în proprietatea familiei boiereşti, ca epitropii celor două fundaţii să fie numiţi cu acordul familiei testatorului şi ca biserica să nu intre în rândul mănăstiresc. Mai mult, invocarea notorietăţii legăturii dintre formele de organizare enumerate (Aşezămintele Brâncoveneşti, Domniţa Bălaşa, Biserica, Fundaţia) nu poate reprezenta o dovadă în sensul greşitei aplicări a legii de către prima instanţă.

Din cercetarea conţinutului testamentului, reiese că voinţa reală a testatoarei a fost aceea de a înfiinţa două entităţi juridice distincte - Spitalul Brâncovenesc şi Aşezămintele Brâncoveneşti, chiar titlul testamentului fiind în acest sens, şi nu o singură entitate juridică, distinctă. Testamentul exprimă voinţa testatoarei ca Spitalul Brâncovenesc şi Biserica Domniţa Bălaşa să fie administrate de doi epitropi, însă darea în administrare a spitalului aceloraşi doi epitropi (administratori) care administrau şi Biserica Domniţa Bălaşa nu prezintă nicio relevanţă sub aspectul proprietăţii, dreptul de administrare fiind diferit de dreptul de proprietate.

De altfel, conform Regulamentului pentru Administraţia Aşezămintelor Brâncoveneşti, publicat în Monitorul Oficial din 02.02.1912: "Aşezămintele Brâncoveneşti se compun din E. şi B.". Se mai reţine în cuprinsul actului că, deşi epitropia (administraţia) este comună, totuşi "scriptele, conturile vor fi cu totul deosebite, neputându-se administra". La art. 26 din Regulament se precizează că "bugetul E. se va alcătui întotdeauna în mod separat de cel al fundaţiunii Biserica Domniţa Bălaşa".

Din prevederile acestui Regulament, referitor la modalitatea de administrare a celor două entităţi juridice, Fundaţiunea "Spitalul Brâncovenesc" şi Fundaţiunea "Biserica Domniţa Bălaşa", reiese faptul că acestea au fost privite distinct, ca două persoane juridice diferite, ale căror patrimonii şi bugete nu s-au putut confunda niciodată, în acest sens existând dispoziţii exprese ale testatoarei încă de la întocmirea testamentului privind înfiinţarea Spitalului.

Într-adevăr, prin Deciziunea nr. 57147/05.07.1951 a Ministerului Justiţiei, s-a constatat dizolvarea de plin drept a Epitropiei Aşezămintelor Brâncoveneşti şi radierea acestui aşezământ din registrul special de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, ca urmare a emiterii adresei nr. x/26.06.1951 a Epitropiei Aşezămintelor Brâncoveneşti, prin care se solicita încetarea şi ştergerii personalităţii juridice a Aşezămintelor Brâncoveneşti.

Ulterior, prin Decizia nr. 35/1957, înregistrată sub nr. x/1957, emisă de către Arhiepiscopia Bucureştilor, s-a decis că, începând cu data de 1 ianuarie 1958 se aplică Bisericii Fundaţionale Domniţa Bălaşa dispoziţiile art. 175 din Statutul de organizare şi funcţionale al Bisericii Ortodoxe Române (art. 1); pe data de 1 ianuarie 1958 se instituie Epitropia Aşezământului Domniţa Bălaşa (art. 2); Epitropia va funcţiona cu începere de la aceeaşi dată - 1 ianuarie 1958 (art. 3); Epitropia va administra bunurile Bisericii Domniţa Bălaşa în conformitate cu prevederile art. 66 din Statutul B.O.R., stând sub jurisdicţiunea şi controlul Arhiepiscopiei Bucureştilor din punct de vedere administrativ, gestionar şi religios, în conformitate cu art. 175 din Statutul B.O.R.

Recurenta-reclamantă a susţinut faptul că Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti este una şi aceeaşi entitate juridică cu B..

