Interplay of res judicata and dependent legal interest in trademark notoriety, loss of rights, and bad-faith annulment claims

Şedinţa publică din data de 15 martie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Clubul Sportiv al Armatei B. Bucureşti şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa:

- să se constate că reclamanta deţine o marcă notorie, neînregistrată, având denumirea "B.", larg cunoscută segmentului de public vizat în România pentru serviciile aferente unui club profesionist de fotbal din clasa 41, conform Clasificării de la Nisa;

- să se dispună decăderea pârâtei din drepturile conferite, întrucât nu au făcut obiectul unei folosiri efective, în principal, pentru toate produsele şi serviciile solicitate la înregistrare şi, în subsidiar, pentru serviciile aferente unui club profesionist de fotbal, din clasa 41, conform Clasificării de la Nisa, a mărcilor înregistrate: x - B. Bucureşti; y - CS B. 1947-1967; z – B.; w – A; z - Clubul de lângă Inimă B. Bucureşti; t;

- în temeiul existenţei relei-credinţe la depunerea cererii de înregistrare, să se dispună anularea înregistrării mărcilor anterior menţionate, precum şi a înregistrării următoarelor mărci: x Patron la B.; y B. Bucureşti; w Fotbal Club B. Bucureşti Clubul de lângă inimă;

- în temeiul existenţei relei-credinţe la depunerea cererii de înregistrare şi al temeiului că mărcile au fost înregistrate cu încălcarea drepturilor anterioare aparţinând reclamantei decurgând dintr-o marcă notorie, neînregistrată, cu denumirea "B." şi, respectiv, dintr-un semn "B." utilizat în activitatea sa comercială în perioada 2003-2015, ambele dobândite anterior datei de depozit a cererilor de înregistrare a acestor mărci ulterioare, să se dispună anularea înregistrării mărcilor x Patron la B.; s B. Bucureşti; w Fotbal Club B. Bucureşti - Clubul de lângă inimă;

- interzicerea pârâtei utilizarea mărcii "B." pentru servicii aferente unui club profesionist de fotbal;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, reclamanta a formulat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, precum şi a celor ale art. 3 alin. (1) lit. d) şi art. 46 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, în raport de art. 16, art. 21, art. 44, art. 45 şi art. 53 din Constituţie.

Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1510/17.10.2017, Tribunalul Bucureşti—Secţia a III-a civilă a respins excepţiile având ca obiect necompetenţa materială a Tribunalului Bucureşti şi inadmisibilitatea acţiunii, totodată, a respins acţiunea ca fiind lipsită de interes, admiţând, în prealabil, excepţia cu acest obiect; a dispus sesizarea Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea art. 3 alin. (1) lit. c), art. 3 alin. (1) lit. d), art. 45 alin. (1) lit. a) şi art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998.

Hotărârile pronunţateă în apel

Prin decizia civilă nr. 1491/27.11.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a dispus următoarele:

A respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibilă.

A respins excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 3425/3.12.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2011 şi a deciziei civile nr. 989A/21.12.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015, ca neîntemeiată.

A admis excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 267A/22.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015.

A admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. S.A. şi, în consecinţă:

A anulat în parte sentinţa apelată.

A respins excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată.

A respins pentru autoritate de lucru judecat cererea de anulare pentru rea-credinţă a mărcii naţionale B. Bucureşti nr. 72827, cererea de decădere a aceleiaşi mărci şi cererea de anulare a mărcii naţionale B. Bucureşti nr. 130904.

A păstrat sentinţa sub aspectul soluţionării excepţiilor necompetenţei materiale şi inadmisibilităţii şi al sesizării Curţii Constituţionale şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului sub aspectul celorlalte cereri formulate de reclamantă.

Prin decizia nr. 682/25.04.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, evocând fondul, după anularea cu reţinere:

A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. S.A..

A constatat decăderea pârâtei Clubul Sportiv al Armatei B. din drepturile conferite asupra mărcilor înregistrate: nr. 26915 B. Bucureşti, nr. 63179 CS B. 1947 -1967, nr. 63180 B. şi nr. 63287 A, pentru toate produsele şi serviciile pentru care ele sunt înregistrate.

A respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.411 RON cu titlu de cheltuieli de judecată proporţional cu admiterea în parte a acţiunii.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva ambelor decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs atât reclamantul A. S.A., cât şi pârâtul Clubul Sportiv al Armatei B. Bucureşti, după cum urmează:

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul A. S.A. a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a formulat următoarele critici:

- hotărârea intermediară nr. 1491/27.11.2018 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, conţine motive contradictorii sau străine de natura cauzei, fiind dată şi cu încălcarea normelor de drept material în ceea ce priveşte admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 267A/22.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015 şi respingerea pentru autoritate de lucru judecat a cererii de anulare pentru rea-credinţă a mărcii naţionale B. Bucureşti nr. 72827, a cererii de decădere a aceleiaşi mărci şi a cererii de anulare a mărcii naţionale B. Bucureşti nr. 130904;

- în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti nu a soluţionat fondul procesului, ci a statuat asupra unei excepţii şi a respins acţiunea ca lipsită de interes; totodată, instanţa de apel a constatat că drepturile invocate în cauza pendinte sunt diferite de cele invocate în dosarul nr. x/2015, deci nu poate opera autoritatea de lucru judecat deoarece cererea de anulare a mărcii B. Bucureşti nr. 130904 se întemeia pe noi drepturi, iar cererea de decădere a mărcii naţionale B. Bucureşti nr. 72827 vizează o altă perioadă de 5 ani şi se suprapune doar în parte pe perioada de 5 ani din cauza anterioară; astfel, excepţia autorităţii de lucru judecat trebuia respinsă;

