Contractual liability of public board members: intrinsic duty to provide factual justification for revocation votes vs. secretarial drafting obligations

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă la data de 21.06.2019, reclamantul Judeţul Cluj-Consiliul Judeţean Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., obligarea acestora în solidar să restituie la bugetul Judeţului Cluj suma de 242.828 RON, reprezentând sumele plătite cu titlu de drepturi salariale nete, contribuţii de asigurări sociale aferente sumelor nete respective, dobânzi, bonuri de masă şi cheltuieli de judecată achitate de către Judeţul Cluj ca urmare a sentinţei civile nr. 3088/2015 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Cluj nr. 1687/A/2016, pronunţate în dosar nr. x/2014 şi respectiv ca urmare a sentinţei civile nr. 3605/2016 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2015, rămasă definitivă; obligarea în solidar a pârâţilor, la plata dobânzii legale aferente sumei menţionate în petitul nr. 1, de la data acordării până la data plăţii efective; obligarea în solidar a pârâţilor, la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 şi urm., art. 1382 şi urm. Noul C. civ., Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, respectiv O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin întâmpinările formulate au fost invocate excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Reclamantul a formulat cerere de modificare a cererii introductive de chemare în judecată prin care a arătat că înţelege să îşi menţină solicitările invocate prin cererea introductivă de instanţa, însă înţelege să îşi modifice temeiul de drept, respectiv pe prevederile legale incidente privind răspunderea civila contractuala, art. 1350 Noul C. civ.

La data de 23.01.2020, pârâtul E. a depus cerere de renunţare la judecarea cererii de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu F..

La termenul de judecată din data de 06.03.2020, instanţa a luat act de renunţarea la judecarea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtul E. în contradictoriu cu chematul în garanţie F..

La termenul de judecată din data de 16.09.2020 instanţa a constatat că excepţia inadmisibilităţii este neîntemeiată, reclamantul modificând temeiul acţiunii din răspundere delictuală în răspundere contractuală şi a unit cu fondul excepţia prescripţiei.

2. Sentinţa Tribunalului Cluj

Prin sentinţa nr. 513/28.10.2020, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins excepţia prescripţiei, a respins, ca nefondată, acţiunea, a obligat reclamantul să plătească pârâţilor cheltuieli de judecată, după cum urmează: suma de 2.500 RON pârâtei B.; suma de 4.522 RON pârâtului A.; suma de 7.286,92 RON pârâtului E.; a obligat pârâtul E. să plătească numitului F. cheltuieli de judecată în sumă de 4400 RON.

3. Decizia Curţii de Apel Cluj

Prin decizia nr. 295/A/19.10.2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul reclamantului Judeţul Cluj împotriva sentinţei, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a redus cuantumului cheltuielilor de judecată acordate pârâtului E. de la suma de 7.286,92 RON, la suma de 6.300 RON, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, a anulat, ca netimbrat, apelul incident declarat de pârâtul A. împotriva aceleaşi sentinţe; a obligat apelantul la plata, în favoarea intimatului A., a sumei de 2.300 RON, în favoarea intimatului E. a sumei de 8.000 RON şi în favoarea intimatei B. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Judeţul Cluj, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de apel este în parte nelegală, întrucât au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1350 C. civ. raportat la prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 109/2011, privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice precum şi la prevederile din Regulamentul de organizare şi funcţionare al fostei regii autonome şi clauzele contractului de mandat menţionate punctual în cererea de apel.

Relativ la prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare al fostei regii autonome şi la prevederile din contractul de mandat menţionate în cererea de apel, acestea sunt cele indicate punctual şi în sentinţa primei instanţe (fără indicarea conţinutului acestora), pe care tribunalul şi-a întemeiat soluţia de respingere.

