Proving a verbal loan contract via material transfer of funds and moral impossibility to sign a written agreement.

Şedinţa publică din data de 07 decembrie 2022

Deliberând , asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, în data de 03.09.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata a 70 000 euro, actualizată cu indicele de inflaţie, reprezentând împrumut nerestituit şi la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii acţiunii, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 2158 şi art. 1011 C. civ., precum şi pe cele ale art. 309 C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 621/20.04.2021, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 26 857 euro, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii şi la plata dobânzii legale calculate la suma de 26 857 euro, de la data de 03.09.2019 şi până la data plăţii efective.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 42/A din 28 februarie 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul- reclamant A. împotriva sentinţei menţionate a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care a schimbat-o în tot şi, în consecinţă, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamant.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 42/A din 28 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul a solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei recurate, în considerarea următoarele critici:

Decizia atacată cuprinde argumente străine de natura cauzei, respectiv acelea prin care instanţa de apel consideră încheiat contractul de împrumut atunci când acordul de voinţa al părţilor este însoţit sau urmat de remiterea materială a bunului, conform art. 1174 alin. (4) C. civ., însă remiterea materială a unei sume de bani nu este suficientă pentru a proba perfectarea unui contract de împrumut câtă vreme nu s-a dovedit acordul de voinţă al părţilor cu intenţia de a constitui raportul juridic pretins.

Din probele administrate în cauză a rezultat că pârâta nu a negat primirea sumelor solicitate de reclamant şi a afirmat că acestea au reprezentat un dar manual.

Argumentele reţinute de către instanţa de apel sunt străine de natura cauzei şi întrucât, aşa cum s-a arătat şi în acţiunea introductivă, reclamantul a încheiat cu pârâta un contract de împrumut în formă verbală, în considerarea relaţiei de prietenie, aflându-se în imposibilitatea morală de a întocmi un înscris în virtutea legăturii de afecţiune, circumstanţelor şi calităţilor personale.

Prin raportare la dispoziţiile art. 1266-1269 C. civ., care reglementează interpretarea convenţiilor, în situaţia în care nu există o certitudine că părţile au încheiat un contract de donaţie, atunci interpretarea urmează să se facă în sensul aplicării regulilor care guvernează actele cu titlu oneros, întrucât concluzia privind încheierea între părţi a unui contract de donaţie trebuie să fie temeinic ancorată în elementele convenţiei dintre părţi.

Recurentul pretinde că a dovedit existenta unui contract de împrumut încheiat cu pârâta, iar motivarea instanţei de apel cu privire la acest aspect cuprinde argumente străine de natura cauzei.

Sunt străine de natura cauzei şi argumentele relative la faptul că existenţa unui contract de împrumut de consumaţie nu se poate prezuma în sensul art. 329 C. proc. civ., în lipsa altor probe vizând voinţa părţilor, în condiţiile în relaţiile dintre părţi au fost foarte apropiate sens în care se poate aprecia că s-au aflat în imposibilitate morală de a preconstitui un înscris doveditor al remiterii banilor cu scopul declarat.

A mai arătat recurentul că decizia recurată este nelegală şi prin prisma faptului că instanţa a consemnat în încheierea de şedinţă susţinerile apărătorului pârâtei în sensul că sumele primite de aceasta sunt de aproximativ 50.000 euro.

Or, astfel cum rezultă din cuprinsul întâmpinării depuse de pârâtă la prima instanţă, cât şi din susţinerile apărătorului ales, pârâta nu a negat primirea banilor, ci doar a afirmat că sumele au fost remise de către reclamant cu titlu de dar manual.

Prin urmare, din probele administrate în cauză, rezulta că pârâta a primit sumele, astfel cum au fost solicitate de către reclamant prin cererea introductivă, iar la dosar au fost depuse suficiente înscrisuri cu o valoare probatorie de netăgăduit, din care rezulta că pârâta a fost de rea-credinţă.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare la recursul declarat împotriva deciziei civile 42/A/28.02.2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, invocând excepţia tardivităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata tuturor cheltuielilor de judecată făcute în etapa recursului.

În apărare, intimata a susţinut că simpla remitere materială a unor sume nu face dovada manifestării de voinţă a părţilor, în sensul constituirii raportului juridic pretins, adică a contractului de împrumut.

Or, considerentele deciziei recurate sunt legale şi temeinice, cuprind o motivare corespunzătoare a problemei de fapt şi de drept care a stat la baza promovării apelului şi a admiterii acestuia.

Deşi art. 309 alin. (2) C. proc. civ. interzice admisibilitatea probei cu martori pentru dovedirea actelor juridice civile al căror obiect depăşeşte 250 de RON, alin. (4) pct. 1 al aceluiaşi articol deschide posibilitatea probării actului juridic (în speţă, contract de împrumut) prin administrarea probei cu martori, în cazul în care partea s-a aflat în imposibilitate morală de a întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic.