- decizia nr. 682A/2019 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, conţine motive contradictorii sau străine de natura cauzei, fiind dată şi cu încălcarea normelor de drept material în ceea ce priveşte efectul pozitiv al deciziei nr. 3425/2014 care împiedică instanţa de apel să constate că pârâtul ar deţine o marcă notorie, neînregistrată cu denumirea B.; niciuna dintre cele două instanţe nu au realizat în mod obiectiv examenul asupra stabilirii pretinsei notorietăţii a respectivei mărci;

- Curtea de apel a reţinut în hotărârea recurată existenţa unei mărci notorii, neînregistrate, cu încălcarea principiului disponibilităţii, în condiţiile în care pârâtul nu a invocat o astfel de apărare;

- instanţa de apel nu a analizat dacă semnul în conflict cu denumirea B. a fost utilizat în perioada 2003-2017 cu bună sau rea-credinţă;

- concluzia instanţei de apel, potrivit căreia FCSB nu a folosit şi nu a dobândit un semn nou cu denumirea B., nu poate fi reţinută în condiţiile în care aceeaşi instanţă a refuzat analiza obiectivă a probelor aflate la dosarul cauzei, sub aspectul faptului că semnul ar fi sau nu utilizat de acesta era larg cunoscut publicului vizat, pentru categoria de servicii cărora li se adresează;

- instanţa de apel nu a arătat motivele pentru care a considerat că marca/semnul cu denumirea B. utilizat de reclamant trebuia obligatoriu să reprezinte un semn nou, distinct de cel deţinut de pârât;

- asupra decăderii mărcii x B. Bucureşti se reţine în mod nelegal autoritatea de lucru judecat în dosarul nr. x/2015, deşi prezenta cauză vizează o altă perioadă de 5 ani şi care se suprapune doar în parte cu perioada de 5 ani din cauza respectivă;

- cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere, privind solicitarea de anulare a mărcilor pe fondul înregistrării cu rea-credinţă, decizia recurată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998; reaua credinţă a fost probată în dosar, iar instanţa de apel trebuia să aibă în vedere sub acest aspect criteriile consacrate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea din 27 iunie 2013, Malaysia Dairy Industries Pte. Ltd & Ankenaevnet for Patenter og Varemaerker, C-320/12, pct. 36, cu trimitere la Hotărârea din 11 iunie 2009, Chocoladefabriken Lindt&Sprungli, C-529/07);

- reaua-credinţă a solicitantului a fost analizată exclusiv în raport de data de înregistrare a mărcilor a căror anulare se solicită, deşi există şi ipoteze situate ulterior acestei date, care să confirme atitudinea subiectivă a solicitantului la data de referinţă;

- Curtea de apel nu a analizat probatoriul administrat de către reclamant, cu privire la gradul de cunoaştere în segmentul de piaţă românească relevantă, de la care să se plece în evaluarea cunoaşterii existenţei acestuia de către pârât.

Totodată, recurentul-reclamant A. S.A. a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea următoarelor chestiuni: "1. Dacă notorietatea unei mărci constituie o stare de fapt sau de drept care trebuie dovedită în fiecare cauză în care a fost invocată? 2. Dacă hotărârea judecătorească prin care s-a constatat notorietatea unei mărci constituie putere de lucru judecat, în raport cu cauzele viitoare care privesc respectiva marcă? 3. Dacă o marcă notorie poate rămâne larg cunoscută segmentului de public vizat, fără a fi utilizată, pentru produsele ori serviciile cărora li se aplică? 4. Dacă titularul unei mărci notorii poate fi decăzut din drepturi şi în ce condiţii?".

În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul Clubul Sportiv al Armatei B. Bucureşti a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a formulat următoarele critici:

- instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 3, art. 6, art. 45, art. 46 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (4), art. 47 şi art. 48 din Legea nr. 84/1998, precum şi a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

- s-a reţinut în mod greşit în considerentele hotărârii că reclamantul are interes legitim de a formula acţiunea, deşi nu a dovedit nici faptul că este titular al cererii de înregistrare a unei mărci la OSIM în vederea protejării unor produse din clasele menţionate şi nici că ar fi fost emis avizul de refuz provizoriu, în conformitate cu prevederile art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998, nedemonstrând nici folosul efectiv ce s-ar obţine prin decăderea mărcilor deţinute de acesta;

- în speţa de faţă nu se poate vorbi de o marcă de baraj B. Bucureşti şi nici posibilitatea ca reclamantul să poată înregistra şi să folosească vreodată marca B. Bucureşti, deoarece acest lucru i-a fost interzis de către ÎCCJ prin decizia nr. 3425/03.12.2014, constatându-se autoritatea de lucru judecat; folosirea efectivă a mărcii B. în toate combinaţiile şi înregistrările efectuate la OSIM sau marca notorie are semnificaţia unei folosiri serioase, reale de către acesta, iar nu forma unor acte de comerţ întrerupte sau izolate;

