Annulment of authentic sale deed: requirement of proof of fraudulent intent and specific disclosure duties for fishery dam structures

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 15 mai 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C., au solicitat instanţei:

1. să se constate ca fiind legală şi temeinică suspendarea plăţilor preţului, aşa cum a fost convenit prin contractul de vânzare autentificat sub nr. x din 5 aprilie 2018, în temeiul dispoziţiilor art. 1522 alin. (4) C. proc. civ.

2. să se dispună anularea contractului de vânzare cu plata preţului în rate, autentificat sub nr. x din 5 aprilie 2018;

3. să se dispună, ca efect al anulării contractului, obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate, în cuantum de 50.000 euro, actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală penalizatoare, până la data restituirii sumei.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 1974 din 20 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B..

S-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. x din 5 aprilie 2018 la Birou Individual Notarial D..

S-a dispus, ca efect al anulării contractului, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului anulat, prin restituirea de către pârâtă, către reclamanţi, a sumei de 50.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, achitată de reclamanţi cu titlu de preţ.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor, cu titlu de daune moratorii, suma rezultată din actualizarea, cu indicele de inflaţie, a sumei de 50.000 euro şi dobânda penalizatoare, calculată pentru suma de 30.000 euro, începând cu 5 aprilie 2018, iar pentru suma de 20.000 euro, începând cu 13 aprilie 2018.

A fost admisă în parte cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi s-a respins ca neîntemeiat capătul 1 de cerere.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 14.156,56 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 9.165,56 RON reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru şi suma de 5000 RON, reprezentând onorariu avocaţial redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de obligare a reclamanţilor la plata de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia civilă nr. 1135 A din 5 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că:

A fost respinsă integral cererea de chemare în judecată (inclusiv capetele 2 şi 3 ale cererii) ca neîntemeiată.

A fost respinsă solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă.

Au fost obligaţi reclamanţii la plata sumei de 4.000 RON, cheltuieli de judecată în primă instanţă, către pârâtă şi menţinută soluţia primei instanţe în privinţa respingerii capătului 1 al cererii.

Au fost obligaţi intimaţii la plata către apelantă a sumei de 4.582,78 RON, cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă de timbru.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1135 A din 5 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs. În cuprinsul motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut în esenţă că prin hotărârea recurată se impută faptul că raţionamentul juridic al instanţei de fond a fost întemeiat exclusiv pe prezumţii juridice deşi au dovedit dolul, în condiţiile art. 1214 alin. (4) C. civ., care stabileşte că dolul nu se presupune, iar cel care invocă dolul şi solicită anularea actului, are obligaţia de a proba existenţa acestuia.

S-a mai susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 329 C. proc. civ., raportat la materialul probator al cauzei, dându-i o interpretare eronată, în condiţiile în care prima instanţă a analizat cu atenţie întregul material probator administrat în cauză, concluzionând că sunt întrunite condiţiile legale pentru a se reţine că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare consimţământul reclamanţilor a fost afectat de dol.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii A. şi B. au arătat că instanţa de apel a concluzionat că nu este incident dolul ca eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi, deşi aceasta a omis, în mod fraudulos, să-i informeze pe reclamanţi asupra unor împrejurări ce trebuiau a fi comunicate la încheierea actului juridic.

S-a susţinut că instanţa de apel a apreciat ca întemeiate criticile apelantei cu privire la conţinutul actului de vânzare cumpărare prin prisma Legii nr. 36/1995. De asemenea, a considerat că menţiunile din actul de vânzare-cumpărare sunt clare şi neechivoce atât asupra obiectului construcţie de tip dig piscicol, cât şi asupra împrejurărilor care presupun exercitarea calităţii de proprietar, terenul pe care se află construcţia este în proprietatea statului, iar construcţiei îi revine o suprafaţă de luciu de apă, aşa cum rezultă din contractul de concesiune nr. x din 8 iunie 2007.

Se învederează că prin decizia recurată s-a reţinut că raţionamentul juridic al primei instanţe a fost întemeiat exclusiv pe prezumţii juridice, rezultate din încetarea contractului de concesiune la 11 martie 2013, achiziţionarea de către apelantă a celor două diguri în data de 4 iulie 2014 la un preţ inferior celui negociat prin contractul a cărui anulare se solicită, faptul că apelanta nu a negat că a avut cunoştinţă despre încetarea contractului de concesiune de către S.C. E..

Or, susţin recurenţii în condiţiile dispoziţiilor art. 1214 alin. (4) C. civ., dolul nu se presupune, ceea ce înseamnă că viciul de consimţământ trebuie probat, motiv pentru care recurenţii-reclamanţi au susţinut că au dovedit dolul prin fapte şi acţiuni juridice ce au fost enumerate chiar de instanţa de apel ca fiind prezumţii juridice ale raţionamentului juridic al primei instanţe.

În acest sens se mai susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 329 C. proc. civ., raportat la materialul probator administrat în cauză, dând o interpretare eronată acesteia, iar motivarea instanţei cu privire la lipsa obligaţiei de informare de către vânzătoare este tot o prezumţie în favoarea soluţiei pe care a pronunţat-o instanţa.

Tribunalul Bucureşti, în motivarea dată, nu face trimitere la convingeri proprii, ci doar la acte şi fapte juridice, că instanţa de fond a avut în vedere atât înscrisurile depuse, cât şi răspunsurile pârâtei la interogatoriu.

