Nullity of sale of public domain water infrastructure and associated land; inalienability under Public Property Law and property protection under Protocol No. 1 ECHR

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costeşti, în data de 10 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii Consiliul Local al Comunei Slobozia şi Comuna Slobozia, prin primar, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Societatea A. S.A., prin lichidator judiciar B. şi C. S.R.L., constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x la data de 10 mai 2017 de Societatea Profesională Notarială "D.", având ca obiect bunuri aflate în domeniul public al localităţii Slobozia, judeţul Argeş, respectiv castel de apă, puţul forat, conductă distribuţie şi aducţiune şi suprafaţa de 684 mp, pe care acestea sunt situate, precum şi drumul comunal pietruit D.C. 85 "de la izlaz la fostul ISMA", cu o lungime de 1,78 km şi lăţimea de 4 m; rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii din C.F. nr. x a localităţii Slobozia, nr. cadastral x şi C.F. nr. x, nr. cadastral x, a imobilelor domeniu public, respectiv castel de apă, puţul forat, conductă distribuţie şi aducţiune, situate pe suprafaţa de 684 mp, precum şi drumul comunal pietruit D.C. 85 "de la izlaz la fostul ISMA", cu o lungime de 1,78 km şi lăţimea de 4 m; obligarea pârâţilor la dezmembrarea imobilului ce constituie proprietatea domeniului public al Comunei Slobozia, iar în caz de refuz, autorizarea reclamanţilor la efectuarea procedurilor pe cheltuiala pârâţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 345 din 16 aprilie 2018, Judecătoria Costeşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş – secţia civilă, în data de 26 aprilie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 209 din 13 iulie 2020, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis cererea expertului E. de majorare a onorariului cu suma de 500 RON, în sarcina reclamantei Comuna Slobozia, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Consiliul Local al Comunei Slobozia şi a respins acţiunea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Comuna Slobozia, în contradictoriu cu pârâţii Societatea A. S.A. - prin Lichidator Judiciar B., şi C. S.R.L., a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x la data de 10 mai 2017 de Societatea Profesională Notarială "D." cu privire la terenul în suprafaţă de 684 mp şi a dispus rectificarea CF nr. x a localităţii Slobozia, în sensul radierii menţiunii privind această suprafaţă de teren şi construcţiile C1 (staţie de pompare) în suprafaţă construită la sol de 31 mp şi C2 (rezervor apă) în suprafaţă construită la sol de 31 mp, a dispus obligarea pârâtei C. S.R.L. să dezmembreze imobilul ce constituie domeniul public al reclamantei, iar în caz de refuz, a autorizat pe reclamantă să efectueze această procedură pe cheltuiala pârâtei.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1926/2021 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins apelul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 209 din 13 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Argeş – secţia civilă, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.R.L., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 21 iulie 2021 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului nr. 10.

Prin cererea de recurs, pârâta C. S.R.L., prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, curţii de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare şi interpretare a prevederilor art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 213/1998, din perspectiva în care, în opinia acesteia, h]otărârea nr. 24 din 22 septembrie 1999, emisă de Comuna Slobozia şi publicată în Monitorul Oficial al României din 16 august 2002 nu include castelul de apă şi nici terenul în suprafaţă de 684 mp.

Prin urmare, în mod greşit, instanţa de apel a validat raţionamentul primei instanţe, care a statuat că, dată fiind destinaţia şi utilitatea construcţiilor situate pe suprafaţa menţionată în contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită a fi constatată, în raport cu conţinutul art. 3 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 213/1998, dar şi cu prevederile H.G. nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor domeniului public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, şi cu inventarul bunurilor aflate în domeniul public al judeţului Argeş din Anexa nr. 83 la H.G. nr. 447/2002, sistemele de alimentare cu apă, împreună cu terenurile aferente şi drumurile comunale care duc la acestea, aparţin domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, reţinând că nu sunt necesare alte documente care să completeze hotărârile de Guvern de inventariere a terenului din litigiu, câtă vreme, prin lege, construcţiile de acest gen au fost declarate de utilitate/de interes public.

Pe de altă parte, pct. III al Anexei la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică enumeră, în mod exemplificativ, bunurile aflate în domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor.

În acelaşi sens, este şi Hotărârea nr. 548 din 8 iulie 1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, care, la pct. I, stipulează că normele tehnice reglementează modul unitar de întocmire a inventarului bunurilor care pot alcătui domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în conformitate cu prevederile legale.