- prin decizia Curţii de Apel nr. 989/21.12.2016, definitiva prin decizia nr. 1628/04.05.2016 a Înaltei Curţi, i se interzice reclamantului să folosească fără consimţământul acestuia semnele "B.", "B. Bucureşti" sau a unor semne similare în activitatea comercială inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale şi în special în competiţiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru înscrierile în asociaţiile şi federaţiile sportive;

- Curtea de Apel Bucureşti a constatat în mod eronat că analiza Tribunalului referitoare la condiţia interesului se leagă doar de primul capăt de cerere, ignorând verificarea condiţiei şi în privinţa celorlalte capete de cerere;

- prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei în dovedirea folosirii mărcilor în discuţie a demonstrat că mărcile decăzute de către Curtea de Apel Bucureşti au fost efectiv folosite atât de către pârât, cât şi de cei licenţiaţi din cadrul acestuia; or, potrivit Legii nr. 84/1998, folosirea mărcii de către un terţ, cu consimţământul titularului, este asimilată folosirii efective a mărcii, astfel încât mărcile puse în discuţie au fost folosite de acesta în condiţii de legalitate;

- în sensul aprecierii ca "acte serioase de folosire" a mărcii în discuţie, Curtea nu a avut în vedere toate circumstanţele proprii cauzei, şi anume natura, întinderea, frecvenţa, regularitatea şi durata folosirii, natura produselor, dimensiunea şi vechimea, istoria Clubului; toate mărcile decăzute de către Curtea de Apel Bucureşti au fost efectiv folosite în mod continuu şi legitim, permanent la toate cele 42 de secţii sportive, inclusiv la fotbal, de la înfiinţare în 1947 până în prezent;

- în legătură cu contractele de licenţiere a terţilor, instanţa a interpretat în mod greşit litera şi spiritul legii, deoarece pe temeiul art. 46 alin. (2) lit. d), instanţa de apel trebuia să verifice nu numai faptul utilizării mărcii într-un decurs de 5 ani, ci şi natura acestei utilizări, dacă aceasta a fost efectivă şi serioasă, lucru care nu s-a întâmplat în speţă;

- instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.: deşi căzut în pretenţii, reclamantul nu a fost obligat să plătească cheltuielile de judecată constând în copii xerox; totodată, nu s-a ţinut cont de faptul că avocatul reclamantului a solicitat în prezentul dosar cheltuieli de judecată efectuate în alte dosare, şi anume 10.000 RON+TVA cheltuieli din dosarul nr. x/2016 şi 10.000 RON+TVA cheltuieli din dosarul nr. x/2015; la factura nr. x/22.05.2017 valoarea reală de plată este de 10.000 RON+TVA, iar nu 35.700 RON, iar factura nr. x/04.12.2018 nu a fost emisă în conformitate cu legislaţia şi normele fiscale, facturarea făcându-se pe ore lucrate, iar nu pe o sumă anume; onorariul solicitat de partea adversă are un cuantum nerezonabil, impunându-se cenzurarea acestuia.

III. Apărările formulate în cauză

La data de 23.12.2020, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., recurentul - pârât Clubul Sportiv al Armatei B. Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului A. S.A..

La data de 24.12.2020, a formulat întâmpinare şi recurentul – reclamant A. S.A., prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în privinţa respingerii excepţiei lipsei de interes a FCSB şi excepţia nulităţii absolute a recursului sub aspectul lipsei motivelor de nelegalitate.

Ambii recurenţi au depus la dosar răspuns la întâmpinare.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din data de 15.06.2021, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A. S.A. şi de pârâtul Clubul Sportiv al Armatei B. Bucureşti împotriva deciziei nr. 682A/25.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 9.11.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

V. Judecarea recursului în şedinţă publică

Prin încheierea din data de 9.11.2021, Înalta Curte a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul încheierii de admitere în principiu din data de 15.06.2021, în sensul că dispoziţia de admitere în principiu priveşte şi hotărârea intermediară nr. 1491/27.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Prin aceeaşi încheiere, au fost respinse, pentru motivele arătate în cuprinsul său, atât cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca inadmisibilă, cât şi cererea de solicitare a Hotărârii nr. 32/2005 pronunţată de Comisia de Examinare Mărci din cadrul OSIM şi a dosarului în care a fost pronunţată această hotărâre, cereri formulate de către recurentul – reclamant A. S.A.

Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în şedinţa publică din data 1.03.2022, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, dispunându-se amânarea pronunţării la data de 15.03.2022.

La data de 11.03.2022, recurentul – reclamant A. S.A. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, în temeiul prevederilor art. 400 raportat la prevederile art. 19 C. proc. civ.

VI. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de către recurentul – reclamant A. S.A., Înalta Curte constată că nu este fondată.

Prin cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 400 C. proc. civ., recurentul – reclamant a invocat, în esenţă, modalitatea netransparentă de compunere a completului de judecată din data de 1.03.2022, după respingerea cererii de recuzare a unuia dintre titulari, împrejurare de natură a încălca principiul continuităţii, dar şi dreptul la apărare al părţii şi a o lipsi pe aceasta de garanţiile unui proces echitabil, prevăzute de art. 6 din CEDO.

Potrivit dispoziţiilor art. 400 C. proc. civ., "Dacă, în timpul deliberării, instanţa găseşte că sunt necesare probe sau lămuriri noi, va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părţilor."

