Suspension of civil proceedings pending criminal investigation: failure to establish decisive interdependence under art. 413(1)(2) CPC

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2022

După deliberare, asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Încheierea pronunţată de curtea de apel

Prin încheierea din 29 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, instanţa a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1206A/02.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi C. S.R.L..

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul B., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă.

Prin cererea de recurs, neîntemeiată în drept, recurentul a solicitat admiterea recursului şi anularea încheierii recurate prin care s-a dispus suspendarea judecării recursului până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2019, aflat de trei ani pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, precum şi repunerea cauzei pe rol.

Recurentul a arătat că, potrivit adresei din 15 aprilie 2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, urmărirea penală în dosarul penal se efectuează in rem, nefiind dispusă urmărirea penală faţă de un suspect sau faţă de recurent şi, cu toate că cercetările penale se desfăşoară de trei ani, nu au fost găsite indicii sau probe care să îl incrimineze.

În consecinţă, recurentul a susţinut că, dat fiind faptul că nu se efectuează nicio urmărire penală faţă de acesta, nu există motive pentru care cauza nu ar putea fi repusă pe rol.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, faţă de solicitarea recurentului din cererea de recurs, excepţia lipsei de interes potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., arătând că din cuprinsul cererii nu rezultă interesul determinat, legitim, personal, născut şi actual al recurentului pe care acesta l-ar putea invoca potrivit art. 33 din acelaşi cod în susţinerea cererii sale.

În 27 iulie 2022, intimata C. S.R.L. a depus precizări, arătând că este de acord cu recursul declarat în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, referitor la cererea recurentului de repunere pe rol a cauzei, se reţine că această cerere se formulează şi se depune la instanţa care a dispus măsura suspendării judecăţii, instanţa respectivă urmând a o analiza, după îndeplinirea obligaţiilor de plată a taxei judiciare de timbru, dacă este cazul.

Aşadar, Înalta Curte reţine că a fost învestită exclusiv cu soluţionarea recursului îndreptat împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei, cererea de repunere pe rol a cauzei fiind în competenţa instanţei care a dispus suspendarea.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte urmează a o respinge având în vedere următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că maniera în care intimata a înţeles să invoce excepţia lipsei de interes a recurentului este una ambiguă, aceasta, prin reprezentant convenţional, făcând referire cu ocazia concluziilor depuse în faţa instanţei de recurs, pe de-o parte la interesul recurentului în cauză, iar pe de altă parte la faptul că acesta nu justifică un interes raportat la întâmpinarea pe care acesta a depus-o în faţa curţii de apel, unde a învederat că nu are nicio calitate sau putere de decizie cu privire la anularea contractului închiriere.

Având în vedere limitele învestirii prezentei instanţe şi obiectul recursului reprezentat de încheierea de suspendare facultativă, Înalta Curte va analiza excepţia invocată din perspectiva justificării sau nu a unui interes de către recurent în declararea căii de atac împotriva încheierii de suspendare.

Potrivit art. 458 C. proc. civ. "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane."

Una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile în vederea protecţiei dreptului subiectiv este şi aceea ca titularul ei să justifice, printre altele, un interes actual, determinat şi legitim, condiţie ce subzistă şi în cazul exercitării căilor de atac.

Or, în speţă, recursul vizează nemulţumirea uneia dintre părţile din litigiu, respectiv a pârâtului, legată de măsura dispusă de curtea de apel, în soluţionarea căii de atac, de suspendare a judecăţii recursului până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2021 (fost 901/P/2019).

În atare condiţii, dat fiind faptul că judecata pricinii este în continuare suspendată, se reţine că recurentul justifică un interes în declararea prezentei căi extraordinare de atac, câtă vreme situaţia care a determinat formularea ei (suspendarea judecăţii) nu a încetat.

Prin urmare, contarar susţinerilor intimatei-reclamante, recurentul justifică un interes în cauză, în condiţiile în care acţiunea reclamantei a fost respinsă în primă instanţă şi în apel, iar cauza se află în etapa procesuală a recursului, interesul recurentului vizând finalizarea procesului.

În continuare, procedând la analiza recursului, în ceea ce priveşte încadrarea criticii deduse judecăţii pe calea prezentului recurs, se constată că aceasta se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care se invocă implicit încălcarea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. în condiţiile inexistenţei unei urmăriri penale începute împotriva recurentului.

Potrivit art. 494 C. proc. civ. "dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune."

Conform dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii care urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.

Sub un prim aspect, se constată că instanţa de recurs a reţinut faptul că soluţionarea prezentului dosar depinde în mod hotărâtor de modul de soluţionare a dosarului penal nr. x/2021 (fost 901/P/2019) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Analizând dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acest text de lege este reglementat de o normă supletivă, instanţa putând suspenda cauza, însă suspendarea nu se impune a fi facută fără o analiză concretă şi temeinică a condiţiilor de interdependenţă între cele două dosare.

