Revision for contradictory rulings barred where decisions stem from the same lawsuit rather than distinct proceedings

Şedinţa publică din data de 02 martie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 20 februarie 2014, creditoarea S.C. A. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L. şi cu terţul poprit S.C. C. S.A., validarea popririi înfiinţate în dosarul de executare nr. 94/2013 al BEJ D., până la concurenţa sumei de 2.145.650,32 RON, constituită din debit principal în valoare de 2.099.634,00 RON şi cheltuieli de executare silită în valoare de 46.016,32 RON, sumă consemnată în adresa de poprire nr. x/17.01.2014.

Prin sentinţa civilă nr. 5036 din 03 mai 2017, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă cererea şi validată poprirea înfiinţată prin adresa nr. x/17.01.2014 a BEJ D., asupra sumelor datorate debitoarei S.C. B. S.R.L., de către terţul poprit S.C. C. S.A., până la concurenţa sumei de 2.145.650.32 RON, reprezentând debit principal şi cheltuieli de executare silită; au fost obligaţi, în solidar, debitoarea şi terţul poprit la plata către creditoarea S.C. A. a sumei de 20 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 14 iulie 2017, petenta S.C. A. a solicitat lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 5036 din 03 mai 2017 a Judecătoriei Piteşti, în sensul stabilirii concrete a sumei pentru care a fost dispusă validarea popririi.

Prin sentinţa civilă nr. 7088 din 31 august 2017, Judecătoria Piteşti a admis cererea şi a lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 5036/03.05.2017, în sensul că instanţa a validat poprirea pentru suma de 1.390.918,30 RON, datorată debitoarei S.C. B. S.R.L., de către terţul poprit S.C. C. S.A., sumă care se încadrează în limita creanţei în valoare de 2.145.650.32 RON pe care creditoarea S.C. A. o deţine împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 252 din 23 ianuarie 2018, Tribunalul Argeş a admis apelul declarat de terţul poprit C. S.A., a anulat sentinţele civile nr. 5036/03.05.2017 şi nr. 7088/31.08.2017 pronunţate de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. x/2014 şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond.

In rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 6230 din 23 octombrie 2019, Judecătoria Piteşti a admis, în parte, cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc D., a validat poprirea înfiinţată prin adresa de poprire din data de 17 ianuarie 2014, în dosarul de executare nr. 421/2013 al BEJ D. pentru suma de 21.961,87 RON, datorată de terţul poprit debitorului; a obligat terţul poprit să îi plătească creditoarei suma de 21.961,87 RON şi suma de 3.658,67 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei au declarat apel creditoarea, debitoarea şi terţul poprit, iar prin decizia civilă nr. 1525 din 28 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2014, au fost admise apelurile declarate de creditoarea E., de către debitoarea B. S.R.L. prin lichidator judiciar F. şi de terţul poprit S.C. C. S.A., şi a fost schimbată, în parte, sentinţa civilă nr. 6230 din 23 octombrie 2019, în sensul admiterii cererii de validare poprire pentru suma de 1.390.918,30 RON.

Împotriva deciziei civile nr. 1525 din 28 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Argeş s-a formulat cerere de revizuire - obiectul prezentului dosar, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 21 septembrie 2020, prin care revizuenta C. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii E., Biroul Executorului Judecătoresc D. şi B. S.R.L., revizuirea deciziei civile nr. 1525 din 28 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2014, întrucât s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În motivarea cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a arătat ca în dosarul nr. x/2014 s-a pronunţat decizia nr. 1525/2020 din data de 28 iulie 2020, prin care s-a admis apelul declarat de creditoarea E., s-a schimbat în parte sentinţa atacată şi s-a admis în totalitate cererea de validare poprire pentru suma de 1.390.918,30 RON, însă, anterior, prin decizia civilă nr. 252/2018 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2014, privind aceleaşi părţi, obiect şi cauză, s-a dispus admiterea apelului declarat de C. S.A. şi s-a trimis cauza spre rejudecare.