Din dispoziţiile art. 24 alin. (13) din Regulament - Partea I rezultă că secretarul consiliului de administraţie are doar obligaţia de a redacta hotărârea consiliului de administraţie, pe baza procesului-verbal al şedinţei. Conform art. 24 alin. (12) din Regulament, "la fiecare şedinţă se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde numele participanţilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite şi opiniile separate. Procesul-verbal este semnat de toţi membrii" iar conform alin. (13) "pe baza procesului-verbal secretarul Consiliului de administraţie redactează hotărârea acestuia care se semnează de preşedinte." Din dispoziţiile art. 21 alin. (2) lit. f) din Regulament – Partea a II-a) rezultă că biroul resurse umane, juridice, relaţii publice "întocmeşte lucrările necesare pentru numirea în funcţii, încetarea raporturilor de serviciu, încadrarea, promovarea, suspendarea, transferarea, detaşarea, schimbarea locului de muncii şi desfacerea contractelor de muncă, a actelor adiţionale, şi a situaţiilor legate de acestea." Conform art. 27 lit. c) din Regulament - Partea I şi art. 1 lit. c) din contractele de mandat, membrii consiliului de administraţie aveau următoarea atribuţie "Numeşte şi revocă directorii şi stabileşte remuneraţia lor".

Analiza prevederilor anterior menţionate relevă pe de o parte, atribuţia membrilor consiliului de administraţie, de revocare din funcţie a directorilor exprimată prin vot şi, pe de altă parte, atribuţia secretarului consiliului de administraţie ca, pe baza procesului-verbal al şedinţei, să redacteze hotărârea, respectiv atribuţia compartimentului de resurse umane de întocmire a lucrărilor necesare.

Instanţa de apel reţine că membrii consiliului de administraţie îşi exercita atribuţiile prin vot că, în speţă, printre atribuţiile consiliului de administraţia s-a regăsit şi cea de revocare a directorilor, precum şi faptul că măsura de revocare din funcţia de director economic a numitei G. a fost adoptată de pârâţi, cu ocazia votului exprimat în cadrul şedinţei consiliului de administraţie ai regiei, dar întocmirea hotărârii propriu zise, ce ar fi presupus includerea motivelor de fapt, nu a constituit o obligaţie a pârâţilor, ci dimpotrivă revenea altor compartimente din cadrul regiei.

Analiza instanţei de apel, în sensul de mai sus, ignoră că atribuţia includerii motivelor de fapt (care au stat la baza exprimării votului de revocare din funcţie) în cuprinsul hotărârii consiliului de administraţie de către compartimentele din cadrul regiei care aveau astfel de atribuţii, este o atribuţie subsecventă atribuţiei de revocare din funcţie exercitată prin vot, că aceasta presupune existenţa motivelor, aducerea lor la cunoştinţa compartimentelor respective pentru a fi incluse în hotărâre.

În sensul de mai sus, prin cererea de apel au fost invocate şi considerentele menţionate cu putere de lucru judecat în sentinţa civilă nr. 3088/12.10.2015 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2014. În acest litigiu instanţa a reţinut ca Hotărârea Consiliului de Administraţie al RA ADPP nr. 66/27.10.2014, în ceea ce priveşte măsura revocării numitei G. din funcţia de Director economic al RA ADPP, a fost nemotivată în fapt şi că "astfel, raportat la prevederile O.U.G. nr. 109/2011 în special şi la cerinţele specifice legalităţii de formă a actelor administrative, este un act administrativ emis de autoritatea publică cu exercitarea abuzivă a dreptului de revocare, cu depăşirea marjei de apreciere conferite de lege."

Se reţine, aşadar, cu putere de lucru judecat, prin hotărâre judecătorească pronunţată într-un litigiu anterior, că nemotivarea în fapt a hotărârii consiliului de administraţie, în ceea ce priveşte dispoziţia de revocare din funcţie a d-nei G., reprezintă o exercitare abuzivă a dreptului de revocare a membrilor consiliului, cu depăşirea marjei de apreciere conferite de lege, iar în prezentul litigiu instanţa reţine contrariul, respectiv că "...nu se poate concluziona în sensul că pârâţii, în calitate de membri ai consiliului de administraţie, nu şi-ar fi îndeplinit ori şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos obligaţiile ce le reveneau, astfel cum acestea sunt enumerate în contractele de mandat încheiate cu Consiliul Judeţean Cluj."

În concluzie, contrar celor reţinute de instanţa de apel, condiţia privind existenţa faptei ilicite este îndeplinită şi constă în realizarea defectuoasă a atribuţiei de revocare pe care o aveau membrii consiliului de administraţie conform contractului de mandat.

