Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 948/2022 AI generated

Recourse annulled for failure to substantiate cassation grounds in civil action for damages arising from lack of disability access in public spaces.

Case Number Decizia nr. 948/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's appeal against Decision No. 62/2021, thereby upholding the Court of Appeal's judgment which awarded the plaintiff 3,000 RON in moral damages from the Municipality and Local Council of Mangalia while dismissing claims against a private hotel company. The dispute centered on a civil tort action under Law No. 448/2006, where a person with disabilities sought 100,000 EUR in moral damages for alleged discriminatory failure to provide accessible infrastructure (ramps, elevators, parking) in a coastal resort area; the lower court found only partial liability for the municipality regarding missing specific accessibility features. The High Court determined the appeal was null under Article 489(2) of the Civil Procedure Code because the appellant failed to substantiate the statutory grounds for cassation under Article 488(1)(5), (6), and (8), improperly attempting to re-evaluate factual evidence and witness testimony and demanding a higher quantum of damages, tasks reserved for fact-finding instances rather than the extraordinary appellate court.

Legislator headnote

AI generated

art. 35 C. proc. civ, art. 231 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Recourse annulled for failure to substantiate cassation grounds in civil action for damages arising from lack of disability access in public spaces: 62/2021, thereby upholding the Court of Appeal's judgment which awarded the plaintiff 3,000 RON in moral damages from the Municipality and Local Council of Mangalia while dismissing claims against a private hotel company. The dispute centered on a civil tort action under Law No. 448/2006, where a person with disabilities sought 100,000 EUR in moral damages for alleged discriminatory failure to provide accessible infrastructure (ramps, elevators, parking) in a coastal resort area; the lower court found only partial liability for the municipality regarding missing specific accessibility features. The High Court determined the appeal was null under Article 489(2) of the Civil Procedure Code because the appellant failed to substantiate the statutory grounds for cassation under Article 488(1)(5), (6), and (8), improperly attempting to re-evaluate factual evidence and witness testimony and demanding a higher quantum of damages, tasks reserved for fact-finding instances rather than the extraordinary appellate court.

Keywords

AI generated
grounds for cassation actions for damages local access to the law article of civil procedure liability of municipalities failure to provide evidence

Cited Legislation

AI generated
art. 35 C. proc. civ
Prin încheierea din 23 mai 2018, tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii capătului I de cerere vizând constatarea inexistenţei unei stări de fapt – rampe, grupuri sanitare adaptate, lifturi de scară şi locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi, în temeiul art. 35 C.
art. 231 alin. (2) C. proc. civ
şi E., conform art. 231 alin. (2) C. proc. civ., care îi erau necesare pentru depunerea concluziilor scrise.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Proba a fost încuviinţată de instanţă cu încălcarea normelor de procedură civilă cu privire la proba testimonială, motiv subsumabil dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006
b) şi art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006, în ceea ce priveşte lipsa parcărilor accesibile persoanelor cu dizabilităţi.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În opinia recurentului, această critică este susceptibilă de încadrare în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Sub un alt aspect, intimaţii au invocat nulitatea căii de atac pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în cererea de recurs fiind prezentate motive ce vizează temeinicia hotărârii instanţei de apel.
art. 425 alin. (1) C. proc. civ
Chiar şi în acest caz, trebuia să indice, pentru respectarea cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., propriile motive de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia, arătând motivele pentru care a înlăturat cererile recurentului.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Această critică, astfel cum a fost descrisă, se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for annulling the appeal that failed to meet the statutory requirements.

art. 489 alin. (2) din acelaşi cod

Main ground for the verdict, cited in the dispositive to establish that the appeal is null because the reasons invoked did not fit the legally prescribed grounds for cassation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la 25 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Mangalia, prin primar, Primăria Municipiului Mangalia, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Mangalia şi S.C. B. S.R.L., să se constate inexistenţa rampelor, a grupurilor sanitare adaptate, a lifturilor de scară şi a locurilor de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi, să se dispună sancţionarea instituţiilor abilitate care aveau îndatorirea de a proiecta şi amplasa căi de acces conform Legii nr. 448/2006, să fie obligaţi pârâţii la efectuarea lucrărilor necesare privind construirea, pe cheltuiala lor, potrivit Legii nr. 448/2006, a acestor facilităţi în zonele stabilite prin lege la nivelul municipiului Mangalia şi, respectiv, la C.. A mai solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale, a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului ce i-a fost cauzat şi a cheltuielilor de judecată pricinuite de declanşarea litigiului.