Revizuenta a învederat că cele două hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu conţin dispoziţii potrivnice, cea de-a doua hotărâre neţinând cont de chestiunile tranşate de prima hotărâre.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 3547 din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta C. S.A., împotriva deciziei civile nr. 1525 din 28 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2014, intimaţi fiind E., Biroul Executorului Judecătoresc D. şi B. S.R.L., prin lichidator judiciar F.; a obligat revizuenta la plata către intimata E. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3121,95 RON.

Prin încheierea din 21 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, s-a dispus îndreptarea, din oficiu, a erorii materiale din cuprinsul minutei şi a dispozitivului deciziei civile nr. 3547 din 25 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în sensul că în loc de "definitivă", cum eronat s-a scris, se va trece "Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, recursul urmând să fie depus la Curtea de Apel Piteşti".

3. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 3547 din 25 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a declarat recurs revizuenta C. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa anulării hotărârii nr. 1525/2020 a Tribunalului Argeş şi trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe pentru respectarea efectului autorităţii de lucru judecat.

În motivarea recursului, revizuenta a susţinut că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece instanţa de revizuire a nesocotit efectul autorităţii de lucru judecat cu privire la caracterul insesizabil al sumelor provenite din credite nerambursabile şi internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte, acestea fiind exceptate de la poprire, aspect reţinut neechivoc în decizia nr. 252/2018, prin care s-a stabilit că, în cauză, se poate înfiinţa poprire numai asupra sumelor provenite din finanţări de la bugetele locale, dezlegare care este obligatorie potrivit art. 480 C. proc. civ.

Soluţia inadmisibilităţii cererii de revizuire pe motiv că decizia nr. 252/2018 nu reprezintă un reper al contrarietăţii, pentru că a fost pronunţată în acelaşi dosar cu ultima hotărâre, are la bază o abordare eronată a principiului autorităţii de lucru judecat şi a modalităţii în care se manifestă efectele lucrului judecat.

Prin decizia nr. 252/2018, Tribunalul Argeş a stabilit că suma care se cere a fi validată provine atât din fonduri nerambursabile, cât şi din surse de la bugetul local, iar ulterior, prin decizia nr. 1525/2020, aceeaşi instanţă a validat cererea de poprire pentru întreaga sumă solicitată, raportându-se la data plăţii, şi nu la provenienţa sumelor, care a fost explicitată, pe larg, de către expertul desemnat în cauză.

Astfel, prin decizia nr. 1525/2020 au fost ignorate chestiunile tranşate deja prin decizia nr. 252/2018 cu referire la caracterul insesizabil al sumelor provenite din credite nerambursabile şi internaţionale pentru derularea unor proiecte, instanţa de apel procedând practic la o altă evaluare a aspectelor tranşate jurisdicţional anterior, în sensul că a admis validarea pentru întreaga sumă solicitată.

A mai susţinut recurenta că în mod nelegal s-a reţinut că nu se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri pronunţate în acelaşi dosar şi că una dintre condiţiile de admisibilitate este aceea ca hotărârile pretins potrivnice să provină numai din dosare diferite. În opinia recurentei, autoritatea de lucru judecat nu poate funcţiona doar atunci când sunt procese (dosare) diferite, ci şi în cadrul sau în interiorul aceluiaşi proces, în măsura în care se dă dezlegare irevocabilă unor chestiuni litigioase (incidentale sau prealabile) de care trebuie să se ţină seama apoi în rezolvarea fondului litigiului. În mod nelegal s-a dispus validarea popririi pentru întreaga sumă, cu toate că raportul de expertiză a stabilit provenienţa fiecărei sume de bani.

A evocat recurenta decizia nr. 573 din 22 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care s-a reţinut că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere şi situaţia în care se pronunţă soluţii contradictorii în una şi aceeaşi cauză.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata E. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, intimata a arătat că, deşi sunt invocate dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. făcându-se referire la încălcarea şi aplicarea greşită a legii, această precizare este numai formală, de vreme ce dezvoltarea criticilor nu conţine referiri nici la dispoziţiile substanţiale încălcate şi nici la motivele pentru care se susţine încălcarea legii.

