Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2456/2022 AI generated

Res judicata and statute of limitations bars to annulment of real estate sales contracts for fraud and illegal cause

Case Number Decizia nr. 2456/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's civil appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that confirmed the first-instance judgment, which had rejected the plaintiff's claims based on the res judicata exception and statute of limitations. The dispute concerned a claim to annul two successive real estate sales contracts (one transferring 1/2 of a large plot and the second transferring part of it) on grounds of illegal cause, fraud in law, and fraud (dol), accompanied by a subsidiary request to rectify the land registry, where the appellant argued that prior litigation lacked identical cause and object because it did not fully address bad faith or relied on different legal bases. The court determined that the triple identity of parties, object, and cause was satisfied, as the substantive core of the claims—annulment for illegal cause and fraud—remained identical regardless of slight variations in legal argumentation, and that the prior judgments (including those dismissing claims for lack of interest or inadmissibility) established res judicata regarding the validity of the seller's title and the buyer's good faith. Consequently, the court affirmed that the action for annulment was prescribed under the three-year limit for dol and the 18-month objective deadline from the execution of the act, and the subsidiary action for land registry rectification was likewise prescribed because it was directed against a bona fide third-party acquirer, affirming the obligations of the dismissed appellant to pay court costs to the defendants.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 430 C. proc. civ, art. 111 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 15 din Legea nr. 54/1998, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Res judicata and statute of limitations bars to annulment of real estate sales contracts for fraud and illegal cause: Al doilea aspect semnalat de recurent pune în discuţie nesocotirea prevederilor art. 430 C. proc. civ., instanţa de apel reţinând nelegal existenţa autorităţii de lucru judecat, în raport de sentinţa civilă nr. 6215/17.04.2006 a Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti, întrucât nu sunt întrunite cerinţele triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

Keywords

AI generated
annulment of contract contract of sale statute of limitations real estate land law res judicata

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului civil de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 11 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.R.L., C. şi D., solicitând instanţei să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunţa, anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/23.01.2005, prin care E. a vândut numitei C. dreptul de proprietate de 1/2 din 25.000 mp, situat în Bucureşti, strada x nr. 201 - 205, cât şi anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/13.04.2006, prin care C. a vândut către B. S.R.L. terenul în suprafaţă de 11.326/74 mp, situat în Bucureşti, Strada x, nr. 201 - 205, în principal, pentru cauza ilicită (fraudă), conform art. 948 alin. (1) pct. 4 din vechiul C. civ., deoarece terenul nu era în patrimoniul vânzătorilor la data vânzărilor şi, în subsidiar, pentru dol, conform art. 960 din vechiul C. civ., deoarece cumpărătoarea B. a fost indusă în eroare de către vânzătoare. În subsidiar, în urma anulării contractelor de vânzare-cumpărare indicate la primul petit, a solicitat să se dispună radierea din evidenţa OCPI Bucureşti - BCPI sector I, adică din CF x a sectorului 1 Bucureşti, a dreptului de proprietate a reclamantului A., terenul în suprafaţă de 11.926,74 mp, situat în Bucureşti, str. x. Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea pronunţată, de tribunal, în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 2914/13 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins capătul principal al cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C. şi D., pentru autoritate de lucru judecat. A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins capetele subsidiare ale cererii de chemare în judecată, ca prescrise. A obligat reclamantul la plata către pârâţii D. şi B. S.R.L. a sumei de câte 4.500 RON, pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.

3. Decizia pronunţată, de curtea de apel, în apel

Prin decizia civilă nr. 544A din 1 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului şi a obligat apelantul să plătească cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, redus, în sumă de 4.000 RON, fiecare, către intimatele pârâte B. S.R.L. şi D..

4. Recursul exercitat în cauză

Hotărârea instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantul A..

În dezvoltarea criticilor, grefate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurentul a invocat, sub un prim aspect, că instanţa de apel nu s-a pronunţat în privinţa motivelor de apel prin care reclamantul a prezentat elementele care dovedesc reaua-credinţă a cumpărătoarei C. la data încheierii contractului nr. x/29.01.2005, apte să conducă la respingerea autorităţii de lucru judecat. Arată că aceste elemente noi se referă la împrejurarea că C. a cumpărat de la E. terenul de 12.000 mp, prin contractul nr. x/2006, fără extras de carte funciară, renunţând expres la acesta conform declaraţiei menţionate în cuprinsul actului, conduită care are semnificaţia unei rele-credinţe, deoarece la acea dată era notat, în cartea funciară, litigiul reclamantului cu E. în dosarul nr. x/2004 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti; De asemenea, a arătat că pârâta S.C. B. a fost cumpărător de rea-credinţă, deoarece a cumpărat terenul cu sarcini.

Arată că aceste chestiuni au fost reliefate în acţiune, inclusiv prin cererea de apel, însă nu au fost invocate în cadrul acţiunii soluţionate prin sentinţa civilă nr. 6215/17 aprilie 2016 modificată, prin decizia tribunalului, care a respins cererea sa, ca inadmisibilă.

Întrucât calea de atac a recursului este nedevolutivă şi limitată la motivele de nelegalitate, recurentul solicită casarea pricinii şi trimiterea, spre rejudecare, a procesului, pentru ca instanţa să pună în dezbaterea părţilor această situaţie de fapt şi de drept şi să se pronunţe şi pe aceaste susţineri.

Al doilea aspect semnalat de recurent pune în discuţie nesocotirea prevederilor art. 430 C. proc. civ., instanţa de apel reţinând nelegal existenţa autorităţii de lucru judecat, în raport de sentinţa civilă nr. 6215/17.04.2006 a Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti, întrucât nu sunt întrunite cerinţele triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

Explicitează recurentul că soluţia, definitivă, în dosarul nr. x/2005 a fost cea dată de către Tribunalul Bucureşti, prin decizia nr. 1964R/15.11.2006, prin care s-a constatat că este nul recursul formulat de A., a fost admis recursul formulat de E. şi a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea (disjunsă) a reclamantului.