Prin întâmpinarea depusă la 2 martie 2017, pârâta S.C. B. S.R.L. (administrator al C.) a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, necompetenţei Judecătoriei Mangalia şi inadmisibilităţii cererii.

Prin întâmpinarea depusă la 8 martie 2017, pârâta Primăria Municipiului Mangalia a invocat excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi calităţii procesuale pasive.

2. Hotărârea pronunţată în declinarea de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 1297 din 19 septembrie 2017, Judecătoria Mangalia a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia I civilă la 11 octombrie 2017 sub acelaşi număr.

3. Judecata la Tribunalul Constanţa şi hotărârea acestei instanţe

La 21 februarie 2018, reclamantul a depus cerere precizatoare, arătând că prin petitul cererii de sancţionare a instituţiilor care nu au edificat căile de acces s-a referit la atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv la obligarea instituţiilor chemate în judecată la plata contravalorii prejudiciului moral în cuantum de 100.000 euro, pentru comportamentul dăunător şi discriminator la care a fost supus de către pârâte, precum şi pentru suferinţele fizice şi psihice pe care le-a îndurat. A renunţat la capătul de cerere privind plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale.

La termenul de judecată din 21 februarie 2018, reclamantul a făcut precizări orale privind primul capăt de cerere, respectiv constatarea inexistenţei lifturilor şi a locurilor de parcare pentru persoane cu dizabilităţi în jurul C., potrivit Legii nr. 448/2006, pe o distanţă de cca 8 m în jurul hotelului, de la hotel până la faleza amenajată şi împrejurarea că toate toaletele nu sunt adaptate în interiorul C. şi în incinta Primăriei Municipiului Mangalia.

Prin încheierea din 23 mai 2018, tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii capătului I de cerere vizând constatarea inexistenţei unei stări de fapt – rampe, grupuri sanitare adaptate, lifturi de scară şi locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi, în temeiul art. 35 C. proc. civ., considerându-se că obiectul acestuia îl reprezintă obligarea pârâţilor să efectueze lucrări necesare privind construirea, pe cheltuiala lor, potrivit Legii nr. 448/2006, în zonele stabilite prin lege la nivelul Municipiului Mangalia, respectiv la C..

Prin sentinţa civilă nr. 2609 din 31 octombrie 2018, Tribunalul Constanţa – secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Municipiului Mangalia şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a aceleiaşi entităţi. A respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.R.L. şi inadmisibilităţii acţiunii derivând din lipsa de concreteţe a obiectului acesteia, invocate de pârâta S.C. B. S.R.L. A luat act de renunţarea la judecata cererii de obligare a pârâţilor la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând daune materiale. A respins, ca inadmisibilă, cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., Consiliul Local al Municipiului Mangalia şi Municipiul Mangalia vizând constatarea inexistenţei rampelor, grupuri sanitare adaptate, lifturi de scară şi locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi. A respins, ca nefondată, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., Consiliul Local al Municipiului Mangalia şi Municipiul Mangalia.

4. Apelul şi hotărârea Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, în primul ciclu procesual

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 81/C din 3 iulie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă l-a respins, ca nefondat.

5. Recursul şi decizia de casare

Decizia de apel a fost atacată cu recurs de către reclamant, iar prin decizia nr. 1261 din 25 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis calea de atac, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

6. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa în rejudecare, în cel de-al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 62 din 25 martie 2021, Curtea de Apel Constanţa – secţia I civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii Municipiul Mangalia, prin primar, şi Consiliul Local Mangalia la plata către reclamant a sumei de 3.000 RON cu titlu de daune morale. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

7. Recursul

Ultima decizie de apel a făcut obiect al recursului exercitat de reclamantul A..

În susţinerea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul a prezentat circumstanţele în care a fost admisă proba cu martori (D. şi E., angajaţi sau foşti angajaţi ai C.), solicitată de intimata S.C. B. S.R.L. şi a arătat că la termenul de judecată din 3 martie 2021 s-a procedat la audierea acestora.