Prin urmare, Anexa nr. 3 a Hotărârii nr. 548 din 8 iulie 1999 are doar caracter orientativ, aşa cum evidenţiază şi titulatura, context în care, instanţele de fond au dat o interpretare mult prea largă noţiunii de bunuri care alcătuiesc domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) teza I care vizează dreptul de proprietate privată.

Or, deşi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, terenurile pot fi individualizate prin inventariere, imobilul ce face obiectul litigiului nu a parcurs această procedură de inventariere. Mai mult, imobilul teren în suprafaţă de 684 mp nu era exploatat, aflându-se într-un stadiu avansat de degradare, iar bunurile amplasate pe acesta necesitau investiţii pentru readucerea la nivel de funcţionare, investiţie pe care autorităţile locale nu erau dispuse să le efectueze şi nici nu aveau resursele necesare să le realizeze.

Protecţia dreptului de proprietate privată este reglementată şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, conceptul de "bun" este unul autonom, care include atât "bunurile actuale", cât şi activele, iar dreptul de proprietate asupra terenului cumpărat de recurentă este un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că privarea de "proprietate" poate apărea şi în situaţiile în care nu a existat o decizie formală de stingere a drepturilor individuale, însă impactul asupra dreptului de proprietate al reclamantului produs de un set de măsuri aplicate de autorităţile publice poate fi asimilat unei exproprieri, context în care a statuat că se impune ca instanţa naţională să analizeze, în mod corect şi complet, situaţia de fapt.

Principiul legalităţii presupune, de asemenea, ca dispoziţiile aplicabile ale dreptului intern să fie suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor, or, incertitudinea legislativă, administrativă sau decurgând din practicile aplicate de autorităţi, reprezintă elemente care trebuie luate în considerare la aprecierea comportamentului statului [astfel cum a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Broniowski împotriva Poloniei (MC), pct. 151].

În cauza pendinte, în cuprinsul centralizatorului privind suprafeţele rezultate din măsurători aflate în patrimoniul A. S.A., anexă a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 14 mai 1996, emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, era menţionată întreaga suprafaţă de teren, în timp ce în cuprinsul Hotărârii nr. 24 din 26 octombrie 1999, emisă de Consiliul Local al Comunei Slobozia, privind inventarierea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Slobozia, judeţul Argeş, emisă ulterior, nu figurează construcţia castel de apă şi nici suprafaţa de 684 mp.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 22 septembrie 2021, intimata-reclamantă Comuna Slobozia a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în condiţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. De asemenea, a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 RON.

În data de 01 octombrie 2021, intimata-pârâtă B., în calitate de lichidator judiciar al A. S.A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de reclamanta Comuna Slobozia, prin primar.

6. Procedura de filtru

Prin încheierea din 04 mai 2022, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă Comuna Slobozia şi a admis în principiu recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1926/2021 din 27 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, în raport cu dispoziţiile legale incidente, se constată următoarele:

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată întrucât instanţa de apel a reţinut eronat incidenţa în cauză a prevederilor art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 213/1998, achiesând la concluziile primei instanţe, deşi Hotărârea nr. 24 privind inventarierea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Slobozia, jud. Argeş, nu include castelul de apă şi terenul de 684 mp, iar Anexa nr. 3 la Hotărârea nr. 548 din 8 iulie 1999 privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, municipiilor şi judeţelor, precum şi pct. III al Anexei Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic, au caracter exemplicativ, orientativ, sens în care bunurile incluse în aceste documente nu trebuie neapărat să alcătuiască domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor.

Înalta Curte reţine că prin acţiunea introductivă, reclamanţii Consiliul Local al Comunei Slobozia şi Comuna Slobozia, prin primar, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A. S.A. şi C. S.R.L., să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.05.2017 la Societatea Profesională Notarială D. cu privire la bunurile ce reprezintă domeniul public al localităţii Slobozia, jud. Argeş, respectiv castelul de apă, puţul forat, conducta de distribuţie şi aducţiune şi suprafaţa de 684 mp, pe care acestea sunt situate, precum şi drumul comunal pietruit DC 85 "de la izlaz la fostul ISMA" cu o lungime de 1,78 km şi lăţimea de 4 m; rectificarea cărţilor funciare nr. x şi nr. y ale localităţii Slobozia, în sensul radierii bunurilor anterior menţionate, precum şi obligarea pârâţilor la dezmembrarea imobilului ce constituie proprietatea domeniului public al Comunei Slobozia, iar în caz de refuz, să fie autorizaţi reclamanţii să efectueze această procedură, pe cheltuiala pârâţilor.

