Press defamation and civil liability: balancing free speech and reputation for public figures in online media

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea civilă formulată la 27 iunie 2018 şi înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, reclamanţii Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş şi A. au solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu S.C. B. S.R.L. şi C.:

- să constate caracterul ilicit al faptelor săvârşite de pârâţi, cu consecinţa obligării acestora, în solidar, la plata sumei de 250.000 RON, reprezentând reparaţie patrimonială pentru prejudiciul nepatrimonial;

- să constate caracterul ilicit al faptelor săvârşite de pârâţi, vătămarea fiind imputabilă autorilor faptei prejudiciabile, cu consecinţa obligării acestora, în solidar, la plata sumei de 250.000 RON, reprezentând reparaţie patrimonială pentru prejudiciul moral cauzat, ca o consecinţă a încălcării dreptului la onoare, demnitate, reputaţie, imagine, viaţă privată nepatrimoniale aparţinând reclamantei A., prin publicarea unor afirmaţii denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare şi mincinoase de către pârâtul C., în calitate de redactor-şef şi administrator al S.C. B. S.R.L., prin intermediul portalului de ştiri on-line jurnalmm, cu ocazia publicării la 20 mai 2017 şi 23 mai 2017 a 2 articole cu denumirea: "Parodie la alegerile Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş. Agenţie de turism, o nouă afacere menită să "recicleze" o parte dintre cei peste 600.000 euro care se adună anual din cotizaţii" şi "Maramureşul, vacă de muls a FSLI. A. devine "mută" când este întrebată de declaraţia de avere şi de suma virată la Centru";

- obligarea pârâţilor ca prin intermediul portalului de ştiri on-line - jurnalmm, pe cheltuiala lor, să procedeze la redarea dispozitivului hotărârii pronunţate de instanţa de judecată, pe o perioadă de o săptămână;

- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu derularea prezentului litigiu.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 238 din 18 martie 2019 a Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor şi au fost obligaţi să plătească pârâţilor suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au exercitat apel reclamanţii.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 253/A din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul. A obligat pe apelanţi să plătească intimaţilor B. S.R.L. şi C. suma de 2.850 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs reclamanţii Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş şi A..

În cuprinsul cererilor de recurs, recurenţii-reclamanţi susţin, în esenţă, că instanţa de apel a omis să analizeze toate motivele de apel formulate de reclamanţi, nefiind respectate exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Cu referire la acest aspect, consideră că sunt operante motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată nu conţine argumentele pentru care au fost respinse motivele de apel.

De asemenea, nu au fost examinate aspectele ce ţin de relaţia conflictuală dintre intimatul-pârât C. şi recurenţi şi nici calitatea acestui intimat-pârât, fiind ignorată astfel reaua-credinţă care a stat la baza motivaţiei părţii în publicarea articolelor. Astfel, analiza efectivă a acestor motive ar fi devoalat faptul că articolele publicate de intimatul-pârât nu intra în sfera de protecţie a dreptului la liberă exprimare.

Totodată, a fost lăsată complet neanalizată reaua-credinţă a lui C. şi toate circumstanţele de fapt care denotă urmărirea unor interese personale, cu toate că instanţa a fost învestită să se pronunţe asupra acestor aspecte prin motivele de apel.

Or, dacă s-ar fi analizat susţinerile apelanţilor, s-ar |fi observat că intimatul-pârât C. nu se află sub incidenţa prevederilor art. 10 din CEDO, fiind eronat raţionamentul prin care se consideră că acesta ar fi protejat de libertatea de exprimare.

Mai arată că este lipsit de orice echivoc că articolele publicate sunt expresia unor orgolii personale ce nu au la bază un scop legitim.

În continuare, se susţine că instanţa de apel a reţinut, în considerentele hotărârii, că recurenta-reclamantă A. nu are calitatea de om politic şi a validat susţinerea tribunalului în sensul că este o persoană publică, ceea ce justifică atât depăşirea limitelor dreptului la liberă exprimare, cât şi existenţa echilibrului între două drepturi fundamentale - dreptul la liberă exprimare şi dreptul la reputaţie, demnitate şi onoare. Or, din considerentele hotărârii nu rezultă care este motivul pentru care s-a apreciat că această calitate este prezentă în persoana recurentei-reclamante, precizându-se doar că subiectele expuse nu sunt destinate societăţii în mod general, ci unui public determinat.

De asemenea, s-a apreciat, în mod eronat, faptul că intimatul-pârât C. beneficiază de limitele extinse ale dreptului la liberă exprimare şi s-a interpretat, greşit, norma de drept aplicabilă în speţă, art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Consideră că, în mod greşit, instanţa de apel a ales să protejeze libertatea de exprimare a intimatului-pârât în detrimentul drepturilor recurenţilor-reclamanţi la onoare, demnitate şi bună reputaţie, deşi nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 10 din CEDO.