Astfel, prin cererea introductivă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L., să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. x/01.10.2014, modificat prin actul adiţional din 02.01.2015, încheiat între pârâţi, prin care a fost cedată "cu titlu oneros", contra sumei de 700 RON/lună, folosinţa imobilului situat în Bucuresti, str. x, apt. 2 si apt. 3, până la data de 31.12.2025, reclamanta fiind proprietara imobilului ce face obiectul contractului de închiriere, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.08.2018 de notar public D..

Acţiunea reclamantei a fost respinsă de prima instanţă şi de instanţa de apel, iar în etapa procesuală a recursului aceasta a formulat cerere de suspendare a cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de faptul că a formulat în anul 2019 plângere penală împotriva pârâţilor, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/2019.

Potrivit adresei emise de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul penal nr. x/2021 (fost 901/P/2019), rezultă că urmărirea penală a fost începută in rem cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzut de art. 322 alin. (1) din C. pen., nefiind dispusă urmărirea penală faţă de un suspect.

În atare condiţii, în analiza cererii de suspendare formulată de reclamantă, curtea de apel trebuia să aibă în vedere durata procesului penal care datează din anul 2019, respectiv să motiveze care este înrâurirea dintre dosarul penal şi cel civil, nefiind suficientă, pentru dispunerea suspendării, simpla sesizare a organelor de urmărire penală ori existenţa unor indicii în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni.

Este real că instanţa de recurs a arătat care sunt cele două condiţii prevăzute de norma înscrisă în art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. care trebuie îndeplinite cumulativ, însă se reţine că măsura suspendării nu se impune în orice circumstanţe, mai ales cât timp nici în prezent nu s-a început urmărirea penală faţă de pârâţi şi nu rezultă din actele dosarului dacă s-au conturat infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (pentru care s-a formulat plângerea penală) şi care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra prezentului litigiu, toate acestea în condiţiile în care au trecut mai bine de trei ani de la data ordonanţei procurorului de începere a urmăririi penale in rem, care datează din 23 iunie 2019.

Prin urmare, având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, faptul că suspendarea a fost dispusă la data de 29 martie 2022 până la soluţionarea definitivă a unui dosar penal, având în vedere împrejurarea că urmărirea penală este începută din anul 2019 numai cu privire la faptă, iar nu cu privire la vreuna dintre părţile prezentului litigiu, precum şi necesitatea soluţionării prezentei cauze într-un termen rezonabil, Înalta Curte apreciază că se impune casarea încheierii de suspendare şi trimiterea dosarului la aceeaşi curte de apel pentru continuarea judecării cauzei.

Totodată, se reţine că înscrisurile depuse de intimata-reclamantă în etapa recursului, care au fost încuviinţate în condiţiile art. 492 C. proc. civ., nu sunt apte să determine adoptarea unei alte soluţii în cauză. Parte din înscrisurile depuse sunt în legătură cu aspecte de fond ale pricinii care excedează obiectului prezentului recurs, iar încheierea prin care s-a suspendat judecata unei alte cauze şi extrasul de pe portaljust.ro din care rezultă că a fost respins recursul declarat împotriva respectivei încheieri, în privinţa căruia nu s-a demonstrat că vizează o situaţie identică, nu sunt suficiente pentru respingerea căii de atac deduse judecăţii, cu atât mai mult cu cât jurisprudenţa nu reprezintă izvor de drept, potrivit art. 1 din C. civ.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat constant că "a recunoscut deja faptul că eventualele divergenţe de jurisprudenţă sunt inerente, în mod normal, oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având competenţă teritorială. Astfel de divergenţe pot apărea, de asemenea, în cadrul aceleiaşi instanţe. Acest fapt, în sine, nu se poate considera a fi contrar Convenţiei (cauza Parohia Lupeni contra României, nr. 76943/11, par. 81,19 mai 2015; Santos Pinto împotriva Portugaliei, nr. 39005/04, pct. 41, 20 mai 2008).

În consecinţă, prin suspendarea judecării recursului, curtea de apel a încălcat prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., vătămarea procesuală a recurentului, care nu poate obţine o hotărâre asupra căii de atac a recursului, fiind evidentă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în speţă, criticile formulate de recurent întrunesc cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 497 din acelaşi cod, va admite recursul declarat de pârât, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza, pentru continuarea judecăţii, aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii din 29 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza, pentru continuarea judecăţii, aceleiaşi curţi de apel.

Respinge excepţia lipsei de interes, invocată de intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.