Property restitution: nullity of cassation appeal for raising new arguments omitted at appeal stage (omisso medio)

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 20.06.2019 sub nr. dosar x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, anularea Deciziei nr. 1456/09.06.2009, emisă de pârâtă, de validare a Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefecturii judeţului Constanţa nr. 4694/17.12.2008, prin care s-au acordat compensaţii băneşti, pentru bunurile imobile abandonate de autorul B. în Siniru Nou-Tar Arsen, jud. C., numitului D.; anularea Deciziei nr. 46/18.02.2015, prin care s-a dispus invalidarea Hotărârii nr. 4212/24.11.201 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti prin care s-a aprobat acordarea de compensaţii unicei moştenitoare, respectiv reclamantei, pentru bunurile abandonate de autorul B., precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

În drept, au fost invocate Legea nr. 9/1998, Legea nr. 164/2014, H.G. nr. 753/1998.

Pârâta Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. Pe cale de excepţie, a invocat necompetenţa materială a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, lipsa calităţii procesuale active a reclamantei referitor la pretenţiile privind anularea Deciziei nr. 1456/09.06.2009 de validare a Hotărârii nr. 4694/17.12.2008 emisă de Comisia Judeţeană Constanţa pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, tardivitatea formulării cererii de chemare în judecată, precum şi autoritatea de lucru judecat.

Prin sentinţa nr. 12457/22.11.2019, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 906/16.07.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva Deciziei nr. 46/18.02.2015 emise de ANRP şi a respins contestaţia împotriva acestei decizii, ca tardiv formulată; a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de anulare a Deciziei nr. 1456/09.06.2009 emise de ANRP; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce priveşte cererea de anulare a Deciziei nr. 1456/09.06.2009 emise de ANRP; a admis excepţia lipsei de interes cu privire la cererea de anulare a Deciziei nr. 1456/09.06.2009 emise de ANRP şi a respins cererea de anulare a acestei decizii, ca lipsită de interes; a respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 235/A/24.02.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia tardivităţii motivelor de apel depuse la data de 12.08.2021; a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A., arătând că a formulat cerere de constatare a calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prin despăgubiri, aşa cum au fost validate prin Hotărârea nr. 4212/24.11.2011 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti după autor B., în calitate de unică moştenitoare a acestuia, iar nu o contestaţie împotriva deciziei nr. 46/18.02.2015 emisă nelegal în dosar nr. x/2015 înregistrat în secretariatul CNCI.

Mai arată recurenta că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 164/2014 şi Legii nr. 163/2013, nu se pot emite în cadrul aceluiaşi dosar de despăgubiri, după acelaşi autor, pentru persoanele îndreptăţite, două decizii, aşa cum susţine CNCI, respectiv decizia nr. 1456/09.06.2009 şi decizia nr. 46/18.02.2015, această din urmă decizie fiind emisă în mod nelegal şi cu încălcarea drepturilor recurentei. De altfel această decizie nici nu a fost comunicată recurentei pentru a fi contestată potrivit legii.

Faţă de cele arătate, apreciază că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază cererea recurentei, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei şi este pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material.

Solicită admiterea recursului, judecata în lipsă şi obligarea pârâtei la cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Contrar susţinerilor recurentei, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea deciziei nr. 1456/09.06.2009 emisă de ANRP, de validare a HCJ Constanţa nr. 4694/17.12.2008 şi de anulare a deciziei nr. 46/18.02.2015 prin care s-a dispus invalidarea Hotărârii nr. 4212/24.11.2011 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

În recurs nu poate fi modificată cererea de chemare în judecată, recurenta a uzat de procedura prevăzută de Legea nr. 9/1998, iar demersurile în acest sens au fost respinse, astfel încât cererea de constatare a calităţii sale de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prin despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 este inadmisibilă.

