Peremption of appeal due to failure to pay stamp tax on motion to resume proceedings

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la 2 martie 2015, sub nr. x/2015, astfel cum a fost precizată la 3 noiembrie 2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâţilor C. şi D. la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând contravaloarea avansului achitat (60.000 euro) şi investiţiile realizate la imobilul situat în Iaşi, şos. x, jud. Iaşi (40.000 euro), precum şi a cheltuielilor de judecată.

Pârâţii au formulat cerere reconvenţională în cadrul căreia au solicitat obligarea reclamanţilor la plata sumei de 13.500 euro, echivalent în RON la cursul BNR, cu titlu de lipsă folosinţă imobil pentru perioada aprilie 2012 - iunie 2014 şi a dobânzii legale aferente despăgubirilor solicitate, calculate de la data introducerii acţiunii şi până la plata integrală.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin sentinţa nr. 1054 din 4 iulie 2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de ambele părţi. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a dispus obligarea pârâţilor C. şi D., în solidar, să plătească reclamanţilor suma de 92.850 RON cu titlu de contravaloare îmbunătăţiri imobil. A respins cererea de obligare a pârâţilor reclamanţi la restituirea sumei achitată cu titlu de avans preţ în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 8 mai 2008. A admis, în parte, cererea reconvenţională şi a obligat reclamanţii pârâţi A. şi B. să plătească pârâţilor reclamanţi C. şi D. suma de 95.994 RON, cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă imobil în perioada aprilie 2012- iunie 2014. A obligat reclamanţii pârâţi A. şi B. să plătească pârâţilor reclamanţi C. şi D. suma de 5.818,70 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A obligat reclamanţii pârâţi A. şi B. să plătească expertului E. suma de 541 RON cu titlu de diferenţă onorariu final. A obligat, în temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, pârâţii reclamanţi C. şi D. să plătească Statului Român suma de 2.962 RON reprezentând taxa de timbru aferentă pretenţiilor admise ale reclamanţilor pârâţi cu privire la care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar, dispunându-se scutirea de la plata acesteia şi a hotărât că restul taxei judiciare de timbru pentru cererea de chemare în judecată, în valoare de 5080 RON, pentru care s-a acordat scutirea de la plată, va rămâne în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe au promovat apel reclamanţii A. şi B., cale de atac cu care Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a fost învestită.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel

Prin încheierea din 30 iunie 2020, Curtea de Apel a dispus suspendarea judecăţii pricinii în aplicarea dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au înfăţişat la strigarea cauzei şi nici nu au cerut în scris judecarea în lipsă, apreciindu-se că operează un caz de suspendare voluntară.

Prin decizia civilă nr. 420 din 5 octombrie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a constatat perimată cererea de apel declarată împotriva sentinţei nr. 1054 din 4 iulie 2019.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Decizia de perimare a fost atacată pe calea recursului de către reclamanţii A. şi B., recurenţii invocând incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului, au susţinut că, în mod nelegal, a fost admisă excepţia de perimare, deşi termenul prevăzut de art. 416 C. proc. civ. nu era împlinit.

Au arătat că încheierea din 15 septembrie 2020, prin care a fost anulată, ca netimbrată, cererea de repunere pe rol, a fost atacată cu recurs, cale de atac respinsă ca nefondată la 15 septembrie 2021. În pofida soluţiei nefavorabile acestora, exercitarea căii de atac reprezentă o dovadă clară de întrerupere a cursului perimării în contextul în care instanţa de fond a acordat termene în această perioadă, ultimul fiind stabilit la 5 octombrie 2021.

Recurenţii au apreciat că sancţiunea perimării pentru lăsarea pricinii în nelucrare nu putea interveni în raport de cele trei cereri de repunere pe rol, o cerere de ajutor public judiciar şi recursul formulat împotriva încheierii din 15 septembrie 2020.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru şi a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 24 martie 2022, recursul a fost admis în principiu şi, în vederea soluţionării, s-a fixat termen de judecată la 5 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinare, intimaţii C. şi D. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia atacată, Înalta Curte constată că recursul reclamanţilor are caracter nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În argumentarea căii de atac exercitate, recurenţii au susţinut că în mod greşit s-a constatat perimată cererea de apel, deşi în cursul judecării apelului formulaseră trei cereri de repunere pe rol şi recurs împotriva încheierii din 15 septembrie 2020, cale de atac care a întrerupt curgerea termenului de 6 luni.

Prin decizia contestată în speţă, Curtea de Apel a aplicat sancţiunea perimării cererii de apel formulate de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1054 din 4 iulie 2019 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, reţinând că de la momentul suspendării pricinii în virtutea dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., 30 iunie 2020, au trecut mai mult de 6 luni de când părţile s-au desistat de soluţionarea procesului, iar cererile de repunere pe rol nu sunt de natură a întrerupe cursul perimării câtă vreme s-a dispus o soluţie de anulare pentru lipsa timbrajului.

Întrucât critica evocată conturează o aplicare greşită a normelor de procedură ce reglementează sancţiunea perimării, art. 416 şi 417 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o evalua în coordonatele ipotezei de casare înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi nu ale pct. 8 al aceleiaşi norme, cum s-a menţionat în recurs. Totodată, se apreciază că motivul de recurs de la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. este invocat în mod formal, recurenţii neindicând în concret care ar fi aspectele străine de natura cauzei pe care se fundamentează soluţia de perimare, prin urmare nu va constitui obiect de critică în recurs.