- Soluţia instanţei de apel privind reducerea cheltuielilor de judecată acordate pârâtului E., este una ce relevă că instanţa nu a aplicat corect dispoziţiile art. 453 şi urm. C. proc. civ. pentru că, deşi cheltuielile de judecată în primă instanţă ale acestei părţi au fost realizate şi pentru asistarea şi reprezentarea juridică pe cererea de chemare în garanţie, nu a fost dată relevanţa cuvenită împrejurării că pârâtul a renunţat la judecarea acesteia, astfel că nu se poate considera că reclamantul este partea care a pierdut procesul cu privire la cererea de chemare în garanţie în sensul art. 453 alin. (1). De aceea, rezultă că a redus cheltuielile de judecată doar de la suma de 7.286,92 RON, la suma de 6.300 RON, ceea ce nu reprezintă o reducere corespunzătoare a acestora, aşa cum s-a solicitat prin cererea de apel. Deşi curtea apreciază că obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată trebuia să se facă proporţional cu pretenţiile ce nu i-au fost încuviinţate, nu a făcut o astfel de analiză, ci a apreciat arbitrar că din totalul cheltuielilor de judecată, suma de 6.300 RON este aferentă asistării şi reprezentării acestuia în calitate de pârât. Pârâtul avea obligaţia legală de a dovedi nu doar existenţa cheltuielilor de judecată, dar şi întinderea lor. În lipsa unei astfel de precizări, instanţa de apel trebuia să observe că cererea de chemare în garanţie a fost îndreptată împotriva a trei persoane, că viza obligarea reclamantului la plata prejudiciului pretins de reclamant (or acţiunea viza răspunderea solidară a pârâţilor) şi plata eventualelor cheltuieli de judecată la care ar fi fost obligat pârâtul şi să stabilească astfel o reducere proporţională reală, de cel puţin jumătate din cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen legal şi comunicată, intimatul-pârât A. a invocat excepţia de nulitate a recursului, pentru neîncadrarea apărărilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., având în vedere că recurentul reiterează în calea de atac aspecte de fond ale cauzei, fără a indica, în concret, vreo critică de nelegalitate a hotărârii atacate.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată. A arătat intimatul că motivarea unei hotărâri nu era o atribuţie a membrilor Consiliului de Administraţie, astfel încât nu se poate reţine o culpă a unui membru al consiliului de administraţie pentru neîndeplinirea unei atribuţii care nu este prevăzută în contractul de mandat. Din analiza clauzelor cuprinse în contractele de mandat încheiate de pârâţi şi prevederilor cuprinse în regulamentul de organizare şi funcţionare, reiese faptul că membrii consiliului de administraţie nu aveau obligaţii explicite de întocmire, redactare ori motivare sub aspect formal a hotărârilor sau deciziilor de concediere, atribuţiile de întocmire a lucrărilor necesare pentru schimbarea locului de muncă şi desfacerea contractelor de muncă pentru personalul regiei fiind date în mod expres în competenţa compartimentului de resurse umane, iar obligaţia de redactare a hotărârilor consiliului de administraţie în sarcina secretarului acestui consiliu.

Cu privire la obligaţia de diligenţă a membrilor consiliului de administraţie, intimatul apreciază că şi-a exercitat atribuţiile cu diligenţă şi prudenţă, votul său la adoptarea hotărârii nr. 66/2015 având la bază referatul justificativ al directorului general document pe care recurenta refuză să îl depună în probaţiune, menţionând că nu mai există.

De asemenea, în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 109/2011, privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, care s-a făcut trimitere în cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a apreciat că acestea nu sunt de natură a conduce la schimbarea soluţiei apelate, deoarece conţin prevederi de principiu cu caracter general referitoare la răspunderea consiliului de administraţie pentru efectele deciziilor de administrare şi pentru îndeplinirea obligaţiilor legale, fără a fi instituită în sarcina acestora vreo obligaţie concretă de elaborare, şi implicit de redactare ori motivare, a hotărârilor adoptate.

Chiar dacă printre atribuţiile consiliului de administraţia s-a regăsit şi cea de revocare a directorilor, precum şi faptul că măsura de revocare din funcţia de director economic a numitei G. a fost adoptată de pârâţi, cu ocazia votului exprimat în cadrul şedinţei consiliului de administraţie al regiei, întocmirea hotărârii propriu-zise ce ar fi presupus includerea motivelor de fapt, nu a constituit o obligaţie a pârâţilor,dimpotrivă revenea altor compartimente din cadrul regiei.

Contrar susţinerilor recurentului, nu există nicio prevedere legală care să impună motivarea în fapt a unui proces-verbal adoptat de către membri consiliului de administraţie.