În atare împrejurări, recurenţii reclamanţi apreciază că decizia civilă nr. 1135 din 5 octombrie 2020 a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a acestui text de lege.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză:

La 23 februarie 2021, în termen legal, intimata-pârâtă C. a depus la dosar întâmpinare, comunicată, solicitând în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 3 februarie 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1135 A din 5 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen la 31 martie 2022, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cum recurenţii-reclamanţi au invocat nelegalitatea hotărârii instanţei de apel prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul încălcării şi aplicării greşite a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă, nu se verifică în cauză. Astfel, din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanţii au solicitat anularea contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 5.04.2018, iar ca efect al anulării contractului, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate, actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală penalizatoare susţinându-se vicierea consimţământului prin dol prin prezentarea ca adevărate a unor informaţii false, cât şi prin redactarea defectuoasă a contractului de vânzare, în condiţiile în cate au oferit preţul de 120.000 Euro în schimbul unor diguri care nu pot fi exploatate şi, care nu au valoare economică. În ceea ce priveşte dolul, Înalta Curte reţine că acesta este enunţat în art. 1206 C. civ., alături de celelalte vicii de consimţământ fiind reglementat în art. 1214 C. civ. în ce priveşte condiţiile, formele de sancţionare şi probele, în condiţiile în care acesta presupune două elemente: elementul obiectiv al utilizării de manopere frauduloase pentru a induce în eroare cocontractantul şi respectiv elementul subiectiv, al intenţiei de a duce în eroare, în vederea încheierii actului juridic. Înalta Curte reţine că potrivit art. 1214 C. civ.," consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis în mod fraudulos să îl informeze pe cocontractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie".

Prin urmare, consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie. Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esenţială.

Cum "dolul nu se presupune", potrivit art. 1214 alin. (1), (2) şi 4 din C. civ., în condiţiile în care acesta vizează o stare de fapt, Înalta Curte reţine că existenţa acestui viciu de consimţământ trebuie probat în raport de cele două elemente ce intră în structura lui respectiv: unul obiectiv sau material, care se poate concretiza în acţiuni – dolul comisiv sau inacţiuni aşa numitul dol prin reticenţă, constând în neinformarea celor interesaţi cu privire la anumite împrejurări – cu caracter viclean şi chiar fraudulos, având ca finalitate ascunderea ori neaflarea adevărului; cel de-al doilea element este unul subiectiv, intenţional, şi are ca obiect inducerea în eroare a unei persoane cu ocazia încheierii unui anumit act juridic. Din perspectiva celor expuse, faţă de obiectul dedus judecăţii şi temeiul de drept invocat de reclamanţi, art. 1214 C. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de apel a analizat raporturile juridice dintre părţi în cadrul controlului devolutiv prevăzut de art. 476 C..pr.civ., şi din perspectiva probatoriului administrat în calea de atac a apelului, respectiv în raport de înscrisurile care au stat la baza autentificării contractului de vânzare cumpărare sub nr. x din 5.04.2018, precum şi din perspectiva regimului juridic prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 36/1995 în ce priveşte actul juridic a cărui anulare se solicită. Astfel, Înalta Curte reţine că, instanţa de apel a procedat în mod corect la verificarea conţinutului actului juridic autentificat ce a avut ca obiect vânzarea unui "imobil-dig piscicol, Rovine II, cu suprafaţa construită la sol de 2.338 mp situat în extravilanul comunei Reviga, jud. Ialomiţa nr. cadastral x înscris în cartea funciară a loc. Reviga la acelaşi număr; precum şi a "imobilului-dig piscicol", cu suprafaţa construită la sol de 1917 mp situat în extravilanul com. Reviga, jud. Ialomiţa, nr. cadastral x, înscris în cartea funciară a loc. Reviga la numărul X.

Cum, din conţinutul actului juridic rezultă transmiterea dreptului de proprietate asupra a două imobile construcţie – dig piscicol, aflate în proprietatea pârâtei C., pe care, aceasta le-a dobândit de la E. S.A., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/04.07.2014, Înalta Curte reţine că instanţa de apel în mod legal şi corect a reţinut că fiind un act autentic este supus regimului juridic prevăzut atât de C. proc. civ., cât şi de dispoziţiile Legii nr. 36/1996, menţiunile din cuprinsul lui fiind clare şi neechivoce în ce priveşte obiectul vânzării-cumpărării, cu atât mai mult cu cât modalitatea de exploatare a luciului de apă nu constituia obiectul vânzării. Cum "dolul nu se presupune", potrivit art. 1214 alin. (1), (2) şi 4 C. civ., în condiţiile în care acesta vizează o stare de fapt şi, cum în cauză nu sunt întrunite condiţiile dolului ca viciu de consimţământ, iar dolul prin reticenţă nu poate fi prezumat în raport de susţinerile reclamanţilor că vicierea prin dol a consimţământului vizează modul de redactare a conţinutului contractului de vânzare cumpărare autentificat întrucât li s-a creat falsa reprezentare a posibilităţii exploatării luciului de apă, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nefondate sunt şi criticile legate de aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 329 C. proc. civ., din perspectiva susţinută de reclamanţi, a interpretării eronate a întregului material probator, în condiţiile în care dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., vizează doar controlul judiciar în recurs în ce priveşte motivele de nelegalitate din perspectiva ipotezelor prevăzute de textul de lege enunţat, dat fiind faptul că interpretarea probelor nu se circumscrie în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de cele expuse, cum niciuna din susţinerile recurenţilor reclamanţi nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1135 A din 5 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1135 A din 5 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2022.