Start of contractual limitation period for hidden defects: inapplicability of audit findings or re-evaluation to interrupt or restart prescription

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2022

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 24 februarie 2021 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, sub nr. x/2021, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L. solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 250.000 RON, reprezentând contravaloarea Titlului de plată nr. x/26.06.2009, emis de reclamantă în favoarea doamnei B., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 4581 din 28 aprilie 2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1391 din 30 septembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca prescrisă; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 1152A din 3 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, completată prin decizia nr. 1152A din 3 august 2022, îndreptată prin încheierea din 5 august 2022, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 1391 din 30 septembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă; a fost obligată apelanta reclamantă la plata către intimata pârâtă S.C. A. S.R.L. a unei sume de 2000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de avocat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei din apel a formulat recurs reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile legale vizând curgerea termenului de prescripţie, în speţă fiind aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, care a început să curgă după ce Curtea de Conturi a constatat prin decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013 că nu au fost respectate cerinţele standard internaţionale de evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării, respectiv la 4 noiembrie 2020, data la care a luat cunoştinţă de rezultatul verificărilor efectuate de către C. S.R.L. asupra raportului de evaluare întocmit de intimata pârâtă, aceasta fiind data la care a luat cunoştinţă de prejudiciu.

Referitor la cheltuielile de judecată acordate în fond şi apel, invocă dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi arată că instanţa de judecată are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat şi să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluţia pronunţată, precum şi de obiectul şi complexitatea cauzei. Arată că dispoziţiile articolului precitat nu intră în contradicţie cu cele ale Legii nr. 51/1995 întrucât instanţa de judecată nu intervine în contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi client.

Solicită reducerea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în fazele procesuale anterioare, arătând că sumele depăşesc limita unui cuantum rezonabil raportat la complexitatea cererii.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Prin rezoluţia din 19 octombrie 2022, a fost fixat termen de judecată la 15 decembrie 2022, în şedinţă publică, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând excepţia nulităţii recursului şi decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Excepţia nulităţii recursului

Recursul reprezintă o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicţie. Întrucât cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă, această nelegalitate trebuie să se încadreze în unul motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenţa a indicat ca motiv de casare dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Intimatul a invocat, însă, că aceste motiv de casare nu este incident în cauză, context în care recursul ar fi nul conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora sancţiunea nulităţii intervine şi "în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Pentru a opera nulitatea recursului în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., este necesar ca cererea de recurs să nu cuprindă critici propriu-zise la adresa deciziei sau să cuprindă o succesiune de fapte şi afirmaţii ce nu ar putea fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că aspectele invocate cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale vizând curgerea termenului de prescripţie şi întreruperea acestuia se pot circumscrie motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reţinută cât timp criticile invocate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 8 din acelaşi act normativ, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de acesta urmând a fi analizată pe fondul cererii de recurs.

Recursul.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată.

Acest caz de casare priveşte în mod exclusiv aplicarea greşită a normelor de drept material şi are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea dată fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

Deşi nu indică în concret care norme materiale au fost încălcate sau aplicate greşit, Înalta Curte constată că recurenta are în vedere aplicarea greşită a normelor în materia prescripţiei extinctive, aplicabile în speţă, respectiv a Decretului nr. 167/1958, în privinţa momentului de la care curge prescripţia în cauză, prin raportare la data deciziei Curţii de Conturi nr. 10/10.10.2013 prin care s-au dispus măsurile de recuperare a prejudiciului şi la data de 4 noiembrie 2020, data la care a fost întocmit un nou raport de evaluare de către S.C. C. S.R.L..

Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanţele anterioare, operaţiune care nu mai poate forma obiectul unor critici în calea extraordinară de atac a recusului, ce poate viza doar motive de nelegalitate şi nu de netemeinicie ale hotărârii atacate.

Astfel, între părţi a intervenit Contractul-cadru de prestări servicii nr. x/2008, având ca obiect asigurarea de către prestator (intimata din prezenta cauză) a serviciilor de evaluare solicitate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005. În temeiul acestui contract, pârâta a întocmit şi a înregistrat la ANRP raportul de evaluare a imobilului ce a făcut obiectul dosarului de despăgubire nr. x, privind imobilul situat în str. x, valoarea imobilului determinată prin metoda comparaţiei directe, având ca dată de referinţă 20 octombrie 2008, fiind stabilită la suma de 1.325.862,29 RON, drept consecinţă fiind emis în favoarea beneficiarei B. Titlul de Plată nr. x/26 iunie 2009, în cuantum de 250.000 RON.

Cererea dedusă judecăţii vizează obligarea societăţii pârâte la restituirea sumei de 250.000 RON, reprezentând contravaloarea Titlului de plată nr. x/2009, susţinându-se că, în urma unei acţiuni de control a Curţii de Conturi, concretizată prin Decizia nr. 10/10.10.2013 a rezultat că imobilul ce a format obiectul dosarului de despăgubire nr. x a fost supraevaluat.

Curtea de apel a statuat asupra temeiului de drept aplicabil speţei, menţionând că având în vedere momentul naşterii raportului juridic dintre părţi, la baza căruia stă contractul cadru de prestări servicii nr. x/2008, dispoziţiile legale incidente în cauză sunt prevederile Decretului nr. 167/1958, iar recurenta nu a criticat acest aspect.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că, raportat la data încheierii contractului, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1412, coroborat cu art. 1470 pct. 1 din C. civ. de la 1865 (aspect de asemenea necontestat), şi a stabilit în mod corect că sunt incidente dispoziţiile art. 5 din Decretul nr. 167/1958 potrivit căruia dreptul la acţiunea privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate, se prescriu prin împlinirea unui termen de 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie şi art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ ce prevede că prescripţia dreptului la acţiune privind viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate, începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrării.

