Duty to motivate moral damages quantum in custodial liability for falling trees

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2020, pe rolul Tribunalului Arad, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara şi Garda Forestieră Oradea, solicitând: obligarea pârâtei la plata sumei de 7400 RON şi echivalentul în RON la data plăţii a contravalorii autoturismului în sumă de 883 euro reprezentând daune materiale; obligarea pârâtei la plata sumei de 600.000 euro (echivalentul în RON la data plăţii), reprezentând daune morale (200.000 euro pentru fiecare membru al familiei) şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ., art. 1376, art. 1377 C. civ. şi textele legale invocate în cuprinsul acţiunii.

Prin întâmpinare, pârâta Garda Forestieră Oradea a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamanţilor, iar pe cale de excepţie, a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a instituţiei.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Arad

Prin sentinţa civilă nr. 247 din 06.10.2020 pronunţată în dosar nr. x/2020, Tribunalul Arad a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Garda Forestieră Oradea şi în consecinţă, a respins acţiunea civilă având ca obiect pretenţii formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Oradea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acţiunea civilă având ca obiect pretenţii formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara şi în consecinţă, a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 7400 RON şi a sumei de 883 euro (echivalentul în RON de la data plăţii) cu titlu de daune materiale, precum şi a sumei de 80.000 euro (echivalentul în RON de la data plăţii) cu titlu de daune morale, a obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 100.000 euro (echivalentul în RON de la data plăţii) cu titlu de daune morale, a obligat pârâta la plata către reclamantul C. a sumei de 100.000 euro (echivalentul în RON de la data plăţii) cu titlu de daune morale; a respins în rest cererea formulată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6000 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

Împotriva sentinţei civile nr. 247 din 6.10.2020 pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020 a formulat apel pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR), Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, prin secţia Drumuri Naţionale Arad.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 67 din 22 aprilie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul formulat de apelanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara prin secţia Drumuri Naţionale Arad în contradictoriu cu intimaţii A., B., C. şi Garda Forestieră Oradea împotriva sentinţei civile nr. 247 din 6.10.2020 pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020 şi a obligat apelanta să plătească intimatei A. suma de 5950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara prin secţia Drumuri Naţionale Arad.

Solicită recurenta-pârâtă a se constata că această hotărâre a fost dată cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 1351 alin. (1)-(2), art. 1382 C. civ. şi de prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, drept pentru care solicită admiterea cererii de recurs, casarea în tot a deciziei recurate şi pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Timişoara, instanţa de apel care a pronunţat hotărârea casată.

În susţinerea primului motiv de nelegalitate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) net. 8 C. proc. civ., constând în încălcarea de către instanţa de apel în decizia atacată a dispoziţiilor art. 1351 alin. (1)-(2) C. civ., arată că spre deosebire de cele reţinute de instanţa de apel în considerentele hotărârii recurate la fila x alin. (2)-(4) din decizie, în cauză este pe deplin incident cazul de forţă majoră reprezentat de fenomenele meteorologice extreme din data de 06.11.2016, respectiv de intensificările neobişnuit de puternice ale vântului, cu aspect de vijelie şi tornadă, care au determinat prăbuşirea unui copac complet sănătos din punct de vedere fitosanitar, peste autoturismul condus de ruda (sot şi tată) a intimaţilor-reclamanţi.

In susţinerea afirmaţiilor cu acest obiect, recurenta reiterează starea meteo existentă în dimineaţa zilei de 06.11.2016, pe DN 79A D. - Chişineu Criş.

Or, raportat la definiţia dată forţei majore de către dispoziţiile art. 1351 alin. (2) C. civ., respectiv de eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil, consideră că starea meteo existentă în dimineaţa zilei de 06.11.2016 pe DN 79A D. - Chişineu Criş, îndeplineşte pe deplin, în mod cumulativ, toate aceste cerinţe.

În ce priveşte primul şi cel mai important element al forţei majore, exterioritatea, existenţa sa în prezenta speţă a fost recunoscută în mod expres atât de prima instanţă la fila x alin. ultim din sentinţa apelată, cât şi de instanţa de apel la fila x alin. (3) din decizia recurată, fiind stabilit şi necontestat de către nici una dintre părţi faptul că prăbuşirea copacului peste autoturismul condus de defunctul E., a fost un eveniment străin şi total independent de voinţa acesteia.

Faţă de această împrejurare, este mai presus de orice îndoială că prejudiciul suferit de intimaţii-reclamanţi a fost cauzat de un fapt exterior, respectiv de fenomenul natural reprezentat de intensificările neobişnuit de puternice ale vântului, de până la 80 km/h la rafală, cu aspect de vijelie şi tornadă, fără absolut nici o vină din partea instituţiei.

Referitor la cel de al doilea element al forţei majore, imprevizibilitatea, instanţa de apel a apreciat fără absolut nici un suport probator şi fără nici o motivare, la fila x alin. (3) din decizia recurată, că în cauză există doar "un simplu caz fortuit care nu exonerează paznicul lucrului de răspunderea civilă", concluzionând în mod total nelegal că o astfel de stare de fapt nu constituie un caz de forţă majoră, deşi instituţia a dovedit printr-un Raport de expertiză tehnică judiciară, expertiză care a fost efectuată în faza de cercetare penală, că arborele care a căzut peste autoturismul defunctului E., era perfect sănătos, fără să prezinte absolut nici o problemă de natură fitosanitară, astfel încât din moment ce nu s-a prăbuşit în urma furtunilor şi vijeliilor puternice din sezonul cald, nimeni (nici chiar cea mai prudentă şi diligentă persoană) nu ar fi putut prevedea că se va prăbuşi în sezonul rece, atunci când este de notorietate că fenomenele meteorologice îşi pierd mult din intensitate.

O astfel de situaţie ar fi putut fi evitată, doar dacă s-ar fi tăiat anterior absolut toţi copacii dintre localităţile D. şi Chisineu Cris. aflaţi pe marginea drumului DN 79A, împrejurare ce însă nu se poate realiza în realitate, întrucât în această zonă, dat fiind specificul reliefului, se impune existenţa permanentă a unei perdele forestiere pe marginea acestui drum, întrucât în caz contrar, iarna acesta ar deveni complet impracticabil datorită înzăpezirii sale.