Mai mult, încercând să combată o hotărâre legală şi temeinică, recurentul susţine că sunt îndeplinite cerinţele răspunderii civile contractuale, fără însă a motiva această afirmaţie, limitându-se doar la a enumera textele legale şi fără a aduce reale critici hotărârii de fond, motiv pentru care recursul este nemotivat în fapt şi în drept.

Intimatul a arătat că înţelege să susţină cele arătate prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, cât şi în etapa procesuală a apelului, respectiv că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, în sensul că nu există faptă ilicită, nu există prejudiciu, nu există raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi nu există vinovăţia autorului.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal şi comunicată, intimata-pârâtă B. a invocat excepţia de nulitate a recursului, pentru neîncadrarea apărărilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi a arătat că solicitarea recurentului de admitere a apelului principal este inadmisibilă, conform art. 497 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, instanţa de apel reţinând, în mod corect, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal şi comunicată, intimatul-pârât E. a invocat excepţia de nulitate a recursului, pentru neîncadrarea apărărilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la inexistenţa unor critici propriu-zise de nelegalitate a hotărârii atacate.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată. A arătat intimatul că în mod corect instanţa de apel a reţinut că pentru a se angaja răspunderea contractuală este necesar să se constate că membrii consiliului de administraţie, din care făcea parte şi intimatul, aveau obligaţia motivării hotărârii consiliului de administraţie şi a deciziei de concediere. Contrar alegaţiilor recurentului, printre atribuţiile prevăzute în sarcina membrilor consiliului de administraţie reglementate atât prin art. 1 şi art. 3 din Contract, cât şi prin art. 27 din Regulament nu se regăseşte şi aceea de a întocmi personal motivarea hotărârilor adoptate sau de a întocmi procesul-verbal al şedinţei care stă la baza întocmirii hotărârilor adoptate, astfel că nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite. Dimpotrivă, această atribuţie era prevăzută expres în sarcina secretarului Consiliului de Administraţie care face parte din Biroul Juridic al RA ADPP, conform art. 24 din Regulament, respectiv pct. II.6, art. 21, alin. (3) din Partea a II-a din Regulament.

De asemenea, în ceea ce priveşte Decizia nr. 3/08.01.2015, aceasta a fost întocmită de Biroul Resurse Umane aflat în subordinea Directorului General al RA ADPP şi semnată de acesta din urmă, astfel cum prevedea art. 4 din Partea II, Cap. II din Regulamentul de organizare şi funcţionare, membrii consiliului de administraţie şi deci, intimatul nu avea nicio atribuţie/obligaţie contractuală în promovarea, sancţionarea sau concedierea personalului regiei.

În afara termenului legal, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei de nulitate şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul formulat este încadrabil în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât pune în discuţie întrunirea în cauză a condiţiilor răspunderii civile contractuale prin raportare la cadrul normativ de exercitare a atribuţiilor ce reveneau pârâţilor, în calitatea lor de membri ai consiliului de administraţiei ai regiei, nefiind justificată excepţia de nulitate a recursului, invocată de aceştia prin întâmpinări, pentru motivul neîncadrării criticilor în cele limitativ prevăzute de lege.

Analizând criticile de nelegalitate invocate în cuprinsul acestuia, Înalta Curte apreciază că recursul formulat este întemeiat în considerarea celor ce urmează:

Reclamantul a dedus judecăţii o acţiune în angajarea răspunderii contractuale a pârâţilor, în calitatea lor de foşti membri ai consiliului de administraţie ai Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj (regie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj şi desfiinţată în octombrie 2015), pretinzând neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor ce le reveneau, decurgând din contractele de mandat şi din dispoziţiile legale incidente (cele cuprinse în O.U.G. nr. 109/2011 şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare a regiei).

În esenţă, reclamantul a cerut ca pârâţii să fie obligaţi să suporte consecinţele caracterului nelegal al măsurii de revocare din funcţie a directorului economic al regiei şi a celei de desfacere a contractului de muncă al acestuia, măsuri implementate prin Hotărârea Consiliului de Administrare nr. 66/27.10.2014 (punctul 2) şi Decizia nr. 3/8.01.2015 a Directorului General al regiei, caracter care a fost stabilit ca atare pe cale judiciară în dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2015, cu consecinţa anulării acestor două acte, a reîncadrării numitei G. în funcţia deţinută anterior şi obligarea Judeţului Cluj la plata drepturilor salariale şi a cheltuielilor de judecată cuvenite acesteia, într-un cuantum total de 242.828 RON.