Cu alte cuvinte, soluţia, definitivă, în dosarul nr. x/2005 este de respingere, ca inadmisibilă, a cererii reclamantului, astfel încât, în lipsa stabilirii, în mod definitiv, a unei situaţii pe fondul cauzei, nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat. Motivarea respingerii cererii reclamantului, din dosarul amintit, s-a bazat pe invocarea dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ. de la 1865, adică pe temeiul acţiunii în constatarea unui drept, instanţa statuând că avea la îndemână o acţiune în realizarea unui drept, ceea ce face să fie inadmisibilă acţiunea în constatare.

Or, faţă de această acţiune, pornită în dosarul nr. x/2005, reclamantul nu a formulat o acţiune în constatare, ci una în realizare, iar temeiul de drept nu a fost identic cu cel anterior.

În concluzia acestei critici, înscrise în pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut, nelegal, că între dosarul de faţă şi cauza nr. x/2005 există identitate de obiect şi cauză şi, prin urmare, a reţinut, eronat, incidenţa art. 430 C. proc. civ.

Recurentul învederează obiectul dosarului nr. x/2005 şi arată că, în dosarul pendinte, a solicitat anularea a două contracte (spre deosebire de dosarul menţionat în care, prin cererea completatoare a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat cu încheierea nr. x/2005), iar motivele şi temeiurile de drept sunt diferite, în prezent fiind invocate dispoziţiile art. 948 alin. (1) pct. 4 şi 960 din vechiul C. civ.. Mai reproşează instanţei de apel că a pus semnul egalităţii între două motive de anulare a actului, complet diferite, art. 15 din Legea nr. 54/1998 şi art. 948 alin. (1) pct. 4 şi 960 din vechiul C. civ.

Printr-o altă critică recurentul susţine că nu există autoritate de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 1469/29.01.2007, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2006, rămasă definitivă, prin respingerea apelului şi anularea recursului, astfel că decizia de apel încalcă dispoziţiile art. 430 şi 431 C. proc. civ., motiv de recurs încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Obiectul dosarului nr. x/2006 l-a constituit acţiunea în anularea contractului de vânzare nr. x/13.04.2006, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 7/1996. Procesul s-a finalizat pe excepţia lipsei de interes, prin sentinţa nr. 1469/28.12.2009 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, iar nu pe fondul cauzei, fiind apreciat că reclamantul nu justifică un interes legitim de anulare a contractului, respectiv în lipsa anularii contractului de vânzare anterior, autentificat sub nr. x/2005, între E. şi C.. Neformulându-se o altă cerere de anulare a contractului de vânzare anterior, autentificat cu nr. x/2005, între E. şi C., într-adevăr, nu există interes, dar această cerere de anulare a fost formulată în cauza de faţă, astfel încât, în prezent, există interesul de a acţiona, deoarece prezenta acţiune aduce reclamantului un folos practic direct, deoarece dacă titlurile pârâţilor s-ar desfiinţa, iar reclamantul ar deveni proprietar, rămânând singurul dobânditor cu titlu valabil.

Susţine recurentul că, în dosarul nr. x/2006, părţile, obiectul şi cauza sunt diferite de cele din procesul de faţă, motivele de nulitate raportându-se la aspectul că preţul indicat în contract era derizoriu faţă de valoarea de piaţă, iar vânzarea a fost fictivă lipsind consimţământul şi cauza actului juridic. În schimb, în cauza de faţă, din punct de vedere al obiectului şi cauzei, reclamantul a solicitat anularea ambelor contracte, iar ca fundament legal a invocat, în anularea celor două contracte, în principal, pentru cauză ilicită (fraudă la lege), în conformitate cu art. 948 alin. (1) pct. 4 din vechiul C. civ., deoarece terenul nu era în patrimoniul vânzătorilor, la data vânzărilor subsecvente şi, în subsidiar, pentru dol, conform art. 960 din acelaşi cod, deoarece cumpărătoarea, B. S.R.L., a fost indusă în eroare de către vânzătoare. Este de observat că sunt diferite temeiurile de drept, respectiv Legea 7/1996 versus art. 948 şi 960 din vechiul C. civ.

Întrucât premisele pe care instanţa s-a pronunţat pe excepţie, în dosarul nr. x/2006, sunt diferite în raport de cauza pendinte, reclamantul arată că a formulat o nouă cerere de anulare a contractului de vânzare nr. x/2005, întemeiată pe alte motive.

În consecinţă, cum cele două hotărâri anterioare, raportat la care s-a invocat autoritatea de lucru judecat, nu au fost pronunţate pe fondul cauzei, ci pe excepţii, iar faţă de situaţia existentă la data pronunţării pe excepţie situaţia invocată în procesul pendinte este diferită, cauza şi obiectele proceselor sunt diferite, consideră că soluţia de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat este una nelegală.

Printr-un alt motiv se invocă nelegalitatea deciziei atacate în legătură cu soluţia dată pe aspectul prescripţiei, pentru capetele subsidiare ale cererii de chemare în judecată, în opinia recurentului fiind încălcate prevederile art. 2523 şi 2517 C. civ., întrucât instanţa de apel a respins, nelegal, apelul şi a menţinut soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei faţă de cererea de anulare a contractului pentru dol.

Consideră că termenul de prescripţie a început să curgă de la data la care reclamantul a cunoscut acest dol, adică de la data la care i-a comunicat Curtea de Apel Bucureşti decizia nr. 743 A din 2017, fiind incidente dispoziţiile noului C. civ. şi nu cele ale Decretului nr. 167/1958.

Susţine că, deşi prima instanţă a reţinut corect faptul că termenul de prescripţie începe să curgă "de la data la care a fost cunoscut acest motiv de nulitate, respectiv a fost descoperit dolul’’ aceasta dată a fost plasată greşit, în timp, de către instanţele anterioare, arătând că momentul la care a cunoscut motivul de nulitate nu a fost momentul formulării cererilor de chemare în judecată în anul 2006/2007, ci data comunicării deciziei nr. 743A/2017, în dosarul nr. x/2007, având ca obiect acţiunea reclamantului în revendicare, prin comparare de titluri.