În ceea ce priveşte legătura juridică patrimonială dintre Aşezământul Domniţa Bălaşa - persoana juridică menţionată în actele depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare - şi Aşezământul Brâncovenesc "Biserica Domniţa Bălaşa" - Înalta Curte constată că, pentru a fi incidente prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, era obligatoriu să se facă dovada faptului că Aşezămintele Brâncoveneşti din anul 1945 au reprezentat o parte componentă a unui cult religios, respectiv a Bisericii Ortodoxe Române.

Or, din înscrisurile de la dosar nu reiese o asemenea concluzie, ci faptul că Aşezămintele Brâncoveneşti au avut o existenţă de sine stătătoare din punct juridic şi patrimonial, în condiţiile în care acestea erau o entitate distinctă de A., prima dintre acestea fiind o fundaţie care a funcţionat în temeiul Legii nr. 21/1924, iar nu în temeiul legii cultelor, nefiind desfiinţată în timpul regimului comunist.

Astfel, potrivit extrasului din Monitorul Oficial nr. 43/21.02.1948, la capitolul destinat predării-preluării de bunuri se menţionează în calitate de proprietar Aşezămintele Brâncoveneşti, iar nu A., aşa încât preluarea s-a făcut de la Aşezămintele Brâncoveneşti, iar nu de la Fundaţia "Biserica Domniţa Bălaşa", devenită Aşezământul Brâncovenesc Biserica Domniţa Bălaşa.

Chiar recurenta invocă faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere Decizia nr. 439 din 1948 emisă de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor şi publicată în Monitorul Oficial nr. 67/20.03.1948, care face dovada că A. au continuat să existe, iar bunurile (terenurile) agricole ale acesteia au fost excluse de la trecerea în patrimoniul Statului, acestea urmând a fi conduse conform actelor sale de fundaţiune; or, din faptul că decizia mai sus amintită nu prevede că se preiau imobilele aparţinând Aşezămintelor Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" ci doar cele ce aparţineau E., nu se poate ajunge în mod logic la concluzia indusă de recurentă. În mod evident, faptul că bunurtile nu au fost preluate de la A., ci de la Aşezămintele Brâncoveneşti este un argument contrar poziţiei recurentei-reclamante.

Ca urmare a dizolvării, prin decizia nr. 57174/05.07.1951, a Epitropiei Aşezămintele Brâncoveneşti şi a radierii Aşezământului din registrul special de persoane juridice, au devenit incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 21/1924, iar cum nu a existat nicio dispoziţie în Testamentul sau Registrul Aşezămintelor Brâncoveneşti în sensul că bunurile rămase s-ar fi impus a fi atribuite unei alte persoane juridice de drept privat din ţară cu scop identic sau similar, sau persoanei juridice de drept public, reprezentând în Stat interesele servite de persoana juridică desfiinţată, ca urmare a încetării personalităţii juridice a Aşezămintelor Brâncoveneşti nu se mai poate pune problema existenţei dreptului de proprietate asupra bunurilor care au aparţinut Aşezămintelor Brâncoveneşti în patrimoniul acesteia după data de 05.07.1951, întrucât dreptul de proprietate presupune existenţa unui patrimoniu al cărui titular nu poate fi decât o persoană fizică sau juridică.

Cu privire la decizia nr. 33/1957 prin care Patriarhul Justinian a instituit Epitropia Aşezământului "Domniţa Bălaşa", invocată de către reclamant, acesta nu poate fi privit ca un act juridic prin care se poate justifica succesiunea în drepturi a Epitropiei Aşezământului "Domniţa Bălaşa" faţă de Aşezămintele Brâncoveneşti, având în vedere pe de o parte natura juridică distinctă a celor două persoane juridice (persoană juridică de utilitate publică/biserică fundaţională versus persoană juridică de drept privat), iar pe de altă parte faptul că la momentul înfiinţării Epitropiei Aşezământului "Domniţa Bălaşa", fundaţia Aşezămintele Brâncoveneşti nu mai avea personalitate juridică din anul 1951.