În cauza dedusă judecăţii, recurentul-reclamant a precizat că înscrisurile depuse probează remiterea sumelor şi, prin urmare, însăşi existenţa contractului de împrumut, însă în cadrul cercetării judecătoreşti din etapa fondului şi a apelului, reclamantul nu a solicitat administrarea probei cu martori, nefiind administrate alte probe (acesta chiar renunţând la administrarea probei cu interogatoriul pârâtei deşi fusese încuviinţat de instanţă).

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului relative la un pretins caracter ilicit al cauzei, pârâta a învederat că, pe de-o parte, recurentul tinde la modificarea cererii de chemare în judecată, pe de altă parte, pentru a fi invocată o pretinsă cauză ilicită a contractului de împrumut, trebuie ca, a priori, să fie dovedită existenţa acelui contract de împrumut, instanţa de judecată neputând a anula un contract inexistent.

De altfel, asupra acestui aspect există, cel puţin, autoritate pozitivă de lucru judecat deoarece la data de 18.05.2021 (după pronunţarea sentinţei de către prima instanţă), recurentul de formulat plângere penală împotriva pârâtei, sub aspectul comiterii unei pretinse infracţiuni de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 244 alin. (1) C. pen., iar în urma cercetărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, prin Ordonanţa nr. 396/P/2021 din 26.11.2021, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din noul C. proc. pen.., a dispus clasarea cauzei, soluţie rămasă definitivă.

În consecinţă, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât nu se poate reţine că recurentul ar fi fost indus în eroare, în considerarea relaţiei de prietenie dintre părţi, cu scopul ca pârâta să obţină nelegal suma de 70.000 euro.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestuia.

Reclamantul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea este nelegală când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Teza susţinută de reclamant este aceea că decizia atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, acesta indicând ca atare considerentul prin care instanţa de apel a arătat că contractul de împrumut se consideră încheiat atunci când acordul de voinţă al părţilor este însoţit sau urmat de remiterea materială a bunului, conform art. 1174 alin. (4) C. civ., însă remiterea materială a unei sume de bani nu este suficientă pentru a proba perfectarea unui contract de împrumut câtă vreme nu s-a dovedit acordul de voinţă al părţilor cu intenţia de a constitui raportul juridic pretins.

Reclamantul şi-a argumentat afirmaţia prin aceea că, în speţă, s-a dovedit cu probe, iar pârâta nu a negat, faptul primirii sumelor de bani ce i-au fost remise de reclamant, ci doar a pretins acordarea lor ca dar manual. În considerarea relaţiei de prietenie cu pârâta, s-a aflat în imposibilitate morală de a încheia contractul în formă scrisă, astfel că a încheiat cu partea adversă un contract de împrumut în formă verbală.

Afirmă că instanţa de apel a utilizat motive străine de natura cauzei atunci când a justificat respingerea cererii, întrucât el a dovedit existenţa contractului de împrumut încheiat cu pârâta.

În mod evident, aceste critici nu sunt întemeiate, nefiind în măsură să demonstreze nelegalitatea deciziei atacate, în condiţiile în care atunci când a apreciat asupra caracterului nefondat al cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a avut, deopotrivă, în vedere relaţia de prietenie apropiată care a existat între părţi şi care a generat o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris care să consemneze voinţa părţilor în legătură cu sumele de bani.

Tocmai întrucât a ţinut cont de aceste circumstanţe ale cauzei, instanţa de apel a stabilit că reclamantul, ca titular al acţiunii şi autor al afirmaţiei privitoare la acordarea mai multor sume de bani pârâtei, cu titlu de împrumut, este ţinut a face dovada contractului pretins a fi fost încheiat între el şi pârâtă, prin orice mijloace de probă admise de lege, inclusiv martori, prezumţii simple sau mărturisiri, în considerarea dispoziţiilor art. 309 alin. (2) teza I şi ale art. 309 alin. (4) C. proc. civ., a căror incidenţă în cauză a reţinut-o.

În pofida acestor posibilităţi probatorii, s-a reţinut însă că singurul element dovedit a fost cel al remiterii sumelor de bani către pârâtă, în limita unui cuantum de 29.900 euro, prin intermediul probei cu înscrisuri.

Instanţa de apel a reţinut pertinent că existenţa contractului de împrumut presupune demonstrarea acordului de voinţă al părţilor pentru încheierea acestuia, însoţit ori urmat de remiterea materială a bunului, potrivit dispoziţiilor art. 1174 pct. 4 C. civ., însă remiterea materială a unei sume de bani nu este îndestulătoare spre a proba perfectarea unui contract de împrumut, cât timp nu s-a demonstrat şi acordul de voinţă al părţilor pentru constituirea unui astfel de raport.

