Recourse declared tardy due to missed 30-day appeal window despite contested service procedure and claim for tabular usucapion

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 9 octombrie 2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi Unitatea Administrativ Teritorială comuna Ghiroc, au solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii tabulare, conform art. 27 din Decretul Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, asupra imobilului în suprafaţă de 1601 mp situat în intravilanul Ioc. Giroc, str. x, înscris în Cartea Funciară nr. x (nr. CF vechi x), nr. topografic x şi intabularea dreptului de proprietate pe numele reclamanţilor prin efectul uzucapiunii; constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat sub nr. x/03.04.2019 de Biroul Individual Notarial E. şi încheiat între D., în calitate de donator, şi C., în calitatea de donatar, cu privire la imobilul în suprafaţă de 1601 mp situat în intravilanul loc. Giroc, str. x, înscris în Cartea Funciară număr x (nr. CF vechi x), număr topografic x, şi, în consecinţă, rectificarea Cărţii Funciare nr. x (nr. CF vechi x), număr topografic x, în sensul radierii intabulăm dreptului de proprietate al pârâtei C. înscris în baza Contractului de donaţie; obligarea pârâtelor C., D. la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanţi.

2. Sentinţa Tribunalului Timiş

Prin încheierea din 31 martie 2021, instanţa de fond, având în vedere prevederile art. 255, corelate cu art. 258 C. proc. civ., a respins, ca nefiind utile soluţionării cauzei, cererile în probaţiune formulate de reclamanţi şi de pârâţii C., D..

Prin sentinţa civilă nr. 1170 din 16 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din 31 martie 2021; a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi Unitatea Administrativ Teritorială comuna Ghiroc; au fost obligaţi reclamanţii, în solidar, să plătească pârâtei C. suma de 2.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; au fost obligaţi reclamanţii, în solidar, să plătească pârâtei D. suma de 2.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă

Prin decizia nr. 286 din 24 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a fost respins apelul formulat de apelanţii reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi Unitatea Administrativ Teritorială comuna Ghiroc împotriva sentinţei civile nr. 1170/PI din 16 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş; au fost obligaţi apelanţii să plătească, în solidar, intimatelor C., D. câte 5000 RON pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamanţi A. şi B. au declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate.

În cuprinsul memoriului de recurs, subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au susţinut încălcarea regulilor de procedură în cazul soluţionării motivului de apel privind omisiunea instanţei de fond de a pune în dezbaterea părţilor excepţia lipsei interesului acţiunii în nulitatea contractului de donaţie, apreciind că soluţia şi motivarea deciziei recurate sub aceste aspecte încalcă dreptul la un proces echitabil, principiul contradictorialităţii, a dreptului la apărare, precum şi dispoziţiile art. 176 şi art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

În acest sens, recurenţii învederează că instanţa de apel a admis că prima instanţă a soluţionat excepţia lipsei interesului fără a o pune în dezbaterea părţilor, iar această manieră de soluţionare a acţiunii în nulitate s-a făcut cu încălcarea legii, însă a apreciat că vătămarea este acoperită prin caracterul devolutiv al apelului. Apreciază recurenţii că, în acest caz, nulitatea este una expresă, necondiţionată, hotărârea recurată fiind pronunţată cu încălcarea art. 176 alin. (5) şi (6), precum şi art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Încălcarea dreptului la apărare, dreptului la un proces echitabil şi a principiului contradictorialităţii este susţinută având în vedere validarea de către curtea de apel a modului în care a procedat instanţa de fond, respectiv soluţionarea unei excepţii procesuale, invocate din oficiu, după închiderea dezbaterilor.

Sub un alt aspect, recurenţii susţin că instanţa de apel a calificat, în mod eronat şi nelegal, capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de donaţie drept capăt de cerere subsidiar, cu toate că reclamanţii nu au făcut această calificare în cererea lor, iar existenţa unei relaţii de subsidiaritate nu a fost pusă vreodată în dezbaterea părţilor.

Încălcarea regulilor de procedură de către instanţa de apel este susţinută şi în raport de omisiunea fundamentării concluziilor în fapt şi drept, omisiunea analizării apărărilor apelanţilor cu privire la fondul excepţiei lipsei interesului şi prin faptul că a adăugat la lege.

Afirmă că hotărârea atacată este nemotivată, contrar dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., concluzia privind existenţa unui raport de subsidiaritate între cele două capete de cerere fiind un veritabil postulat al instanţei, care nu se întemeiază pe niciun raţionament.