Prin sentinţa nr. 209 din 13 iulie 2020, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis, în parte, acţiunea şi a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.05.2017 cu privire la terenul de 684 mp, a dispus rectificarea CF nr. x a localităţii Slobozia, în sensul radierii menţiunii privind această suprafaţă de teren şi construcţiile C1 (staţie de pompare) în suprafaţă construită la sol de 31 mp şi C2 (rezervor apă) în suprafaţă construită la sol de 31 mp şi a obligat-o pe pârâta C. S.R.L. să dezmembreze imobilul ce constituie domeniul public al reclamantei, iar în caz de refuz, a autorizat-o pe reclamantă să efectueze această procedură pe cheltuiala pârâtei. În ceea ce priveşte drumul comunal DC 85 "de la izlaz la fostul ISMA, cu o lungime de 1,78 km şi lătimea de 4 m", faţă de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, prima instanţă a constat că reclamanta nu a făcut dovada acestuia.

Pârâta C. S.R.L. a declarat apel împotriva acestei hotărâri, însă soluţia de admitere în parte a acţiunii în constatare nulitate act juridic pronunţată de prima instanţă a fost menţinută în calea de atac a apelului, reţinându-se, în esenţă, că bunul în litigiu aparţine domeniului public, iar construcţiile edificate pe acest teren sunt de utilitate publică, acesta fiind motivul pentru care nu au fost incluse în contractul de vânzare-cumpărare.

Prin memoriul de recurs, printr-o primă critică nefondată, recurenta a imputat instanţei de apel reţinerea eronată a incidenţei în speţă a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Potrivit art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 213/1998, "(1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

(4) Domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean."

În raport cu aceste dispoziţii legale, bunurile în litigiu, aşa cum au fost individualizate prin raportul de expertiză şi în raport cu destinaţia lor, de bunuri de uz sau interes public, aparţin domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, făcând obiectul unei clauze legale de inalienabilitate, prevăzute de art. 3 şi anexa la Legea nr. 213/1998, sens în care nu puteau fi dobândite prin convenţie.

În acest sens, prin chiar clauza prevăzută la art. 2.1.3 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/10.05.2017, pârâţii au prevăzut expres că din suprafaţa de 15.897 mp (suprafaţa din acte 15.127 mp), teren din categoria "curţi construcţii" situat în intravilanul Comunei Slobozia, jud. Argeş, identificată cu nr. cadastral x şi înscrisă în cartea funciară nr. x a localităţii Slobozia, construcţiile C1 (staţie de pompare) în suprafaţă construită la sol de 31 mp şi C2 (rezervor de apă), în suprafaţă construită la sol de 31 mp, existente pe teren conform documentaţiei cadastrale, nu fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare, întrucât acestea se află în proprietatea Primăriei Slobozia.

Contrar susţinerilor recurentei, caracterul de bun aparţinând domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale îi era cunoscut încă de la data încheierii contractului de vânzarer-cumpărare nr. x/10.05.2017. Totodată, apartenenţa la domeniul public al reclamantei rezultă şi din Hotărârea Consiliului Local nr. 24/26.10.1999, anexa privind bunurile incluse în această categorie fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 609 bis din 16 august 2002, unde la poziţia 54 sunt menţionate "Castel de apă. Puţ forat. Conducte distribuţie şi aducţiune. Mijloace fixe – Castel de apă" în suprafaţă de 684 mp.

În acelaşi sens, în mod judicios, curtea de apel a reţinut că potrivit Hotărârii nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea bunurilor domeniului public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, precum şi Anexei nr. 83 la H.G. nr. 447/2002, sistemele de alimentare cu apă, împreună cu terenurile aferente şi drumurile comunale care duc la acestea, aparţin domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, reţinând că nu sunt necesare alte documente care să completeze hotărârile de Guvern de inventariere a terenului din litigiu, câtă vreme, prin lege, construcţiile de acest gen au fost declarate de utilitate/de interes public.