Pe fondul recursului, intimata s-a apărat arătând că doctrina şi jurisprudenţa au apreciat constant, atât sub vechea reglementare procesuală, cât şi după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., că revizuirea nu se poate cere pentru contrarietate de hotărâri pronunţate în acelaşi proces, aşa cum este cazul de faţă, unde atât decizia în raport de care se solicită revizuirea (decizia nr. 252 din 23 ianuarie 2018) cât şi decizia a cărei revizuire se cere (nr. 1525 din 28 iulie 2020) au fost pronunţate în acelaşi dosar.

A mai arătat intimata că în mod corect s-a reţinut, în raport de data începerii procesului (2014), argumentul că art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi aplicat în forma extinsă, adusă prin Legea 310/2018.

Totodată, a arătat că cele două decizii în discuţie nu cuprind dispoziţii contradictorii. Astfel, în prima decizie, instanţa, reţinând cu titlu generic caracterul insesizabil al creditelor nerambursabile şi luând în calcul susţinerile terţului poprit, a dispus efectuarea unei expertize pentru a se stabili cu certitudine "sumele şi provenienţa acestora şi limita până la care se poate înfiinţa poprirea." Ca atare, nu s-a reţinut că poprirea ar fi vizat credite nerambursabile, ci doar s-a dispus să se facă verificări în acest sens.

Prin cea de-a doua decizie, Tribunalul Argeş nu a contrazis cu nimic cele statuate anterior, deoarece în urma analizării probatoriului administrat instanţa a ajuns la concluzia că sumele care au făcut obiectul popririi nu proveneau din fonduri nerambursabile, ci din fonduri proprii ale revizuentei.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi înlăturarea apărărilor formulate.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 24 noiembrie 2021 completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului şi a admis în principiu recursul declarat de revizuenta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 3547/2020 din 25 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia I civilă, stabilind termen de judecată în şedinţă publică, la data de 02 martie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul revizuentei a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă criticile concrete formulate sunt încadrabile în tezele de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7.

În esenţă, recurenta-revizuentă a invocat reţinerea greşită a condiţiei de admisibilitate referitoare la pronunţarea hotărârilor potrivnice în dosare diferite, instanţa de revizuire ignorând faptul că prin cea de-a doua decizie (nr. 1525/2020) au fost nesocotite chestiunile litigioase tranşate cu caracter obligatoriu şi autoritate de lucru judecat prin cea dintâi decizie (nr. 252/2018), în privinţa caracterului insesizabil al sumelor provenite din credite nerambursabile şi internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte.

Înalta Curte are în vedere că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este fundamentat pe instituţia autorităţii de lucru judecat, norma juridică stipulând că se poate uza de această cale extraordinară de atac, de retractare, dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Revizuirea este, astfel, remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, printr-o judecată ulterioară, a autorităţii de lucru judecat ataşate unei prime hotărâri.

Chiar dacă nu este reglementată expressis verbis o atare condiţie de admisibilitate, precum cea vizată de criticile recurentei, totuşi, în mod consecvent în doctrină şi jurisprudenţă, atât în vechea, cât şi în noua reglementare procesuală civilă, s-a statuat în sensul că una dintre condiţiile de admisibilitate a revizuirii, cerute a fi îndeplinite cumulativ, este aceea ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate în dosare (procese) diferite, iar nu în acelaşi dosar (proces).

Este aceasta expresia inerentă înseşi raţiunii reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., care se opune ca într-o judecată ulterioară să poată fi contrazis ceea ce s-a tranşat definitiv într-un prim proces.