Reclamantul pretinde caracterul străin de natura cauzei a acestui considerent doar întrucât, afirmă el, în speţă ar fi fost probată remiterea unor sume de bani pârâtei, care ar fi recunoscut primirea lor, în cuprinsul întâmpinării formulate la prima instanţă.

De bună seamă că nu poate fi apreciat ca străin cauzei considerentul criticat, care afirmă, pe baza dispoziţiilor art. 1174 pct. 4 C. civ., standardele legale de probaţiune a contractului de împrumut, adică a acelei convenţii pretins a fi fost încheiată şi între părţi, ca temei al căreia s-a cerut obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani.

În plus, în cuprinsul aceluiaşi considerent criticat nefondat a fi străin cauzei, instanţa de apel s-a referit inclusiv la relevanţa probării în proces (doar) a faptului material al remiterii sumelor de ani, apreciat ca insuficient asupra reţinerii intervenirii unei convenţii de împrumut.

Or, a afirma că e străin cauzei considerentul respectiv întrucât în speţă s-ar fi probat fără putinţă de tăgadă primirea sumelor de bani de către pârâtă, demonstrează, în realitate, o neînţelegere a argumentelor instanţei.

În acelaşi sens, atunci când afirmă încheierea unui contract de împrumut cu pârâta în formă verbală, în considerarea relaţiei de prietenie cu aceasta, care a determinat şi imposibilitatea morală de a întocmi un înscris doveditor, reclamantul nu-şi demonstrează critica, în sensul utilizării de considerente străine cauzei în decizia atacată, ci dovedeşte neacordarea atenţiei necesare demonstrării în proces şi a celuilalt element esenţial pentru reţinerea încheierii convenţiei afirmate, respectiv acordul de voinţă al ambelor părţi pentru încheierea împrumutului.

Afirmaţia că reclamantul a dovedit existenţa unui contract de împrumut încheiat cu pârâta, iar motivarea instanţei de apel cu privire la acest aspect cuprinde argumente străine de natura cauzei, nu face decât să trimită la probele cauzei şi la evaluarea acestora, activitate incompatibilă judecăţii în recurs care este limitată la exercitarea unui control în legalitate a hotărârii din apel. În plus, afirmaţia reclamantului, neargumentată în nici un fel, vine în coliziune cu concluzia instanţei de apel, dedusă pe bază de analiză a probelor, în sensul că în speţă s-a demonstrat doar remiterea unor sume de bani (29.900 euro) către pârâtă, însă nu şi titlul cu care banii au fost daţi.

În mod diferit de prima instanţă, cea de apel nu a reţinut intervenirea de liberalităţi (dar manual) între părţi, pentru a se justifica în vreun fel argumentul reclamantului cu trimitere la dispoziţiile art. 1266-1269 C. civ. care reglementează interpretarea convenţiilor, ci aceasta a stabilit că este sarcina titularului cererii deduse judecăţii, în temeiul art. 249 C. proc. civ., de a demonstra pretenţiile afirmate, respectiv acordarea mai multor sume de bani pârâtei (70.000 euro) cu titlu de împrumut, ceea ce însă nu s-a realizat în cauză.

Relaţiile apropiate existente între părţi, la care trimite cealaltă critică a reclamantului întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu prezumă existenţa unui acord de voinţă al acestora în sensul încheierii unui împrumut ci, cel mult, aşa cum a arătat şi instanţa de apel, deschide calea reclamantului de a proba în condiţii mai largi şi mai lesnicioase pretinsa convenţie (cu martori, prezumţii simple, mărturisiri), în condiţiile art. 309 alin. (4) C. civ., ceea ce însă nu s-a întâmplat în cazul dedus judecăţii.

În sfârşit, Înalta Curte reţine că nu se circumscrie nici prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat ca temei al recursului, dar nici altor motive legale de recurs afirmaţia pretinsei nelegalităţi a deciziei atacate decurgând din consemnarea de către instanţă a susţinerilor apărătorului pârâtei relative la sumele ce s-ar fi primit de către aceasta.

În considerarea celor anterior reţinute, apreciind ca legală decizia de apel atacată, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

Deşi soluţia în privinţa recursului îndreptăţea pe intimata-pârâtă la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în judecata căii extraordinare de atac, în virtutea prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., totuşi această cerere a părţii va fi respinsă ca urmare a faptului că nu s-au probat în niciun fel cheltuielile a căror acordare a fost solicitată, împrejurare ce nu împietează asupra dreptului părţii la recuperarea unor atare cheltuieli pe cale separată, aşa cum s-a arătat că se intenţionează prin înscrisul depus la dosar ulterior rămânerii cauzei în pronunţare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 42/A din data 28 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Respinge cererea intimatei-pârâte B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 07 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.