Cassation of expropriation dispute where appeal is null for failure to align critiques with statutory grounds for cassation regarding compensation determination.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, thereby upholding the lower appellate court's decision which had modified the first-instance judgment to reject the claim for a specific expropriation decree but obligate the municipal administration to determine and pay compensation for 148 square meters of land. The dispute involved private landowners seeking to force a municipality to issue expropriation decisions and calculate compensation values for land taken for public utility road construction, challenging the administrative and judicial handling of the expropriation process and claiming violations of constitutional and European Convention rights. The Supreme Court ruled that the appellant's arguments were not grounded in valid grounds for cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure, as they concerned factual matters (such as land categorization and the necessity of on-site inspection) and procedural choices regarding evidence (renunciation of expert appraisal) that are not subject to legal review at the cassation stage, and because the lower courts correctly applied the principle that a civil court cannot substitute the administrative authority to declare public utility or order expropriation, but can only order the payment of just compensation.
Legislator headnote
AI generatedart. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 402 C. proc. civ; Cassation of expropriation dispute where appeal is null for failure to align critiques with statutory grounds for cassation regarding compensation determination: The dispute involved private landowners seeking to force a municipality to issue expropriation decisions and calculate compensation values for land taken for public utility road construction, challenging the administrative and judicial handling of the expropriation process and claiming violations of constitutional and European Convention rights. The Supreme Court ruled that the appellant's arguments were not grounded in valid grounds for cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure, as they concerned factual matters (such as land categorization and the necessity of on-site inspection) and procedural choices regarding evidence (renunciation of expert appraisal) that are not subject to legal review at the cassation stage, and because the lower courts correctly applied the principle that a civil court cannot substitute the administrative authority to declare public utility or order expropriation, but can only order the payment of just compensation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for the method of placing the solution at the parties' disposal through the clerk.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă la data de 19.06.2020, reclamanţii A., B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comuna Floreşti, Consiliul Local al comunei Floreşti, obligarea pârâtei să întreprindă, prin reprezentanţii săi, Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii, la emiterea unei hotărâri de expropriere a terenului identificat în CF nr. x Floreşti, nr. cad. x, cu consecinţa emiterii Hotărârii de stabilire şi comunicare a valorilor actuale de circulaţie ce li se cuvin pentru terenul folosit la construirea "Drumului de legătură varianta SUD-Comuna Floreşti, judeţul Cluj", cât şi a valorii de circulaţie a terenului rămas nefolosibil în urma lucrărilor efectuate în afara cadrului legal, cu dobânda penalizatoare de la data la care Comisia trebuia să emită hotărârea de expropriere şi până la data când se va efectua plata, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 255/2010, art. 6 CEDO, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, art. 21 şi art. 44 din Constituţie.
Prin întâmpinare, pârâţii au invocat excepţiile de inadmisibilitate şi de prematuritate, iar în subsidiar au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 08.10.2020, instanţa a respins excepţia prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul local Floreşti, invocată din oficiu.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj
Prin sentinţa nr. 694/21.10.2021, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins acţiunea împotriva pârâtului Consiliul Local Floreşti ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu pârâta Comuna Floreşti; a obligat pârâta să emită decizie de expropriere şi decizie de stabilire a despăgubirilor privind suprafaţa de 148 mp din terenul înscris în CF x Floreşti, cu nr. cadastral x, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză efectuat şi completat de expert C.; a respins capătul de cerere din acţiune având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzii legale; a obligat pârâta să achite reclamanţilor suma de 4100 RON, cheltuieli de judecată parţiale.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj
Prin decizia nr. 167/A/08.04.2022, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului Consiliul local al comunei Floreşti şi a respins cererea de apel formulată de către acesta ca fiind formulată de către o persoană care nu justifică calitate procesuală activă; a admis în parte apelul pârâtei Comuna Floreşti, prin primar împotriva sentinţei; a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins şi capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Comuna Floreşti să emită decizie de expropriere şi decizie de stabilire a despăgubirilor pentru suprafaţa de 148 mp din terenul înscris în CF nr. x Floreşti, nr. cadastral x, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către experta C.; a obligat pârâta să stabilească şi să achite reclamanţilor despăgubiri pentru suprafaţa de teren identificată mai sus; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei; a respins apelul reclamanţilor împotriva aceleiaşi sentinţe; a respins cererea reclamanţilor apelanţi de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. reclamanţii A., B..