De altfel, nici chiar defunctul E., deşi trebuia să fie persoana cea mai prudentă şi diligentă vizavi de siguranţa sa personală şi nici martorul F., cel ce l-a găsit pe acesta în autoturismul avariat şi a sunat la 112 pentru a solicita ajutor, nu au considerat că se impune să aştepte încetarea vijeliei pentru a pleca cu autoturismele de acasă, deşi aceasta era de o violenţă cu totul neobişnuită (nici până atunci şi nici de atunci nu au mai fost înregistrate în zonă, în luna noiembrie, fenomene meteorologice atât de extreme), cu alte cuvinte, nu au fost în măsură să prevadă că ar fi existat vreun pericol pe şoseaua dintre D. şi Chisineu Cris, determinat de prăbuşirea vreunui copac de pe marginea drumului, deoarece în caz contrar, în mod evident nu ar mai fi plecat de acasă.

În acest context, între localităţile D. şi Chisineu Criş este o distanţă mai mică de 10 km, astfel încât de la momentul plecării de acasă a defunctului E. şi până la momentul prăbuşirii copacului peste autoturismul condus de acesta, înainte ca defunctul să intre în oraşul Chisineu Criş, au trecut aproximativ 5 minute, timp în care condiţiile meteorologice nu s-au schimbat sensibil, stare de fapt ce conduce la unica concluzie logică că din moment ce defunctul a plecat de acasă în timpul manifestării unor fenomene meteorologice de o astfel de intensitate extremă, acesta şi-a asumat toate riscurile, drept pentru care pârâta nu poate fi acuzată în mod legal că nu ar fi luat măsurile necesare pentru deplasarea în siguranţă a defunctului pe această cale de transport, pentru simplul motiv că nimeni, nici chiar cea mai prudentă şi diligentă persoană, nu ar fi putut prevedea anterior ruperea şi prăbuşirea unui anume copac complet sănătos din punct de vedere fitosanitar, dintre zecile de copaci aflaţi pe marginea acestui drum, în condiţiile în care prezenţa acestora este absolut necesară în acea zonă, având calitatea de perdea forestieră.

Or, atât doctrina cât şi practica judiciară din materia răspunderii civile delictuale, au îmbrăţişat fără rezerve opinia conform căreia caracterul imprevizibil al unui eveniment trebuie să fie apreciat de instanţa de judecată în mod real, rezonabil, prin raportare la datele concrete ale speţei deduse judecăţii, astfel că nu poate exista un standard ideal şi iluzoriu, în care persoana în mod normal chemată să răspundă, cunoaşte şi poate prevedea în mod infailibil toate riscurile ce pot decurge din exercitarea de către aceasta a unei obligaţii legale.

Cu alte cuvinte, modalitatea de apreciere de către instanţă a caracterului previzibil, relativ imprevizibil sau absolut imprevizibil al împrejurării supuse de părţi spre soluţionare judiciară, nu trebuie să vizeze o comparaţie în abstract faţă de cât ar fi putut prevedea cel mai diligent şi cunoscător om, ci este o evaluare în concret, prin raportare la situaţia reală de fapt, iar dacă în urma acestei evaluări, judecătorul constată că o persoană nu putea prevedea prin diligenţe rezonabile, făcând demersurile fireşti şi responsabile, un anumit eveniment ce a produs o pagubă (aşa cum este în prezenta speţă, prăbuşirea unui copac complet sănătos din punct de vedere fitosanitar), această persoană nu va fi chemată să răspundă din punct de vedere delictual, dacă sunt întrunite şi celelalte condiţii ale forţei majore.

In ce priveşte cel de al treilea element al forţei majore, invincibilitatea fenomenelor meteorologice extreme din ziua de 06.11.2016, reprezentate de intensificările neobişnuit de puternice ale vântului, de până la 80 km/h la rafală, cu aspect de vijelie şi tornadă. instanţa de apel a apreciat complet nelegal la fila x alin. (2)-(3) din decizia recurată, pe baza atenţionărilor de cod galben pentru judeţul Arad, că starea de fapt din prezenta cauză "nu se încadrează în ipoteza strictă a forţei majore".

Or, o simplă lectură de pe site-ul oficial al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a fenomenelor meteo ce se încadrează în atenţionarea de cod galben, respectiv - "Fenomenele meteorologice prognozate (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceaţă) vor fi temporar periculoase pentru anumite activităţi, dar altfel sunt obişnuite pentru perioada respectivă sau zona specificată", dovedeşte fără putinţă tăgadă că aceste fenomene nu se potrivesc absolut deloc unor intensificări ale vântului ca acelea din ziua de 06.11.2016, capabile să rupă un copac viguros şi complet sănătos din punct de vedere fitosanitar, fenomene care însă se regăsesc în caracterizarea făcută de meteorologi codului roşu: "Fenomene meteorologice prognozate (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceaţă) vor fi periculoase, cu un grad de intensitate foarte mare şi cu efecte dezastruoase".

Faţă de această împrejurare, raportat la urmările reale ale intensificărilor neobişnuit de puternice ale vântului, de până la 80 km/h la rafală, cu aspect de vijelie şi tornadă din ziua de 06.11.2016, rezultă fără nici un echivoc faptul că aceste fenomene sunt specifice codului roşu şi nicidecum codului galben (nefiind obişnuite nici pentru perioada respectivă de toamnă târzie şi nici pentru zona de câmpie din împrejurimile oraşului Chisineu Criş, unde vântul nu bate cu intensitatea din zonele de deal şi de munte), drept pentru care Curtea de Apel Timişoara se impunea să analizeze şi să tragă concluzii în cauză pe baza stării meteorologice reale, necontestate nici de părţi şi nici de martorii audiaţi în dosar şi nicidecum pe baza unei simple prognoze meteo anterioare zilei de 06.11.2016 şi care în mod evident a fost total contrazisă de realitate.

Prin analizarea fenomenelor meteorologice extreme prezentate şi dovedite de părţi, rezultă în mod incontestabil că aceste fenomene meteo se încadrează cât se poate de clar codului roşu, astfel încât potrivit propriilor concluzii ale instanţei de apel (doar codurile galben şi portocaliu sunt considerate ca nefiind invincibile), aceste fenomene meteorologice, de o intensitate total neobişnuită, ieşită din comun, irezistibile, ce nu au fost prognozate cu precizie nici măcar de meteorologi, au un caracter invincibil, deoarece împotriva unor astfel de fenomene nu există practic nici o acţiune sau forţă umană care să le poată opri să se întâmple şi să îşi producă efectele.

Pe cale de consecinţă, spre deosebire de cele reţinute fără nici un suport real de către instanţa de apel în considerentele hotărârii atacate, în cauză este îndeplinită, alături de celelalte condiţii ale existenţei forţei majore şi cerinţa invincibilităţii absolute a evenimentelor meteorologice care s-au manifestat în zona oraşului Chisineu Criş în ziua de 06.11.2016.