Pe acest temei, nu poate fi exclus ca anumite elemente suplimentare să fie semnalate de către una dintre părţi chiar după închiderea dezbaterilor, în termenul de amânare a pronunţării acordat pentru depunerea de concluzii scrise, atât timp cât instanţa de judecată le poate avea în vedere la deliberare şi dispune repunerea cauzei pe rol în considerarea lor.

Cu toate acestea, odată ce dezbaterile au fost închise, instanţa de judecată este îndreptăţită să filtreze chestiunile invocate ulterior de către parte şi să aprecieze dacă sunt necesare unei juste soluţionări a cauzei, fără a avea obligaţia de a repune cauza pe rol la simpla solicitare a părţii care pretinde clarificarea unor aspecte procesuale.

În speţă, compunerea completului de judecată în faţa căruia s-au purtat dezbaterile la termenul de judecată din 1 martie 2022 este evidenţiată de încheierile de la dosar vizând incidentele procedurale referitoare la compunerea completului, menţionate şi de către recurent. Aceste incidente au fost soluţionate de către judecătorii titulari şi din planificarea judecătorilor de permanenţă, conform hotărârilor adoptate de către colegiul de conducere al instanţei şi cu respectarea prevederilor art. 148 alin. (5) şi, după caz, alin. (6) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, chestiunea invocată prin cererea formulată de către recurent după închiderea dezbaterilor, în termenul de amânare a pronunţării, nu justifică repunerea cauzei pe rol, neimpunând lămuriri necesare soluţionării cauzei.

Pe de altă parte, posibilitatea continuării judecăţii în conformitate cu art. 400 C. proc. civ. nu profită părţii care nu şi-a exercitat drepturile procesuale în termenele şi condiţiile prevăzute de lege sau de către instanţă, pentru a încerca invocarea acelor chestiuni într-un cadru procesual adecvat. Potrivit art. 10 alin. (1) din cod, părţilor le revin obligaţii procesuale legate de îndeplinirea actelor de procedură, dar şi îndatorirea de a urmări desfăşurarea fără întârziere a procesului şi finalizarea acestuia.

Or, deşi legal citat, recurentul nu a fost prezent, prin reprezentantul convenţional, la termenul de judecată din 1 martie 2022, pentru a pune, eventual, în discuţie aspecte vizând compunerea completului de judecată, fără a justifica absenţa de la termen şi fără a solicita amânarea cauzei.

Faţă de cele expuse, văzând şi conduita procesuală a părţii, urmează ca cererea de repunere pe rol a cauzei să fie respinsă, ca nefondată.

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:

Ambele părţi, atât reclamantul A. S.A., cât şi pârâtul Clubul Sportiv al Armatei B. Bucureşti (CSA), au declarat recurs împotriva celor două decizii pronunţate în etapa procesuală a apelului, respectiv împotriva deciziei nr. 1491/27.11.2018, prin care apelul reclamantului a fost admis, iar cauza a fost reţinută pentru evocarea fondului, în aplicarea art. 480 alin. (2) şi (3) teza I C. proc. civ., precum şi a deciziei nr. 682A/25.04.2019, prin care a fost evocat fondul cauzei, în cadrul stabilit prin hotărârea intermediară.

În cele ce succed, recursurile vor fi analizate în raport de fiecare decizie în parte, dat fiind că o asemenea modalitate de cercetare a criticilor ambelor părţi permite expunerea coerentă a considerentelor asupra legalităţii sau a nelegalităţii fiecăreia dintre hotărâri, în limitele învestirii instanţei de recurs.

I. În ceea ce priveşte recursurile declarate împotriva deciziei nr. 1491/27.11.2018, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse.

1. Prin motivele de recurs formulate, reclamantul A. S.A. a criticat soluţia admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 267/22.03.2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. x/2015.

Din această perspectivă, se reţine că prin hotărârea intermediară nr. 1491/27.11.2018, recurată în cauză, s-a considerat că efectele juridice ale hotărârii judecătoreşti definitive, în sensul împiedicării unei noi judecăţi asupra aceloraşi cereri, se produc doar în privinţa cererii de anulare pentru rea-credinţă a mărcilor naţionale "B. Bucureşti" nr. 72827 şi nr. 130904, precum şi a cererii de decădere a aceleiaşi mărci nr. 72827.

Drept urmare, instanţa de apel a analizat pe fond cererea de anulare a celor două mărci pentru motivul existenţei unor drepturi anterioare, faţă de pretenţia reclamantului din primul capăt de cerere al acţiunii de faţă, având ca obiect constatarea existenţei unei mărci notorii a reclamantului.

Aşadar, admiţând excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa de apel a reţinut existenţa triplei identităţi la care se referă art. 431 alin. (1) C. proc. civ., respectiv de părţi, obiect şi cauză juridică, între litigiul de faţă şi cel anterior, însă doar în privinţa unora dintre cereri, cu toate că cererile soluţionate pe fond în prezenta cauză au fost formulate şi în litigiul soluţionat definitiv prin decizia nr. 267/22.03.2017 a Curţii de Apel Bucureşti.

Înalta Curte constată ca fiind fondate susţinerile recurentului privind existenţa unei contradicţii între considerentele pentru care aceeaşi excepţie procesuală a fost admisă pentru unele dintre cereri, dar respinsă pentru celelalte pretenţii.