Recurenţii subliniază că argumentul instanţei, potrivit căruia lipsa calităţii de proprietar a reclamanţilor atrage lipsa interesului formulării acţiunii în nulitatea donaţiei, nu are niciun suport în dreptul pozitiv, instanţa adăugând, astfel, la lege, cu încălcarea principiului legalităţii şi a obligaţiei de a se pronunţa numai în baza legii.

Susţin că au un interes actual şi legitim în a bloca construirea de către pârâţi a unui titlu de proprietate nelegitim asupra terenului în litigiu având în vedere că sunt în prezent posesori ai imobilului care face obiectul contractului de donaţie, imobilul a fost colectivizat şi a ieşit din proprietatea autorilor pârâţilor, cărora nu le-a fost constitut sau reconstituit dreptul de proprietate.

Instanţa de apel a analizat aspecte care nu au fost invocate de reclamanţi cu privire la normele procesuale ce reglementează principiul disponibilităţii, omiţând, în schimb, să se pronunţe asupra celor invocate, respectiv încălcarea dispoziţiilor care reglementează principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare. În acest sens arată că, validând procedeul prin care instanţa de fond a soluţionat cauza pe baza reţinerii că nu este îndeplinită o condiţie a uzucapiunii tabulare care, nefiind invocată de părţi nu a fost pusă în dezbaterea acestora nici de către instanţă din oficiu, instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii, reglementat de art. 14 alin. (6) şi art. 224 C. proc. civ.

Învederează că instanţa de apel a reţinut şi fundamentat soluţia, în mod greşit, pe concluzia că este o condiţie a uzucapiunii tabulare, reglementată de art. 27 din Decretul lege nr. 115/1938, ca reclamantul să fie înregistrat în cartea funciară la data formulării acţiunii prin care cere să îi fie recunoscut titlul de proprietate prin efectul uzucapiunii. Faptul că uzucapiunea tabulară produce un efect retroactiv, de la data înscrierii, nu are nimic de-a face cu condiţia ca înscrierea să existe la data formulării cererii de chemare în judecată întrucât dobândirea dreptului de proprietate de la data înscrierii nu se opune ideii că dreptul de proprietate este considerat dobândit odată ce sunt îndeplinite toate condiţiile, iar îndeplinirea acestora să fie constatată de către instanţă. Pe de altă parte, nu există niciun motiv pentru care instanţa să nu poată verifica îndeplinirea condiţiilor la un moment anterior celui al sesizării instanţei.

Criticile încadrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea dispoziţiilor art. 27 din Decretul lege nr. 115/1938 care, în opinia recurenţilor, nu prevăd în sensul reţinut de instanţă, că cerinţele recunoaşterii uzucapiunii tabulare reglementate de acest text trebuie îndeplinite la data sesizării instanţei.

Recurenţii susţin şi încălcarea dispoziţiilor art. 1268 alin. (3) C. civ. prin modul în care au fost interpretate dispoziţiile contractului de vânzare din anul 1990, învederând că instanţa a omis să prezinte, în mod complet, dispoziţiile contractuale şi să se refere la apărările reclamanţilor pe această temă.

5. Cererea de repunere în termen

Odată cu cererea de recurs, recurenţii B. şi A. au depus cerere de repunere în termenul de declarare a recursului împotriva deciziei nr. 286 din 24 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

În susţinerea motivelor temeinic justificate, prevăzute de art. 186 C. proc. civ., arată că, potrivit dovezii de comunicare existente la dosar, hotărârea a fost lăsată la cutia poştală la 31 decembrie 2022, orele 9:20, atrăgând atenţia asupra faptului că această modalitate de comunicare a actelor procedurale se poate realiza atât de o manieră care să nu permită retragerea documentelor fără deschiderea cutiei, cât şi de o manieră neglijentă, cu lăsarea documentelor parţial în afara cutiei poştale.

Susţin că, la 31 decembrie 2021, activitatea F., reprezentantul convenţional al recurenţilor, la care şi-au ales domiciliul procesual, a fost suspendată, astfel încât niciunul dintre avocaţii sau angajaţii societăţii nu se afla la sediu, neputând primi de la factorul poştal comunicarea şi semna dovada de înmânare pentru a se îndeplini procedura, conform dispoziţiilor art. 165 pct. 2 C. proc. civ.

