Appeal declared null; damages claim over defective speed bumps fails as grounds reargue facts, not cassation cases

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Râmnicu Sărat şi Municipiul Râmnicu Sărat, prin primar, solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 433.226 RON, din care 33.226 RON daune materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru perioadele 02.-04.08.2017 în Spitalul Municipal Râmnicu Sărat şi 04.08.2017-01.09.2017 în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, precum şi 400.000 RON, daune morale.

Totodată a solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale până la achitarea integrala a debitului, precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecata.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 20, art. 21, art. 36 alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea nr. 215/2001, art. 22 din O.G. nr. 43/1997, art. 5 alin. (5), art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 3 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2007, art. 1349 Noul C. civ., art. 194, art. 453 C. proc. civ.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Buzău:

Prin sentinţa civilă nr. 203 din 25 februarie 2021, Tribunalul Buzău, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Râmicu Sărat şi Municipiul Râmnicu Sărat, prin primar şi cu chemata în garanţie Administraţia Domeniului Public Râmnicu Sărat, având ca obiect pretenţii; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie a Administraţiei Domeniului Public Râmnicu Sărat.

I.3. Încheierile şi decizia pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti:

Prin încheierea de şedinţă din 14 martie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins proba cu expertiză medico-legală, ca nefiind utilă soluţionării apelului.

Prin încheierea de şedinţă din 11 aprilie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a apreciat că nu se impune emiterea de adrese intimatelor, prin care acestea să precizeze cele solicitate prin cererea depusă de către apărătoarea apelantului faţă de împrejurarea că nu prezintă nici o relevanţă denumirea de limitatoare sau praguri de sol folosită în diversele adrese; a respins proba cu expertiză în construcţii, apreciind că nu este utilă soluţionării cauzei, iar pe de altă parte expertul nu ar fi putut decât ipotetic să răspundă la obiectivul solicitat în contextul în care s-a schimbat situaţia şi au fost aduse ajustări, iar modalitatea de producere a accidentului rezultă din CD-ul anexat la dosar; pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 18 aprilie 2022.

Prin decizia nr. 1175 din 18 aprilie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 203 din 25 februarie 2021, pronunţate de Tribunalul Buzău.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii de şedinţă din 14 martie 2022 şi a încheierii de şedinţă din 11 aprilie 2022, precum şi împotriva deciziei nr. 1175 din 18 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 04 iulie 2022, sub nr. x/2018, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs:

Recursul declarat de reclamantul A. a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a încheierilor şi a deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în vederea administrării probei cu înscrisuri, încuviinţarea obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză auto şi medico-legală, încuviinţarea unei alte expertize auto, medico-legală, construcţii, orice altă probă ce va rezulta a fi utilă cauzei.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că nu se impune trimiterea cauzei la instanţa de fond, a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac, relativ la respingerea acţiunii formulate, a arătat că instanţa a avut în vedere faptul că în propunerea de clasare s-a reţinut că vătămarea corporală a reclamantului s-a produs din culpa sa exclusivă, deşi în dosarul de urmărire penală nu a fost efectuată o expertiză şi nici administrate alte probe care să demonstreze eventuala vinovăţie a reclamantului sau culpa altcuiva.

A precizat că la instanţa de fond a solicitat efectuarea unei expertize care să lămurească modalitatea producerii accidentului, însă obiectivele propuse au fost respinse; de asemenea, a fost respinsă şi solicitarea de încuviinţare a unei expertize în specialitatea construcţii.

A solicitat instanţei ca pârâta şi chematul în garanţie să comunice dacă a fost întocmită o documentaţie autorizaţie pentru amplasarea limitatoarelor, dacă a fost făcută recepţie la terminarea lucrărilor, când au fost făcute modificările la limitatoare, precum şi denumirea corectă, emiterea unei adrese către I.P.J. pentru lămurirea situaţiei, de a fi depusă documentaţia ce a fost întocmită în ceea ce priveşte montarea limitatoarelor.