În egală măsură, o asemenea condiţie de admisibilitate decurge din chiar natura acestei căi extraordinare de atac care nu permite realizarea unui nou control de legalitate asupra unei hotărâri, analiza instanţei de revizuire limitându-se la a constata dacă a doua hotărâre a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, iar sancţiunea aplicabilă fiind cea a anulării hotărârii din urmă care nesocoteşte lucrul judecat în primul litigiu.

În speţă, în mod corect a apreciat instanţa de revizuire că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate care impune ca hotărârile pretins potrivnice să fie pronunţate în dosare (procese) diferite.

Aceasta întrucât, în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Piteşti având ca obiect validare poprire, prin sentinţa pronunţată în primă instanţă şi lămurită ulterior, a fost admisă cererea şi validată poprirea până la concurenţa sumei de 1.390.918,30 RON, reprezentând debit principal şi cheltuieli de executare silită, iar în apelul declarat de terţul poprit, recurenta-revizuentă din prezenta cale de atac, prin decizia civilă nr. 252 din 23 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Argeş a fost admis apelul şi anulate hotărârile primei instanţe, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se efectua expertiză de specialitate în vederea stabilirii şi departajării sumelor provenite din credite nerambursabile ori finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale şi internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte, acestea fiind exceptate de la poprire, şi sumele primite din finanţări de la bugetele locale, în raport de care se poate înfiinţa poprirea până la concurenţa sumei prevăzute în titlul executoriu, precum şi a fi administrate înscrisuri pentru a se stabili cu certitudine raporturile juridice dintre debitor şi terţul poprit.

În rejudecare, în dosarul nr. x/2014, prin sentinţa instanţei de fond a fost admisă în parte cererea şi validată poprirea pentru suma de 21.961,87 RON, iar în calea de atac a apelului din cel de-al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 1525 din 28 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Argeş au fost admise apelurile declarate de creditoare, debitoare şi terţul poprit şi schimbată în parte sentinţa fondului, în sensul admiterii în totalitate a cererii de validare poprire pentru suma de 1.390.918,30 RON.

Prin decizia care a pus capăt judecăţii în litigiul de validare poprire, instanţa de apel din cel de-al doilea ciclu procesual a reţinut, în esenţă, că suma de 1.390.918,3 RON nu provenea din fonduri sau finanţări nerambursabile, deoarece a fost plătită înainte de a se formula cererea de rambursare.

În raport de elementele parcursului procesual anterior expuse, Înalta Curte reţine că în mod corect a apreciat curtea de apel asupra neîndeplinirii uneia dintre condiţiile esenţiale de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., aceea ca hotărârile pretins potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite, observând faptul evident că cele două hotărâri au fost pronunţate în acelaşi dosar, în cicluri procesuale diferite ale aceluiaşi litigiu.

Ca atare, deplin legal a argumentat instanţa de revizuire că, în contextul procesual arătat în cele ce preced, calea extraordinară de atac a revizuirii nu poate fi primită, nefiind incidentă premisa ca cererile să se fi judecat separat, cu neobservarea existenţei unei autorităţi de lucru judecat, câtă vreme nu se poate pretinde că în cadrul aceluiaşi proces au fost pronunţate hotărâri potrivnice, chiar şi atunci când în diferite faze sau cicluri procesuale soluţiile pot fi diferite de cele anterioare, deoarece în final o singură hotărâre pune capăt judecăţii.

În egală măsură, în mod judicios a reţinut instanţa de revizuire argumentul că dacă s-ar examina raţionamentul instanţei de apel care a pronunţat decizia obiect al revizuirii (modul în care s-a raportat la elementele deciziei anterioare, a analizat şi interpretat probele administrate şi a stabilit situaţia de fapt) ar însemna efectuarea unui control judiciar al respectivei decizii, ceea ce nu mai este posibil, întrucât aceasta este definitivă, iar revizuirea nu poate fi transformată, astfel, într-un recurs deghizat.

