Nullity of Recurs for Failure to Substantiate Statutory Grounds in Civil Damages Claim for Unlawful Health Disclosure

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 11.04.2019 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul ziarul B., obligarea pârâtului la plata sumei de 200000 euro cu titlu de daune morale, pentru publicarea, de către pârât, a unui articol privind starea de sănătate a reclamantului, fără consimţământul acestuia.

La data de 28.11.2019 reclamantul a depus precizări şi a arătat că pârâtul nu avea dreptul de a divulga informaţii cu privire la sănătatea sa, iar această situaţie i-a afectat imaginea.

La termenul din data de 14.10.2019, instanţa a calificat în drept acţiunea formulată, ca fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 252, 253, 1349 şi 1357 C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi

Prin sentinţa nr. 1712/06.11.2020, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins acţiunea; onorariul avocatului desemnat din oficiu C.-delegaţie x/17.12.2019-Baroul Iaşi, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/2008, în sumă de 355 RON, a rămas în sarcina statului.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi

Prin decizia nr. 472/21.10.2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul reclamantului împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs (astfel cum a fost recalificată calea de atac de către Curtea de Apel Iaşi) reclamantul A., arătând că din momentul publicării articolului de presă referitor la starea sa de sănătate a fost discriminat, marginalizat, denigrat de către ceilalţi deţinuţi, a fost agresat fizic de către aceştia, fiind lezate dreptul la imagine, dreptul la viaţă şi la intimitate. Prin publicarea unui astfel de articol, pârâtul a săvârşit un abuz la adresa reclamantului, a încălcat dreptul la confidenţialitate şi a prejudiciat reclamantul în sensul că acesta a rămas fără prieteni, fără familie.

Recurentul a invocat dispoziţiile de drept civil în materie (art. 252-256, art. 1349, art. 1363, art. 1541 C. civ., O.G. nr. 137/2000), Legea nr. 254/2013, precum şi art. 16 din Constituţia României, art. 14 CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană.

Calea de atac a fost iniţial înregistrată la data de 15.12.2021, ca fiind contestaţie în anulare şi a fost recalificată, prin încheierea din 01.03.2022, ca fiind recurs.

Prin decizia nr. 306/26.04.2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 472 din 21.10.2021 a Curţii de Apel Iaşi în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Conform precizărilor formulate în cadrul deciziei de declinare, reprezentantul recurentului, avocat D., a arătat că recursul declarat se circumscrie dispoziţiilor art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. .

5. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speţă, se constată că recursul, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a indicat de către apărătorul din oficiu al recurentului la momentul declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi, prin decizia nr. 306/26.04.2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă), nu conţine critici care să poată fi subsumate textelor legale menţionate şi nu se raportează la considerentele hotărârii atacate.

Astfel, prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că "...textul apărut în ziar la adresa reclamantului reprezintă o informaţie dovedită, reclamantul fiind condamnat pentru infracţiunea de pornografie infantilă şi racolare de minori în scopuri sexuale prin hotărâri judecătoreşti definitive...".

S-a mai reţinut că "În contextul naturii infracţiunilor pentru care era cercetat reclamantul, faptul că suferea de această boală transmisibilă pe cale sexuală, aste evident că publicarea acestei informaţii s-a făcut pentru informarea publicului..." şi "...cu scopul de a sublinia gravitatea faptei de care era cercetat...".

Răspunzând aspectelor deduse judecăţii prin motivele de apel, instanţa a constatat că: în cauză nu s-a făcut dovada niciunei forme de discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000; în sarcina intimatului nu exista vreo obligaţie de păstrare a confidenţialităţii în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 584/2002, care să contureze o încălcare a principiului confidenţialităţii; în cauză nu s-a dovedit reaua-credinţă a intimatului, întrucât informaţiile publicate au prezentat o serie de afirmaţii factuale, iar nu judecăţi de valoare, respectiv informaţii cu privire la faptele cercetate de către organele penale imputate a fi săvârşite de către apelant; informaţiile respective au fost publicate în scop de informare, iar nu de denigrare.

Fără a se raporta la aceste aspecte dezbătute de către instanţa de apel, recurentul expune în memoriul de recurs stări de fapt ce nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac şi chestiuni străine de raţiunile juridice ale soluţiei adoptate.

Astfel, recurentul reiterează situaţia de fapt care a determinat prezentul demers judiciar şi expune o serie de texte legale în materie, limitându-se la a le reda conţinutul, fără a indica, punctual, dacă şi în ce mod instanţa de apel le-ar fi aplicat sau interpretat greşit ori nu s-ar fi pronunţat asupra lor.

Totodată, recurentul arată că, urmare a informaţiilor făcute publice de către intimat, i-a fost încălcat dreptul la viaţă, dreptul la demnitate, dreptul la imagine, că a fost discriminat şi marginalizat, că a rămas fără familie şi fără prieteni, că a fost pus în imposibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă, că a fost agresat fizic şi psihic, că i-a fost afectată sănătatea, prezentând astfel stări de fapt care nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât recurentul nu le-a grefat pe considerentele hotărârii atacate, ci le-a expus într-o manieră narativă, descriptivă, din care nu rezultă vreo nelegalitate încadrabilă în textul legal menţionat.

Deşi memoriul de recurs se întinde pe mai multe pagini, iar în conţinutul său se fac referiri la diverse texte legale şi acte normative, naţionale şi de drept comunitar, la principii de drept şi drepturi pretins a fi încălcate, toate aceste susţineri au caracter general şi nu răspund considerentelor instanţei de apel privind caracterul dovedit al informaţiilor publicate, scopul pentru care au fost făcute publice respectivele aspecte (pentru informare, şi nu pentru denigrare), faptul că în cauză nu au fost depăşite limitele libertăţii de exprimare pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală, faptul că în cauză nu au fost dovedite nici discriminarea, nici încălcarea principiului confidenţialităţii, că intimatul a acţionat cu bună-credinţă iar dispoziţiile art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu au fost încălcate.

În felul acesta, recurentul-reclamant nu a combătut nicio dezlegare a instanţei în legătură cu echilibrul care trebuie păstrat între art. 8 şi 10 CEDO, în legătură cu interesul public şi natura faptelor imputate, care prezenta relevanţă inclusiv din punct de vedere al prevenirii bolilor.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar atunci când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., întrucât nu combat statuările instanţei anterioare, intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 472 din 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 472 din 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.