Consideră că în cauză este îndeplinită şi cerinţa inevitabilităţii urmării prejudiciabile produse de fenomenele meteorologice extreme din ziua de 06.11.2016, întrucât raportat la rezoluţia pusă de Garda Forestieră Judeţeană Arad cu nr. x/14.07.2016 pe cererea cu nr. x/04.07.2016, respectiv "se aprobă punerea în valoare a arborilor rupţi şi uscaţi care prezintă pericol pentru siguranţa circulaţiei", chiar dacă s-ar fi efectuat anumite tăieri de arbori pe DN 79A, între localităţile D. şi Chisineu Criş anterior zilei de 06.11.2016, nu s-ar fi tăiat şi arborele care a căzut în acea zi peste autoturismul condus de defunctul E., întrucât acest arbore nu era nici rupt şi nici uscat, ci din contra, era absolut sănătos din punct de vedere fitosanitar, pe cale de consecinţă, acesta urmând să se rupă şi să se prăbuşească în orice variantă.

Faţă de această împrejurare, chiar şi în cazul în care evenimentele meteorologice extreme din ziua de 06.11.2016 ar fi fost anticipate ca fiind caracteristice codului roşu, în mod obiectiv nu putea fi evitată producerea acestora şi nici efectele lor devastatoare şi insurmontabile, în pofida oricăror măsuri ar fi fost luate.

Concluzionând, consideră că pârâta a dovedit în mod incontestabil existenţa în speţă a cazului de forţă majoră exonerator de răspundere civilă delictuală potrivit dispoziţiilor art. 1351 alin. (1)-(2) C. civ., constând în evenimentul extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil, reprezentat de fenomenele meteorologice extreme din data de 06.11.2016, respectiv de intensificările neobişnuit de puternice ale vântului, cu aspect de vijelie şi tornadă, care au determinat prăbuşirea unui copac complet sănătos din punct de vedere fitosanitar, peste autoturismul condus de ruda (soţ şi tată) a intimaţilor-reclamanţi, motiv pentru care consideră că a dovedit în mod incontestabil faptul că decizia civilă nr. 67/22.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Timişoara a fost dată cu încălcarea gravă şi flagrantă a acestor prevederi legale. impunându-se a fi casată în întregime.

2 În susţinerea celui de al doilea motiv de nelegalitate al cererii de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) oct 8 C. proc. civ., constând în încălcarea de către instanţa de apel în decizia atacată a dispoziţiilor art. 1382 C. civ., arată că spre deosebire de cele reţinute de instanţa de apel în considerentele hotărârii recurate la fila x alin. (6)-(7), în cauză există deplină solidaritate a intimatei-pârâte Garda Forestieră Oradea-Garda Forestieră Judeţeană Arad, cu pârâta, în ce priveşte eventuala obligaţie de despăgubire a intimaţilor-reclamanţi pentru decesul rudei lor, defunctul E..

În susţinerea afirmaţiilor cu acest obiect, se învederează următoarele aspecte ignorate de către instanţa de apel a cauzei:

- a solicitat prin adresa nr. x/04.07.2016, intimatei-pârâte Garda Forestieră Oradea, tăierea integrală a plantaţiei specia plop, de pe drumul nr. 79/A;

- intimata Garda Forestieră Oradea-Garda Forestieră Judeţeană Arad a pus pe cererea sa, sub nr. x/14.07.2016, rezoluţia: "se aprobă punerea în valoare a arborilor rupţi şi uscaţi care prezintă pericol pentru siguranţa circulaţiei", pe cale de consecinţă, neaprobând tăierea arborilor sănătoşi de pe marginea acestui drum.

În aceste condiţii, rezultă că intimata-pârâtă Garda Forestieră Oradea-Garda Forestieră Judeţeană Arad şi-a asumat răspunderea integrală pentru păstrarea copacilor sănătoşi din punct de vedere fitosanitar, aflaţi pe DN 79A. Or, având în vedere faptul că arborele care a căzut peste autoturismul condus de ruda (soţ/tată) intimaţilor-reclamanţi, nu a fost un arbore rupt anterior sau uscat, ci aşa cum rezultă din Raportul de expertiză tehnică judiciară, a fost complet sănătos din punct de vedere fitosanitar, rezultă fără putinţă de tăgadă că acest copac a făcut parte din categoria copacilor pentru păstrarea cărora intimata-pârâtă Garda Forestieră Oradea-Garda Forestieră Judeţeană Arad şi-a asumat răspunderea integrală, drept pentru care de la data de 14.07.2016. această instituţie este solidară din punctul de vedere al răspunderii civile delictuale cu pârâta pentru orice daună provocată de ruperea şi prăbuşirea oricărui copac sănătos aflat pe DN 79A.

Faţă de această împrejurare, la data de 06.11.2016, intimata-pârâtă Garda Forestieră Oradea-Garda Forestieră Judeţeană Arad, avea o răspundere solidară cu pârâta în ce priveşte ruperea şi prăbuşirea copacilor sănătoşi din punct de vedere fitosanitar de pe marginea drumului DN 79A, motiv pentru care pârâta nu poate fi făcută unică răspunzătoare pentru un prejudiciu cauzat de ruperea şi prăbuşirea unui copac a cărui tăiere nu i-a fost aprobată de intimata-pârâtă Garda Forestieră Oradea-Garda Forestieră Judeţeană Arad.

In condiţiile în care intimata-pârâtă menţionată şi-a asumat extrem de clar şi lipsit de echivoc, prin rezoluţia nr. 468/14.07.2016, răspunderea pentru păstrarea copacilor sănătoşi din punct de vedere fitosanitar, aflaţi pe DN 79A, rezultă în mod incontestabil că de la această dată, intimata-pârâtă este răspunzătoare în solidar cu paznicul acestor copaci, respectiv cu instituţia recurentă, de prejudiciile cauzate de ruperea şi prăbuşirea acestora.

Faţă de această împrejurare, spre deosebire de cele reţinute în mod lipsit de orice temei legal şi de orice corespondent în realitate de instanţa de apel în considerentele sentinţei recurate, fată de intimata-pârâtă Garda Forestieră Oradea-Garda Forestieră Judeţeană Arad, este pe deplin îndeplinită cerinţa solidarităţii la reparaţie prevăzută de dispoziţiile art. 1382 C. civ., drept pentru care consideră că a dovedit în mod incontestabil faptul că decizia civilă nr. 67/22.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Timişoara a fost dată cu încălcarea gravă şi flagrantă a acestor prevederi legale, impunându-se a fi casată în întregime.