A învederat recurentul că, deşi a solicitat ca intimata S.C. B. S.R.L. să probeze dacă martorii au fost sau sunt angajaţi ai hotelului, deoarece au existat suspiciuni de mărturie mincinoasă, instanţa de apel a motivat că martorii au fost propuşi de parte şi depoziţia lor este necesară în vederea pronunţării unei hotărâri, prin urmare a procedat la audierea acestora.

Martorii au recunoscut că nu există accesibilizare la C. din Mangalia, cel puţin în declaraţiile verbale. A pretins recurentul că nu a avut cunoştinţă despre ce s-a consemnat în scris de către instanţa de apel, cu atât mai mult cu cât apărătorul său a insistat pentru consemnarea anumitor aspecte esenţiale. Însă, instanţa, printr-o lipsă totală de transparenţă, nu a permis să se constate ceea ce a consemnat în scris.

A susţinut că instanţele anterioare au avut o atitudine părtinitoare faţă de intimate pe tot parcursul procesului.

La 18 martie 2021, Curtea de apel a amânat pronunţarea asupra cauzei, fără a acorda un ultim termen de judecată pentru apărare.

Recurentul a solicitat, la 8 martie 2021, eliberarea copiilor de pe notele grefierului cu privire la consemnările declaraţiilor martorilor D. şi E., conform art. 231 alin. (2) C. proc. civ., care îi erau necesare pentru depunerea concluziilor scrise. La 10 martie 2021 a primit notele de şedinţă, însă acestea nu cuprindeau menţiunile cu privire la declaraţiile martorilor, astfel că nici la acest moment nu cunoaşte ce a consemnat instanţa. Nici la momentul declarării recursului nu a avut acces la dosarul electronic.

A considerat că a fost privat de exercitarea dreptului de contestare a notelor grefierului în baza respectării regulilor de procedură civilă şi a principiului contradictorialităţii care asigură respectarea dreptului la apărare pentru înfăptuirea unui act de justiţie transparent şi realizarea unei bune administrări a justiţiei, a dreptului la un proces echitabil, instanţa încălcând principiile contradictorialităţii, dreptului la apărare şi egalităţii părţilor în procesul civil.

A menţionat că au fost respinse întrebările pe care a dorit să le adreseze martorilor, cu argumentul că nu sunt utile cauzei. La ascultarea martorilor, instanţa era obligată să efectueze toate consemnările, conform art. 315 şi 318 C. proc. civ.

Totodată, a arătat că în cazul în care întâmpinarea nu se motivează ori motivarea acesteia nu cuprinde motive sau mijloace de apărare noi, instanţa de apel trebuie să se pronunţe în fond numai pe baza celor invocate la prima instanţă, deoarece în apel pot fi propuse numai acele probe ce nu puteau fi propuse la judecata în primă instanţă, precum şi probele invocate în faţa primei instanţe şi care au fost respinse.

Astfel, martorii puteau fi ascultaţi doar cu acordul expres sau tacit al părţilor, iar recurentul s-a opus administrării acestei probe. Proba a fost încuviinţată de instanţă cu încălcarea normelor de procedură civilă cu privire la proba testimonială, motiv subsumabil dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A mai criticat că a fost ignorat de instanţă răspunsul de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, prin care s-a arătat necesitatea obţinerii autorizaţiei de construire şi a certificatului de urbanism chiar şi în regie proprie.

Totodată, în mod greşit a reţinut că depunerea autorizaţiei de construire se solicita de la proprietarul F. care nu este parte în proces, or autorizaţia nu emana de la acest proprietar, ci chiar de la intimata instituţie publică care a aprobat construirea acestui complex cu încălcarea Legii nr. 448/2006.

Recurentul a susţinut că doar din 11 aprilie 2019, Municipiul Mangalia a implementat Programul Operaţional Regional - "Regia, privind lucrările de amenajare şi modernizare în zonele de interes turistic - sudul litoralului (Mangalia - Saturn)", prin facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi locomotorii în toate zonele. Acest proiect reprezintă dovada că în perioada aprilie-mai 2015 nu exista o accesibilizare pentru persoanele cu deficit locomotor pe faleză, pe plajă şi în toate zonele staţiunii Mangalia, respectiv trafic pietonal, traversarea străzilor, parcări, treceri de pietoni.

