Appeal inadmissible in plot-restitution case; appellate judgment final under Law No. 165/2013.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Voluntari, prin primar, Consiliul Judetean Ilfov şi Judeţul Ilfov, prin preşedintele Consiliului Judeţean, şi intervenienta B., a solicitat, în principal, obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii în sensul restituirii în natură, pe vechiul amplasament, a imobilului-teren în suprafaţă de 1,49 ha (14.900 mp) situat în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, str. x (fostă Şos. Bucureşti-Afumaţi nr. 94), rămas rest de restituit din suprafaţa totală de 6 ha (denumit în continuare "Imobilul"), iar în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă în totalitate, obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii cu următoarele consecinţe:

(a) acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu un imobil-teren de aceeaşi valoare, astfel încât să se asigure calea de acces către str. x aferentă terenului imobil deja restituit prin Dispoziţia Primarului nr. 408/2003 (situat în oraş Voluntari, str. x, identificat cu nr. cadastral x şi intabulat în CF nr. x);

(b) acordarea de puncte în condiţiile Legii nr. 165/2013 pentru restul de teren ce nu poate fi restituit în natură, dar numai după ce a fost asigurat accesul la Str. x a imobilului-teren deja restituit, identificat cu nr. cadastral x.

În toate cazurile, a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 165/2013 şi ale Legii nr. 10/2001.

I.2. Sentinţele pronunţate de Tribunalul Ilfov:

Prin sentinţa civilă nr. 4590 din 17 decembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu intervenienta B. şi pârâţii Oraşul Voluntari, prin primar, Consiliul Judeţean Ilfov şi Judeţul Ilfov, prin preşedintele Consiliului Judeţean, ca nefondată.

Prin sentinţa civilă nr. 3023 din 29 octombrie 2020, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis cererea de completare hotărâre formulată în cauza privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu intervenienta B. şi pârâţii Oraşul Voluntari, prin primar, Consiliul Judetean Ilfov şi Judeţul Ilfov, prin preşedintele Consiliului Judeţean; a dispus completarea sentinţei nr. 4590 din 17 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Ilfov, cu soluţia asupra cererii de intervenţie principală formulată de intervenienta B., în sensul că a respins cererea de intervenţie formulată de B., ca nefondată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 1880 A din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelurile declarate de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 4590 din 17 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2016 şi de către apelanta-intervenientă B. împotriva sentinţei civile nr. 3023 din 29 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2016, ca nefondate.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1880 A din 22 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 09 iunie 2022, sub nr. x/2016, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, în principal, anularea în tot a deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, reţinerea cauzei spre judecare cu admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată, cu următoarele consecinţe:

- obligarea pârâţilor Oraşul Voluntari, prin primar şi Primarul Oraşului Voluntari la emiterea unei decizii în sensul restituirii în natură a terenului liber de construcţii în suprafaţă de 1.160 mp ce constituie parte integrantă din terenul cu nr. cadastral x, identificat prin punctele 1-14 pe planul de situaţie din Anexa 3 la raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză de expert C. (teren prin care se asigură calea de acces către str. x a imobilului format din teren şi clădiri care a fost deja restituit reclamantului având nr. cadastral x şi înregistrat în CF nr. x, care în prezent este teren înfundat);

- obligarea pârâţilor Consiliul Judeţean Ilfov şi Judeţul Ilfov, prin preşedintele Consiliului Judeţean la emiterea unei decizii, în sensul acordării de măsuri compensatorii sub forma de puncte în condiţiile Legii nr. 165/2013 pentru terenul în suprafaţă de 13.740 m (reprezentând diferenţa dintre totalul de 14.900 mp rămas de restituit şi terenul în suprafaţă de 1.160 mp a cărui restituire în natură o solicită); pentru evitarea oricărui dubiu, a menţionat că din terenul de 13.740 mp fac parte următoarele terenuri: (i) pe de-o parte terenul în suprafaţă de 7.130 mp (reprezentând fostul teren ce avea destinaţie de drum care a fost în proprietatea familiei Radoi şi pe care în prezent se află str. x, conform raportului de expertiză judiciară întocmit de expert C. - răspuns la obiectivul nr. 2A); (ii)pe de altă parte, restul de teren în suprafaţă de 6.610 mp care constituie parte integrantă din imobilul cu nr. cadastral x identificat în planul de situaţie din Anexa 2 la raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză de expert C. cât şi în planul de situaţie ce face parte din Anexa nr. 1 la partea I a cărţii funciare nr. x Voluntari (depusă la data de 10 iulie 2018 de expert C. în completare la raportul de expertiză - dosarul cauzei).