Recurenţii arată că cererea de apel a fost formulată doar în contradictoriu cu intimata Comuna Floresti, prin primar, întrucât la primul termen de judecată în fond, aceştia au renunţat la judecata faţă de pârâtul Consiliul Local al Comunei Floresti, astfel încât considerentele instanţei de apel în sensul că apelul reclamanţilor ar fi fost formulat şi împotriva acestei părţi sunt nelegale.
Mai arată recurenţii că instanţa de apel a obligat intimata la stabilirea şi achitarea despăgubirilor pentru suprafaţa de teren de 148 mp, fără a indica destinaţia, conform PUG, respectiv intravilanul sau extravilanul localităţii Floresti, criteriu funcţie de care depinde cuantumul despăgubirilor. Mai mult, instanţa nu a avut în vedere solicitarea recurenţilor privind plata despăgubirilor pentru această suprafaţă de teren, stabilită la valoarea actuală de circulaţie.
De asemenea, cu privire la diferenţa de teren rămasă şi care nu mai poate fi utilizată urmare a taluzului format, accesul la teren fiind inexistent, instanţa nu a avut în vedere şi această solicitare, respingând şi cercetarea la faţa locului care să argumenteze acest petit, neglijând prevederile art. 44 din Constituţie.
În cauză, terenul proprietate privată situat pe str. x, FN, a trecut în proprietatea publică în mod fortat, încălcându-se procedura Legii speciale nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării drumului de legătură între comuna Floresti şi Municipiul Cluj-Napoca.
Nu au fost depuse la dosar, deşi recurenţii au solicitat acest lucru, documentele privind etapa declarării utilităţii publice a terenului în litigiu, iar privarea în fapt, de proprietatea privată a recurenţilor, nu este diferită de exproprierea pentru cauză de utilitate publică, astfel încât derularea ori nederularea procedurii administrative nu are un regim juridic diferit.
Recurenţii sunt lipsiţi de proprietatea asupra terenului lor fără o justă şi prealabilă despăgubire, fiind evidentă ingerinţa în dreptul de proprietate şi nerespectarea dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţie.
Referitor la argumentia că aceştia ar fi renunţat la o expertiză evaluatorie, recurenţii arată că instanţele anterioare nu au verificat, deşi aveau competenţa legală, dacă există utilitate publică, dacă s-a făcut o cercetare prealabilă de către comisia specializată, dacă s-a realizat măsurarea terenului şi dacă există actul de declarare a utilităţii publice.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare,intimata-pârâtă Comuna Floreşti, prin primar a solicitat respingerea recursului, arătând că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale. În mod corect a reţinut instanţa de apel că decizia de a expropria un imobil fiind una caracterizată de oportunitatea acestei măsuri raportat la interesul public, expropriatorul nu poate fi obligat în nicio situaţie să procedeze la expropriere, instanţa de judecată neputându-se substitui comisie de expropriere pentru a emite o hotărâre care să ţină loc de decizie de expropriere.
Referitor la stabilirea despăgubirilor pentru suprafaţa de 148 mp, intimata a arătat că reclamanţii au renunţat la proba cu expertiza evaluatorie, astfel încât instanţa nu avea cum să stabilească acest cuantum, din conduita lor procesuală rezultând că sunt de acord ca despăgubirile să fie stabilite de către intimată, respectiv au solicitat ca intimata să emită o hotărâre de expropriere şi să comunice valorile actuale de circulaţie ale terenului în suprafaţă de 500 mp aflat în proprietatea lor.