Întrucât după autorul B. au fost formulate două cereri distincte, una de către D. la Comisia Judeţeană Constanţa, alta de către A., la Comisia Municipiului Bucureşti, cereri care nu au fost conexate, întrucât fiecare solicitant a formulat cererea în nume propriu, fără a menţiona şi alte persoane ca şi potenţiali beneficiari, este firesc ca fiecare cerere să fie soluţionată în procedura administrativă prin emiterea unei decizii de către ANRP.

Decizia nr. 46/18.02.2015 a fost comunicată recurentei la data de 24.02.2015, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Judecătoria Sector 3 la data de 20.06.2019, astfel încât cererea de anulare a acestei decizii este tardivă.

Recurenta a mai formulat o acţiune în instanţă împotriva ANRP, ce a avut ca obiect anularea aceleiaşi decizii, soluţionată prin sentinţa nr. 326/20.01.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, definitivă prin neexercitarea căii de atac, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, stabilindu-se, cu autoritate de lucru judecat, că decizia nr. 46/18.02.2015 emisă de ANRP este temeinică şi legală.

Nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

La data de 07.12.2022, recurenta a depus note scrise prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Astfel, se poate constata că prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 1456/09.06.2009, emisă de pârâtă, de validare a Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefecturii judeţului Constanţa nr. 4694/17.12.2008 (prin care s-au acordat compensaţii băneşti, pentru bunurile imobile abandonate de autorul B. în Siniru Nou-Tar Arsen, jud. C., numitului D.), respectiv anularea Deciziei nr. 46/18.02.2015, prin care s-a dispus invalidarea Hotărârii nr. 4212/24.11.201 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti (prin care s-a aprobat acordarea de compensaţii unicei moştenitoare, respectiv reclamantei, pentru bunurile abandonate de autorul B.).

În primă instanţă, acţiunea a fost respinsă, ca tardivă, în ce priveşte Decizia nr. 46/18.02.2015 şi ca lipsită de interes, în ce priveşte Decizia nr. 1456/09.06.2009.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamanta, care însă nu a motivat calea de atac în termenul legal, instanţa de apel analizând cauza prin raportare la motivele acţiunii, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă".

În prezentul recurs, reclamanta susţine că în realitate, prin cererea de chemare în judecată, a formulat o cerere de constatare a calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin despăgubiri, aşa cum au fost validate prin Hotărârea nr. 4212/24.11.2011, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti, după autorul B., iar nu o contestaţie împotriva Deciziei nr. 46/18.02.2015.

Susţinerea nu poate fi primită ca o critică de nelegalitate, în contextul în care recurenta-reclamantă nu a contestat, prin critici care să fi fost deduse judecăţii în calea de atac a apelului, calificarea pe care a dat-o prima instanţă obiectului şi cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, corespunzător motivelor de fapt ale acesteia.

În aceşti termeni, critica apare ca fiind formulată omisso medio, contravenind astfel dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. (conform cărora "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor").

De asemenea, recurenta a susţinut că îi sunt încălcate drepturile prin respingerea, ca tardivă, a contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 46/18.02.2015, mai ales că nu se poate dovedi că i-a fost comunicată hotărârea şi că astfel, culpabil, s-ar fi situat în afara termenului de contestare.

Şi această critică este una formulată omisso medio, în termenii art. 488 alin. (2) C. proc. civ. şi, ca atare, nesusceptibilă de analiză în recurs, câtă vreme reclamanta nu a formulat motive de apel prin care să arate că nu i-a fost comunicată decizia emisă de intimata-pârâtă şi să combată astfel, statuările de primă instanţă care au reţinut că a avut loc o astfel de comunicare a actului, cel puţin la nivelul anului 2015, când partea a solicitat, în litigiul anterior, în contencios administrativ, anularea acestuia (în dosarul nr. x/2015, soluţionat prin sentinţa nr. 326/20.01.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal)

Pentru toate aceste considerente, constatând că recurenta deduce judecăţii în recurs critici formulate omisso medio, nesusceptibile de analiză faţă de prevederile menţionate anterior, ale art. 488 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 235/A din 24 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 235/A din 24 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.