Atât în hotărârea primei instanţe, cât şi în cea a instanţei de apel s-a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale întrucât nu există o faptă ilicită care să poată fi imputată pârâţilor.

Motivarea celor două acte – condiţie de formă esenţială pentru validitatea acestora, a cărei absenţă a atras calificarea lor ca acte arbitrare, abuzive şi sancţionarea cu anularea acestora prin sentinţele civile nr. 3088/12.10.2015 şi nr. 3605/23.11.2016, ambele rămase definitive – s-a reţinut că nu intră în atribuţiile membrilor consiliului de administraţie.

Potrivit instanţei de apel, modalitatea de îndeplinire a atribuţiilor acestora era votul, în acord cu clauzele din contractele de mandat încheiate de pârâţi şi cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a regiei, membrii consiliului de administraţie neavând obligaţii explicite de întocmire, redactare şi motivare a hotărârilor sau deciziilor de concediere. Atribuţiile de întocmire a lucrărilor necesare pentru schimbarea locului de muncă şi desfacerea contratelor de muncă pentru personalul regiei erau date în competenţa compartimentului resurse umane (art. 21 alin. (2) lit. f) din Regulament), iar obligaţia de redactare a hotărârilor Consiliului de administraţie intra în sarcina secretarului acestui consiliu (potrivit art. 24 alin. (13) din Regulament).

Concluzia instanţei de apel relevă o interpretare prin golire de conţinut a obligaţiilor contractuale şi regulamentare ce reveneau pârâţilor, în calitatea lor de membri ai consiliului de administraţie ai regiei.

Necontestat, pârâţii aveau atribuţia numirii şi revocării directorilor şi pe cea a stabiliri remuneraţie acestora (conform art. 1 lit. c) din contractul de mandat şi art. 27 lit. c) din Regulament), iar atribuţiile lor urmau a fi îndeplinite prin vot, ceea ce în speţă s-a realizat în legătură cu măsurile finalizate cu adoptarea celor două acte juridice cenzurate pe cale judiciară în dosarele anterior menţionate.

Totuşi, ceea ce a condus la anularea Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 66/27.10.2014 (punctul 2) prin sentinţa nr. 3088/2015 a Tribunalului Cluj (rămasă definitivă) şi a Deciziei nr. 3/8.01.2015, prin sentinţa civilă nr. 3605/2016 a aceleiaşi instanţe (rămasă definitivă), a fost lipsa oricărei motivări în fapt a măsurii de revocare a directorului economic al regiei şi, mai apoi, a deciziei de concediere vizând aceeaşi persoană.

Or, exercitarea votului asupra unei anume măsuri propuse spre discutare şi adoptare în şedinţa consiliului de administraţie nu poate fi disociată de cerinţa esenţială a motivării votului.

Îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor ce reveneau membrilor consiliului de administraţie al regiei urma a se realiza – potrivit clauzelor din contractul de mandat şi dispoziţiilor regulamentare – prin exercitarea dreptului la vot, însă cerinţa inclusă, subînţeleasă, este aceea a exercitării unui vot legal, apt să producă efectele prevăzute de lege în vederea cărora acesta a fost dat, aşadar cu asigurarea cerinţelor de fond şi de formă ale acestuia care, în speţă, priveau, înainte de toate, justificarea sau motivarea măsurii de revocare a directorului economic al regiei.

Atunci când reţine – corect, de altfel – că, potrivit clauzelor contractelor de mandat ori dispoziţiilor regulamentare, membrii consiliului de administraţie nu aveau obligaţii explicite de întocmire, redactare ori motivare a hotărârilor sau deciziilor de concediere, instanţa de apel deplasează obiectul cercetării judecătoreşti de la verificarea unei exercitări corespunzătoare a atribuţiilor pârâţilor – care presupunea exercitarea dreptului de vot, cu cerinţa inclusă, subînţeleasă, a unui vot valabil exprimat – la verificarea unei cerinţe exterioare şi ulterioare manifestării acestuia, constând în întocmirea, în redactarea hotărârilor ori deciziilor consiliului, atribuţie care, în mod firesc nu putea reveni direct acestora.