Printr-o ultimă critică se impută instanţei de apel încălcarea prevederilor art. 909 alin. (1) şi 2523 C. civ. în ce priveşte respingerea apelului din perspectiva soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei faţă de cererea, subsidiară, privind radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei B. S.R.L., motiv de casare subsumabil art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel a făcut unele raţionamente în sensul raportului dintre acest petit şi petitele anterioare, însă fără a se pronunţa pe chestiunea prescripţiei acestui petit. Termenul de prescripţie a acţiunii în rectificarea cărţii funciare începe să curgă din momentul în care se va anula contractul de vânzare – cumpărare nr. x/29.01.2005. Astfel, dacă acţiunea, în fond, (acţiunea în anularea titlului în baza căruia a fost făcută înscrierea în cartea funciară) este imprescriptibilă, consideră că şi acţiunea în rectificarea cărţii funciare este imprescriptibilă.

Or, Curtea de Apel nu a invocat care ipoteză dintre prevederile art. 908 şi 909 din C. civ. ar fi incidente în speţa de faţă, iar prevederile art. 908 alin. (1) pct. 1 şi alin. (3) sunt clare, respectiv acordă posibilitatea celui îndreptăţit să solicite rectificarea cărţii funciare nu doar după admiterea acţiunii de fond, ci şi concomitent cu aceasta.

În considerarea criticilor expuse, recurentul a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel.

5. Apărările formulate în recurs

Intimata D. a invocat, prin întâmpinare, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

Intimata B. S.R.L., prin întâmpinare, a arătat că toate criticile deduse judecăţii nu sunt subsumabile motivelor de casare înscrise în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în situaţia în care se va trece peste chestiunea nulităţii, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariu de avocat, în sumă de 5.000 RON.

Prin concluziile scrise depuse pentru termenul de judecată din 20 octombrie 2022, recurentul reclamant a arătat că inţelege să invoce un motiv de nulitate absolută a deciziei recurate, constând în faptul că actul a fost pronunţat, redactat şi semnat numai de către un membru al completului de judecată, celălalt fiind pensionat. Or, potrivit dispoziţiilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea se semnează de către toţi membrii completului de judecată. Lipsa semnăturii unui membru al completului de pe decizia pronunţată nu poate fi complinită în contextul în care judecătorul fondului s-a pensionat, împrejurare care echivalează cu lipsa motivării hotărârii, care nu este semnată de judecătorul care a participat la administrarea probelor, pronunţarea soluţiei şi la ultima etapă a motivării.

Recurentul a solicitat anularea deciziei instanţei de apel şi trimiterea pricinii spre rejudecare.

În a doua parte a notelor scrise, recurentul a arătat că au apărut elemente noi, respectiv Decizia din 21 septembrie 2009 a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza nr. 21000/2008 Haliu contra României.

Intimata B. S.R.L. a invocat excepţia tardivităţii motivului nou de recurs constând în nesemnarea hotărârii de către un membru al completului din apel şi a motivat că susţinerile cu privire la invocarea hotărârii CEDO nu au făcut obiectul analizei instanţei de apel, astfel că nu pot fi primite în prezenta cale de atac, fiind invocate omisso medio, direct în recurs, aspect ce contravine principiului legalităţii căilor de atac şi dublului grad de jurisdicţie.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 14 aprilie 2022 completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele D. şi B. S.R.L., întrucât criticile dezvoltate în cererea de recurs sunt susceptibile de a fi subsumate, pe anumite aspecte, motivelor de nelegalitate înscrise în art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Drept urmare, a fost admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 544 A din 1 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fixând termen pentru judecata căii de atac în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte va constata că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele care succed:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte observă că, recurentul reclamant A., prin concluziile scrise, depuse la 14.10.2022, a invocat, printre altele, două noi motive de recurs, susţinând că acestea ar constitui motive de ordine publică şi ar atrage nulitatea deciziei recurate, potrivit art. 178 coroborat cu art. 489 alin. (3) C. proc. civ., respectiv:

- faptul că hotărârea atacată este redactată/semnată doar de unul dintre cei doi membri ai completului de judecată, care a semnat şi pentru judecătorul, membru al completului de judecată, care s-a pensionat;

- au apărut motive noi privind situaţia de fapt, reclamantul făcând referi cu privire la încălcarea drepturilor sale din perspectiva Deciziei din 21 septembrie 2009 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în cauza nr. 21000/2008 Haliu contra României.

Înalta Curte reţine că aceste motive de recurs nu vor putea constitui obiect al controlului judiciar întrucât, deşi recurentul pretinde că acestea se circumscriu unor motive de ordine publică, criticile au fost tardiv formulate, în raport de prevederile art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 485 C. proc. civ., care instituie obligaţia de a motiva recursul, înlăuntrul termenului de recurs, prin însăşi cererea de recurs.

În cauză, decizia instanţei de apel a fost comunicată reclamantului la 4 iunie 2021, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila x (verso) din dosarul Curţii de Apel, iar recursul a fost declarat de reclamant la 2 iulie 2021, conform ştampilei aplicată pe plic, aflat la dosar ICCJ, fiind formulat în termenul defipt de lege.

Prin concluziile scrise, din 14.10.2022, recurentul supune analizei instanţei de recurs motive noi, suplimentare, care deşi nu au fost învederate prin cererea iniţială de recurs, acesta pretinde că aspectele evocate ar atrage anularea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit art. 178 coroborat cu art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Într-adevăr, alin. (3) al art. 489 prevede că "motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului…"

Aşadar, legiuitorul, în cuprinsul normei sus evocate, a prevăzut posibilitatea invocării unor asemenea motive din oficiu doar de către instanţa de judecată.

Este adevărat că deşi art. 178 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel, concluzia desprinsă în interpretarea textului trebuie, însă, corelată şi cu dispoziţiile înscrise în art. 178 alin. (5) care stabilesc că toate cazurile de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a le mai invoca.

Prin urmare, orice motive noi de recurs puteau şi trebuiau formulate de parte doar înlăuntrul termenului legal de declarare a căii de atac, astfel cum sunt şi criticile reclamantului referitoare atât la semnarea hotărârii recurate doar de către unul dintre membrii completului de judecată, cât şi la încălcarea drepturilor sale prin raportare la decizia pronunţată de Curtea Europeană în dosarul nr. x/2008 susţinere semnalată, de altfel, de reclamant şi în faţa instanţei de apel.