Potrivit înscrisurilor reprezentate de caietul de sarcini şi contractele nr. x/26.11.2013 şi nr. y/07.07.2014, instanţa de apel a reţinut că nu s-a atestat faptul că accesul la faleza din Mangalia respecta, în perioada 19.04.2015-01.05.2015, dispoziţiile Legii nr. 448/2006 coroborate cu cele ale Normativului NP 051/2012, fiind dovedită săvârşirea faptei ilicite de către Municipiul Mangalia, prin primar, şi de Consiliul Local Mangalia, care aveau obligaţia respectării acestor prevederi legale, conform art. 9 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006, în ceea ce priveşte lipsa parcărilor accesibile persoanelor cu dizabilităţi.

În contradicţie, instanţa a reţinut că prin aceleaşi procese-verbale de recepţie întocmite la 23.12.2013 şi 23.07.2014 se menţionează că lucrările au fost executate conform caietului de sarcini şi contractelor nr. x/26.11.2013 şi nr. y/07.07.2014, că lucrările referitoare la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 448/2006 în ceea ce priveşte trotuarele, trecerile de pietoni şi traversarea străzilor pe tronsonul C. - Portul Turistic Mangalia au fost realizate. Cât timp în adresele nr. x/23.06.2016 şi nr. y/26.01.2016 nu s-a menţionat că în perioada noiembrie 2015- februarie 2016 s-ar fi identificat încălcări ale normelor legale referitoare la persoanele cu dizabilităţi pentru aceste zone, prezumţia care se reţine este aceea că în intervalul 23.12.2013- februarie 2016, inclusiv în perioada analizată în cauză, nu s-a făcut dovada nerespectării dispoziţiilor legale menţionate şi nici a faptelor ilicite invocate de reclamant.

Totodată instanţa a reţinut, pe baza caietului de sarcini şi a contractelor nr. x/26.11.2013 şi nr. y/07.07.2014, că nu s-a făcut dovada asigurării accesului la faleza Mangaliei şi nici adaptarea locurilor de parcare, conform Legii nr. 448/2006 şi, în temeiul unei prezumţii, că adaptările au fost realizate cu privire la trotuare, treceri de pietoni şi traversarea străzilor pe acelaşi tronson C. - Portul Turistic Mangalia.

I s-a mai reproşat instanţei de apel că nu a luat în considerare înscrisul depus de recurent - Programul Operaţional Regional - Regio - care arată că abia din anul 2019 urmau a fi implementate lucrări de amenajare pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi locomotorii în toate zonele. În mod greşit a apreciat în baza unor prezumţii că în perioada aprilie-mai 2015 era asigurat accesul la traficului pietonal, trotuare, treceri de pietoni şi traversarea străzilor.

Referitor la constatarea vizând săvârşirea faptelor ilicite de către pârâţii Municipiul Mangalia, prin primar, şi Consiliul Local Mangalia, întrucât a existat un prejudiciu moral reprezentat de frustrarea resimţită prin lipsa accesului la mediul fizic, recurentul a susţinut că valoarea daunelor morale a fost stabilită prin raportare la suferinţele fizice şi psihice rezultate din neadaptarea plajei, falezei şi teraselor din Mangalia pentru persoanele cu dizabilităţi.

Însă, la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa trebuia să se raporteze la importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, gradul în care i-a fost atinsă sănătatea. Or, Curtea nu numai că nu le-a avut în vedere, dar nici nu le-a constatat şi, printr-o greşită interpretare, a dat o falsă motivare, menţionând că stabileşte valoarea despăgubirilor pe baza frustrării recurentului. În opinia recurentului, această critică este susceptibilă de încadrare în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la decizia instanţei de apel cu privire la intimata S.C. B. S.R.L., recurentul a combătut declaraţiile martorilor D. şi E., care au susţinut că nu îşi amintesc aspecte privitoare la adaptarea camerelor de hotel necesităţilor persoanelor cu dizabilităţi.