Or, dacă - potrivit dispoziţiilor regulamentare cuprinse în art. 24 alin. (12) şi alin. (13) – la fiecare şedinţă a consiliului se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde numele participanţilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite, opiniile separate şi care va fi semnat de toţi membrii prezenţi, iar pe baza procesului-verbal secretarul consiliului redactează hotărârea acestuia, este mai mult decât evident că motivarea (chiar într-o formă restrânsă, prin arătarea motivului determinant justificativ sau prin trimiterea la documente ajutătoare justificative ale măsurilor propuse) oricărei decizii/măsuri adoptate prin vot trebuie să însoţească exprimarea/manifestarea acestuia, fiind o condiţie intrinsecă votului spre a fi unul legal, valabil exprimat, iar nu una extrinsecă acestuia, aşa cum, într-o analiză formală a considerat-o instanţa de apel prin hotărârea sa.

Pentru ca decizia redactată ulterior pe baza procesului-verbal al şedinţei consiliului să poată fi motivată (atribuţie ce revine secretarului), este nevoie, în primul rând, ca motivele ce au stat la baza adoptării prin vot a deciziilor/măsurilor consiliului să se regăsească în procesul –verbal, ceea ce presupune ca votul exprimat să fie unul motivat/justificat întrucât altfel orice măsură/decizie adoptată pe baza unui vot gol apare ca fiind una arbitrară sau discreţionară, aşa cum, de altfel, au fost calificate şi sancţionate cele două acte juridice constând în Hotărârea nr. 66/2014 (punctul 2) a Consiliului de administraţie şi Decizia nr. 3/2015 a Directorului General al fostei regii, prin hotărârile judecătoreşti ce au cenzurat legalitatea lor.

De vreme ce procesul-verbal al şedinţei consiliului se semnează de toţi membrii participanţi, responsabilitatea conţinutului acestuia - care priveşte şi includerea motivelor justificative ale măsurilor/deciziilor adoptate, chiar într-o formă simplificată ori cu trimitere la documente ajutătoare - revine semnatarilor procesului-verbal, deci membrilor consiliului de administraţie participanţi la luarea deciziilor. Motivele pe care au a le include compartimentele auxiliare din cadrul regiei în conţinutul actelor juridice care privesc viaţa şi activitatea acesteia, decise în consiliul de administraţie, nu sunt cele pe care ele le creează, ci trebuie date, oferite, transmise de factorii decidenţi către aceste compartimente.

Soluţia instanţei de apel relevă şi o simplificare nejustificată a problematicii speţei, prin rezumarea sa la o chestiune de neredactare corespunzătoare a Hotărârii nr. 66/2014, respectiv a Deciziei nr. 3/2015. Însă, viciul acestor două acte ale regiei autonome e mai profund decât atât întrucât nici dincolo de neredactarea hotărârii – care intra în atribuţiile secretarului consiliului – nu se regăsesc motivele care au fundamentat votul exprimat în şedinţa consiliului de administraţie de către membrii acestuia, motive care ar fi trebuit să se regăsească în mod necesar în procesul-verbal al şedinţei consiliului din data de 27.10.2014 când s-a propus şi adoptat revocarea din funcţie a directorului economic G. (şi aceasta într-o formă neclară şi neexplicită, ci indirect dedusă din măsura propusă şi adoptată a numirii unui director economic interimar).

Disocierea pe care o realizează în analiza sa instanţa de apel e nepermisă, validitatea votului neputând fi desprinsă de motivarea sa. Adoptarea legală a deciziilor/măsurilor în consiliul de administraţie al regiei nu se poate imagina prin exprimarea unui vot mecanic, golit de o justificare, de către membri săi, care eventual să fie complinit prin construirea unei motivări a acestuia de secretarul însărcinat cu redactarea hotărârii consiliului, căci aceasta ar echivala cu recunoaşterea în favoarea celui din urmă a unui rol direct în procesul decizional al activităţii regiei, ceea ce nu concordă cu rolul şi funcţiile sale restrânse, deduse din aceleaşi norme regulamentare.