Astfel, instanţa de apel a constatat că este învestită cu solicitarea de constatare a existenţei în patrimoniul reclamantului a unui drept exclusiv asupra unei mărci, ca urmare a notorietăţii acesteia, iar acest drept este diferit de cel invocat în litigiul anterior. Din acest motiv, este vorba despre o altă "marcă anterioară", în considerarea căreia mărcile pârâtului CSA sunt susceptibile a fi anulate, în aplicarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, în forma de la data învestirii instanţei - 3.04.2017 (la care se va face referire în toate considerentele expuse prin prezenta decizie).

Înalta Curte constată, însă, că împrejurarea invocării de către acelaşi reclamant a unor drepturi diferite în litigiile succesive este relevantă şi în privinţa celorlalte cereri deduse judecăţii, după cum, în mod corect, s-a susţinut prin motivele de recurs.

Reclamantul a pretins că reaua-credinţă a pârâtului la înregistrarea fiecăreia dintre cele două mărci derivă din preexistenţa, la momentul cererii de înregistrare, a unor mărci diferite, anume a mărcii notorii, în cauza de faţă, respectiv a mărcii înregistrate nr. 61735, în litigiul finalizat prin decizia nr. 267/22.03.2017.

Prin urmare, însăşi cauza cererii de chemare în judecată, ce se defineşte prin situaţia de fapt calificată juridic şi care coincide cu cauza dreptului dedus judecăţii, este diferită în cele două dosare, ceea ce înseamnă că nu este întrunit unul dintre elementele triplei identităţi, indicate în art. 431 alin. (1) C. proc. civ.. Or, cele trei elemente trebuie întrunite în mod cumulativ pentru ca excepţia autorităţii de lucru judecat să fie admisă.

Aceeaşi concluzie se conturează şi în privinţa cererii de decădere a pârâtului din dreptul la marcă.

Reclamantul, invocând un drept exclusiv la marcă, decurgând din notorietatea mărcii dobândită până în anul 2015, tinde nu numai la lipsirea de protecţie legală ex nunc a semnului ce constituie marca pârâtului, dar şi la încetarea situaţiei de coexistenţă a mărcilor similare, în ipoteza unei soluţionări favorabile a solicitării referitoare la marca notorie. În schimb, prevalându-se în litigiul anterior de o marcă a cărei înregistrare a fost anulată, reclamantul urmărea disponibilizarea semnului similar în vederea utilizării sale, fără a mai fi necesar acordul pârâtului (motiv pentru care s-a considerat că un asemenea interes nu este legitim).

Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel, deşi a constatat că reclamantul invocă drepturi diferite, a soluţionat în mod contradictoriu excepţia autorităţii de lucru judecat, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În mod evident, o asemenea constatare nu împiedică valorificarea în speţă a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat de care beneficiază o hotărâre judecătorească definitivă, în măsura în care prin aceasta din urmă s-au tranşat chestiuni de drept ce interesează litigiul ulterior şi a căror dezlegare nu poate fi contrazisă, în aplicarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Excepţia procesuală admisă în mod greşit prin decizia recurată relevă, însă, efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, care împiedică o nouă judecată între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi cauză.

Prin urmare, faţă de cele expuse, recursul reclamantului va fi admis, cu consecinţa casării deciziei şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, pe temeiul art. 497 C. proc. civ., în ceea ce priveşte capetele de cerere respinse în considerarea autorităţii de lucru judecat.

2. În ceea ce priveşte recursul pârâtului CSA, se reţine că decizia a fost criticată sub aspectul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii.

Cu titlu prealabil, este de precizat faptul că, prin întâmpinarea formulată, recurentul – reclamant a invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1491/27.11.2018 în privinţa respingerii excepţiei lipsei de interes, întrucât CSA nu a declarat în mod expres recurs şi împotriva acesteia.

Această apărare a recurentului – reclamant nu poate fi primită, în condiţiile în care, în conformitate cu art. 461 alin. (1) C. proc. civ., "Calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii".

Pe acest temei, obiectul căii de atac şi, implicit, limitele învestirii instanţei de control judiciar, rezultă din motivarea căii de atac. Or, după cum s-a arătat anterior, pârâtul CSA a criticat în mod explicit soluţia respingerii excepţiei procesuale în discuţie.

De altfel, prin încheierea din data de 15.06.2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 9.11.2021, au fost admise în principiu recursurile ambelor părţi declarate împotriva hotărârii intermediare nr. 1491/27.11.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, instanţa de recurs determinând, astfel, limitele învestirii sale.

În ceea ce priveşte interesul în formularea cererii de chemare în judecată, Legea nr. 84/1998 prevede următoarele:

Conform art. 46 alin. (1), "Orice persoană interesată poate solicita Tribunalului Bucureşti, oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, dacă (...)".

Totodată, art. 47 alin. (1) prevede că "Anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului Bucureşti de către orice persoană interesată, pentru oricare dintre următoarele motive (...)".

Niciunul dintre textele menţionate nu explicitează noţiunea de interes, astfel încât verificarea existenţei unui folos practic în formularea unei cereri în decăderea din dreptul la marcă, respectiv a unei cereri în anularea înregistrării mărcii, inclusiv pentru motivul relei-credinţe la înregistrare, se impune în raport de cerinţele prescrise de art. 33 C. proc. civ., constând în caracterul determinat, legitim, personal, născut şi actual al interesului, ca o condiţie de exercitare a oricărei acţiuni civile.

Prin hotărârea primei instanţe din prezenta cauză, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca fiind lipsită de interes legitim, în considerarea dezlegărilor cu autoritate de lucru judecat din decizia nr. 3425/3.12.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I Civilă.