A redat pe larg pasaje din declaraţiile martorilor pe care le-a comparat cu aspecte reţinute de instanţă, în sensul că în mod greşit aceasta a constatat că amenajarea camerelor nu a fost efectuată după 01.05.2015. Însă, din adresa ANPIS nr. x/23.06.2016 rezultă că în noiembrie 2015 acestea erau special amenajate, de unde se deduce că adaptările existau şi în perioada 19.04.2015-01.05.2015. Acest aspect reţinut de instanţă nu doar că este contradictoriu, dar contrazice adresa ANPIS nr. x/23.06.2016 şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs.

Curtea a reţinut că atât timp cât hotelul era prevăzut cu piscină exterioară şi aceasta era accesibilă turiştilor cazaţi în hotelul respectiv, trebuia să fie adaptată şi persoanelor cu dizabilităţi. În acelaşi timp a apreciat greşit lipsa vătămării ca o condiţie a răspunderii delictuale, pe considerentul că piscina exterioară era deschisă doar în lunile iulie- august, constatare care atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a susţinut recurentul că deşi în considerentele deciziei, Curtea a reţinut că instanţa de recurs prin decizia de casare a pus în vedere celei de trimitere să ţină seama de faptul că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a rămas definitivă în lipsa atacării acesteia de către intimaţi, în ceea ce o priveşte pe intimata S.C. B. S.R.L., a menţinut soluţia instanţei de fond, care a reţinut inadmisibilitatea acţiunii.

Din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, recurentul a menţionat că, în rejudecare, nu a avut posibilitatea să combată probele nou administrate. Or, curtea era datoare să pună în discuţia părţilor probele administrate, statuând motivat şi argumentat asupra oricăror cereri de suplimentare a probatoriului raportat la utilitatea şi pertinenţa acestuia şi să analizeze şi celelalte motive de recurs ce au vizat fondul cauzei, în baza principiilor contradictorialităţii, dreptului la apărare şi egalităţii părţilor în procesul civil.

Instanţa de apel, cu nesocotirea regulilor de procedură civilă, a înlăturat toate cererile de probatorii ale recurentului, fără a motiva cu claritate şi pertinenţă măsura dispusă. Partea nu a avut posibilitatea de a le combate şi a arătat că nici până la această dată nu cunoaşte ce s-a consemnat din declaraţiile martorilor.

Mai mult, prin prisma respectării cerinţelor legale de indicare a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, instanţa de apel nu a luat în considerare argumentele din cererea de apel, limitându-se a prelua apărările intimatelor, dând o aparenţă de motivare a hotărârii astfel pronunţate. Chiar şi în acest caz, trebuia să indice, pentru respectarea cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., propriile motive de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia, arătând motivele pentru care a înlăturat cererile recurentului.

Procedând de o asemenea manieră, instanţa a încălcat prevederile C. proc. civ. şi dreptul la un proces echitabil al recurentului, nerezultând dacă argumentele sale şi înscrisurile depuse la dosar au fost examinate de instanţă. Această critică, astfel cum a fost descrisă, se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A mai susţinut recurentul că în cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale era singurul mijloc prin care se putea verifica respectarea lor. Din acest punct de vedere, decizia instanţei de apel se bazează pe considerente incoerente, pe prezumţii simple ce se contrazic în statuările lor, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs menţionat anterior, coroborat cu art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Prin simplele aprecieri personale, instanţa nu s-a întemeiat pe nicio probă concludentă din care să rezulte vreunei accesibilizări în staţiunea Mangalia, nu a arătat în ce constau adaptările trotuarelor, traversarea străzilor şi a trecerilor de pietoni.

A mai considerat recurentul că prin stabilirea unei sume derizorii a daunelor morale, de 3.000 RON, s-a încercat descurajarea unei acţiuni injustiţie pentru orice persoană cu nevoi speciale, pentru apărarea drepturilor prevăzute în Legea nr. 448/2006 în concordanţă cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, ratificată prin Legea nr. 74/1999.

În considerarea tuturor criticilor expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată prin care a cerut obligarea intimatelor la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 euro.

8. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Consiliul Local al Municipiului Mangalia şi Municipiul Mangalia au depus întâmpinare, invocând pe cale de excepţie nulitatea recursului pentru nemotivare raportat la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Au argumentat că deşi recurentul invocă în drept incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în realitate nu descrie, nu motivează şi nu dezvoltă niciuna din aceste situaţii. Reclamatul, prin cererea de recurs, nu face decât să reproducă situaţia de fapt şi să reia motivele expuse în cererea de apel, fără să dezvolte motivele de nelegalitate din care să rezulte încălcarea regulilor de procedură, lipsa motivării/motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi încălcarea normelor de drept material. Din motivarea recursului nu reiese în mod clar care sunt criticile efective ale hotărârii prin raportare la motivarea instanţei de apel. Rezultă, aşadar, că recurentul prin cererea de recurs nu face decât să-şi exprime nemulţumirea pentru respingerea apelului, fără a indica în ce constă nelegalitatea deciziei instanţei de apel prin raportare la motivarea expusă, situaţie ce atrage incidenţa prevederilor art. 489 C. proc. civ. în sensul aplicării sancţiunii nulităţii recursului.

Sub un alt aspect, intimaţii au invocat nulitatea căii de atac pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în cererea de recurs fiind prezentate motive ce vizează temeinicia hotărârii instanţei de apel.

Dacă se va respinge excepţia nulităţii, intimaţii au solicitat să se respingă recursul, ca nefondat.

Intimata S.C. B. S.R.L. (administrator al C.) a depus, de asemenea, întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului motivat de împrejurarea că, în urma analizei cu recursul din primul ciclu procesual, se constată o identitate în invocarea cazurilor de casare. A apreciat că simpla enumerare şi invocare a celor patru cazuri de casare în prezentul recurs nu corespunde exigenţelor ce reglementează controlul legalităţii hotărârii pronunţate, câtă vreme ca argumente sunt invocate aspecte de fapt. Referitor la temeinicia recursului, a arătat că, în cauză, nu se poate reţine incidenţa niciunuia din motivele de casare invocate.

9. Procedura de filtru

Raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru şi comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosarul de recurs.

Părţile nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere.

Prin încheierea din 24 martie 2022 a fost admis în principiu, formal, recursul în cauză şi s-a acordat termen la 5 mai 2022, în şedinţă publică, membrii completului de filtru nefiind în unanimitate de acord asupra îndeplinirii cerinţelor de formă ale căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin decizia instanţei de apel, atacată cu recurs în prezenta cauză, pronunţată în rejudecare în al doilea ciclu procesual, s-a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei civile nr. 2609 din 31 octombrie 2018 a Tribunalului Constanţa, a fost schimbată în parte hotărârea în sensul admiterii acţiunii, în parte, şi obligării pârâţilor Municipiul Mangalia prin Primar şi Consiliul Local Mangalia la plata către reclamant a sumei de 3.000 RON cu titlu de daune morale şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că, întrucât prin prezenta acţiune s-au cumulat două raporturi juridice distincte, respectiv cel faţă de autorităţile publice ce nu ar fi luat, în aprecierea reclamantului, măsuri pentru accesibilizarea locurilor publice din Mangalia, şi cel faţă de societatea B. S.R.L. (proprietarul C.) ce nu a asigurat astfel de măsuri la nivelul C., se impune o analiză distinctă a acestor raporturi.

Examinând probatoriul administrat, instanţa de apel a concluzionat în sensul că singurele fapte ilicite a căror săvârşire în perioada 19.04-01.05.2015 a fost dovedită în cauză sunt lipsa asigurării accesului la Faleza Mangalia de lângă C. şi spre Portul Turistic Mangalia conform Normativului 051/2012, precum şi lipsa locurilor de parcare accesibile persoanelor cu dizabilităţi în zona dintre C. şi Portul turistic Mangalia.

Referitor la prejudiciul produs reclamantului, a constatat că aceasta a solicitat plata daunelor morale în cuantum de 100.000 euro de la ambele pârâte.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 1391, art. 252 şi art. 72 C. civ., curtea a apreciat că, în cauză, reclamantul a susţinut că s-a simţit umilit, batjocorit, marginalizat şi discriminat prin lipsa totală a accesului la un mod de viaţă independent, fără limitare sau restricţii la mediul fizic.

Ca atare, caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative. În stabilirea existenţei unui prejudiciu trebuie luat în calcul caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social, etc.