3. În susţinerea celui de al treilea motiv de nelegalitate al cererii de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constând în încălcarea de către instanţa de apel în decizia atacată a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privitoare la dreptul la un proces echitabil se arată că spre deosebire de cele reţinute de Curtea de Apel Timişoara în considerentele hotărârii recurate la fila x alin. ultim-fila x alin. (4) din decizie, cuantumul daunelor morale acordate intimaţilor-reclamanţi, în sumă totală de 280.000 euro, este absolut exagerat raportat la raportul rezonabil de proporţionalitate prevăzut de Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Tolstov Miloslovskv vs Regatul Unit, dintre valoarea despăgubirilor şi atingerea adusă, atât în ce priveşte cuantumul veniturilor realizate de către defunctul E. anterior decesului acestuia, cât şi în ce priveşte cuantumul despăgubirii medii în caz de deces cauzat prin accident, acordate de instanţele de judecată din Uniunea Europeană la un venit mediu net lunar mult mai mare decât venitul mediu net lunar din ţara noastră, respectiv 1.576 EURO.

Referitor la veniturile realizate de defunctul E. anterior decesului acestuia, supune atenţiei Înaltei Curţi, împrejurarea că din moment ce acesta era nevoit să presteze diferite munci în construcţii, în străinătate (potrivit depoziţiei martorului F.), venitul său mediu lunar era de aproximativ 500-600 EURO/lună respectiv circa 7.000 euro/an.

În aceeaşi ordine de idei, intimaţii-reclamaţi nu au făcut dovada faptul că defunctul ar fi avut un venit lunar mai mare de 500-600 Euro/lună.

Or, faţă de acest venit mediu anual al defunctului menţionat, instanţa de apel a acordat intimaţilor-reclamanţi daune morale echivalente cu banii cu care ruda (soţ/tată) a acestora ar fi contribuit la bugetul familiei într-o perioadă de 40 de ani, sumă complet exagerată, care nu numai că acoperă pe deplin veniturile realizate de acesta, precum şi suferinţa cauzată soţiei şi copiilor săi (aflaţi aproape de majorat) de pierderea sa prematură, dar raportat la veniturile familiei intimaţilor-reclamanţi dinainte de pierderea rudei lor apropiate, reprezintă în mod evident un folos material injust acordat acestora de Curtea de Apel Timişoara.

Aceeaşi concluzie rezultă din simpla analiză a despăgubirilor în caz de deces cauzat prin accident, acordate cu titlu de daune morale de instanţele de judecată din Uniunea Europeană la un venit mediu net lunar de 1.576 EURO, care în medie este de 13.636 EURO (treisprezece mii şase sute treizeci şi şase euro) pentru fiecare persoană îndreptăţită la primirea unor astfel de despăgubiri.

În susţinerea afirmaţiilor, supune atenţiei instanţei de recurs faptul că suma daunelor morale pe care se impune să le primească intimaţii-reclamanţi în urma prejudiciului suferit de aceştia prin pierderea prematură a rudei lor apropiate, trebuie să fie echivalent cu cuantumul daunelor morale pe care le-ar primi în cazul în care defunctul E. ar fi decedat într-un accident de circulaţie, situaţia fiind similară.

Or, din simpla vizionare a Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale, editat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, se poate observa că în multe ţări din Uniunea Europeană (Danemarca, Olanda, Norvegia, Slovacia, Suedia), victimelor indirecte, adică persoanelor apropiate supravieţuitoare, aşa cum sunt intimaţii-reclamanţi din prezenta speţă, nici măcar nu li se acordă daune morale în urma decesului unei rude apropiate, iar în statele în care se acordă astfel de despăgubiri, cuantumul acestora este unul modic, media europeană în caz de deces fiind de 13.636 euro, la un venit mediu net lunar de 1.576 euro (mult mai ridicat decât venitul mediu net lunar din ţara noastră), respectiv echivalentul a mai puţin de 9 salarii medii nete lunare.

Faţă de această practică judiciară unitară a statelor care fac parte din Uniunea Europeană, acordarea de către Curtea de Apel Timişoara intimaţilor-reclamanţi din prezenta cauză, a unor daune morale de peste 7 ori mai mari decât media europeană, celor doi copii ai defunctului E. şi de peste 5 ori mai mari decât această medie, soţiei supravieţuitoare a acestuia, apare nu numai ca fiind complet exagerată, ci de-a dreptul aberantă, nefiind justificată de absolut nici un element de fapt, cu atât mai mult cu cât pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanţei găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a judecătorului, bazată pe gradul de percepere de către acesta a universului psihic al fiecărei persoane.

Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky vs Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să reprezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora şi nicidecum un motiv de acordare a unor foloase materiale injuste persoanelor cu vocaţie la primirea de daune morale.

Faţă de această împrejurare, spre deosebire de cele reţinute în mod lipsit de orice temei legal şi de orice corespondent în realitate de instanţa de apel în considerentele sentinţei recurate, cuantumul daunelor morale acordate intimaţilor-reclamanţi, în sumă totală de 280.000 EURO, este vădit exagerat raportat la raportul rezonabil de proporţionalitate prevăzut de Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Tolstoy Miloslovsky vs Regatul Unit, dintre valoarea despăgubirilor şi atingerea adusă, drept pentru care consideră că a dovedit în mod incontestabil faptul că decizia civilă nr. 67/22.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Timişoara a fost dată cu încălcarea gravă şi flagrantă a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, impunându-se a fi casată în întregime.

În concluzie, consideră că prin argumentaţia şi motivele dezvoltate în recurs, a dovedit nelegalitatea hotărârii pronunţate de către instanţa de apel, drept pentru care solicită admiterea recursului în condiţiile art. 497 teza I-a C. proc. civ., pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă, solicită casarea în tot a deciziei civile nr. 67/22.04.2021, pronunţate în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Timişoara şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Timişoara, instanţa de apel care a pronunţat hotărârea casată.

5. Apărările formulate

Garda Forestieră Oradea a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurentul-pârât Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (C.N.A.I.R.), solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Apreciază în esenţă ca neîntemeiate motivele de recurs, fiind doar o reiterare a motivelor din apel respins prin decizia recurată, invocate de recurenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. -Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, secţia Drumuri Naţionale Arad, întrucât corect reţine onorata instanţă de apel în motivarea deciziei recurate că apelanta pârâtă a invocat faptul că prima instanţă în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, argumentând că această calitate ar aparţine pârâtei Garda Forestieră Oradea care ar trebui să răspundă civil delictual faţă de reclamanţi. Totodată, apelanta a invocat şi greşita admitere de către prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Garda Forestieră Oradea, solicitând în subsidiar şi reţinerea unei culpe concurente a acesteia la producerea prejudiciului.