Astfel, tribunalul a apreciat că pretenţia reclamantului de a se constata notorietatea unei mărci "B." neînregistrate tinde la înlăturarea considerentelor Înaltei Curţi, iar împrejurarea că cererea de chemare în judecată vizează şi alte mărci este lipsită de relevanţă, cât timp nu s-a dovedit că acţiunea de folosire a semnului, în contradictoriu cu drepturile pârâtului, a devenit legitimă până la momentul acţiunii de faţă.

Instanţa de apel, respingând excepţia lipsei de interes prin hotărârea intermediară atacată în cauză, a reţinut, în esenţă, că folosul practic urmărit constă în recunoaşterea dreptului de a folosi semnul "B.", fie prin recunoaşterea unei mărci notorii, fie ca urmare a desfiinţării drepturilor pârâtei CSA asupra propriilor mărci, pe calea anulării înregistrării lor sau a decăderii. Analiza primei instanţe se leagă doar de primul capăt de cerere, ignorând verificarea condiţiei şi în privinţa celorlalte capete de cerere, pentru care interesul este incontestabil, deoarece o eventuală lipsire de efecte a înregistrărilor este aptă a duce la tranşarea posibilităţii sau a dreptului reclamantului de a folosi semnul litigios.

În acest context, Înalta Curte constată că atare concluzie a instanţei de apel nu ţine cont de legătura dintre cererile deduse judecăţii stabilită chiar de către reclamant, fiind fondată susţinerea recurentului – pârât conform căreia petitele sunt strâns legate între ele.

Prin primul capăt de cerere, reclamantul urmăreşte, într-adevăr, recunoaşterea preexistenţei în patrimoniul său a unui drept exclusiv asupra unei mărci, ca urmare a notorietăţii acesteia.

În conformitate cu art. 3 lit. d) din Legea nr. 84/1998, marca notorie este "marca larg cunoscută în România în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora aceasta se aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau utilizarea mărcii în România pentru a fi opusă".

Cu toate că, potrivit art. 4 alin. (1) din lege, "Dreptul asupra mărcii este dobândit şi protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM", prin efectul legii, marca notorie beneficiază de protecţie juridică, deşi nu este înregistrată şi chiar dacă nu este utilizată în România, titularul unei mărci notorii fiind îndreptăţit "să opună" marca sa oricărui alt semn identic sau similar.

În aceste condiţii, astfel cum a arătat instanţa de apel, constatarea existenţei în patrimoniul reclamantului a unei mărci notorii ar echivala cu recunoaşterea dreptului acestuia de a folosi marca în activitatea sa comercială, fără a fi necesar în acest sens acordul vreunui alt titular de marcă.

Celelalte pretenţii ale reclamantului sunt, însă, fundamentate pe dreptul exclusiv la marcă decurgând din marca notorie, deoarece din cuprinsul petitelor 2 – 4 ale acţiunii introductive nu reiese că reclamantul ar invoca dreptul de a utiliza semnul "B." pe temeiul unui alt titlu de folosinţă.

Dimpotrivă, în cel de-al patrulea capăt de cerere, reclamantul a precizat în mod expres că solicitarea de anulare înregistrării anumitor mărci ale pârâtului se întemeiază pe încălcarea drepturilor decurgând din marca notorie.

Împrejurarea că, în cuprinsul petitelor 2 şi 3 (decăderea, respectiv anularea înregistrării anumitor mărci), nu se face în mod explicit o menţiune similară, nu înlătură constatarea potrivit căreia acele pretenţii au drept cauză juridică tot marca notorie, faţă de succesiunea petitelor şi în absenţa invocării unui alt titlu care i-ar permite reclamantului folosirea semnului "B.".

De altfel, această constatare este confirmată chiar de către reclamantul FCSB, după cum s-a arătat în analiza recursului acestuia, în condiţiile în care s-a criticat ignorarea de către instanţa de apel, în soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, a dreptului pe care se fundamentează toate cererile deduse judecăţii, decurgând din marca notorie.

Prin urmare, între cererile deduse judecăţii există o relaţie de dependenţă, determinată de cauza juridică a dreptului de a cere decăderea, respectiv anularea înregistrării mărcilor pârâtului, care se răsfrânge şi asupra interesului, ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii, în formularea capetelor de cerere 2 – 4, în sensul că eventuala respingere a primului capăt de cerere - indiferent dacă pe fond sau în baza unei excepţii procesuale - lipseşte de orice folos practic pretenţiile subsecvente.

Pe de altă parte, invocarea de către reclamant a mărcii notorii drept cauză a dreptului de a cere decăderea, respectiv anularea înregistrării mărcilor pârâtului, reprezintă, de fapt, o chestiune prejudicială în analiza acestor cereri, care ar fi trebuit oricum evaluată, independent de solicitarea constatării existenţei mărcii notorii, ca pretenţie de sine-stătătoare în cadrul primului capăt de cerere. În orice situaţie, însă, rezultatul este acelaşi, în sensul că nedovedirea titlului de marcă invocat (marca notorie) face de prisos analiza pe fond a cererilor de decădere, respectiv de anulare a înregistrării mărcilor pârâtului CSA.

În consecinţă, faţă de limitele învestirii instanţei de judecată, se constată ca fiind greşită aprecierea instanţei de apel în sensul că recunoaşterea dreptului de a folosi semnul "B." ar putea fi obţinută şi prin admiterea celorlalte pretenţii, independent de existenţa unei mărci notorii a reclamantului A. S.A.