Or, toate aceste aspecte erau cunoscute de reclamant la momentul declarării şi motivării recursului, exercitat în termenul prevăzut de art. 485 C. proc. civ.. Aşadar, orice motive noi, evocate de recurent, ulterior acestui moment, nu mai pot constitui obiect al controlului judiciar, fiind formulate tardiv, în cauză nefiind identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Examinând legalitatea deciziei recurate, din perspectiva primului motiv de recurs, susceptibil de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (şi nu pct. 5, evocat de recurent), în sensul că instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat în privinţa motivelor de apel prin care reclamantul ar fi prezentat elementele noi, diferite de orice alt litigiu, care dovedesc reaua-credinţă a pârâţilor C. şi S.C. B. la perfectarea actelor a căror anulare a solicita-o, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului se vădesc a fi nefondate.

În dezvoltarea criticii formulate, recurentul a arătat că a supus atenţiei instanţei de apel noi elemente care dovedesc reaua credinţă a cumpărătoarei C. la data încheierii contractului nr. x/29.01.2005, în sensul că actul respectiv a fost perfectat fără extras de carte funciară deşi, la acea dată, litigiul ce forma obiectul dosarului nr. x/2004 era notat în cartea funciară. S-a pretins, totodată, că instanţa de apel nu a examinat nici motivul nou adus în discuţie prin acţiunea de faţă, care viza contestarea valabilităţii contractului nr. x/2006, în sensul încheierii actului cu rea-credinţă de către pârâta S.C. B., întrucât cumpărătoarea luase la cunoştinţă de notarea în cartea funciară a litigiului ce forma obiectul dosarului nr. x/2004 al Judecătoriei Sector 1.

Susţine că aceste aspecte noi prezentate, atât în acţiune, cât şi în cererea de apel, nu au fost analizate, deşi erau apte să conducă la respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat. Din această perspectivă, apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ce reglementează obligaţia instanţei de a arăta, în motivare, argumentele pentru care s-au admis ori s-au respins toate dintre motivele şi susţinerile părţilor.

Contrar celor arătate de recurent, hotărârea instanţei de apel fundamentează, prin argumentele menţionate în cuprinsul său, soluţia de respingere a apelului, critica nefiind sub incidenţa ipotezei de modificare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii atacate.

Din examinarea considerentelor deciziei recurate reiese că instanţa de apel a verificat legalitatea sentinţei primei instanţe, din perspectiva soluţiei date excepţiei privind autoritatea de lucru judecat, în ceea ce priveşte solicitarea reclamantului care viza anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/2005 şi nr. y/2006 pe motiv de fraudă la lege, analiză realizată de instanţa de prim control judiciar din perspectiva criticilor care negau existenţa triplei identităţi de părţi (sub aspectul că în procesele anterioare nu au figurat toate părţile din dosarul de faţă), obiect (pe motiv că, spre deosebire de procesele anterioare, în acţiunea pendinte a solicitat anularea ambelor contracte de vânzare-cumpărare, prin aceeaşi cerere) şi de cauză (justificat de împrejurarea că a fost invocat un alt motiv de fraudă la lege, faţă de cel care a fost analizat în litigiile anterioare) .

În esenţă, în considerentele deciziei recurate, Curtea de Apel a arătat, cu referire la cererea privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.01.2005 că, anterior promovării litigiului de faţă, prin sentinţa civilă nr. 6215/17.04.2006 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti (irevocabilă prin decizia civilă nr. 1964R/15.11.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă), a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâţii E. şi C. privind anularea contractului menţionat, pentru cauză ilicită - fraudă la lege şi lipsa consimţământului, fiind respinsă şi cererea de rectificare a cărţii funciare.

Examinând demersul judiciar de faţă, instanţa de apel a avut în vedere că reclamantul a investit instanţa cu aceleaşi pretenţii care au fost tranşate în cadrul litigiului soluţionat prin hotărârea judecătorească evocată, astfel că, între cele două litigii, există identitate de părţi, obiect şi cauză.

Din această perspectivă, instanţa de apel a argumentat că cerinţele impuse de lege pentru a reţine autoritatea lucrului judecat sunt îndeplinite, în sensul că, între cele două litigii, există identitate de părţi, atât în privinţa reclamantului, cât şi a pârâtelor C. şi D., care este succesoarea pârâtului-decedat E.. S-a avut în vedere, totodată, din perspectiva îndeplinirii condiţiei care vizează identitatea de părţi, că autoritatea de lucru judecat nu este înlăturată, în privinţa solicitării care vizează anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2005, de împrejurarea că, în dosarului de faţă, pe lângă pârâtele C. şi D., figurează ca pârât şi S.C. B. S.R.L., atât timp cât calitatea procesuală a societăţii-pârâte a fost reţinută în cererea reclamantului privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006, cerere care, de altfel, a fost examinată din perspectiva valorificării celor statuate prin sentinţa civilă nr. 1469/2007 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Relativ la condiţia referitoare la identitatea de obiect, instanţa de apel a concluzionat că şi această condiţie este îndeplinită, fiind argumentat faptul că, în ambele litigii, reclamantul a solicitat, prin acest capăt de cerere, anularea aceluiaşi contract de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/23.01.2005, iar alăturarea altor capete de cerere în cauza de faţă, în raport de procesul iniţial, nu este în măsură a înlătura identitatea de obiect între cele două litigii, de vreme ce fiecare capăt de cerere a fost analizat în mod separat.

Şi critica reclamantului prin care susţinea neîndeplinirea condiţiei referitoare la identitatea de cauză (pe motiv că s-ar fi invocat un alt motiv de fraudă la lege, faţă de litigiile anterioare) a fost examinată şi înlăturată în mod argumentat.

Astfel, procedând la verificarea acestui motiv de apel, Curtea de Apel reţinut că, atât în primul dosar, cât şi în cererea de faţă, reclamantul a invocat, acelaşi motiv de nulitate a contractului, respectiv frauda la lege, identitatea de cauză nefiind înlăturată chiar dacă în primul proces a fost invocat un text de lege, iar în litigiul de faţă, un alt temei legal. S-a avut în vedere că verificarea identităţii de cauză impune a se examina cauza de nulitate, indiferent care este norma de drept ce se pretinde a fi încălcată, drept pentru care a apreciat îndeplinită şi condiţia privind identitatea de cauză, atât timp cât cauza celor două cereri de chemare în judecată este reprezentată de încheierea unui act juridic civil prin fraudă la lege.