Cu caracter prealabil, Curtea constată că tribunalul a reţinut în speţă întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate de lucru, în baza art. 1376 C. civ., invocat de intimaţii reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.

Apelanta pârâtă nu a contestat calitatea sa de paznic al lucrului în sensul art. 1377 C. civ., ci a invocat răspunderea celeilalte pârâte Garda Forestieră Oradea care, în opinia apelantei, prin rezoluţia la cererea sa emisă sub nr. x/14.07.2016, nu a aprobat tăierea arborilor sănătoşi de pe marginea acestui drum, astfel că şi-a asumat răspunderea integrală pentru păstrarea copacilor sănătoşi din punct de vedere fitosanitar, aflaţi pe DN 79 A.

Analizând această susţinere, Curtea reţine că din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea silvicultură întocmit în cadrul dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, în cadrul analizării înscrisurilor privind solicitarea administratorului drumului de marcare a aliniamentului în vederea tăierii plopilor ajunşi la vârsta exploatabilităţii, rezultă că după răspunsul Gărzii Forestiere Judeţene Arad din 14.07.2016 privind aprobarea tăierii arborilor rupţi şi uscaţi care prezintă pericol pentru siguranţa circulaţiei, apelanta nu a mai întreprins niciun demers ulterior până la data de 8.11.2016, deci până după producerea prejudiciului invocat de reclamanţi, care a avut loc la data de 6.11.2016 .

Aşadar, deşi invocă faptul că plopul care a determinat producerea prejudiciului nu ar fi fost propus pentru tăiere, apelanta nu a efectuat oricum niciun demers pentru înlăturarea plopilor care ar fi putut prezenta pericol pentru siguranţa circulaţiei până la data de 6.11.2016. Totodată, instanţa constată că împrejurarea că plopul care a produs prejudiciul nu ar fi fost propus pentru tăiere de către Garda Forestieră Judeţeană Arad, deoarece ar fi fost considerat sănătos din punct de vedere fitosanitar, nu înlătură calitatea de paznic al lucrului al apelantei pârâte. Tocmai argumentul apelantei că din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea silvicultură rezultă că plopul în discuţie nu ar fi avut probleme din punct de vedere fitosanitar este un argument în sensul că nu poate fi reţinută vreo faptă săvârşită cu vinovăţie în sarcina celeilalte pârâte din cauză. Conform art. 1380 din Noul C. civ., în cazul prevăzut la art. 1.376 nu există obligaţie de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei înseşi ori a unui terţ sau este urmarea unui caz de forţă majoră. Or, aşa cum în mod legal şi temeinic a reţinut prima instanţă, în speţă pârâta Garda Forestieră Oradea nu are calitatea procesuală pasivă întrucât nu are calitatea de paznic al plopului şi nici nu a fost dovedită existenţa unei fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie de către aceasta care să exonereze paznicul lucrului de răspunderea sa pentru fapta lucrului care este independentă de orice culpă, conform art. 1375 noul C. civ. (răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie fiind o răspundere întemeiată pe vinovăţie conform art. 1357 Noul C. civ., deosebit de răspunderea obiectivă a paznicului lucrului).

În susţinere arătă că în mod corect reţine instanţa de fond şi de apel în motivarea hotărârilor atacate, că în cauză nu se pune problema unei răspunderi solidare a pârâtei Garda Forestieră Oradea cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, nefiind incidente dispoziţiile art. 1386 C. civ. în conformitate cu care "cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat".

Nu rezultă vinovăţia pârâtei Garda Forestieră Oradea cum de altfel reţine instanţa de fond şi de apel în motivarea hotărârilor pronunţate în speţă, fapt pentru care apreciază că nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a sa şi implicit nici calitatea procesuală pasivă a sa în cauză, ba mai mult se poate observa că lipseşte şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, toate aceste condiţii fiind necesare pentru ca faţă de pârâta Garda Forestieră Oradea să fie angajată răspunderea civilă delictuală şi cu atât mai puţin cu cât corect a reţinut onorata instanţă de fond că paza juridică a plopului o are pârâta compania de drumuri la care se afla în proprietatea acest arbore pe tronsonul de drum administrat.

Intimaţii-reclamanţi A., B. şi C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei ca fiind temeinică şi legală.

În prezentul dosar nu se impune casarea cu trimitere invocată de recurentă întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ.. la care trimite art. 497 C. proc. civ.

Au arătat în esenţă şi între altele, în privinţa celei de a treia critică cu privire la cuantumul despăgubirilor care ar încălca art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privitor la dreptul la un proces echitabil, că aceasta nu poate fi reţinută cu atât mai mult cu cât textul legal invocat nu este unul de drept material. Pe de altă parte, operaţiunea de cuantificare a prejudiciului se circumscrie aspectelor de temeinicie a hotărârii judecătoreşti şi nu de legalitate, nefiind permis instanţei da recurs să reevalueze cuantumul daunelor morale acordate, deoarece aceasta operaţiune implică interpretarea probelor (a se vedea decizia nr. 854/2016 a ICCJ, s. civ.).

Cum în etapa recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizata doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale (a se vedea decizia nr. 378/2019 a ICCJ, s. civ.).

Ambele instanţe (de fond şi apel) la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, au avut în vedere criteriile care s-au impus deja cu valoare de principiu în practica instanţelor.

Oricum, recurenta a solicitat prin cererea de apel diminuarea cuantumului daunelor morale la o sumă fixă de 13.636 euro pe baza unor argumente de ordin economic şi statistic, care nu au nicio legătură cu criteriile de stabilire a daunelor morale menţionate în cuprinsul deciziei Curţii Supreme de Justiţie nr. 89/09.06.2003, completul de 9 judecători, respectiv: consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, echitatea, hotărâre judecătorească care s-a impus ca punct de reper în jurisprudenţă privitoare la stabilirea daunelor morale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

1. În mod preliminar, Înalta Curte observă că în reglementarea noului C. proc. civ., aplicabil cauzei prezente, recursul reprezintă o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situaţia de fapt stabilită de instanţele devolutive ale fondului. Această apreciere rezultă din enunţarea acestui caracter, în mod expres, prin alineatul prim al art. 488 C. proc. civ., din enumerarea limitativă şi expresă a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform pct. 1 – 8 din respectivul text procesual. Aşadar, instanţa de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercită, este ţinută de situaţia de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanţa de fond sau după caz, de apel, dacă în recurs nu sunt administrate noi probe, precum este cazul în speţa dedusă judecăţii.