Recurenta a mai susţinut că Anexa nr. 3 la Hotărârea nr. 548 din 8 iulie 1999, precum şi pct. III al Anexei Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic, au caracter exemplicativ, orientativ, sens în care bunurile incluse în aceste documente nu trebuie neapărat să alcătuiască domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor, iar în lumina acestor dispoziţii legale, instanţele de fond au dat o interpretare largă categoriei de bunuri care alcătuiesc domeniul public al comunei în contradicţie cu art. 44 alin. (1) şi (2) teza I din Constituţie.

Critica este nefondată şi nu este de natură să schimbe soluţia adoptată în cauză. În esenţă, recurenta critică înscrierea celor două construcţii C1 şi C2 şi a terenului aferent în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al comunei, considerând că această măsură şi soluţia instanţelor de fond contravin dispoziţiilor constituţionale anterior indicate.

Aceste susţineri nu pot fi reţinute, întrucât prevederile Legii nr. 213/1998 reprezintă o concretizare a dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Constituţie, republicată, potrivit cărora "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică". Din aceste dispoziţii constituţionale rezultă că societăţile comerciale nu pot deţine în proprietate bunuri ce aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, ci doar în regim de concesionare sau de închiriere.

Pe de altă parte, în anexa Legii nr. 213/1998, în temeiul art. 136 alin. (3) din Constituţie, republicată, care permite legiuitorului să stabilească, prin lege organică, şi alte bunuri care fac parte din domeniul public, în afara celor prevăzute expres de Constituţie, sunt considerate ca bunuri aparţinătoare domeniului public şi "reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente". Ca atare, aceste bunuri nu puteau intra în proprietatea unei societăţi comerciale, întrucât apartenenţa terenului pe care se află construcţiile de interes/utilitate publică împiedică transformarea posesiei exercitate în baza procesului-verbal de bună vecinătate invocat de recurenta-pârâtă.

Recurenta a denunţat şi o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale, invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, potrivit cu care "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului international.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."

În susţinerea acestei critici, recurenta argumentează că în centralizatorul privind suprafeţele rezultate din măsurători aflate în patrimoniul A. S.A., anexă a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/14.05.1996 figurează înscrisă întreaga supragaţă de teren, în timp ce Hotărârea nr. 24/26.10.1999 nu conţine nici construcţia intitulată castel de apă şi nici suprafaţa de 684 mp.

Pentru a răspunde criticii privind ingerinţa în dreptul de proprietate al recurentei, este necesar a sublinia că, în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa de contencios european a reţinut că un reclamant nu poate susţine o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care hotărârile pe care le incriminează se referă la "bunurile" sale, în sensul acestei prevederi. De asemenea, a reţinut că, în conformitate cu jurisprudenţa constantă a organelor Convenţiei, noţiunea de "bunuri" poate include atât bunuri actuale, cât şi valori patrimoniale, inclusiv creanţe, în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puţin o "speranţă legitimă" de a obţine exercitarea efectivă a unui drept de proprietate (Kopecký împotriva Slovaciei nr. 44.912/98, 28 septembrie 2004, § 35).

Or, în cauza dedusă judecăţii, dreptul de proprietate al recurentei-pârâte asupra bunurilor în litigiu nu a fost stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/10.05.2017, în cuprinsul căruia, la art. 2.1.3 pârâtele, în calitate de părţi contractante, au prevăzut expres că din suprafaţa de 15.897 mp (suprafaţa din acte 15.127 mp), construcţiile C1 (staţie de pompare) şi C2 (rezervor de apă) existente pe teren conform documentaţiei cadastrale, nu fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare, întrucât acestea se află în proprietatea Primăriei Slobozia.

Prin urmare, contrar criticii recurentei, aceasta nu deţine bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, iar toate bunurile în litigiu figurează în inventar ca aparţinând domeniului public al Comunei Slobozia, aspect cunoscut de recurentă de la data încheierii convenţiei. De asemenea, recunoaşterea limitelor de către riverani nu reprezintă titlu de proprietate pentru terenul pe care se află construcţii de interes public ori de utilitate publică, cum este cazul în speţă.

Pentru aceste considerente, reţinând că motivele de recurs invocate de recurentă sunt nefondate în ansamblul lor, decizia recurată fiind legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1926/2021 din 27 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă Comuna Slobozia, prin primar, a sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2022.