Afirmă că, la reluarea activităţii în data de 3 ianuarie 2022, reprezentanţii convenţionali ai recurenţilor nu au găsit plicul conţinând actele comunicate, învederând că sediul societăţii de avocatură se află în aceeaşi curte cu un bar restaurant şi o unitate de cazare în regim hotelier, care îşi desfăşoară activitatea în spaţiul comun al curţii prin care se face intrarea în clădirea unde îşi desfăşoară activitatea F.. Având în vedere că plicul a fost lăsat la cutia poştală în ultima zi a anului, adică într-o perioadă marcată de petreceri, suspectează că documentele despre care se afirmă că au fost lăsate la cutia poştală au fost luate de terţe persoane.

Ca urmare a realizării unei verificări de rutină cu privire la redactarea hotărârii, reprezentanţii convenţionali ai recurenţilor au luat cunoştinţă de faptul că a fost efectuată comunicarea hotărârii la 3 februarie 2022, dată la care solicită instanţei să constate că a încetat împiedicarea de a formula calea de atac.

În ceea ce priveşte nelegalitatea procedurii de comunicare a deciziei curţii de apel, invocă dispoziţiile art. 165 C. proc. civ. şi arată că, din modalitatea de reglementare a acestui text de lege, rezultă, în mod expres şi limitativ, ipotezele în care procedura de comunicare a unui act de procedură de către factorul poştal se consideră îndeplinită, respectiv atunci când partea sau un reprezentant al ei confirmă primirea actului prin semnătură sau atunci când refuză primirea, agentul poştal consemnează acest lucru într-un proces-verbal care îndeplineşte condiţiile art. 163 C. proc. civ. Susţine că în nicio altă situaţie decât cele învederate comunicarea efectuată de factorul poştal nu poate fi considerată îndeplinită, chiar dacă art. 165 pct. 2 C. proc. civ. face trimitere la dispoziţiile art. 163 din acelaşi act normativ întrucât trimiterea vizează exclusiv modalitatea în care funcţionarul poştal va proceda în cazul refuzului părţii de a primi actul.

Afirmă că, dacă legiuitorul ar fi dorit să extindă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 163 C. proc. civ. şi cu privire la alte ipoteze referitoare la procedura de comunicare (lipsa părţii, lipsa persoanelor majore care locuiesc cu partea, lipsa administratorului/paznicului clădirii, lipsa cutiei poştale), ar fi făcut şi o precizare expresă în acest sens, astfel cum a procedat în privinţa ipotezei refuzului de a primi actul de procedură.

Consideră că singura ipoteză reglementată de lege în care depunerea actelor la cutia poştală duce la îndeplinirea procedurii este aceea în care modalitatea de comunicarea este îndeplinită de agentul procedural, nu de către funcţionarul poştal, acesta din urmă putând lăsa la cutia poştală cel mult un aviz.

6. Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimata Comuna Ghiroc a invocat excepţia tardivităţii recursului, în raport de data comunicării deciziei atacate şi data declarării recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

Intimatele C. şi G., succesoare a defunctei D., prin întâmpinare, au invocat excepţia tardivităţii recursului declarat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 485 C. proc. civ. În ceea ce priveşte fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenţii au depus răspuns la întâmpinare susţinând netemeinicia excepţiei tardivităţii recursului şi a apărărilor intimatelor pe fondul cauzei.

7. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la 17 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în raport de excepţia tardivităţii, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, se reţine că recurenţii au invocat faptul că nu au avut cunoştintă de comunicarea hotărârii din 31 decembrie 2021 întrucât activitatea societăţii de avocatură la care recurenţii aveau domiciliul procesual ales a fost suspendată, iar la reluarea activităţii, în data de 3 ianuarie 2022, nu au găsit plicul conţinând actele comunicate, avansând ipoteza că documentele despre care se afirmă că au fost lăsate la cutia poştală au fost luate de terţe persoane având în vedere că sediul societăţii de avocatură se află în aceeaşi curte cu un bar restaurant şi o unitate de cazare în regim hotelier, care îşi desfăşoară activitatea în spaţiul comun al curţii prin care se face intrarea în clădirea unde îşi desfăşoară activitatea F..

Sub un alt aspect, recurenţii au invocat o pretinsă nelegalitate a comunicării deciziei recurate, învederând că dispoziţiile art. 165 alin. (2) C. proc. civ. nu vizează şi ipoteza în care factorul poştal depune actele la cutia poştală în lipsa părţilor, susţinând că singura ipoteză reglementată de lege în care depunerea actelor la cutia poştală duce la îndeplinirea procedurii este aceea în care modalitatea de comunicarea este îndeplinită de agentul procedural.