Verificarea soluţiei date excepţiei autorităţii lucrului judecat a fost realizată şi în privinţa cererii privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.04.2006 în raport de cele statuate prin sentinţa civilă nr. 1469/29.01.2007 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2006, prin care s-a respins, ca lipsită de interes, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C., având ca obiect anularea aceluiaşi contrat de vânzare-cumpărare.

Instanţa de apel a avut în vedere că, în cuprinsul acestei din urmă hotărâri, a fost reţinut că reclamantul A. este terţ de contractul a cărui nulitate o solicită şi nu justifică un interes legitim, personal şi actual în formularea cererii întrucât, prin anularea contractului, reclamantul nu obţine niciun folos practic, atât timp cât cererea acestuia referitoare la constatarea nulităţii titlului de proprietate a vânzătoarei C. a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 6215/2006 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Şi în privinţa acestui capăt de cerere instanţa de apel a apreciat că este îndeplinită condiţia identităţii de părţi şi obiect între cele două dosare, dar şi cea a identităţii de cauză, care s-a bazat pe existenţa cumpărătorului de rea-credinţă şi acelaşi motiv de nulitate a contractului, care viza cauza ilicită şi frauda la lege. S-a avut în vedere că, deşi în litigiul anterior s-a statuat asupra unei excepţii procesuale, autoritatea de lucru judecat nu este înlăturată, de vreme ce problema de drept şi argumentele aduse în sprijinul cererii de faţă sunt identice, fiind tranşată, definitiv, chestiunea valabilităţii titlului de proprietate al vânzătoarei din contractul de vânzare-cumpărare a cărei nulitate se cere. În acest context, instanţa de apel a apreciat că, şi în prezentul litigiu, reclamantul nu ar obţine niciun folos practic prin anularea contractului nr. x/2006, perfectat între C. şi S.C. B., întrucât bunul s-ar întoarce în patrimoniul vânzătoarei, ca efect al repunerii părţilor în situaţia anterioară şi nu în cel al reclamantului.

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentului, nu se poate reţine că instanţa de apel nu a procedat la examinarea efectivă a tuturor motivelor şi argumentelor prezentate în susţinerea cererii de apel sau ar fi pronunţat o soluţie a cărei fundamentare, în examinarea criticilor formulate, nu se regăseşte în considerente. Motivarea instanţei de apel respectă exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Curtea raportându-se la hotărârile judecătoreşti pe care le-a considerat relevante în soluţionarea litigiului de faţă şi la efectele acestora, din perspectiva autorităţii lucrului judecat, acestea făcând parte din raţionamentul juridic al instanţei, care a condus la respingerea apelului declarat de reclamant.

Împrejurarea că instanţa de apel a înlăturat corect sau nu susţinerile recurentului cu privire la soluţia dată excepţiei privind autoritatea de lucru judecat urmează a fi analizate de prezenta instanţă în cadrul cercetării următorului motiv de recurs fundamentat pe art. 488 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ. (şi nu a pct. 5, evocat de recurent), care se referă la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantul a susţinut nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul reţinerii greşite a excepţiei privind autoritatea de lucru judecat întrucât, pe de o parte, litigiile anterioare nu au fost soluţionate pe fond, ci pe excepţia inadmisibilităţii şi cea a lipsei de interes iar, pe de altă parte, că nu există identitate de obiect şi cauză, pentru a reţine autoritatea de lucru judecat întrucât, în prezenta cauză, a fost formulată o acţiune în realizare, fundamentată pe un alt motiv care vizează frauda la lege.

Susţinerile recurentului sub aspectul reţinerii greşite a autorităţii lucrului judecat, derivând din cele statuate prin hotărârile judecătoreşti anterioare, respectiv sentinţa civilă nr. 6215/17.04.2006 şi sentinţa civilă nr. 1469/29.01.2007, ambele pronunţate de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, se vădesc a fi nefondate.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "(1) nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect."

În condiţiile art. 432 C. proc. civ., excepţia autorităţii lucrului de judecat este de ordine publică, întrucât poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată.

Această reglementare exprimă grija legiuitorului de a proteja stabilitatea raporturilor juridice dezlegate jurisdicţional, o nouă judecată asupra acestora fiind exclusă - fie pentru a le confirma, ceea ce ar fi inutil, fie pentru a le infirma, ceea ce ar fi inadmisibil.

Autoritatea de lucru judecat priveşte şi hotărârile prin care s-au admis excepţii peremptorii, întrucât art. 430 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

În cauză, sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea autorităţii lucrului judecat, existând identitate de părţi, obiect şi cauză între cererile care au format obiectul dosarului nr. x/2005, respectiv obiectul dosarului nr. x/2006 şi cererea ce face obiectul litigiului de faţă, ceea ce denotă o aplicare corectă a dispoziţiilor înscrise în art. 431 C. proc. civ.

Astfel, cum corect s-a reţinut prin decizia recurată, părţile sunt aceleaşi ca şi în litigiile precedente, respectiv reclamantul A. şi pârâţii D. (succesoarea lui E.), C. şi S.C. B. SRL), obiectul este identic, întrucât scopul urmărit de reclamant vizează aceeaşi pretenţie, respectiv anularea celor două contracte de vânzare-cumpărare), iar cauza litigiului de faţă este identică (cauza ilicită şi frauda la lege) cu cea a litigiilor soluţionate anterior.

În ceea ce priveşte cauza acţiunii civile, pornind de la definiţia dată în literatura de specialitate, aceasta este reprezentată de faptele juridice sau materiale care constituie temeiul legal al dreptului cerut, fundamentul legal al dreptului pe care una dintre părţi îl valorifică împotriva celeilalte, trebuie observat că acest element al acţiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare în judecată, ci trebuie căutat în complexitatea de circumstanţe care determină şi întreţin voinţa părţii interesate de a reclama sau de a se apăra şi de a stărui în ceea ce reclamă ori în ceea ce contestă.

Contrar susţinerilor recurentului, în ceea ce priveşte cauza cererii sale având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.01.2005, înţeleasă ca situaţie de fapt calificată juridic, se observă că aceasta este identică cu cauza cererii anterioare, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2005 şi respinse, ca neîntemeiată. Aceeaşi situaţie se identifică şi în privinţa cauzei cererii privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.04.2006, ce se vădeşte a fi identică cu cea a cererii ce a format obiectul dosarului nr. x/2006, respinse, ca lipsită de interes.