Curtea de apel a constatat că neconformitatea raportului de evaluare întocmit de intimată se încadrează în categoria acestor vicii, iar faptul că viciile au fost ascunse cu viclenie sau nu este o chestiune ce poate fi constatată pe fond, însă, şi în acest ultim caz, termenul de prescripţie de 3 ani de la data predării raportului de evaluare este împlinit.

Recurenta critică însă concluzia instanţei de apel referitoare la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă, respectiv anul 2008, când pârâta a predat raportul de evaluare reclamantei, care l-a verificat şi avizat.

Înalta Curte constată că nu ar putea fi reţinut ca punct de debut al cursului prescripţiei data emiterii Deciziei Curţii de Conturi nr. 10 din 10.10.2013 sau data noului raport de evaluare care, în urma acţiunii de control a Curţii de Conturi, a stabilit o altă valoare a imobilului (4 noiembrie 2020), aşa cum susţine recurenta.

Instituţia Curţii de Conturi exercită o funcţie de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public conform art. 1 din Legea nr. 94/1992, constatând încălcări ale normelor legale, iar faptul că, prin raportul întocmit, Curtea a stabilit în sarcina recurentei obligaţia de a recupera prejudiciul în legătură cu contractul părţilor, în considerarea prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, nu prezintă importanţă pentru determinarea momentului începerii curgerii termenului de prescripţie ce vizează raportul juridic dintre cele două părţi contractante.

Această concluzie este în concordanţă cu considerentele Deciziei nr. 19/2019, prin care ICCJ a admis recursul în interesul legii, statuând că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului."

Este adevărat că această decizie are ca premisă un alt tip de raport juridic (acela dintre angajator şi angajat), dar raţionamentul şi argumentele reţinute de Înalta Curte pot fi aplicate mutatis mutandis şi altor tipuri de raporturi juridice, în raport de considerentele Deciziei nr. 39/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a respins sesizarea Curţii de Apel Constanţa ca inadmisibilă, apreciindu-se că dezlegările date prin Decizia 19/2019 pot fi aplicate şi cauzei pe care s-a grefat sesizarea în discuţie, nefiind necesar să se pronunţe o nouă decizie care să cuprindă argumente identice şi aceeaşi soluţie.

Având în vedere că, prin considerentele expuse în cadrul acestor decizii s-a statuat că raportul de control al Curţii de Conturi precum şi măsurile dispuse în sarcina entităţii controlate sunt obligatorii exclusiv pentru aceasta din urmă, în condiţiile în care raportul de control constată doar producerea pagubei, fără să constituie prin el însuşi izvor al creanţei, astfel încât acţiunea de control a Curţii de Conturi nu influenţează în nici un fel momentul de debut al termenului de prescripţie.

Spre deosebire de răspunderea civilă delictuală, în privinţa căreia art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă stabileşte că prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, răspunderea contractuală presupune îndeplinirea întocmai şi la termen a unei obligaţii asumate prin contract, iar art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 stabileşte în mod clar că în acest caz prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.

Îndeplinirea obligaţiei asumate în mod necorespunzător (cum este cazul reclamat în speţa de faţă) presupune faptul că de la împlinirea termenului de maxim un an de la predarea lucrării se naşte dreptul la acţiunea în atragerea răspunderii contractuale şi implicit curge termenul de prescripţie şi nu de la emiterea unui act de control ulterior (Decizia nr. 10/10.10.2013 a Curţii de Conturi) sau întocmirea unor documente de stabilire a prejudiciului (raportul de evaluare întocmit de către S.C. C. S.R.L. la data de 4 noiembrie 2020).

Or, data predării lucrării (data depunerii raportului de expertiză) a fost 12 decembrie 2008, astfel încât, raportat la temeiul pretenţiilor deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente în cauză, în mod corect a reţinut instanţa anterioară că termenul de prescripţie era împlinit la data depunerii cererii de chemare în judecată, 24 februarie 2021.

Întocmirea raportului de evaluare de către S.C. C. S.R.L. la 4 noiembrie 2020, prin care s-a procedat la reevaluarea imobilul în discuţie, stabilindu-se o valoare mai mică decat cea din raportul de evaluare al pârâtei, nu poate da dreptul curgerii unui alt termen de prescripţie sau modificării momentului la care obligaţia asumată trebuia îndeplinită în mod corespunzător, nefiind aplicabile, aşa cum s-a arătat anterior, regulile mai largi ale prescripţiei în materia răspunderii civile delictuale, ci ale răspunderii contractuale.

Pentru aceste motive, nefiind încălcate sau aplicate greşit normele de drept material care reglementează materia prescripţiei extinctive, instanţa va constata că, în speţă, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O altă critică formulată a vizat faptul că instanţa de apel a dispus obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 RON, şi a apreciat greşit că suma de 3000 RON la care a fost obligată în fond este justificată, fără a avea în vedere că potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ. "instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei."

Înalta Curte reaminteşte că, prin Decizia nr. 3/2020, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Ca atare, cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată în recurs este un motiv de netemeinicie şi nu de nelegalitate care să poată fi încadrat în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 937A din 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, completată prin decizia civilă nr. 1152 A din 3 august 2022, îndreptată prin încheierea din 5 august 2022, pronunţate în acelaşi dosar.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata sumei de 2000 RON către intimatul S.C. A. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 937A din 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, completată prin decizia civilă nr. 1152 A din 3 august 2022, îndreptată prin încheierea din 5 august 2022, pronunţate în acelaşi dosar.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 2000 RON către intimatul S.C. A. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.