Deşi prejudiciul moral nu poate fi evaluat şi nici probat în mod direct, în evaluarea condiţiei de producere a unui astfel de prejudiciu instanţa de judecată are în vedere o serie de criterii: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin eventualele despăgubiri ce ar putea fi acordate cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit.

Acest aspect rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv că atacul adus onoarei şi reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora (Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, Cauza A. împotriva Norvegiei, Cauza Mikolajová împotriva Slovaciei, Cauza Roberts şi Roberts împotriva Regatului Unit, Axel Springer AG împotriva Germaniei).

Din această perspectivă, curtea a constatat că faţă de faptele ilicite menţionate anterior, de perioada care a avut un impact asupra reclamantului (19.04-01.05.2015) coroborat cu remedierea deficienţelor respective, astfel cum rezultă din procesul-verbal de control nr. x/02.04.2019, o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit care să nu reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză este suma de 3.000 de RON.

De asemenea, a reţinut că nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor răspunderii delictuale faţă de pârâta B. S.R.L. astfel că, sub acest aspect, soluţia primei instanţe de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu această pârâtă este legală şi temeinică.

Lecturând susţinerile referitoare la presupusa încălcare a unor norme de procedură, subsumate de recurent dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu îşi găsesc corespondent în motivul de recurs evocat.

Sub un prim aspect, recurentul solicită instanţei de recurs să aprecieze şi să evalueze probatoriul administrat în cauză, constând în declaraţiile celor doi martori, probă propusă de intimata S.C. B. S.R.L., pretinzând că în cadrul declaraţiilor verbale au recunoscut că nu au fost identificate lucrări de amenajare pentru persoanele cu nevoi sociale în cadrul C..

Înalta Curte constată că această prerogativă aparţine exclusiv instanţelor de fond, ca instanţe devolutive, interpretarea şi reaprecierea probelor administrate în faţa unei alte instanţe configurând un control de temeinicie, care conduce la schimbarea situaţiei de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată. Or, acest lucru nu este posibil în recurs, cale de atac de reformare prin intermediul căreia se declanşează numai un control de legalitate a hotărârii în limita motivelor de casare înscrise în art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sub al doilea aspect, recurentul supune cenzurii măsuri dispuse de instanţa de apel, la termenul de judecată din 3 martie 2021, în legătură cu audierea celor doi martori, respectiv respingerea solicitării de a pune în vedere intimatei S.C. B. S.R.L. să depună înscrisuri pentru a dovedi dacă cei doi martori au sau nu calitatea de angajaţi ai C. şi a unor întrebări adresate martorilor (referitoare la câte paturi de spital există în hotel) ce s-au respins apreciindu-se că nu sunt utile cauzei. Înalta Curte reţine că încheierea din 3 martie 2021 nu a fost atacată pe calea recursului, astfel că cele raportate de recurent la dispoziţiile instanţei de la acel termen nu pot fi verificate, având în vedere că nu au fost antamate prin hotărârea finală. Pe de altă parte, susţinerile nu îmbracă forma unei critici concrete (în sensul încălcării dispoziţiilor art. 315 şi 318 C. proc. civ. invocate în cererea de recurs), care să vizeze chestiuni de legalitate a măsurilor în administrarea probei testimoniale, ci aduc în discuţie concludenţa şi utilitatea administrării probei, chestiune ce ţine de aprecierea probatoriului. Or, aşa cum anterior s-a explicat, recursul nu reprezintă cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventuale greşeli de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Sub al treilea aspect, nu au semnificaţia unei critici de nelegalitate în planul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. aserţiunile prin care recurentul reclamă că a fost privat de a contesta notele greferului prin care au fost consemnate declaraţiile martorilor D. şi E.. Nu se arată şi nici nu se argumentează care dispoziţii de procedură au fost nesocotite, astfel încât să opereze o încălcare a dreptului la apărare şi a principiilor contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în procesul civil, cum susţine partea în recurs.

Printr-o ultimă chestiune se invocă încălcarea normelor de procedură în ce priveşte încuviinţarea probei testimoniale de către instanţa de apel, constând în audierea celor doi martori propuşi de intimata S.C. B. S.R.L., care, în opinia recurentului, ar fi putut fi ascultaţi numai cu acordul expres sau tacit al părţilor, inexistent în speţă.