În concret, prin sentinţa civilă nr. 6215/17.04.2005, pronunţată în dosarul nr. x/2005, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a respins, ca neîntemeiat (şi nu ca inadmisibil, cum eronat susţine recurentul), capătul de cerere formulat de reclamantul A. ce a avut ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.01.2005, încheiat între E. (autorul pârâtei D.) şi C., pe motiv de cauză ilicită şi fraudă la lege pentru încălcarea normelor înscrise în art. 948, art. 966 C. civ. şi art. 15 din Legea nr. 54/1998.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că "pentru a se constata, însă, existenţa cauzei ilicite şi, în consecinţă, fraudarea legii şi a intereselor reclamantului (s.n. A.) la încheierea contractului de vânzare-cumpărare (s.n. contractul nr. x/2005 dintre E. şi C.) este necesară dovedirea complicităţii părţilor contractante în acest scop ori o asemenea probă nu s-a făcut în cauză cu privire la pârâta C.". Se mai retine în cuprinsul aceleiaşi hotărâri faptul că C. nu a avut cunoştinţa de existenta contractului încheiat de E. cu reclamantul A., cât şi faptul că la data la care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. x/29.01.2005 între E. şi C. nu era notat niciun litigiu în cartea funciara, iar notarea litigiului nr. 24444/2005 în cartea funciară fiind realizată după încheierea contractului atacat.

Soluţia dată cererii în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2005 a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1964R/15.11.2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă.

De asemenea, se observă că, prin sentinţa civilă nr. 1469/29.01.2007, pronunţată în dosarul nr. x/2006, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a respins, ca lipsită de interes, cererea formulată de reclamantul A. ce a avut ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/13.04.2006, încheiat între pârâţii C. şi S.C. B. S.R.L., pe motiv de cauză ilicită şi fraudă la lege, reţinându-se că interesul reclamantului nu se justifică, atât timp cât s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că titlul deţinut de pârâta C. este valabil încheiat şi, chiar în ipoteza în care s-ar admite acţiunea în anularea titlului pârâtei B., imobilul ar reintra în patrimoniul lui C. şi nu în patrimoniul reclamantului A..

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1006A/18.09.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi decizia civilă nr. 435/13.03.2008 a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin demersul judiciar de faţă, reclamantul A. (reclamant şi în dosarele sus menţionate, finalizate prin pronunţarea sentinţelor civile nr. 6215/17.04.2006 şi nr. 1469/29.01.2007) solicită, în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D. (pârâţi şi în dosarele anterioare), anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.01.2005, prin care E. a vândut lui C. dreptul de proprietate de 1/2 din 25.000 mp, situat in Bucureşti, strada x nr. 201 - 205, cât şi anularea contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.04.2006, prin care C. a vândut către S.C. B. S.R.L. terenul în suprafaţa de 11.326/74 mp, situat in Bucureşti, Strada x nr. 201 - 205, în principal pentru cauza ilicită şi fraudă la lege, conform art. 948 alin. (1) pct. 4 din C. civ. din 1864, deoarece terenul nu era în patrimoniul vânzătorilor la data vânzărilor succesive şi, în subsidiar, pentru dol, conform art. 960 din C. civ. din 1864, deoarece comparatoarea B. a fost indusă în eroare de către vânzătoare.

Se constată, însă, că pretenţiile deduse judecăţii în prezenta cauză se întemeiază pe aceleaşi elemente generatoare ale acţiunilor iniţiale, având la bază aceeaşi fundamentare legală a situaţiei de fapt, respectiv acelaşi cauză cu cea a cererilor promovate anterior, soluţionate prin pronunţarea sentinţelor civile nr. 6215/17.04.2006 şi nr. 1469/29.01.2007 ale Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Examinarea hotărârilor judecătoreşti anterioare şi a acţiunii ce face obiectul dosarului de faţă denotă existenţa triplei identităţi cerute de lege, pentru a reţine autoritatea de lucru judecat, respectiv atât de părţi şi obiect, dar şi de cauză, respectiv constatarea nulităţii, pentru cauză ilicită şi fraudă la lege, a titlurilor de proprietate deţinute de pârâta C., respectiv pârâta S.C. B. S.R.L., adică a celor două contracte de vânzare-cumpărare nr. x/2005 şi nr. y/2006.

A susţine că nu există autoritate de lucru judecat pe motiv că în litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/2005 a formulat o "acţiune în constatare" în privinţa nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2005, faţă de temeiul de drept evocat, respectiv art. 111 C. proc. civ., nu este în măsură să înlăture identitatea de obiect şi cauză din prezentul litigiu, de vreme ce constatarea nulitatii absolute sau relative a unui act juridic reprezintă o cerere în realizare, iar nu în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, adică o acţiune în confirmare. De altfel, referirea recurentului la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii sale privind nulitatea contractului nr. x/2005 este eronată de vreme ce demersul judiciar care a făcut obiectul dosarului nr. x/2005 a fost respins, ca neîntemeiat, prin sentinţa civilă nr. 6215/2006 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti. Această soluţie a fost menţinută prin decizia civilă nr. 1964/R/2006 a Tribunalului Bucureşi, hotârârea primei instanţe fiind modificată, în parte, doar în privinţa cererii reclamantului A. având ca obiect constatarea calităţii sale de proprietar, în temeiul contractului de vânzare bunuri viitoare, autentificat sub nr. x/2002, cerere respinsă, ca inadmisibilă, prin reţinerea îndreptăţirii reclamantului în promovarea unei acţiuni în realizarea dreptului său.

Cum reclamantul A. a fost parte în litigiile soluţionate, definitiv, prin sentinţa civilă nr. 6215/17.04.2006, respectiv sentinţa civilă nr. 1469/29.01.200, ambele pronunţate de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, acesta nu mai poate pretinde, în cadrul demersului judiciar de faţă, nulitatea titlurilor de proprietate ale pârâţilor C. şi B. bazată pe aceleaşi fapte şi cauze generatoare (doar altfel descrise în detaliu, dar care vizează aceeaşi instituţie sau categorie juridică pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţia) de nulitate a actelor juridice contestate şi indiferent de denumirea acţiunii ori de adăugarea sau omiterea unor norme de drept în cuprinsul argumentaţiei juridice incluse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, comparativ cu cele care au determinat acţionarea în judecată a pârâţilor în cadrul litigiilor anterioare, finalizate prin hotărârile judecătoreşti sus evocate.