De aceea, este incorectă distincţia pe care o realizează instanţa de apel când examinează îndeplinirea atribuţiilor pârâţilor, anume că anularea hotărârii consiliului de administraţie şi a deciziei de concediere nu s-a dispus ca urmare a nerespectării condiţiilor de fond, ci a acelora de formă referitoare la motivarea celor două acte, instanţele judecătoreşti nemaianalizând temeinicia ori oportunitatea măsurilor adoptate la nivelul fostei regii autonome. Această precizare denotă că, în optica instanţei de apel, doar condiţiile de fond, iar nu şi cele de formă, ale actelor ce implicau conducerea regiei ar fi în responsabilitatea membrilor consiliului de administraţie.

În realitate, lipsa motivelor de fapt în privinţa măsurii de revocare a directorului economic şi a concedierii sale nici nu a mai făcut posibil un control al condiţiilor de fond, temeinicia ori oportunitatea măsurilor neputând reieşi decât dintr-o motivare care, în situaţia dată, a fost inexistentă.

Prin urmare, este întemeiată critica recurentului care a susţinut că analiza instanţei de apel ignoră faptul că atribuţia includerii motivelor de fapt (care au stat la baza exprimării votului de revocare din funcţie) în cuprinsul hotărârii consiliului de administraţie de către compartimentele din cadrul regiei care aveau astfel de atribuţii, este una subsecventă atribuţiei de revocare din funcţie, aceasta din urmă fiind exercitată prin votul membrilor consiliului şi care necesita existenţa motivelor la data votului şi aducerea lor la cunoştinţa compartimentelor din cadrul regiei spre a fi incluse în hotărâre.

În logica greşită a deciziei din apel, motivele măsurilor/deciziilor luate în consiliul de administraţie al regiei nu sunt date de factorii decidenţi şi transmise compartimentelor auxiliare, ci sunt date de compartimentele auxiliare, funcţie de măsurile decise de consiliul de administraţie, ceea ce nu este de conceput.

Astfel că, în raport de cele reţinute anterior, apare ca nefiind susţinută de normele regulamentare şi de cele ale contractelor de mandat, concluzia instanţei de apel potrivit căreia anularea celor două acte nu ar fi fost cauzată de neîndeplinirea ori de îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor ce reveneau pârâţilor, în calitatea lor de membri ai consiliului de administraţie.

Deşi o parte din pârâţi s-a apărat în cauză susţinând că ei nu au avut niciun rol în emiterea Deciziei nr. 3/8.01.2015 de concediere a numitei G., aceasta fiind emisă de directorul general al regiei, este de remarcat că cel care îndeplinea această funcţie la data emiterii deciziei, C., făcea parte din consiliul de administraţie, participând la şedinţa din 27.10.2014 care a hotărât/votat revocarea din funcţie a directorului economic. În legătură cu aceeaşi apărare, mai trebuie precizat că, deşi emisă mai târziu, Decizia nr. 3/8.01.2015, de încetare a contractului de muncă al numitei G., a fost fundamentată pe aceeaşi Hotărâre nr. 66/27.10.2014, de revocare din funcţia de director economic a aceleiaşi persoane, căreia i-au lipsit motivele de fapt pentru care a fost dispusă.

Se impune, prin urmare, înlăturarea concluziei instanţei de apel în privinţa inexistenţei unei fapte ilicite contractuale care să poată fi imputată pârâţilor şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre continuarea cercetării şi în privinţa celorlalte condiţii ale răspunderii contractuale, rămase neanalizate din această pricină.

Întrucât, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 cu trimitere la art. 497 C. proc. civ., recursul declarat va fi admis şi casată decizia în partea privitoare la soluţia dată apelului exercitat de reclamant, nu se mai impune examinarea criticilor de recurs ale acestuia vizând soluţia dată de instanţa de apel chestiunii relative la cheltuielile de judecată datorate pârâtului E. pentru judecata în primă instanţă, dat fiind caracterul accesoriu al acestor pretenţii, a căror soartă urmează a fi reevaluată la finalul rejudecării cauzei în apel, funcţie şi de soluţia ce se va da raportului juridic litigios dedus judecăţii.

Întrucât nu a fost contestată, va fi menţinută soluţia din decizia atacată dată apelului incident formulat de intimatul-pârât A. (care a fost anulat ca netimbrat), care este autonomă şi rămâne neinfluenţată de efectele casării vizând soluţia adoptată în privinţa apelului formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Judeţul Cluj prin Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj împotriva deciziei nr. 295/A din 19 octombrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Menţine soluţia dată apelului incident formulat de intimatul-pârât A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.