Această critică nu este suficient de structurată pentru a fi examinată în coordonatele fixate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Dincolo de faptul că nu se relevă norma de procedură pretins a fi nesocotită, recurentul afirmând generic că "au fost încălcate normele de procedură cu privire la proba testimonială", critica nu combate raţionamentul instanţei de apel pe problema admisibilităţii probei testimoniale, din perspectiva raportării la Decizia nr. 9/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, fiind o preluare identică a unui motiv din cererea de apel şi care a primit deja o dezlegare prin decizia atacată.

Înalta Curte constată că alte susţineri din recurs deduc spre analiză elemente ale situaţiei de fapt rezultate din probatoriul administrat în cauză, care denotă că în perioada vizată, aprilie-mai 2015, nu exista o accesibilizare pentru persoanele cu deficit locomotoriu pe faleză, plajă şi în toate zonele staţiunii Mangalia, respectiv trafic pietonal, traversarea străzilor, parcări, treceri de pietoni. Or, asemenea aspecte tind la reevaluarea situaţiei de fapt şi la reaprecierea probelor, ceea ce nu este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, aşa cum dispune art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Nici critica relativ la stabilirea cuantumului daunelor morale în favoarea intimaţilor Municipiul Mangalia prin Primar şi Consiliul Local Mangalia nu îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate în termenii prevăzuţi de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul a susţinut că instanţa ar fi trebuit să ţină seama de anumite criterii, cum sunt importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării şi gradul în care i-a fost atinsă starea de sănătate, fără a indica în concret în ce ar consta greşita aplicare a legii care ar determina nelegalitatea deciziei de apel sub acest aspect. Critica ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra de ce este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel raportat la o normă juridică încălcată, cerinţă care nu este îndeplinită de către recurent. Se observă, din lecturarea susţinerilor cu acest obiect, că se încearcă o redimensionare a cuantumului daunelor morale, de la suma de 3.000 RON la suma de 100.000 euro, pretinsă prin cererea de chemare în judecată, însă acest procedeu nu intră în apanajul instanţei de recurs, ţinând de temeinicia hotărârii şi de evaluarea situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în cauză.

Fără a proceda la o cercetare pe fond a aserţiunilor încadrate de recurent în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că recurentul este în confuzie cu privire la soluţia de inadmisibilitate a acţiunii faţă de intimata S.C. B. S.R.L., Curtea de Apel, în rejudecare, efectuând o analiză pe fond a acţiunilor şi inacţiunilor imputate acestei pârâte, dacă se circumscriu unor fapte ilicite, de natură să atragă răspunderea civilă delictuală.

O altă critică face referire, din nou, la probe, întrucât se susţine că: instanţa de apel era datoare să pună în discuţia părţilor probele administrate şi să statueze argumentat asupra oricăror cereri de suplimentare a probatoriului raportat la utilitatea şi pertinenţa probelor; instanţa de apel, cu nesocotirea regulilor de procedură, a înlăturat toate cererile de probatorii ale recurentului, fără a motiva cu claritate măsura dispusă. Se constată, însă, că şi aceste obiecţiuni nu conturează aspecte de nelegalitate din perspectiva încălcării unor norme de procedură din unghiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci pun în discuţie aprecierea probatoriului administrat în cauză, chestiune exclusă controlului judiciar efectuat în recurs. De altfel, critica este formulată în mod vag, făcându-se referire în mod general la "probatoriu".

De asemenea, critica privind nemotivarea hotărârii atacate, prin care se arată că instanţa nu a indicat propriile motive de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia şi nici argumentele pentru care a înlăturat cererile recurentului, este invocată în mod formal în planul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Se reţine că, deşi recurentul reclamă absenţa motivării soluţiei date apelului, nu indică în concret aspectele afectate de acest viciu, astfel că nemulţumirile formulate în aceşti termeni nu pot fi cercetate în cadrul motivului de casare afirmat.

Pentru raţiunile înfăţişate, se constată că toate aspectele dezvoltate în cererea de recurs nu se grefează pe motivele de nelegalitate invocate, art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., şi nu se identifică, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nici motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu în şedinţă publică. Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. combinat cu art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul exercitat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 62/C din 25 martie 2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 62/C din 25 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2022.