Or, ansamblul vast al aserţiunile recurentei pârâte din cadrul cererii de recurs, referitoare la faptul că fenomenele meteorologice din data de 06.11.2016, ar fi reprezentat un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil, fiind culpa victimei ce a plecat la drum în aceste condiţii meteo extreme, asumându-şi astfel riscurile; referitoare la faptul că intimata Garda Forestieră Oradea este la rândul său, răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat, ca urmare a faptului că nu a aprobat tăierea copacului a cărui cădere a determinat tragicul eveniment; toate acestea însoţite de dezbaterea de către recurentă a probelor administrate cauzei, implică aprecierea situaţiei de fapt, instanţa de recurs nefiind competentă însă, să reaprecieze situaţia de fapt, aşa cum am arătat, în această cale de atac exclusiv de legalitate, nefiind administrate noi probe.

Toate aspectele menţionate reprezintă elemente ale situaţiei de fapt care se apreciază potrivit probelor administrate. Caracterul extern, imprevizibilitatea, invincibilitatea, iminenţa unei împrejurări de fapt, de asemenea vinovăţia în producerea unui prejudiciu sau săvârşirea unei fapte care să determine un prejudiciu sau legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, toate acestea reprezintă în mod indiscutabil, elemente factuale.

Or, instanţa de recurs, în exercitarea controlului său exclusiv de legalitate, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este obligată să se grefeze pe situaţia de fapt stabilită de instanţele devolutive ale fondului, în cazul neadministrării de probe noi în recurs, precum este cazul în speţă.

Aşadar, în privinţa aspectelor anterior reliefate, se observă că instanţa devolutivă de apel a stabilit definitiv următoarele:

- "Or, este evident că fapta de a conduce un autoturism pe un drum naţional în condiţiile în care acest drum era deschis circulaţiei şi nu fusese anunţată nicio alertă meteorologică de cel mai înalt grad nu poate fi considerată ca întrunind condiţiile unei forţe majore.

În ceea ce priveşte invocarea de către apelantă a faptului că evenimentele meteorologice din 06.11.20216 întrunesc caracteristicile forţei majore, Curtea reţine că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel, pentru ca un eveniment să poată fi calificat drept forţă majoră trebuie să fie extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil, conform art. 1351 alin. (2) Noul C. civ.. Într-adevăr, caracterul imprevizibil al unui eveniment trebuie să fie apreciat în mod real, rezonabil, prin raportare la datele concrete ale speţei. În cazul răspunderii civile delictuale, momentul aprecierii imprevizibilităţii unei împrejurări este momentul producerii pagubei. Pe de altă parte, caracterul absolut invincibil şi inevitabil al forţei majore înseamnă că evenimentul prejudiciabil care a survenit în mod neaşteptat, a fost total irezistibil şi insurmontabil. În mod obligatoriu cele două condiţii, irezistibilitatea şi inevitabilitatea, trebuie să fie îndeplinite cumulativ, reprezentând trăsăturile specifice, întrucât chiar şi în cazul în care evenimentul ar fi putut fi anticipat, în mod obiectiv, nu puteau fi evitate producerea acestuia şi efectele devastatoare, în pofida faptului că au fost luate toate măsurile necesare.

Or, evenimentul meteorologic din 6.11.2016, în perioadă de toamnă, pentru care ANM emisese două avertizări de cod galben pentru zona în discuţie, aşa cum în mod corect a reţinut tribunalul, nu se încadrează în ipoteza strictă a forţei majore pentru că nu era absolut imposibil de prevăzut că ar putea apărea intensificări de vânt în perioada pentru care era anunţat codul galben din punct de vedere meteorologic. (...)

Astfel, unele fenomene naturale (căderi de zăpadă, ploaie, grindină, furtună etc.) nu au un caracter excepţional în raport de condiţiile climatice locale, existând posibilitatea ca, pe baza informaţiilor furnizate de serviciile meteorologice, debitorul să le prevadă şi să evite producerea pagubelor";

- "Apelanta pârâtă nu a contestat calitatea sa de paznic al lucrului în sensul art. 1377 C. civ., ci a invocat răspunderea celeilalte pârâte care, în opinia apelantei, prin rezoluţia la cererea sa emisă sub nr. x/14.07.2016, nu a aprobat tăierea arborilor sănătoşi de pe marginea acestui drum, astfel că şi-a asumat răspunderea integrală pentru păstrarea copacilor sănătoşi din punct de vedere fitosanitar, aflaţi pe DN 79A.

Analizând această susţinere, Curtea reţine că din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea silvicultură întocmit în cadrul dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, în cadrul analizării înscrisurilor privind solicitarea administratorului drumului de marcare a aliniamentului în vederea tăierii plopilor ajunşi la vârsta exploatabilităţii, rezultă că după răspunsul Gărzii Forestiere Judeţene Arad din 14.07.2016 privind aprobarea tăierii arborilor rupţi şi uscaţi care prezintă pericol pentru siguranţa circulaţiei, apelanta nu a mai întreprins niciun demers ulterior până la data de 8.11.2016, deci până după producerea prejudiciului invocat de reclamanţi, care a avut loc la data de 6.11.2016 .

Aşadar, deşi invocă faptul că plopul care a determinat producerea prejudiciului nu ar fi fost propus pentru tăiere, apelanta nu a efectuat oricum niciun demers pentru înlăturarea plopilor care ar fi putut prezenta pericol pentru siguranţa circulaţiei până la data de 6.11.2016. Totodată, instanţa constată că împrejurarea că plopul care a produs prejudiciul nu ar fi fost propus pentru tăiere de către Garda Forestieră Judeţeană Arad, deoarece ar fi fost considerat sănătos din punct de vedere fitosanitar, nu înlătură calitatea de paznic al lucrului al apelantei pârâte. Tocmai argumentul apelantei că din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea silvicultură rezultă că plopul în discuţie nu ar fi avut probleme din punct de vedere fitosanitar este un argument în sensul că nu poate fi reţinută vreo faptă săvârşită cu vinovăţie în sarcina celeilalte pârâte din cauză. Conform art. 1380 din Noul C. civ., în cazul prevăzut la art. 1.376 nu există obligaţie de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei înseşi ori a unui terţ sau este urmarea unui caz de forţă majoră. Or, aşa cum în mod legal şi temeinic a reţinut prima instanţă, în speţă pârâta Garda Forestieră Oradea nu are calitatea procesuală pasivă întrucât nu are calitatea de paznic al plopului şi nici nu a fost dovedită existenţa unei fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie de către aceasta care să exonereze paznicul lucrului de răspunderea sa pentru fapta lucrului care este independentă de orice culpă, conform art. 1375 Noul C. civ. (răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie fiind o răspundere întemeiată pe vinovăţie conform art. 1357 Noul C. civ., deosebit de răspunderea obiectivă a paznicului lucrului)".