În această situaţie se opun dispoziţiile art. 431 C. proc. civ., date fiind verificările jurisdicţionale realizate deja în litigiile anterioare, astfel încât recurentul nu mai are posibilitatea să evoce, în cadrul prezentului litigiu, aspecte legate de stabilirea unor împrejurări de fapt şi drept asupra cărora instanţele au statuat definitiv. Or, cum corect s-a reţinut prin decizia recurată, în prezentul litigiul se identifică aceeaşi pretenţie cu cea care a format obiectul litigiilor anterioare, adică anularea titlurilor de proprietate deţinute de pârâţii C. şi S.C. B., întemeiate pe aceleaşi elemente generatoare de nulitate a actelor juridice contestate care vizează cauza ilicită şi frauda la lege (doar descrise altfel în detaliu) imputate aceloraşi persoane, în calitate de pârâte.

De altfel, a admite că prin simpla schimbare, formală, a argumentaţiei şi temeiului de drept, indicat de reclamant, ar schimba însăşi cauza pretenţiilor sale deşi, în realitate, cauza de nulitate este identică, iar calificarea juridică este, de asemenea (în realitate şi în esenţă), identică, ar transforma autoritatea de lucru judecat într-o instituţie iluzorie, uşor de eludat, ceea ce ar fi contrar principiului stabilităţii raporturilor juridice.

Faptul că în pricina care a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1469/29.01.2007 a Judecătoriei Sector 1 a fost analizat numai interesul reclamantului în formularea cererii privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006 nu este de natură să înlăture autoritatea de lucru judecat, din perspectiva neîndeplinirii condiţiei referitoare la identitatea de cauză, câtă vreme îndeplinirea condiţiei prevăzute de lege nu se raportează la excepţiile procesuale invocate în cauză, ci la elementele cererilor succesive de chemare în judecată. Or, cum corect s-a reţinut prin decizia recurată, şi în prezentul litigiu este justificată lipsa de interes a reclamantului în contestarea valabilităţii contractului nr. x/2006, încheiat între C. şi S.C. B., întrucât se supun analizei aceeaşi pretenţie şi aceeaşi problemă de drept, iar aceasta nu mai poate fi analizată, încă o dată, în aceleaşi condiţii. Situaţia avută în vedere în litigiul precedent nu este schimbată din perspectiva solicitării care vizează examinarea valabilităţii titlului de proprietate a pârâtei S.C. B., în contextul în care contractul de vânzare-cumpărare încheiat între E. şi C. nu a fost desfiinţat, iar o eventuală desfiinţare a titlului pârâtei B. ar avea drept efect repunerea părţilor în situaţia anterioară şi nu revenirea bunului în patrimoniul reclamantului.

Printr-un alt motiv de recurs, reclamantul a susţinut nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul încălcării prevederilor art. 2523 şi art. 2517 C. civ., în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în ce priveşte cererea reclamantului privind anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru dol. S-a arătat că, în privinţa actului contestat, perfectat între C. şi S.C. B., atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au plasat greşit, în timp, momentul de început al termenului de prescripţie. A solicitat a se reţine că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie nu este cel al formulării cererilor de chemare în judecată, respectiv anii 2006/2007, ci data la care i-a fost comunicată decizia nr. 743/A/2017, din dosarul nr. x/2007, prin care acţiunea sa în revedincare a fost respinsă.

Înalta Curte reţine netemeinicia acestor critici, fundamentate pe motivul de casare înscris în pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., care vizează dezlegarea dată prescripţiei dreptului material la acţiune, cu referire la momentul de început al prescripţie dreptului de a cere anularea contractului de vânzare-cumpărare perfectat între C. şi S.C. B. S.R.L. pentru dol.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că termenul de prescripţie de 3 ani a dreptului la acţiune în anularea unui act juridic pentru viclenie (dol) începe să curgă, potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1958, incident în raport de art. 201 din Legea nr. 71/2011, de la data când cel îndreptăţit a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu la împlinirea unui termen de 18 luni de la data încheierii actului.

Curtea de Apel a avut în vedere că, în raport de momentul subiectiv (descoperirea manoperelor dolosive la încheierea actului), nu s-a făcut dovada că reclamantul a cunoscut existenţa manoperelor dolosive la încheierea contractului însă, în raport de momentul obiectiv, ce impune împlinirea unui termen de 18 luni de la încheierea actului juridic contestat, instanţa de control judiciar a reţinut că acţiunea reclamantului a fost promovată cu depăşirea termenul de prescripţie.

Contrar criteriului obiectiv, reţinut de instanţa de apel în determinarea momentului de început a cursului prescripţie extinctive (nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului), recurentul pretinde existenţa unui singur reper (cel subiectiv) în marcarea începutului cursului prescripţiei, susţinere ce este, însă, contrară normei înscrisă în art. 9 din Decretul nr. 167/1958.

În contextul normativ evocat, rezultă că ipoteza susţinută de recurent (s.n. cea a comunicării deciziei nr. 743/A/2017, pronunţată în dosarul nr. x/2007) este irelevantă sub aspectul celor reţinute de instanţa de apel în legătură cu regimului prescripţiei extinctive (începutul acesteia), întrucât teza avansată de recurent se plasează în afara ipotezei normei incidente.

Fixarea, de către legiuitor, a unui moment obiectiv (al expirării celor 18 luni de la încheierea actului), de la care termenul de prescripţie de 3 ani trebuie să înceapă să curgă are menirea, pe de o parte, de a asigura ocrotirea intereselor celor îndreptăţiţi să ceară anularea actului juridic pentru dol, iar pe de altă parte, asigurarea scopului şi funcţiilor instituţiei prescripţiei extinctive. Or, în raport de data formulării acţiunii de faţă, în mod cum corect s-a reţinut, prin decizia recurată, că termenul de prescripţie s-a împlinit.