Se reţine că premisa analizării unei cereri de repunere în termen este aceea a valabilităţii comunicării actului de procedură de care legiuitorul leagă începutul termenului de declarare şi motivare a recursului pentru a cărui nerespectare intervine sancţiunea decăderii, potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 186 C. proc. civ., "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. (3) În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale reiese că, pentru a putea fi dispusă repunerea în termen, este necesar ca partea care nu şi-a exercitat dreptul procedural în termenul imperativ să facă dovada existenţei unor motive temeinic justificate, care exclud culpa părţii şi care au drept situaţie premisă ipoteza unei cauze obiective, apropiată forţei majore, care nu putea fi prevăzută sau depăşită de către cel în cauză.

Or, apectele legate de locul în care îşi desfăşoară activitatea şi absenţa de la sediul profesional în data de 31 decembrie 2021, ce au condus la o presupusă însuşire din cutia poştală, de către terţe persoane, a înscrisurilor comunicate, nu pot reprezenta cauze temeinic justificate în sensul textului normativ mai sus redat, ci ţin de culpa reprezentantului recurenţilor în ceea ce priveşte organizarea sa.

Văzând şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că lipsa de diligenţă a recurenţilor în conducerea procesului declanşat la iniţiativa lor nu poate fi asimilată unei împrejurări mai presus de voinţa părţii, care să îi fi împiedicat pe aceştia să exercite calea de atac înlăuntrul termenului defipt de lege, nefiind împiedicaţi în a depune diligentele necesare pentru a urmări stadiul derulării procedurii judiciare, cum, de altfel, au şi făcut, însă în afara termenului procedural.

Referitor la pretinsa nelegalitate a comunicării deciziei recurate, în raport de împrejurarea depunerii, de către factorul postal, a actului de procedură la cutia poştală, în lipsa destinatarului de la adresă, se constată că nelegala citare sau comunicare a hotărârii judecătoreşti de către instanţa de judecată nu aparţine ipotezei descrise de dispoziţiile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., care are în vedere, dimpotrivă, îndeplinirea legală a actului procedural.

Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că hotărârea recurată a fost comunicată cu respectarea dispoziţiilor art. 163 alin. (8), raportat la alin. (3) al aceluiaşi articol din C. proc. civ., potrivit cu care, în lipsa persoanelor care pot primi corespondenţa, citaţia se depune la cutia poştală, aceeaşi regulă aplicându-se şi în cazul comunicării hotărârii judecătoreşti, conform alin. (12) al art. 163 C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 154 alin. (4) C. proc. civ., care reglementează comunicarea prin poştă sau servicii de curierat rapid, în condiţiile prevăzute de art. 154 alin. (5), cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează, de asemenea, ca şi în cazul citării prin agenţii procedurali ai instanţelor, dovada de înmânare/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163.

În consecinţă, faţă de argumentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă cererea formulată de recurenţii-reclamanţi privind repunerea în termenul de declarare a recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 485 C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468 alin. (2) - (4), precum şi cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător.(2) Dacă intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese că recursul a fost depus peste termen, el se va socoti în termen."

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., care la alin. (1) pct. 2 prevede expres că, atunci, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte.

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Reiese, aşadar, că atunci când legea impune o anumită conduită procesuală care trebuie îndeplinită într-un anumit termen sub sancţiunea nulităţii sau a decăderii, actul de procedură prin care se realizează trebuie să îmbrace forma prescrisă de lege, altfel intervine sancţiunea prevăzută pentru încălcarea perioadei determinate de timp în care actul poate fi întocmit.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost comunicată reclamanţilor la 31 decembrie 2021, dată de la care curge termenul de 30 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului.

În temeiul dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la data de 31 ianuarie 2022, care a fost o zi lucrătoare.

Recurenţii au formulat calea de atac extraordinară a recursului la 11 februarie 2022, în afara termenului legal menţionat de textele legale anterior citate, cum reiese din ştampila oficiului poştal cu care a fost expediat memoriul de recurs, aflat la dosar.

Constatând că, în cauză, cererea de recurs nu a fost formulată în termenul imperativ prevăzut de lege, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat în cauză.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a recurenţilor, Înalta Curte îi va obliga pe aceştia la plata sumei de 10.000 RON către intimatele C. şi G., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 286 din 24 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţi la plata sumei de 10.000 RON către intimatele C. şi G., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2022.