A susţinut recurentul că a criticat modalitatea amplasării limitatoarelor, dimensiunii şi înălţimii, semnalizării acestora, sens în care era necesar a fi verificate aceste aspecte, nefiind suficient a fi depuse înscrisuri din care să rezulte solicitarea montării şi acordul în vederea montării acestora.

A arătat că pentru montarea acestor dispozitive este necesară o analiză prealabilă, un studiu documentat al condiţiilor în care vor lucra cât timp pentru a obţine un sector protejat, fără a creşte impactul negativ, sunt necesare studii care să cuprindă şi impactul asupra motocicletelor şi bicicletelor; forţarea cicliştilor şi chiar a motocicliştilor să urmărească un anumit traseu le compromite capacitatea de a se feri de trafic şi de drum în acelaşi timp.

Astfel, instalarea de praguri de viteză este de preferat să se facă doar dacă alte metode nu au fost eficiente, deoarece creează un disconfort disproporţionat; nu se vor amenaja praguri de viteză fără efectuarea unui studiu de viteză pe strada respectivă şi se va măsura eficienţa acestuia la cel mult doi ani după instalare; o lungime mai redusă creează probleme maşinilor mai lungi şi celor cu garda joasă, la fel şi persoanelor cu afecţiuni ale spatelui şi gâtului.

Referitor la recunoaşterea pârâtelor că s-au efectuat lucrări de intervenţie la marcajele longitudinale-ajustări, a arătat că instanţele de fond şi apel nu au analizat şi acest aspect în luarea deciziei asupra cererii de chemare în judecată şi nici nu au motivat înlăturarea acestei critici.

A precizat că instanţa a ignorat concluzia raportului de expertiză apreciind asupra inexistenţei măsurătorilor la momentul producerii accidentului, nefiind clarificată amplasarea, forma, înălţimea, dimensiunea, sens în care este netemeinică constatarea instanţei că amplasarea limitatoarelor este de natură să protejeze pietonii; a fost înlăturată concluzia expertului referitoare la faptul că recurentul s-a dezechilibrat şi a căzut din cauza înălţimii în momentul în care a trecut peste limitator, apreciindu-se că este o presupunere, însă expertul a justificat aceasta şi prin raportare la adresa nr. x, care menţionează că au fost efectuate ajustări pe data de 04.08.2017 asupra înălţimii pragurilor ulterior executării, respectiv procesul de refacere la câteva zile după ce au fost construite, dar şi prin faptul că din cauza traficului aceste praguri suferă deformări.

Este evident că o trecere peste acestea poate determina, în funcţie şi de unghiul de incidenţă, raportat la o înălţime prea mare, o dezechilibrare.

A criticat hotărârea şi prin prisma faptului că instanţa nu a analizat argumentul potrivit căruia la al doilea limitator s-a dezechilibrat, astfel că este justificată cererea recurentului de a fi verificată amplasarea şi raportat la distanţa dintre acestea - la aproximativ 13 metri - o distanţă prea mică care determină o dezechilibrare la momentul trecerii.

Raportat la vătămările suferite, la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, la traumele fizice cu repercusiuni ireversibile, la privarea recurentului de avantajele unei vieţi normale, inclusiv prejudiciul de agrement, dat de efortul suplimentar pe care a trebuit să îl facă şi pe care îl face şi în prezent pentru a-şi păstra condiţiile de viaţă avute anterior accidentului, pe lângă prejudiciul corporal a suferit şi un prejudiciu psihologic, astfel că se impune acordarea unei compensaţii băneşti corespunzătoare care să le ofere o satisfacţie echitabilă.

În situaţia în care instanţa a reţinut că expertiza auto efectuată nu poate lămuri condiţiile concrete de desfăşurare a evenimentului rutier, s-ar fi impus efectuarea altei expertize pentru a clarifica această situaţie.

Nici reţinerea instanţei privind forma lin crescătoare a limitatorului nu este una temeinică şi legală cât timp există dovezi că s-a intervenit asupra acestuia la scurt timp, iar denivelările recunoscute a fi existat la momentul producerii accidentului au determinat dezechilibrarea recurentului.