Aşadar, se observă că în cadrul situaţiei de fapt configurate definitiv pe baza probelor administrate cauzei, instanţa de apel a reţinut că intimata Garda Forestieră Oradea nu a săvârşit în legătură cu deznodământul tragic produs, nici o faptă care să îi fie culpabilă şi totodată, că situaţia meteorologică de la momentul producerii accidentului ar fi putut fi prevăzută şi nu ar fi fost inevitabilă, în raport de informaţiile furnizate în prealabil de serviciile meteorologice.

Sub acest aspect, Înalta Curte mai constată că independent de filtrul juridic prin care instanţa de apel a apreciat în temeiul art. 1351 C. civ. caracterul imprevizibil al împrejurării invocate de recurentă a fi reprezentat o forţă majoră, curtea de apel a reţinut totodată, astfel cum s-a expus anterior (şi cum de altfel, a observat inclusiv recurenta prin motivele sale de recurs în referire la statuările instanţei de apel - a se vedea fila x din cererea de recurs, penultimul paragraf şi următoarele), inclusiv neîndeplinirea cerinţei caracterului inevitabil, în raport de informaţiile meteo comunicate (evident în prealabil) de serviciile de meteorologie.

Or, indiferent de filtrul juridic aplicabil potrivit art. 1351 C. civ. în privinţa analizării caracterului imprevizibil (respectiv absolut imprevizibil sau doar relativ imprevizibil), datele speţei sub aspectul inexistenţei forţei majore nu se schimbă, întrucât cerinţele forţei majore sunt prevăzute de legiuitor în cadrul normei juridice menţionate în mod cumulativ, iar instanţa de apel a constatat oricum, neîntrunirea în speţă a cerinţei caracterului inevitabil al împrejurării invocate drept forţă majoră de către recurentă.

Deci, revenind, întrucât în recurs nu au fost administrate probe noi, potrivit art. 492 C. proc. civ., Înalta Curte constată faptul că este ţinută aşadar, de situaţia de fapt anterior expusă, reţinută de curtea de apel în mod definitiv.

Reaprecierea probelor în recurs, prin prisma aserţiunilor de genul celor menţionate de recurenta pârâtă în primele sale două motive de recurs, pentru a conchide în final, în sensul aplicării greşite în cauză, a dispoziţiilor legale ale art. 1351 alin. (1), (2) C. civ. sau ale art. 1382 C. civ., astfel cum doreşte recurenta pârâtă menţionată, nu echivalează cu generarea unui control de legalitate al deciziei pronunţate, ci echivalează cu reevaluarea situaţiei de fapt şi eventual, stabilirea uneia noi, la care se vor aplica prevederile legale. Or, întrucât curtea de apel a reţinut definitiv, aspectele factuale menţionate - contrare celor enunţate de recurentă - iar în recurs nu s-au administrat probe noi care să modifice această stare de fapt, astfel cum s-a ilustrat anterior, Înalta Curte nu poate decât să constate corecta aplicare a prevederilor legale incidente, invocate de recurentă, la această situaţie de fapt.

Aşadar, grefat pe situaţia de fapt stabilită, ilustrată anterior, Înalta Curte apreciază, din perspectiva criticilor formulate de recurenta pârâtă, că în cauză s-a realizat de către instanţa de apel o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor legale invocate ale art. 1351 alin. (1), (2) C. civ. şi ale art. 1382 C. civ., motivele de recurs aferente, reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind aşadar, fondate.

2. Al treilea motiv de recurs este însă, fondat.

Astfel, în cadrul acestui motiv de recurs final, recurenta pârâtă a arătat între altele, că acordarea sumelor stabilite de curtea de apel nu este justificată de elemente de fapt, cu atât mai mult cu cât pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanţei găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a judecătorului, bazată pe gradul de percepere de către acesta a universului psihic al fiecărei persoane.

Înalta Curte constată că prin aceste critici formulate împotriva deciziei de apel, recurenta ilustrează lipsa unei justificări din partea instanţei de apel asupra acordării sumelor respective, neanaliza de către instanţă a criteriilor de evaluare a daunelor morale şi drept urmare, stabilirea lor într-un mod discreţionar.

Întrucât aceste critici vizează aşadar, omisiunea de analiză, de motivare a instanţei de apel, atunci Înalta Curte, în aplicarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constată că aceste critici concrete sunt arondate în realitate, motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. (prefigurat de altfel, de recurenta pârâtă prin trimiterea sa din cuprinsul aceluiaşi punct al cererii de recurs, la nerespectarea art. 6 CEDO) şi deci, nu celui reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. indicat eronat de recurentă.

Aşadar, cercetând aceste critici din perspectiva motivului de casare decelat, Înalta Curte observă că într-adevăr, în cadrul deciziei civile recurate, nu se regăseşte o evaluare proprie a instanţei de apel asupra criteriilor care determină stabilirea cuantumului daunelor morale acordate.

Astfel, în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară (inclusiv cea la care au făcut referire şi intimaţii persoane fizice în cadrul întâmpinării din recurs) şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, legătura de rudenie existentă între reclamanţi şi cel decedat şi relaţia concretă existentă în cadrul familiei, intensitatea suferinţei, modalitatea în care fiecare dintre cei apropiaţi au perceput efectele vătămătoare şi respectiv, influenţarea vieţii acestora în urma producerii tragicului eveniment, luându-se în considerare atât gradul de interiorizare a efectelor vătămătoare cauzate de decesul celui apropiat şi eventualele traume psihice, cât şi ecoul social al pierderii suferite, toate acestea putând determina schimbări în viaţa de până atunci a astfel de reclamanţi, iar sumele de bani solicitate putându-le oferi unor astfel de persoane satisfacţii compensatorii de natură a le alina suferinţele reţinute.

Pe de altă parte, chiar dacă sumele ce pot fi acordate în asemenea cazuri nu înlătură suferinţa pricinuită de pierderea unei persoane apropiate, trebuie avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor, că finalitatea compensatorie a acestora nu se poate atinge nici prin acordarea unor sume de bani excesive comparativ cu condiţiile de viaţă ale victimelor şi cu nivelul de trai existent în acest stat, astfel încât "reparaţia" bănească să nu conducă la o îmbogăţire fără just temei a beneficiarilor.