Sub un ultim aspect, recurentul a susţinut, potrivit art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva modului de soluţionarea a cererii, subsidiare, de radiere din evidenţele OCPI a dreptului de proprietate al pârâtei B. S.R.L. S-a pretins, în esenţă, că instanţa de apel, prin decizia atacată, a expus un raţionament privind raportul dintre acest petit şi celelalte petite anterioare, fără a se pronunţa pe chestiunea prescripţiei petitului subsidiar. Pretinde că au fost încălcate prevederile art. 909 alin. (1) şi 2523 C. civ., întrucât dacă acţiunea în fond (acţiunea în nulitatea titlului în baza căruia a fost făcută înscrierea în cartea funciară) este imprescriptibilă, pe cale de consecinţă, şi acţiunea în rectificarea cărţii funciare este imprescriptibilă.

Susţinerile recurentului nu sunt întemeiate, întrucât instanţa de apel, în examinarea cererii de radiere din cartea funciară a dreptului de proprietate a pârâtei B. a reţinut, prioritar, sub aspectul regulilor procedurale, în complinirea motivării hotărârii fondului, că solicitarea reclamantului constituie o cerere subsidiară, subsecventă celei în constatarea nulităţii contractului contestat, ceea ce semnifică că rezolvarea acesteia depinde de soluţia dată cererii principale. În atare context, instanţa de apel a avut corect în vedere netemeinicia cererii de radiere, atât timp cât soluţia dată cererii principale, în constatarea nulităţii titlului de proprietare a pârâtei, a fost păstrată, pentru argumentele arătate, în sensul respingerii acesteia.

Aşadar, pentru considerentele de ordin suplimentar ce au fost avute în vedere în aplicarea regulilor procedurale, instanţa de prim control judiciar a apreciat că soluţia (de respingere) a cererii subsidiare se impune a fi menţinută, chiar dacă a fost analizată, de către prima instanţă, din perspectiva prescripţiei dreptului la acţiune, de vreme ce o eventuală respingere, ca neîntemeiată, a cererii reclamantului, în apelul declarat, ar conduce la agravarea situaţiei acestuia în propria cale de atac. Or, tehnică judiciară îmbrăţişată de instanţa de apel este corectă întrucât raţionamentul expus a vizat, în aplicarea principiului înscris în art. 481 C. proc. civ., o nouă argumentare a aceleiaşi soluţii, de respingere, a cererii subsidiare.

În acelaşi timp, procedând la verificarea legalităţii hotărârii atacate, instanţa de apel a reţinut aplicarea judiciasă şi a dispoziţiilor înscrise în art. 908 şi 909 C. civ., întrucât termenul de 3 ani prevăzut de lege pentru radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate a pârâtei S.C. B. a început să curgă de la data intabulării dreptului intimatei în cartea funciară (14.04.2006), moment în raport cu care a reţinut că acţiunea reclamantului înregistrată în 2018 este prescrisă.

Concluzia instanţei de apel, în privinţa soluţiei date prescripţiei extinctive, se vădeşte a fi conformă dispoziţiilor înscrise în art. 908 şi art. 909 C. civ.

Acţiunea în rectificarea înscrierilor drepturilor reale imobiliare poate fi formulată pe cale principală sau accesorie, în această din urmă situaţie cererea în rectificare se promovează concomitent cu acţiunea de fond având ca obiect desfiinţarea actului juridic ce a stat la baza înscrierii pretins a fi inexată.

În conformitate cu dispoziţiile înscrise în art. 909 alin. (3), acţiunea în rectificare este prescriptibilă atunci când este promovată împotriva terţelor persoane care şi-au înscris dreptul real, dobândit cu bună credinţă şi printr-un act juridic cu titlu oneros, întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare, a cărei inexactitate şi-ar avea sorgintea în cauze anterioare sau concomitente înscrierii acelui drept în cartea funciară. În aceste din urmă situaţii, norma legală sus menţionată prevede că termenul de prescripţie a acţiunii în rectificare împotriva terţilor de bună credinţă care au dobândit dreptul prin act juridic cu titlu oneros este de 3 ani şi curge de la data înregistrării cererii de înscriere formulate de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, acesta din urmă fiind antecesorul terţului de bună credinţă.

Cum antecesoarea pârâtei B. are calitatea de cumpărător de bună-credinţă, aspect reţinut cu autoritate ce lucru judecat, prin sentinţa civilă 6215/2006 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, iar dreptul de proprietate al acesteia a fost înscris în cartea funciară, rezultă că demersul judiciar de faţă îndreptat împotriva acestei pârâte, ce este terţ subdobânditor cu titlu oneros, a fost promovat cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani în care se putea solicita rectificarea cărţii funciare, cum corect s-a reţinut prin hotărârile instanţelor fondului.

Apărarea recurentului cu privire la imprescriptibilitatea demersului său în rectificarea cărţii funciare nu poate fi primită întrucât, sub rezerva prescripţiei dreptului la acţiune în fond, acţiunea în rectificare este imprescriptibilă doar atunci când este promovată împotriva dobânditorului nemijlocit şi a terţului dobânditor de rea credinţă. De asemenea acţiunea în rectificare promovată separat este imprescriptibilă faţă de părţile din acţiunea de fond, dacă această acţiune a fost admisă, precum şi faţă de terţii care au dobândit un drept real, după notarea acţiunii de fond în cartea funciară. Aşadar, doar în aceste situaţii, dacă acţiunea de fond este admisă împotriva dobânditorului nemijlocit ori a terţilor subdobânditori de rea credinţă, acţiunea în rectificare îşi păstrează caracterul imprescriptibil.

Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu se identifică în cauză, potrivit considerentelor expuse în precedent ci, dimpotrivă, cu autoritate de lucru judecat, a fost reţinută valabilitatea actului juridic şi buna credinţă a autoarei intimate-pârâte S.C. B., ceea ce semnifică faptul că bunul a fost dobândit, cu titlu oneros, de la un proprietar al cărui titlu de proprietate a fost consolidat în justiţie.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, reţinând netemeinicia criticilor formulate, în baza art. 496 raportat la art. 488, alin. (1), pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 544A din 1 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Reţinând culpa procesuală a recurentului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.500 RON către intimata D. şi în sumă de 5.000 RON către intimata B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 544A din 1 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurent la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.500 RON către intimata D. şi în sumă de 5.000 RON către intimata B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2022.