În ce priveşte suprafaţa de 352 mp, contrar susţinerilor recurenţilor, din probe rezultă că nu mai poate fi folosită de aceştia, neavând acces la ea şi neputând fi cultivată din cauza presupuselor lucrări efectuate de intimaţi.
Recurenţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au arătat că intimatul-pârât Consiliul Local al comunei Floreşti nu are calitate procesuală pasivă, întrucât faţă de acesta s-a renunţat la judecată la primul termen de la judecata în fond. Au solicitat înlăturarea apărărilor formulate în actul procedural, admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi judecata în lipsă.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
Înalta Curte constată că în prima parte a memoriului de recurs este prezentat un scurt istoric al stării de fapt, recurenţii prezentând solicitările formulate de aceştia cu prilejul judecării în fond şi apel a litigiului, precum şi soluţiile pronunţate de către instanţe în etapele procesuale anterioare.
Apoi, în cadrul aşa-ziselor motive de nelegalitate, recurenţii se arată nemulţumiţi de faptul că instanţa nu a ţinut cont de certificatul de urbanism nr. x/31.12.2019 emis de Primăria comunei Floreşti, prin care se reţine "Folosinţa actuală (conform CF): teren pădure situat pe str. x zonei (conform PUG): extravilan, parţial intravilan", iar solicitările acestora privind lămurirea categoriei de teren "parţial intravilan, extravilan" nu au fost admise, instanţa stabilind achitarea despăgubirilor pentru suprafaţa de teren de 148 mp fără a indica clar destinaţia conform PUG, de această destinaţie depinzând cuantumul despăgubirilor.
Referitor la aceste susţineri, Înalta Curte constată că nu sunt grefate pe dezelgările deciziei recurate, potrivit căreia s-a dispus obligarea pârâtei Comuna Floreşti să stabilească şi să achite reclamanţilor despăgubiri pentru suprafaţa de teren de 148 mp. Prin urmare, nu instanţa de judecată este cea care acordă despăgubiri, ci intimata-pârâtă a fost obligată la aceasta, situaţie faţă de care categoria de folosinţă a terenului este lipsită de relevanţă, iar critica formulată este străină cauzei şi nu poate fi încadrată în vreun motiv de nelegalitate.
Au mai arătat recurenţii că instanţa nu a ţinut cont de solicitarea acestora privind accesul la diferenţa de teren rămasă, respingând cercetarea la faţa locului care argumenta acest petit, cu încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României, art. 555 şi urm. C. civ., art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 şi că în prezent sunt în situaţia că terenul proprietate privată situat în str. x a trecut în proprietate publică, în mod forţat, fiind încălcată procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Se constată, în primul rând, că reclamanţii fac referire la un temei juridic străin cauzei, şi anume dispoziţiile Legii nr. 255/2010, în condiţiile în care actul normativ aplicabil, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, este Legea nr. 33/1994. În al doilea rând, modalitatea în care a fost respinsă o solicitare de probatorii, respectiv în care s-a apreciat oportunitatea acesteia în cauza pendinte (în speţă solicitarea privind cercetarea la faţa locului) nu poate face obiect al controlului de legalitate în etapa procesuală a recursului, întrucât reprezintă o chestiune de netemeinicie specifică exclusiv cercetării judecătoreşti în fond. Cu atât mai mult, o asemenea chestiune nu poate fi una care să încalce dispoziţiile legale indicate de către recurenţi (art. 44 din Constituţia României, art. 555 şi urm. C. civ., art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1).
Se mai susţine, prin memoriul de recurs că, deşi recurenţii au solicitat intimatei să depună documentele privind etapa declarării utilităţii publice, măsurarea terenului, trecerea terenului din categoria extravilan în intravilanul comunei Floreşti, din considerentele şi dispozitivul deciziei recurate nu rezultă "...tratarea acestei proceduri importante care să conducă la soluţia instanţei...", însă şi acest argument este străin de considerentele instanţei de apel.