Cât priveşte legitimitatea interesului prin prisma intenţiei reclamantului de a obţine constatarea unei situaţii contrare celei statuate printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau, după caz, irevocabilă, cu referire la pretenţia de constatare a dreptului decurgând dintr-o marcă notorie, Înalta Curte reţine că reclamantul contestă efectul negativ al hotărârilor judecătoreşti anterioare - invocate de către pârâtul CSA -, chiar şi în privinţa fondului acestui capăt de cerere, susţinând că este vorba despre împrejurări noi, neavute în vedere la pronunţarea celorlalte hotărâri.

Întrucât apărările reclamantului pe acest aspect presupun verificări de fapt ce interesează însuşi fondul cererii, se constată ca fiind corectă aprecierea instanţei de apel potrivit căreia nu se poate vorbi de plano despre un interes nelegitim. De asemenea, este lipsit de relevanţă a se tranşa dacă respingerea susţinerilor reclamantului, în urma acestor verificări, se reflectă asupra interesului în formularea cererii (menţinându-se, astfel, hotărârea primei instanţe) ori asupra fondului cererii, cât timp, după cum s-a arătat deja în prezenta decizie, într-o asemenea ipoteză este inutilă analiza pe fond a celorlalte capete de cerere, a căror soluţionare depinde de primul capăt de cerere formulat în cauză.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite şi recursul pârâtului CSA împotriva hotărârii intermediare, cu consecinţa casării acestei decizii, pe temeiul art. 497 C. proc. civ., în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei de interes, urmând ca, în cadrul rejudecării, să fie luate în considerare dezlegările din prezenta decizie.

II. În ceea ce priveşte recursurile declarate de ambele părţi împotriva deciziei nr. 682/25.04.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a Civilă, urmează a fi admise, ca o consecinţă a admiterii recursurilor părţilor împotriva hotărârii intermediare nr. 1491/27.11.2018.

Astfel, limitele devoluţiunii în apel depind de modul de soluţionare a excepţiilor procesuale în considerarea cărora hotărârea intermediară a fost casată prin prezenta decizie, respectiv a excepţiei autorităţii de lucru judecat din perspectiva deciziei nr. 267/22.03.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi a excepţiei interesului în promovarea tuturor cererilor deduse judecăţii prin acţiunea introductivă.

Prin cele ce succed, vor fi expuse considerente referitoare la chestiunile de drept invocate prin recursurile părţilor şi care nu ar trebui reevaluate cu ocazia rejudecării - în măsura în care excepţiile procesuale sus menţionate vor fi respinse -, din moment ce este vorba despre aspecte dezlegate prin decizia de apel şi au fost supuse controlului judiciar pe calea recursurilor de faţă.

Prin motivele de recurs formulate, reclamantul A. S.A. a criticat, în primul rând, modul de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect constatarea existenţei în patrimoniul reclamantului a unei mărci notorii.

Astfel, recurentul – reclamant a reproşat instanţei de apel valorificarea greşită a efectului pozitiv al deciziei nr. 3425/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi nemotivarea în mod obiectiv a aprecierii instanţei de apel în sensul că semnul utilizat de către reclamant cu denumirea "B." trebuia să reprezinte un semn nou distinct de cel deţinut de către pârâtul CSA.

Criticile astfel formulate nu sunt fondate.

Cât priveşte constatarea dreptului exclusiv la marcă al reclamantului, ca urmare a notorietăţii mărcii, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, a fost invocat şi analizat efectul pozitiv al deciziei Înaltei Curţi nr. 3425/3.12.2014, astfel încât, din perspectiva chestiunilor tranşate cu autoritate de lucru judecat, este lipsită de temei susţinerea recurentului potrivit căreia era necesară formularea unei apărări de fond de către pârâtul CSA în sensul invocării explicite a notorietăţii mărcii sale.

Totodată, contrar celor susţinute de către recurentul – reclamant, în raţionamentul juridic expus prin decizia nr. 3425/3.12.2014, notorietatea mărcii "B. Bucureşti" nr. x aparţinând Clubului Sportiv al Armatei B. Bucureşti a reprezentat considerentul decisiv pentru care Înalta Curte a constatat reaua-credinţă a societăţii A. S.A. la înregistrarea mărcii nr. 61735 cu dată de depozit 29.01.2004 şi a dispus anularea înregistrării, în aplicarea criteriilor de analiză desprinse din jurisprudenţa CJUE şi în special din hotărârea pronunţată în cauza C-529/07 Lindt. FCSB a înregistrat propria marcă cu rea credinţă, în pofida preexistenţei mărcii notorii aparţinând CSA şi a refuzului explicit de acordare a consimţământului la înregistrare din partea titularului mărcii notorii.

Prin urmare, notorietatea mărcii "B. Bucureşti" nr. x reprezintă o chestiune tranşată prin hotărârea judecătorească în discuţie, dezlegarea sa impunându-se cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză. În aceste condiţii, nu era permisă o analiză a acesteia chiar de către instanţa de apel, astfel cum pretinde recurentul, în caz contrar, încălcându-se autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Pe de altă parte, modul concret de analiză în cuprinsul deciziei Înaltei Curţi nr. 3425/3.12.2014 a notorietăţii mărcii aparţinând CSA şi mijloacele de probă la care s-a raportat acea instanţă de recurs pentru a reţine existenţa unei mărci notorii sunt lipsite de relevanţă în evaluarea efectului pozitiv de care beneficiază hotărârea judecătorească, întrucât ar echivala cu un control de legalitate inadmisibil al respectivei hotărâri.