În dezvoltarea motivelor de recurs, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a expus următoarele critici:

- instanţa de apel a refuzat să aplice normele juridice stabilite prin art. 6, art. 8, art. 14, art. 224 şi art. 248 C. proc. civ., în sensul în care s-a pronunţat pentru prima oară cu privire la calitatea sau capacitatea procesuală pasivă a pârâţilor privând ambele părţi de calea legală de atac şi de garanţiile unui proces echitabil, fapt realizat de instanţa de fond şi perpetuat de instanţa de apel ce echivalează cu o gravă încălcare a principiilor fundamentale care guvernează procesul civil (dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, principiul contradictorialităţii, ordinea imperativă a soluţionării cererilor), neregularitate care nu poate fi sancţionată decât cu nulitatea hotărârii judecătoreşti atacate;

- instanţa de apel a refuzat să aplice normele prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 165/2013, în sensul în care prevăd forme diferite de despăgubire cât timp dreptul odată stabilit nu cunoaşte o formă de exercitare; a dat o hotărâre ţinând cont de jurisprudenţa altor instanţe, cu încălcarea principiul legalităţii şi a interpretării greşite a legilor menite să îndrepte încălcarea unui drept fundamental, respectiv dreptul la proprietate;

- instanţa de apel a interpretat expertiza în sensul că nu mai trebuie acoperit prejudiciul suferit, deşi expertiza nu a negat existenţa dreptului recurentului; situaţia de fapt a fost greşit calificată comparativ cu exigenţele normei de drept, ceea ce a condus la aplicarea unei alte legi decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecăţii - s-a solicitat restituirea în natură, pe vechiul amplasament, iar, în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă în totalitate, obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii cu următoarele consecinţe: acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu un imobil-teren de aceeaşi valoare şi acordarea de puncte în condiţiile Legii nr. 165/2013, acestea fiind singurele soluţii posibile în baza Legii nr. 165/2013 şi a Legii nr. 10/2001;

- relativ la situaţia de fapt a precizat următoarele: au fost făcute propuneri de atribuire imobile-teren în alte zone, pe care reclamantul le-a refuzat, terenul fiind astfel înscris în Anexa nr. 38 Voluntari şi ulterior a fost inventariat potrivit Legii nr. 165/2013 şi dacă va fi declarat retrocedabil urmează să fie restituit; proprietarul care avea drept de restituire nu şi-a pierdut dreptul; dreptul a rămas inventariat în virtutea legii şi urma să fie exercitat în măsura posibilităţilor; s-a stabilit că dreptul există, dar a survenit imposibilitatea stabilirii cu certitudine a întinderii fizice a dreptului reclamantului în vederea acordării măsurilor reparatorii pentru diferenşa de suprafaţă solicitată, în natură sau prin compensare (sentinţa civilă nr. 4590/17.12.2019); prin raportul de expertiză întocmit în primă instanţă s-a stabilit cu titlu definitiv şi necontestat de niciuna dintre părţi faptul că se poate restitui în natură suprafaţa de 1160 mp ce constituie parte integrantă din imobilul cu nr. cadastral x; prima instanţă a reţinut greşit faptul că expertul nu a putut să identifice terenul, ci, dimpotrivă, ceea ce nu a putut expertul să facă a fost să stabilească cât din suprafaţa rămasă de 6.610 mp se poate restitui în natură şi cât nu, terenul fiind ocupat de construcţii ale căror suprafeţe nu se puteau determina datorită împrejmuirilor şi interdicţiei accesului; câtă vreme a renunţat la restituirea în natură este suficient a se stabili zona în care se află terenul; trebuia să facă aplicarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, întrucât în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor acorda măsuri reparatorii prin compensare cu alte imobile sau prin puncte, iar în speţă nu se pot acorda alte imobile în compensare din cauza lipsei de disponibilităţi astfel încât în temeiul legii să acorde măsuri reparatorii prin puncte, potrivit procedurii prevăzute în cap. III din lege;