Se impune efectuarea unei expertize construcţii care să identifice condiţiile amplasării acestora limitatoare, a unei expertize auto care să lamurească încălcarea unor reguli de circulaţie de către recurrent şi a condiţiilor producerii accidentului, dar şi a unei expertize medico-legale privind identificarea stării sale de sănătate raportat la urmările accidentale, la vătămările pe care le-a avut ce necesită şi alte intervenţii.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

La data de 29 iulie 2022, prin poştă, în termen legal, intimaţii-pârâţi Consiliul Local al municipiului Râmnicu Sărat şi Municipiul Râmnicu Sărat, prin primar, au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca fiind nul/neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate.

În susţinerea excepţiei nulităţii căii de atac, pentru netimbrare, în raport de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, au arătat că din cererea de recurs nu rezultă faptul că recurentul şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru; în măsura în care partea nu va complini lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru, au solicitat admiterea excepţiei netimbrării cererii de recurs, cu consecinţa anulării acesteia, ca netimbrată.

Au mai invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor într-unul dintre cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în sensul în care recurentul a invocat, în mod generic, incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., apreciind că situaţiile de fapt se circumscriu acestora, însă acesta tinde la o nouă judecată a cauzei sub aspectul reaprecierii probelor (înscrisuri expertizele auto, medico-legală, în construcţii), încuviinţarea unor noi probe, a formulat pretenţii noi în ceea ce priveşte necesitatea clarificării la nivel naţional a dispozitivelor de calmare a traficului.

Totodată, au precizat că sunt de acord, ca în cazul în care este admisibil în principiu, să fie soluţionat în complet de filtru, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

La data de 04 august 2022, prin poştă, în termen legal, intimata-pârâtă Administraţia Domeniului Public Râmnicu Sărat a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, ca netimbrat, în subsidiar, respingerea căii de atac, ca inadmisibilă, iar terţiar, respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

În raport de art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., art. 24 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a invocat excepţia netimbrării recursului, iar în cazul în care recurentul nu va depune în original chitanţa doveditoare a taxei judiciare de timbru, a solicitat anularea căii de atac, ca netimbrată.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, raportându-se la art. 488 C. proc. civ., a susţinut că motivele expuse nu se încadrează în art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., invocat ca temei de drept al cererii de recurs, cât timp recurentul reia toate argumentele avute în vedere de instanţa de fond şi cea de apel, reprezentând opinii personale, fără a preciza care este obligaţia legală încălcată.

Totodată, a precizat că sunt de acord, ca în cazul în care este admisibil în principiu, să fie soluţionat în complet de filtru, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

La data de 30 septembrie 2022, prin poştă electronică, intimata-chemată în garanţie Administraţia Domeniului Public Râmnicu Sărat a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimaţii-pârâţi Consiliul Local al municipiului Râmnicu Sărat şi Municipiul Râmnicu Sărat, prin primar, prin care a arătat că este de acord cu admiterea excepţiei netimbrării recursului, în raport de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu excepţia nulităţii căii de atac, în raport de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum şi cu argumentele invocate pe fondul recursului.

A solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate, ca fiind temeinică şi legală.

La data de 29 septembrie 2022, prin poştă, intimaţii-pârâţi Consiliul Local al municipiului Râmnicu Sărat şi Municipiul Râmnicu Sărat, prin primar, au depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Administraţia Domeniului Public Râmnicu Sărat, prin care a arătat că sunt întemeiate cele două excepţii invocate: excepţia netimbrării recursului, raportat la art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., art. 24 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, şi excepţia inadmisibilităţii căii de atac, în raport de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

A precizat că îşi menţine susţinerile din întâmpinarea formulată în cauză, solicitând, în principal, respingerea recursului, ca fiind nul, iar, în subsidiar, ca neîntemeiat.

La data de 03 octombrie 2022, în termen legal, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimaţii-pârâţi, prin care a solicitat respingerea excepţiilor netimbrării şi nulităţii cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., arătând că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a formulat cerere de reexaminare, precum şi cerere de ajutor public judiciar, urmând ca instanţa să se pronunţe asupra acestora.