În egală măsură, apreciază că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor privind fapta ilicită şi prejudiciul şi a constatat că articolele publicate nu sunt în măsură să prejudicieze demnitatea, onoarea ori imaginea recurenţilor-reclamanţi, în condiţiile în care erau îndeplinite cerinţele pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

În concluzie, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în principal, rejudecarea cauzei şi admiterea apelului cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, iar, în subsidiar, trimiterea pricinii, spre rejudecare, la instanţa de apel.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi S.C. B. S.R.L. şi C. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune dovezi în justificarea acestora.

6. Procedura de filtru:

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 28 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul, stabilind termen, cu citare părţi, la 20 ianuarie 2022, pentru soluţionarea pe fond a acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente:

Prin criticile formulate în conţinutul cererilor de recurs, încadrate formal în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivele de recurs vizează neanalizarea ansamblului elementelor libertăţii de exprimare şi absenţa unei motivări pertinente privind existenţa unui subiect de interes public, a calităţii de persoană publică şi exercitarea dreptului la liberă exprimare de către jurnalişti cu bună-credinţă, în limitele prevăzute de art. 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi art. 75 din C. civ.. În acelaşi sens, se reproşează instanţei de apel neanalizarea circumstanţelor cauzei, prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, enunţată în conţinutul motivelor de recurs, precum şi aplicarea greşită a normelor de drept intern care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, motive ce s-ar putea circumscrie pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ.

Or, reţinând că reclamanţii critică soluţia adoptată în cauză, din perspectiva nemotivării deciziei instanţei de apel, precum şi a neanalizării depline a elementelor de fapt, ce trebuie subordonate dispoziţiilor legale relevante şi incidente speţei deduse judecăţii şi în considerarea naturii extraordinare a căii de atac a recursului, ce nu permite instanţei de recurs reaprecierea probelor şi reconsiderarea situaţiei de fapt, atribut exclusiv al instanţelor fondului, precum şi din perspectiva necesităţii ca instanţa de recurs să realizeze un examen de legalitate cu privire la decizia recurată, Înalta Curte va expune următoarele consideraţii:

Fiind învestite cu o acţiune în răspundere civilă delictuală în materia delictelor de presă, instanţele fondului aveau obligaţia de a realiza o analiză a două drepturi fundamentale aflate în conflict, prin punerea în balanţă a dreptului la respectarea vieţii private şi a dreptului la demnitate ale reclamanţilor, pretins a fi încălcate, şi a dreptului la libertatea de exprimare a pârâţilor, cu privire la care pârâţii au susţinut că a fost exercitat în limitele sale interne, în acord cu dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fără a aduce atingere drepturilor reclamanţilor.

Într-o asemenea ipoteză, având în vedere că cele două drepturi sunt recunoscute şi protejate în mod egal atât de legislaţia naţională, cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa dezvoltată în acest domeniu care, împreună, formează un bloc de convenţionalitate, obligatoriu pentru instanţele naţionale, Înalta Curte apreciază că se impunea analiza conflictului între cele două drepturi şi prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a concluziona dacă, în cauză, va fi apreciat ca fiind incident art. 75 alin. (2) din C. civ.

În aprecierea depăşirii limitelor libertăţii de exprimare şi necesităţii respectării dreptului la viaţa privată, respectiv dreptul la imagine şi dreptul la reputaţie, Curtea Europeană, într-o jurisprudenţă constantă, a avut în vedere calitatea şi funcţia persoanei criticate; forma/stilul şi contextul mesajului critic; contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza c. Românei); interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan c. României); buna-credinţă a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu c. României); raportul dintre judecăţile de valoare şi situaţiile faptice; doza de exagerare a limbajului artistic; proporţionalitatea sancţiunii cu fapta imputată, precum şi motivarea hotărârii, respectiv motivele pertinente şi suficiente pe care autorităţile le invocă pentru a justifica ingerinţa în dreptul la libertatea de exprimare (cauza Bugan c. României, cauza Dumitru c. României, cauza Cumpănă şi Mazăre c. României).

În acelaşi sens, criteriile relevante pentru punerea în balanţă a celor două drepturi au fost sintetizate în hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, în cauza Von Hannover împotriva Germaniei şi în cauza Axel Springer AG împotriva Germaniei, hotărârea din 7 februarie 2012.

Un criteriu esenţial, în viziunea Curţii Europene, îl reprezintă contribuţia pe care a avut-o la o dezbatere de interes general publicarea articolelor de presă de către jurnalişti.