În concluzie, nu s-a dovedit că Epitropia (Administraţia) Aşezămintelor Brâncoveneşti este una şi aceeaşi entitate juridică cu B. sau că era membra unui cult religios, în speţă, Biserica Ortodoxă Română. Toate actele efectuate de Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti în perioada 1939 - 1948 au constituit acte de administrare, în numele proprietarului Aşezămintele Brâncoveneşti, iar nu în numele proprietarului B..

Prin urmare, în aceste condiţii, contrar celor reţinute prin adresa emisă de secretarul de stat pentru culte prin care se arată că reclamanta este o persoană juridică de utilitate publică, care nu a fost desfiinţată în timpul regimului comunist, ci a funcţionat în regim de biserică fundaţională, prima instanţă a constatat că, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, nu se poate stabili că entitatea Aşezămintelor Brâncoveneşti constituite prin testamentul Bănesei Safta Brâncoveanu este una şi aceeaşi entitate juridică cu A. în numele căruia a fost formulată cererea de retrocedare.

Reclamanta a mai invocat faptul că prin sentinţa civilă nr. 161/20.02.2019 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. x/2017, se reţine în mod clar cu autoritate de lucru judecat că reclamanta este continuatoarea Aşezămintelor Biserica Domniţa Bălaşa.

Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută decizia civilă nr. 161/2019 din 20.02.2019 a Tribunalului Călăraşi – secţia civilă pronunţată în dosarul nr. x/2017, prin care s-a constatat că reclamanta este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce făceau obiectul respectivului dosar, fiind continuatoarea entităţii Aşezămintele Brâncoveneşti din anul 1945, respectiv nu poate fi valorificată în sensul reţinerii calităţii de continuatoare a fostelor Aşezăminte Brâncoveneşti, în condiţiile în care în dosarul nr. x/2017 recurenta-reclamantă s-a judecat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – Prefectura Călăraşi, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – comuna Borcea şi Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – comuna Ulmu, şi nu cu Comisia Specială de Retrocedare. Prin urmare, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, astfel cum a invocat recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, câtă vreme nu se ne aflăm nici in cazulidentităţii de părţi, pentru asigurarea opozabilităţii, dar in primul rând, nici a identităţii de cauze.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect acest aspect, în condiţiile în care art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, text de lege pe care recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de retrocedare, prevede retrocedarea către foştii proprietari a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România. Cu alte cuvinte, O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România se referă doar la retrocedarea imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum reiese din chiar titlul actului normativ, apartenenţa la un cult religios fiind chiar una dintre condiţiile pe care titularii cererilor de retrocedare trebuiau să le îndeplinească. Analizând considerentele sentinţei recurate sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu există la dosar dovezi din care să rezulte că reclamanta era membră a unui cult religios. Or, în cauză, s-a pus problema apartenenţei la un cult religios din România, în condiţiile în care cererea de retrocedare a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, ce se referă la retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, iar din conţinutul testamentului de la 1835 reiese voinţa ca bunurile să rămână în proprietatea familiei boiereşti, ca epitropii celor două fundaţii să fie numiţi cu acordul familiei testatorului şi ca biserica să nu intre în rândul mănăstiresc. Reiterând, invocarea notorietăţii legăturii dintre formele de organizare enumerate (Aşezămintele Brâncoveneşti, Domniţa Bălaşa, Biserica, Fundaţia) nu poate reprezenta o dovadă în direcţia greşitei aplicări a legii de către prima instanţă.

Reclamanta a mai arătat că trebuie avute în vedere şi contractele de închiriere întocmite de reclamantă, însă aceste argumente sunt lipsite de relevanţă faţă de constatarea nedovedirii calităţii de succesor al Aşezămintelor Brâncoveneşti desfiinţate şi radiate prin Deciziunea nr. 57147/05.07.1951 a Ministerului Justiţiei.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentă, astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Aşezămintele Brâncoveneşti Biserica Domniţa Bălaşa împotriva sentinţei civile nr. 1996 din 12 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 martie 2022.