Norma prevăzută de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. dispune că orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2), termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Pentru a interveni perimarea în materie civilă trebuie ca pricina, indiferent de etapa procesuală în care se află, să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

Astfel cum se dispune prin art. 417 C. proc. civ., cursul perimării este întrerupt prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Pentru a răspunde criticii formulate, Înalta Curte apreciază util a evoca succesiunea actelor de procedură îndeplinite în faţa instanţei de apel, în contextul în care s-a susţinut, ca argument în combaterea excepţiei de perimare, că cererile de repunere pe rol ale reclamanţilor au întrerupt termenul de 6 luni.

Prin încheierea din 30 iunie 2020 s-a dispus suspendarea judecăţii apelului în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa părţilor la ambele strigări ale cauzei. La acelaşi termen de judecată, instanţa de apel a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanţi cu privire la taxa judiciară de timbru aferentă apelului.

La 8 iulie 2020 a fost înregistrată la dosar din partea reclamanţilor prima cerere de repunere pe rol a pricinii, arătându-se că se atacă pe calea reexaminării încheierea din 30 iulie 2020, de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar având ca obiect plata taxei judiciare de timbru aferente căii de atac.

Prin încheierea din 2 septembrie 2020 a aceleiaşi instanţe a fost respinsă cererea de reexaminare.

La termenul de judecată din 15 septembrie 2020 a fost anulată, ca netimbrată, cererea de repunere pe rol, şi a fost menţinută măsura suspendării căii de atac. Instanţa a notat că părţile şi-au îndeplinit obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru aferente cererii de apel, în cuantum de 1.520 RON, însă nu au timbrat solicitarea de repunere pe rol cu suma de 756,22 RON.

Încheierea ce cuprinde aceste măsuri a fost supusă controlului judiciar pe calea recursului, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondată, calea de atac prin decizia nr. 1604 din 15 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2015.

La 24 septembrie 2020 reclamanţii au formulat a doua cerere de repunere pe rol, anulată, ca netimbrată, prin încheierea de la 13 octombrie 2020 pe motivul că nu a fost satisfăcută obligaţia de timbraj aferentă acestei cereri (756,22 RON).

La 29 ianuarie 2021 a treia cerere de repunere pe rol a fost depusă la dosar împreună cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 757 RON.

La termenul din 16 martie 2021, Curtea de Apel a suspendat judecata apelului pentru lipsa părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Ulterior acestui termen, la 17 martie 2021, a fost introdusă a patra cerere de repunere pe rol, cu termen de soluţionare fixat la 13 aprilie 2021, când instanţa dispunând amânarea cauzei, a reţinut în discuţie excepţia de perimare a apelului, admisă prin decizia ce face obiectul recursului pendinte.

Înalta Curte notează că perimarea reprezintă o sancţiune procedurală determinată de lipsa de stăruinţă a părţii în judecarea litigiului şi are la bază tocmai ideea de culpă a părţii, care, prin neîndeplinirea obligaţiilor procesuale într-un anumit interval de timp, a lăsat cauza în nelucrare.

Se constată că deşi primele două cereri de repunere pe rol au fost formulate în decursul celor 6 luni de la momentul suspendării, 30 iunie 2020, nu pot avea semnificaţia unor acte de întrerupere a termenului de perimare în planul dispoziţiilor art. 417 C. proc. civ., raportat la măsura dispusă de instanţă, de anulare pentru neplata taxei judiciare de timbru aferente demersului în cauză, părţile înţelegând să ataşeze cererilor de fiecare dată numai dovada timbrajului aferent căii de atac a apelului. Aşadar, în acord cu raţionamentul expus în decizia atacată, aceste acte procesuale nu pot produce consecinţe juridice cu privire la curgerea, respectiv împlinirea termenului de perimare, astfel că susţinerea recurenţilor pe acest aspect nu poate fi validată.

Nici exercitarea la 18 septembrie 2020 de către recurenţii reclamanţi a recursului împotriva încheierii din 15 septembrie 2020, din perspectiva anulării cererii de repunere pe rol de la 8 iulie 2020, nu are ca efect întreruperea curgerii perimării, aşa cum în mod nefondat se susţine prin cererea de recurs, în lipsa unei soluţii pronunţate de instanţa ierarhic superioară care să constate caracterul nelegal al măsurii aplicate, ceea ce nu este cazul în speţă.

Reţine prezenta instanţă, în analiza posibilelor acte ce ar întrerupe cursul perimării, că şi al treilea demers de repunere pe rol a cauzei, din 29 ianuarie 2021, este fără efect, întrucât a fost formulat ulterior împlinirii termenului de 6 luni de perimare, observându-se că termenul a început să curgă la 30 iunie 2020 şi s-a împlinit la 30 decembrie 2020, într-o zi de miercuri, lucrătoare, în aplicarea prevederilor art. 181 alin. (3) C. proc. civ. privind modul de calcul al termenelor.

În consecinţă, Curtea de Apel a respectat, aplicat şi interpretat normele legale incidente în cauză şi a statuat în mod corect că termenul de perimare a fost împlinit. Este adevărat că, în aparenţă, recurenţii nu au stat în pasivitate şi au formulat mai multe cereri de repunere pe rol în vederea continuării judecăţii, însă conduita lor culpabilă, de a nu respecta obligaţiile impuse de instanţă, a determinat împlinirea termenului de perimare a căii de atac a apelului.

Pentru argumentele expuse, constatând că în cauză nu sunt întrunite cerinţele pentru a opera motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamanţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 420 din 5 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2022.