Prin decizia recurată a fost admis în parte apelul pârâtei şi respins capătul de cerere având ca obiect obligarea acesteia la emiterea deciziei de expropriere şi a deciziei de stabilire a despăgubirilor pentru suprafaţa de 148 mp, fiind obligată pârâta să stabilească şi să achite reclamanţilor despăgubiri pentru respectiva suprafaţă de teren. Considerentul pentru care a fost admis apelul pârâtei a fost acela că instanţa de judecată nu poate, conform legii, să dispună exproprierea unui imobil, câtă vreme în cauză nu a fost declarată utilitatea publică conform legii. În ce priveşte apelul reclamanţilor, care a fost respins, ca nefondat, acesta a vizat faptul că pârâta nu a fost obligată să achite despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de teren (500 mp) şi nu s-a calculat cuantumul despăgubirilor.
Faţă de cele arătate, critica privind nedepunerea documentelor aferente declarării utilităţii publice, respectiv neevidenţierea unei astfel de proceduri în considerentele şi dispozitivul hotărârii, este străină considerentelor instanţei de apel şi, ca atare, nu poate fi subsumată niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În partea a doua a memoriului de recurs, recurenţii expun consideraţii teoretice generale referitoare la etapa judiciară a procedurii exproprierii, cu trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, concluzionând că au fost privaţi de proprietatea asupra terenului fără justă şi prealabilă despăgubire, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol la Convenţie.
De asemenea, aceste apărări nu se circumscriu motivelor prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât pe de o parte, consideraţiile teoretice de ordin general specifice cauzelor de gen nu reprezintă argumente subsumabile niciunui caz de casare, iar pe de altă parte, simpla susţinere a încălcării dreptului de proprietate (de altfel necontestată de către pârâtă), nu este suficientă, prin ea însăşi, să contureze un aspect de nelegalitate, câtă vreme soluţia de obligare a pârâtei la stabilirea şi plata despăgubirilor a avut în vedere tocmai afectarea dreptului de proprietate al reclamanţilor.
În finalul memoriului de recurs, cu privire la cele reţinute de către instanţe în sensul că recurenţii au renunţat la expertiza evaluatorie, se arată că instanţele anterioare nu au verificat existenţa unei utilităţi publice care afectează terenul, că trebuia efectuată o cercetare prealabilă de către comisia specializată, care analiza existenţa interesului local al Primăriei Floreşti, care să confere lucrării caracter de utilitate publică, iar lucrarea trebuia încadrată în planurile urbanistice de amenajarea teritoriului, precum şi măsurarea terenului, susţinându-se că fără aceste elemente esenţiale nu se putea efectua o evaluare a terenului expropriat în fapt şi că până la urmă nu se ştie cu exactitate categoria precisă a terenului, respectiv dacă este vorba de teren intravilan sau extravilan.
Nici aceste afirmaţii nu sunt încadrabile în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., întrucât fac referire la pretinse verificări privind existenţa unei utilităţi publice la care instanţa de judecată nu era obligată în prezentul cadru procesual, întrucât, aşa cum s-a arătat, nu instanţa este cea care poate dispune exproprierea dar, în virtutea plenitudinii ei jurisdicţionale, poate pune în sarcina instituţiei care are abilitatea, recunoscută legal, de a expropria, stabilirea şi plata despăgubirilor, ceea ce corespunde soluţiei adoptate în cauză.
De asemenea, toate celelalte elemente, referitoare la cercetarea locală, la stabilirea categoriei de folosinţă a terenului, pe lângă împrejurarea că vizează elemente de fapt, necenzurabile în recurs, sunt şi lipsite de pertinenţă, raportat la soluţia din speţă, care nu determină un cuantum al despăgubirilor, pentru a fi relevante, în această fază, criteriile de evaluare a acestora, ci pune în sarcina expropriatorului, stabilirea şi plata despăgubirilor (evident, cu posibilitatea contestării judiciare).
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 167/A din 8 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 167/A din 8 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.