Dintr-un alt unghi de analiză, se cuvine a fi observat faptul că, în realitate, criticile de nelegalitate deduse prezentului control judiciar vizează măsura în care, în cel de-al doilea ciclu procesual, instanţa de apel s-a conformat limitelor rejudecării trasate cu caracter obligatoriu şi efect de lucru judecat prin prima decizie de apel, nr. 252/2018.

Or, este de domeniul evidenţei faptul că prin decizia antereferită nu s-a tranşat nicidecum definitiv chestiunea litigioasă referitoare la regimul juridic al sumei de bani poprite (1.390.918,30 RON), ci, dimpotrivă, doar s-a trasat îndrumarea obligatorie pentru judecătorul fondului de a administra probele cu expertiză şi înscrisuri, pentru clarificarea regimului juridic al respectivei sume de bani şi a efectelor ce decurg din acesta, precum şi a raporturilor juridice dintre părţi.

Este cunoscut faptul că, în reglementarea dată de art. 480 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., spre deosebire de ipoteza casării cu trimitere dispusă de către o instanţă de recurs (art. 501 alin. (1), necesitatea administrării unor probe dispusă de către instanţa de apel are caracter obligatoriu.

Ca atare, o eventuală neconformare a instanţei de trimitere la îndrumarea obligatorie referitoare la administrarea probatoriului poate forma doar obiect al controlului de legalitate şi temeinicie prin exercitarea căii de atac a apelului ori al controlului de legalitate prin exercitarea căii de atac a recursului, teza de casare prevăzută de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

Însă, decizia din apel pronunţată într-un litigiu având ca obiect validare poprire, precum este cazul celui pendinte, este una definitivă, întrucât legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului prin dispoziţiile art. 791 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Aşadar, decizia obiect al revizuirii are ataşat, la rându-i, efectul autorităţii de lucru judecat reglementat de art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., ceea ce se opune exercitării unui nou control judiciar, altfel decât prin căile de atac permise.

Aceasta întrucât, prin intermediul revizuirii reglementate de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., nu ar putea fi reformată decizia definitivă pronunţată de instanţa de apel în cel de-al doilea ciclu procesual, nesusceptibilă de recurs, prin care după administrarea probatoriului conform indicaţiilor din hotărârea de trimitere, a fost stabilită situaţia de fapt şi au fost, în consecinţă, aplicate dispoziţiile legale incidente.

În acest context, Înalta Curte reţine că cererea de revizuire a deciziei nr. 1525/2020, sub motiv că ar nesocoti şi ar fi potrivnică deciziei nr. 252/2018, ignoră reglementarea şi fundamentul acestei căi extraordinare de atac, întrucât tinde să o transforme într-una care supune cenzurii legalitatea şi temeinicia unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele îngăduite de lege.

Un astfel de demers este inadmisibil, situându-se, prin modalitatea în care este dedus judecăţii, în afara sistemului legal al căilor de atac şi tinzând la periclitarea stabilităţii raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăşi în autoritate de lucru judecat.

În alţi termeni, revizuirea este exercitabilă în condiţiile strict determinate şi pentru motivele limitativ circumscrise de dispoziţiile art. 509 din C. proc. civ., iar în speţă se tinde la o reformare a soluţiei definitive a instanţei de apel, care nu poate fi realizată pe această cale din considerentele expuse, întrucât ar echivala cu înfrângerea unei garanţii esenţiale a dreptului la un proces echitabil, anume principiul securităţii raporturilor juridice, ca element fundamental al preeminenţei dreptului.

Cât priveşte evocarea, cu titlu de jurisprudenţă relevantă, a unei decizii de speţă a instanţei supreme, este de remarcat contextul factual total diferit din respectivul proces, în care revizuirea pe motivul contrarietăţii de hotărâri a fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece s-a cerut anularea primei hotărâri (din cele două pronunţate în litigii diferite), nefiind îndeplinite cerinţele art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul declarat de revizuentă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta C. S.A., împotriva deciziei nr. 3547/2020 din 25 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 martie 2022.