Aşadar, nu au temei susţinerile recurentului cu acest obiect, după cum nu poate fi primită nici critica vizând absenţa unei motivări suficiente şi obiective în cuprinsul deciziei recurate, în condiţiile în care argumentaţia instanţei de apel este clară şi solid fundamentată din punct de vedere logico – juridic, pornind de la cele statuate prin decizia Înaltei Curţi nr. 3425/3.12.2014.

Din hotărârea irevocabilă pronunţată în anul 2014 s-a reţinut că pârâtul CSA a dobândit notorietate pentru semnul cu denumirea "B. Bucureşti", care exista şi în anul 2004, adică inclusiv la momentul preluării echipei de fotbal de către reclamantul A. S.A. în anul 2003.

În consecinţă, reclamantul folosea, începând cu anul 2003, semnul ce intra în sfera de protecţie a mărcii notorii aparţinând pârâtului CSA şi pentru folosirea căruia era necesar consimţământul titularului acestei mărci, A. S.A. nefiind îndreptăţit, în anul 2004, la înregistrarea ca marcă a semnului cu denumirea "B. Bucureşti".

Faţă de chestiunea litigioasă tranşată prin decizia Înaltei Curţi, revenea reclamantului din prezenta cauză sarcina de a proba pretenţia naşterii ulterioare a unui semn nou, distinct de semnul ce reprezenta obiect al mărcii notorii a pârâtului şi a cărui folosire de către reclamant până în anul 2015 (astfel cum acesta a afirmat), fără vreo legătură cu marca notorie a pârâtului, să stea la baza dobândirii dreptului la marcă al reclamantului.

Acest raţionament juridic se regăseşte expus în decizia recurată şi relevă în mod logic şi coerent, contrar susţinerilor recurentului – reclamant FCSB, motivele de fapt şi de drept pentru care instanţa de apel a ajuns la concluzia că reclamantul ar fi trebuit să probeze că a folosit, în perioada pretinsă 2003 – 2015, un alt semn decât cel aparţinând pârâtului, deoarece, în caz contrar, operează autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti anterioare.

Cât priveşte constatarea nedovedirii acestei împrejurări, cât şi aprecierea în sine a nedovedirii de către reclamant a unei mărci proprii notorii, relevă situaţia de fapt stabilită în cauză pe baza căreia instanţa de apel a respins solicitarea ce face obiectul primului petit din acţiunea introductivă, astfel încât reaprecierea elementelor de fapt şi a probelor administrate excedează atribuţiile acestei instanţe de control judiciar, circumscrise exclusiv verificării legalităţii deciziei recurate, nu şi a temeiniciei acesteia.

În condiţiile în care aspectul învederat prin motivele de recurs a fost motivat în mod corespunzător prin decizia recurată, critica recurentului cu acest obiect nu este fondată şi va fi respinsă ca atare.

Se observă, de altfel, că instanţa de apel a expus în plus şi un alt argument, apreciind, odată ce s-a statuat că aproprierea semnului "B." de către FCSB, în scopul înregistrării mărcii în anul 2004, s-a realizat cu rea-credinţă, nu se poate constata dobândirea prin intermediul folosirii îndelungate a semnului şi obţinerea renumelui, astfel cum pretinde reclamantul, întrucât şi actele de folosire a semnului care pot sta la baza dobândirii notorietăţii trebuie realizate cu aceeaşi bună credinţă cu care trebuie să se realizeze şi înregistrarea.

În absenţa oricărei referiri a recurentului la acest aspect, ci doar la chestiunea obiectului mărcii, argumentul menţionat este de natură să consolideze raţionamentul pe care s-a fundamentat soluţia pronunţată.

Înalta Curte reţine că recurentul a adus critici, în al doilea rând, modului de soluţionare a celui de al treilea capăt de cerere, privind solicitarea de anulare a mărcilor pentru motivul relei - credinţe la înregistrare.

Analiza acestei critici nu mai este, însă, necesară, faţă de considerentele expuse anterior, referitoare la primul capăt de cerere şi în raport de cele arătate prin prezenta decizie în cadrul analizei recursului pârâtului Clubul Sportiv al Armatei B. Bucureşti împotriva hotărârii intermediare nr. 1491/27.11.2018, în sensul că respingerea primului capăt de cerere lipseşte de orice folos practic pretenţiile subsecvente.

O concluzie similară se impune şi în ceea ce priveşte motivele de recurs formulate de către pârâtul Clubul Sportiv al Armatei B. Bucureşti, care vizează soluţia instanţei de apel de constatare a decăderii din drepturile conferite asupra a patru mărci înregistrate, respectiv nr. 26915, 63179, 63180 şi 63287.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursurile declarate de părţi împotriva ambelor decizii, pe care le va casa şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, pe temeiul art. 497 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentul -reclamant A. S.A, ca nefondată.

Admite recursurile declarate de pârâtul Clubul Sportiv al Armatei B. Bucureşti şi de reclamantul A. S.A. împotriva deciziei nr. 682A din 25 aprilie 2019 şi a hotărârii intermediare nr. 1491 din 27 noiembrie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează deciziile şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2022.