Totodată, a susţinut că motivele invocate în cererea de recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., argumentând pe larg aspectele ce susţin o atare concluzie.

II.3. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la data de 25 octombrie 2022, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, la data de 31 octombrie 2022, iar recurentul-reclamant A. şi intimata-chemată în garanţie Administraţia Domeniului Public Râmnicu Sărat au depus punct de vedere la raport.

În această privinţă, la data de 07 noiembrie 2022, recurentul-reclamant a arătat că atât Tribunalul Buzău, cât şi Curtea de Apel Ploieşti nu au avut în vedere încălcarea legilor în vigoare cu referire la construcţiile pe domeniul public în raport de care autorităţile publice trebuiau să facă dovada autorizaţiei de construire a limitatoarelor de viteză aprobată de primărie, proiectului de amplasare a acestora cu indicarea distanţei, înălţimii, lăţimii, întocmit de executantul A.D.P., aprobat de primărie, a raportului Serviciului de circulaţie rutieră în care se regăseşte schema de amplasare a indicatoarelor rutiere.

De asemenea, a precizat că, în mod nelegal, ambele instanţe nu au ţinut cont de părerea reprezentantului legii propus de tribunal pe anumite obiective încuviinţate de instanţă, nu s-a avut în vedere solicitarea recurentului cu privire la efectuarea unei noi expertize care să stabilaescă situaţia sa medicală.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 08 noiembrie 2022, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 06 decembrie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamantul A. împotriva încheierilor de şedinţă din 14 martie 2022 şi din 11 aprilie 2022, precum şi împotriva deciziei nr. 1175 din 18 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Prin punctul de vedere la raport, depus la data de 09 noiembrie 2022, prin poştă electronică, intimata-chemată în garanţie Administraţia Domeniului Public Râmnicu Sărat a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate, ca fiind temeinică şi legală.

Totodată, a precizat că este de acord cu soluţionarea recursului în complet de filtru, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., solicitând şi judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 223 alin. (3) C. proc. civ.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare, invocată prin întâmpinare de către intimaţii-pârâţi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Sărat şi Municipiul Râmnicu Sărat, prin primar, se constată că prin rezoluţia de primire a cererii de recurs din data de 06 iulie 2022, s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.703,39 RON, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării recursului, ca netimbrat.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din 18 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă; a redus cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, de la 4.703,39 RON la 500 RON şi a eşalonat plata acesteia în 5 rate lunare egale, de câte 100 RON fiecare, începând cu data de 15 noiembrie 2022.

La data de 21 noiembrie 2022, prin poştă, recurentul-reclamant a depus factura nr. x din 15 noiembrie 2022, eliberată de C.N. Poşta Română S.A., în care s-a menţionat suma de 100 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru, reprezentând prima rată din taxa datorată în cuantum de 500 RON, astfel cum a fost eşalonată în 5 rate lunare egale.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare, invocată de către intimaţii-pârâţi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Sărat şi Municipiul Râmnicu Sărat, prin primar.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat în prima parte a cererii de recurs, Înalta Curte constată că reţinerea acestui motiv de casare presupune încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, însă pentru a aprecia respectată cerinţa motivării cererii de recurs nu este suficientă menţionarea motivului de casare avut în vedere de partea recurentă, ci este necesar a formula veritabile critici de nelegalitate a deciziei recurate faţă de raţionamentul juridic al instanţei de apel, faţă de considerentele acesteia pe care se sprijină soluţia adoptată, apte a reflecta neregularităţi de ordin procedural săvârşite de instanţa de apel.

Or, în cvasitotalitate, susţinerile recurentului-reclamant privesc situaţia de fapt şi evaluarea probatoriului administrat, pe de o parte, prin prisma respingerii solicitărilor privind efectuarea unei expertize care să lămurească modalitatea de producere a accidentului, efectuarea unei expertize în specialitatea construcţii, comunicarea relaţiilor de către pârâtă şi chematul în garanţie relativ la întocmirea unei documentaţii autorizată pentru amplasarea limitatoarelor, efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, momentul efectuării modificările la limitatoare, precum şi a denumirii corecte, emiterea unei adrese către I.P.J. pentru lămurirea situaţiei deduse judecăţii, de a fi depusă documentaţia ce a fost întocmită în ceea ce priveşte montarea limitatoarelor.

