Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2481/2022 AI generated

Cassation appeal against dismissal of review for judicial fine declared inadmissible

Case Number Decizia nr. 2481/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice upheld the lower courts' rulings by admitting the ex officio exception of inadmissibility and dismissing the plaintiff's cassation appeal as inadmissible, thereby leaving the appellate decision that rejected the appeal against the order rejecting the request for review of a judicial fine in force. The dispute arose after a first-instance court imposed a 1,000 RON judicial fine on the plaintiff, which was confirmed by the rejection of a subsequent request for review; the plaintiff then improperly pursued an appeal and a subsequent cassation appeal against this non-appealable decision. The decisive legal basis for the dismissal was Article 191(4) of the Civil Procedure Code, which establishes that the decision on a request for review of a judicial fine is final and not subject to appeal, and Article 457(1) of the same code, which restricts legal remedies to those expressly provided by law, rendering any further appeals procedural inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 489 alin. (3) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 190 C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 191 alin. (4) C. proc. civ; Cassation appeal against dismissal of review for judicial fine declared inadmissible: The dispute arose after a first-instance court imposed a 1,000 RON judicial fine on the plaintiff, which was confirmed by the rejection of a subsequent request for review; the plaintiff then improperly pursued an appeal and a subsequent cassation appeal against this non-appealable decision. The decisive legal basis for the dismissal was Article 191(4) of the Civil Procedure Code, which establishes that the decision on a request for review of a judicial fine is final and not subject to appeal, and Article 457(1) of the same code, which restricts legal remedies to those expressly provided by law, rendering any further appeals procedural inadmissible.

Keywords

AI generated
judicial review cassation review Civil Procedure Code procedural orders appealability of remand decision assessment of a fine

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

The main ground for admitting the exception of inadmissibility and dismissing the cassation appeal, as it restricts legal remedies to those expressly provided by law and prevents further attacks on a final decision.

art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

The procedural basis cited for deliberating with priority on the exception of inadmissibility of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2022

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea

Reclamantul A. a formulat la data de 24 mai 2021 cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului B., având ca obiect pretenţii, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la data de 24 mai 2021 sub nr. de dosar x/2021

Prin încheierea din data de 14 ianuarie 2022, a fost aplicată reclamantului o amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON.

Prin cererea înregistrată la data de 26 ianuarie 2022, petentul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva măsurii amenzii judiciare ce i-a fost aplicată la termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2022 în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Timiş.

Cererea de reexaminare nu a fost motivată în drept.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă sub nr. de dosar x/2021

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin încheierea din 16 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins cererea de reexaminare amendă aplicată prin încheierea civilă din data de 14 ianuarie 2022 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021 formulată de petentul A..

Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamantul A. la 21 februarie 2022.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timiş, secţia I civilă sub nr. x/2021/a1. La termenul de judecată din 12 mai 2022, instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii apelului.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 133 din 12 mai 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia inadmisibilităţii apelului, invocată din oficiu, a respins ca inadmisibil apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 16 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosar nr. x/2021.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. la data de 16 mai 2022, conform datei certe a Curţii de Apel Timişoara, dosar recurs.

5. Motivele de recurs

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a opinat că hotărârea dată cuprinde motive contradictorii; s-a arătat că instanţa a invocat în mod incorrect inadmisibilitatea cererii de apel, fără a intra în judecata fondului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 498 şi art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 20 iunie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris .

Prin rezoluţia din 07 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 13 decembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Deliberând cu prioritate, în temeiul prevederilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocate din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 14 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Timiş, secţia I civilă la data de 24 mai 2021 a fost aplicată reclamantului o amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON.

Prin cererea înregistrată la data de 26 ianuarie 2022, petentul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva măsurii amenzii judiciare ce i-a fost aplicată la termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2022 în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Timiş.

Prin încheierea din 16 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins cererea de reexaminare amendă aplicată prin încheierea civilă din data de 14 ianuarie 2022 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021 formulată de petentul A..

Potrivit dispoziţiilor art. 190 C. proc. civ. "Abaterea săvârşită, amenda şi despăgubirea se stabilesc de către instanţa în faţa căreia s-a săvârşit fapta sau, după caz, de către preşedintele instanţei de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia. Atunci când fapta constă în formularea unei cereri cu rea-credinţă, amenda şi despăgubirea pot fi stabilite fie de instanţa în faţa căreia cererea a fost formulată, fie de către instanţa care a soluţionat-o, atunci când acestea sunt diferite."

Art. 191 alin. (1) din acelaşi act normativ dispune în sensul că "Împotriva încheierii prevăzute la art. 190, cel obligat la amendă sau la despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia.[...] (3) În toate cazurile, cererea se soluţionează, cu citarea părţilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea. (4) încheierea prevăzută la alin. (3) este definitivă".

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului.

Înalta Curte reţine că în cauză, încheierea din data de 16 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2021 având ca obiect cerere de reexaminare amendă este definitivă conform dispoziţiilor art. 191 alin. (4) C. proc. civ.

Reclamantul a formulat apel împotriva încheierii din data de 16 februarie 2022 sus-menţionate, iar prin decizia nr. 133 din 12 mai 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia inadmisibilităţii apelului, invocată din oficiu, a respins ca inadmisibil apelul declarat de reclamantul A..

Astfel, Înalta Curte constată că petentul a uzat de calea de atac prevăzută de lege împotriva încheierii prin care s-a dispus obligarea sa la amendă judiciară în cuantum de 1000 RON, respectiva cerere de reexaminare fiind respinsă prin încheierea din 16 februarie 2022, aşa cum s-a menţionat anterior.

Aceasta încheiere este, potrivit dispoziţiilor art. 191 alin. (4) C. proc. civ., definitivă şi de asemenea, soluţionează singura cale de atac prin care poate fi supus cenzurii modul de soluţionare al unei astfel de cereri.

Înalta Curte arată că împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, iar legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, principiu consfinţit de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu şi va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 133 din 12 mai 2022 a Curţii de Apel Timişoara – secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 133 din 12 mai 2022 a Curţii de Apel Timişoara – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2022.