În cauză, intimaţii-pârâţi s-au apărat invocând faptul că cele două articole au fost scrise într-o manieră critică, dar acest fapt nu a dus la producerea unui prejudiciu de imagine, respectiv la crearea unei imagini defavorabile a reclamanţilor ori la lezarea demnităţii, onoarei, afectarea vieţii private, astfel cum s-a susţinut în cererea de chemare în judecat, raportat la calitatea reclamantei A., de preşedinte al Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş, respectiv raportat la calitatea acestei reclamante de persoană publică, în timp ce reclamanta A. a susţinut că nu are calitatea de persoană politică sau publică, iar reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş că nu se încadrează sferei acestei noţiuni de persoană publică

Or, este important de determinat dacă există, în cauză, un subiect de interes general şi dacă referirile la persoana reclamantului erau cele care au determinat elaborarea acestor articole sau acestea au fost făcute doar contextual sau tangenţial, iar analiza articolelor trebuie să fie ea însăşi una contextuală şi coroborată.

Un al doilea criteriu de analizat este legat de calitatea celor care invocă dreptul la liberă exprimare şi, corelativ, a celor care invocă afectarea dreptului la viaţă privată, precum şi de notorietatea persoanei vizate şi obiectul articolelor de presă.

Din această perspectivă, se impune efectuarea distincţiei între persoanele care acţionează în context privat şi cele care acţionează în context public, în calitate de personalităţi politice, care deţin funcţii publice sau sunt persoane publice. În funcţie de această distincţie, se apreciază limitele în care persoana în cauză poate pretinde o protecţie deosebită a dreptului său.

În concret, în cazul persoanelor publice, protecţia pe care o pot pretinde este mai laxă, iar în cazul persoanelor care nu pot fi considerate publice, acestea pot pretinde o respectare mai riguroasă a dreptului la viaţă privată. Chiar dacă acestea din urmă nu sunt persoane publice, însă ele se bucură de o anumită notorietate, în cazul în care imaginile sau ştirile difuzate se raportează exclusiv la detalii din viaţa privată, libertatea de exprimare a ziariştilor sau a terţilor, în general, se impune a fi interpretată mai strict.

În acest punct, instanţa de apel trebuia să analizeze şi susţinerile reclamanţilor, sigur, făcute în contextul invocării gravităţii faptelor imputate pârâţilor, potrivit cărora nu se consideră persoane publice, fiind reţinută eronat această calitate, în opinia acestora.

Corelativ, trebuie reţinută, în cauză, calitatea de jurnalist a autorului articolele pretins defăimătoare şi particularităţile analizei dreptului la liberă exprimare, în cazul jurnaliştilor, raportat la dreptul publicului de a fi informat în mod corect despre subiectele de interes general.

Un al treilea criteriu este reprezentat de comportamentul anterior al persoanei în cauză. În jurisprudenţa instanţei europene, s-a arătat în acest sens că este relevant comportamentul persoanei în cauză înainte de difuzarea ştirilor sau faptul că informaţiile au făcut sau nu obiectul unei difuzări anterioare.

Un alt criteriu de analizat este cel referitor la conţinutul, forma şi repercusiunile publicării articolelor, respectiv dacă informaţiile au fost publicate într-un cotidian local sau naţional, dacă articolele au fost însoţite de caricaturi sau imagini defăimătoare şi care au fost consecinţele difuzării acestor articole.

În cazul dedus judecăţii, se invocă de către reclamanţi împrejurarea că publicarea articolelor ar fi atras supravegherea sau ar fi putut atrage consecinţe penale. Or, instanţa de apel trebuia să analizeze, în contextul particular al cauzei, dacă riscul supunerii unei persoane la o anchetă penală, ca urmare a publicării unor articole de presă reprezintă sau nu un prejudiciu ce decurge dintr-o pretinsă faptă ilicită.

Un alt criteriu de analizat vizează circumstanţele în care a fost adus la cunoştinţa publicului subiectul în discuţie şi dacă a existat un acord prealabil al reclamanţilor în acest sens. În cadrul aceluiaşi criteriu sunt de observat natura sau gravitatea intruziunii în viaţa privată a reclamantei, repercusiunile asupra persoanei vizate şi dacă au existat prejudicii de imagiune asupra persoanei sindicatului. Or, se observă că, şi în acest punct, există puncte de vedere diferite ale părţilor pe care instanţa de apel trebuia să le clarifice şi să le ofere un răspuns adecvat.

În acelaşi context procesual, în analiza limitelor privind libertatea de exprimare, trebuie pornit de la demersul de calificare a discursului ca referindu-se la imputarea unor fapte de natură obiectivă sau, dimpotrivă, la exprimarea unor judecăţi de valoare, precum şi de la atitudinea subiectivă a autorului articolelor denunţate ca fiind calomnioase.