Pe de altă parte, a criticat modalitatea amplasării limitatoarelor, dimensiunea, înălţimea şi semnalizarea acestora, făcând trimitere la necesitatea unui studiu documentat pentru a obţine un sector protejat, care să cuprindă şi impactul asupra motocicletelor şi bicicletelor câtă vreme forţarea cicliştilor şi chiar a motocicliştilor să urmărească un anumit traseu le compromite capacitatea de a se feri de trafic şi de drum în acelaşi timp, nefiind suficiente înscrisurile din care rezulta solicitarea şi acordul în vederea montării acestor dispozitive.

Înalta Curte apreciază că simpla expunere de către recurent a situaţiei de fapt şi invocarea unor aspecte ce nu ţin propriu-zis de nelegalitatea soluţiei pronunţate în apel nu constituie, prin ele însăşi, o motivare a recursului, în sensul avut în vedere de legiuitor în cadrul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât susţinerile referitoare la situaţia de fapt, pretins reţinută greşit, nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ şi expres de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul nefiind o cale de atac devolutivă.

În realitate, argumentele expuse în cuprinsul cererii de recurs vizează netemeinicia, nu nelegalitatea hotărârii recurate, cuprinzând practic nemulţumirile părţii cu privire la aprecierea instanţei de apel a situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în cauză.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

În aceleaşi coordonate se încadrează şi susţinerile recurentului prin care se invocă pretinsa nemotivare a deciziei atacate sub aspectul neanalizării criticilor relative la neefectuarea lucrărilor de intervenţie la marcajele longitudinale-ajustări, ignorarea concluziilor raportului de expertiză, precum şi neverificarea distanţei dintre limitatoare.

În ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei recurate prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în interpretarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a identificat corect textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Or, în contextul criticilor expuse, în ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare din tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material -, recurentul era dator să argumenteze raţiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs, în raport de care a afirmat o pretinsă acordare a unei compensaţii băneşti, care să îi ofere o satisfacţie echitabilă, ţinând cont de vătămările suferite, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, traumele fizice cu repercusiuni ireversibile, împrejurări ce au avut drept consecinţă privarea părţii de avantajele unei vieţi normale, care include şi efortul suplimentar generat de păstrarea condiţiile de viaţă avute anterior accidentului.

Totodată, în ceea ce priveşte alegaţiile referitoare la efectuarea unei expertize în construcţii care să identifice amplasarea limitatoarelor, a unei expertize auto, care să lămurească încălcarea unor reguli de circulaţie, precum şi a unei expertize medico-legale prin care să se identifice starea de sănătate a părţii recurente raportat la urmările accidentului şi la vătămările ce au necesitat intervenţii chirurgicale, Înalta Curte evidenţiază că recursul nu are caracter devolutiv, iar, în acest caz, recurentul s-a raportat la situaţia de fapt şi la interpretarea probatoriului administrat (expertiza auto). Însă, astfel cum s-a arătat în partea introductivă a prezentei analize, trebuie considerat că în faţa instanţei de recurs nu se poate pune în discuţie o reapreciere a situaţiei de fapt şi o reevaluare a probelor administrate, după cum nu este admisibil a se înfăţişa critici de netemeinicie a hotărârii atacate.

Cum recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecăţii îl constituie legalitatea hotărârii recurate, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel astfel cum au fost menţionate în decizia recurată ce fac parte integrantă din hotărârea atacată fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

În consecinţă, având în vedere că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de legiuitor în sensul de a formula critici apte să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., rezumându-se la a relua situaţia de fapt ce a generat prezentul litigiu, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) raportatat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierilor de şedinţă din 14 martie 2022 şi din 11 aprilie 2022, precum şi împotriva deciziei nr. 1175 din 18 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierilor de şedinţă din 14 martie 2022 şi din 11 aprilie 2022, precum şi împotriva deciziei nr. 1175 din 18 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 decembrie 2022.