Înalta Curte reţine că prin mărimea ei, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie, într-adevăr, să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Aşadar, instanţa de judecată trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă, în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia.

Or, verificând existenţa în cadrul deciziei recurate, a unei astfel de analize proprii a instanţei de apel, circumscrise criteriilor specifice enunţate, Înalta Curte constată într-adevăr, lipsa sa, contrar obligaţiei legale reglementate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.: "Conţinutul hotărârii - (1) Hotărârea va cuprinde: (...) b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Concret, se observă că sub aspectul în discuţie, instanţa de apel doar s-a mărginit la a enunţa într-un paragraf amplu, statuările tribunalului în această direcţie, statuări despre care a şi precizat că sunt ale instanţei de fond: "Sub acest aspect, Curtea reţine că tribunalul a avut în vedere, aşa cum rezultă din considerente, (...)" (paginile 25, 26 ale deciziei recurate).

În continuare, curtea de apel a precizat că "Instanţa de apel constată că toate împrejurările mai sus menţionate rezultă din probele administrate în cauză, înscrisuri şi depoziţii de martori, aşa cum au fost evidenţiate de tribunal".

Apoi, după ce expune mai multe paragrafe cu consideraţii pur teoretice şi impersonale asupra modului general de stabilire a daunelor morale, instanţa de apel arată că apreciază "că prima instanţă a ţinut cont de importanţa valorii lezate, dar şi de gravitatea şi intensitatea durerilor psihice suferite de reclamanţi, cauzate de dispariţia bruscă din viaţa lor a tatălui, respectiv soţului, a cărui prezenţă era extrem de importantă pentru reclamanţi din punct de vedere afectiv. Moartea victimei a determinat o schimbare bruscă şi iremediabilă a vieţii lor de până atunci".

Or, Înalta Curte constată că menţiunile ilustrate anterior prin citate reprezintă din punct de vedere logic, doar nişte concluzii. În cuprinsul considerentelor deciziei civile recurate, nu se regăsesc argumentele concrete ale instanţei de apel care să fundamenteze aceste rezultate expuse.

Astfel, Înalta Curte remarcă faptul că în decelarea situaţiei de fapt din perspectiva acestor daune morale, curtea de apel s-a limitat – potrivit considerentelor citate anterior - doar la a enumera generic probele administrate cauzei de către tribunal, fără indicarea lor determinată (nu a specificat care anume înscrisuri le-a avut în vedere, depoziţiile căror martori le-a analizat) şi totodată, fără nici un fel de dezbatere concretă, efectivă asupra lor.

Curtea de apel a specificat în această direcţie, doar faptul că tribunalul s-a raportat la (unele dintre) criteriile de stabilire menţionate, fără însă, ca instanţa de apel însăşi să ilustreze concret care anume probe, argumente i-au format şi ei concluzia în acelaşi sens, în contrapartidă faţă de motivele de apel ale apelantei pârâte ce criticase în mod expres şi concret, inclusiv din perspectiva criteriilor decelate de practica şi doctrina juridică, cuantumul daunelor morale acordate de către prima instanţă de judecată.

Or, chiar dacă în cadrul deciziei recurate, instanţa de apel a înlăturat anumite elemente invocate de către apelanta pârâtă, apreciindu-le ca nereprezentând criterii de evaluare a întinderii daunelor morale, cu toate acestea se observă că instanţa de apel nu a procedat la o analiză proprie, prin prisma criteriilor pe care le considera incidente, a daunelor morale care se cuveneau intimaţilor reclamanţi, ci doar a reiterat – fără o analiză reală, efectivă, critică, adnotată – statuările instanţei de fond.

Aserţiunile citate ale instanţei de apel nu pot fi considerate din punct de vedere logico – juridic, ca răspunzând real criticilor din motivele de apel, atât timp cât argumentele citate din decizia de apel se caracterizează astfel cum am expus, pe de o parte, doar prin enunţarea probelor administrate cauzei, cu generalitate şi lipsă de concreteţe, fără nici o dezbaterea a lor, măcar minimală, iar pe de altă parte, prin lipsa unui examen critic propriu al elementelor algoritmului juridic presupus de stabilirea daunelor morale, potrivit celor deja evidenţiate.

Or, indiferent dacă aprecia că aceste critici ale apelantei pârâte nu erau întemeiate, instanţa de apel avea obligaţia procesuală de a le analiza în mod logico-juridic coerent, închegat, fie şi sintetic, concis şi de a le înlătura în prealabil expunerii concluziei sale finale negative, deci avea obligaţia procesuală de a expune raţionamentul juridic care preceda rezultatul enunţat, spre a putea fi verificat de instanţa de control judiciar, criticile recurentei pârâte în această direcţie fiind aşadar, fondate.

Înalta Curte apreciază că principial, împrejurarea că o instanţă pronunţă o soluţie pe fond asupra unui cereri, regăsită în dispozitivul hotărârii şi care reprezintă din punct de vedere logic o concluzie, presupune însă, şi existenţa raţionamentului care a stat la baza acesteia. Neexpunerea acestuia, nici măcar în parte, este incompatibilă cu formularea de către judecător la momentul luării hotărârii, a unor judecăţi succesive privind constatarea faptelor, aprecierea lor în vederea calificării şi aplicarea normei juridice incidente în situaţia dată, ca elemente ale silogismului judiciar. Din acest motiv, o astfel de omisiune echivalează juridic cu necercetarea fondului cauzei, instanţa de control judiciar fiind în imposibilitatea de a verifica raţionamentul juridic al instanţei care pronunţă o astfel de hotărâre, pentru a constata corectitudinea sau incorectitudinea sa.

Aşadar, contrar apărărilor intimaţilor reclamanţi din cuprinsul întâmpinării formulate în faza de recurs, în cuprinsul deciziei civile recurate nu se regăsesc motivele efective de fapt şi de drept care au circumscris soluţia de respingere a apelului pârâtei din perspectiva chestiunii întinderii daunelor morale cuvenite, motivarea unei hotărâri judecătoreşti reprezentând o problemă de calitate din unghiul de vedere al prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâta CNAIR S.A. – DRDP Timişoara prin secţia Drumuri Naţionale Arad împotriva deciziei nr. 67 din 22 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă, va casa decizia civilă recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel ce va proceda în rejudecarea apelului, la o analiză proprie efectivă a motivului de apel enunţat, astfel cum s-a expus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta CNAIR S.A. – DRDP Timişoara prin secţia Drumuri Naţionale Arad împotriva deciziei nr. 67 din 22 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2022.