Această distincţie este importantă, întrucât persoanelor care impută fapte obiective li se poate pretinde, în mod legitim, să dovedească o minimă bază factuală, pe când dovedirea adevărului unei judecăţi de valoare nu poate fi solicitată (în caz contrar, aducându-se atingere chiar dreptului la libertatea de opinie), însă, în această din urmă ipoteză, se pretinde celui care afirmă să facă dovada bunei-credinţe.

În acest context, trebuie observat şi faptul că hotărârile Curţii de la Strasbourg indică principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmaţiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe, în situaţia în care analizează o acuzaţie de defăimare, elementul determinant trebuind să fie buna - credinţă a autorului afirmaţiilor care ar putea afecta reputaţia părţii vătămate (cauza Radio France si alţii c. Franţei).

În consecinţă, este necesară analiza atitudinii subiective a autorului articolelor de presă, în raport atât cu adevărul afirmaţiilor sale, cât şi cu scopul demersului său, reaua credinţă fiind înlăturată dacă se dovedeşte că acesta nu a acţionat cu intenţia de a afecta în mod gratuit reputaţia şi imaginea reclamanţilor, ci a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, făcând o documentare în acest sens, adecvată scopului propus.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa de recurs apreciază că aceste componente esenţiale nu au fost analizate în concret de către instanţele de fond, care s-au limitat la o aplicare pur formală a principiilor ce guvernează libertatea de exprimare şi la o analiză de ordin general, instanţa de apel preluând în mare măsură considerentele primei instanţe care, de asemenea, enunţase, în mod predominant, considerente teoretice despre drepturile aflate în conflict.

În acelaşi sens, instanţa de apel, care a confirmat soluţia pronunţată de prima instanţă, nu a făcut propriul examen de necesitate şi proporţionalitate a ingerinţei dispuse în cauză, în sensul de a analiza dacă această ingerinţă corespunde unui nevoi sociale imperioase de reglare a raporturilor sociale şi de a păstra un just echilibru între imperativele apărării drepturilor individuale şi cele ale protejării interesului general, între mijloace folosite şi scopul urmărit, cu luarea în considerare a ansamblului elementelor ce constituie criterii ale analizei în materia libertăţii de exprimare, circumscrise, în mod necesar, condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv pentru fapta prepusului, reglementate în plan intern.

În acest context, după analiza criteriilor enunţate, prin raportare la circumstanţele particulare ale cauzei, luând în considerare paradigma controlului Curţii Europene în această materie, va trebui analizat de către instanţa de apel dacă ingerinţa în dreptul la liberă exprimare a pârâţilor este prevăzută de o lege accesibilă şi previzibilă; urmăreşte un scop legitim; este necesară într-o societate democratică şi îndeplineşte condiţia proporţionalităţii, invocând în acest sens motivele pertinente şi suficiente la care se referă instanţa de contencios european a drepturilor omului în jurisprudenţa referitoare la libertatea de exprimare.

În urma acestei analize concrete şi particulare a circumstanţelor cauzei deduse judecăţii, instanţa de apel va trebui să statueze dacă fapta celor doi pârâţi se încadrează sau nu în limitele art. 75 alin. (2) din C. civ., respectiv în cele reglementate de par. 2 al art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi dacă sunt întrunite condiţiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv a răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, astfel cum acestea se desprind din cuprinsul dispoziţiilor art. 1357 şi 1373 C. civ.

În consecinţă, numai după deplina stabilire a situaţiei de fapt, în cazul particular dedus judecăţii, după evaluarea concretă a conţinutului articolelor publicate şi a probelor care le susţin, şi după analiza particulară a respectării dispoziţiilor art. 10 par. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 30 alin. (6) din Constituţie, analiză ce se va concretiza într-o motivare substanţială care să corespundă garanţiilor procesului echitabil, prin care să se răspundă argumentelor esenţiale ale părţilor, se va putea aprecia asupra întrunirii cumulative a condiţiilor de existenţă a răspunderii civile delictuale, reglementate de dispoziţiile art. 1347, 1357 şi 1373 C. civ., pentru angajarea răspunderii civile a autorului articolelor, respectiv a comitentului acestuia, iar instanţa de recurs va putea să cenzureze ea însăşi modul de aplicare a dispoziţiilor legale pertinente, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii pronunţate, evident, în ipoteza în care se va declanşa un asemenea control.

Pentru argumentele expuse şi în considerarea unei judecăţi unitare a cauzei, constatând întemeiate motivele de recurs reglementate de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanţii Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş şi A. împotriva deciziei civile nr. 253/A din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Reţinând că soluţia care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea apelurilor declarate în cauză, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse de reclamanţi în recurs, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecăţii, deci nu s-a tranşat asupra aspectului privind "partea care a pierdut procesul", în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş şi A. împotriva deciziei civile nr. 253/A din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2022.