- încălcarea normelor de drept material s-a făcut prin extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică; instanţa de apel a extins ipotezele de aplicare a principiului neagravării situaţiei părţilor, în sensul în care a apreciat că recurentul nu obţine nici un folos practice prin criticarea omisiunii de soluţionare a unor excepţii procesuale invocate de părţile adverse, în condiţiile în care cererea sa a fost soluţionată pe fond, deşi recurentul are dreptul să renunţe la această normă menită să protejeze persone de o agravare a situaţiei, dar care nu este menită să împiedice judecarea unor aspecte importante pentru dosar, context în care recurentul a fost lipsit de principiul contradictorialităţii;

- încălcarea normelor de drept material s-a făcut prin restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, în sensul în care instanţa de apel a invocat faptul că mărturisirea judiciară este admisibilă doar dacă nu se pierde un drept de care nu poate să dispună cu motivarea că autorităţile nu puteau să dispună de dreptul mărturisit, însă dreptul de proprietate la care se referă instanţa aparţine recurentului, nu a fost contestat de către nici un participat la proces şi nu se putea pierde prin mărturisirea autorităţilor, întrucât era deja stabilit ca aparţinând recurentului; mărturisirea demonstrează faptul că recurentul a fost informat de către autorităţi de necesitatea de a primi altă formă de despăgubire recunoscând obligaţia de a respecta legea astfel încât să aplice prevederile Legilor nr. 10/2001 şi nr. 165/2013 privind restituirea; mărturisirea judiciară este o probă, iar nu un act de dispoziţie, cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel; prin decizia civilă nr. 87/25.02.1994 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost reformată sentinţa nr. 1150/1992 a Judecătoriei fostului Sector Agricol Ilfov, prin care s-a statuat că terenul de 6 ha, situat în şos. Bucureşti-Afumaţi cu privire la care reclamanţii D. şi E. solicitaseră reconstituirea dreptului de proprietate nu poate face obiectul reconstituirii, fiind situat în domeniul public;

- instanţa de apel a restrâns aplicarea prevederilor Legilor nr. 10/2001 şi nr. 165/2013; concluzia că cererea de restituire formulată, potrivit Legii nr. 10/2001, a fost admisă doar în parte, pentru diferenţa de suprafaţa de aproape 1,50 ha notificarea fiind implicit, dar respinsă, nu este conform principiilor generale ale dreptului; dreptul de proprietate prin obţinerea unei despăgubiri al recurentului nu putea fi pierdut prin omisiunea autorităţii de a se pronunţa asupra sa; demersurile continuate de către recurent necesare valorificării propriului drept au vizat corectarea unei omisiuni a unităţii aministrative care a încălcat dreptul material prezent în legislaţia creată de legiuitor; în baza legii şi a principiilor generale ale dreptului notificarea a rămas nesoluţionată pentru suprafaţa excedentară în lipsa unei menţiuni exprese în acest sens, deşi potrivit principiilor care guvernează aplicarea Legii nr. 165/2013 şi a Legii nr. 10/2001 restituirea în natură prevalează; nu s-a ţinut cont de adresa nr. x/26.01.2006, în care se menţionează că suprafaţa iniţială ce trebuia retrocedată a fost de 6 ha din care s-a restituit 4,51 ha, iar diferenţa neatribuită până în prezent a fost validată în baza Legii nr. 1/2000, prin hotărârea nr. 393/16.05.2003; instanţa trebuia să facă aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora, în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor acorda măsuri reparatorii prin compensare cu alte imobile sau prin puncte; în speţă, nu se pot acorda alte imobile în compensare (datorita lipsei de disponibil), se vor acorda măsuri reparatorii prin puncte potrivit procedurii prevăzute în cap. III din lege; instanţa de apel a încălcat normele de drept material prin nerespectarea unor principii generale de drept.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 15 iulie 2022, prin poştă, în termen legal, intimatul-pârât Oraşul Voluntari, prin primar, a depus întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea recursului în raport de dispoziţiile art. 1 şi art. 5 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere natura litigiului de "fond funciar", în sensul dat acestei sintagme de dispoziţiile art. 1 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, determinată de obiectul cererii de chmare în judecată şi părţile implicate în conflictul judiciar.

Reţinând că sentinţa civilă nr. 4590 din 17 decembrie 2019 a Tribunalului Ilfov a fost pronunţată într-un litigiu de "fond funciar", sub imperiul Legii nr. 134/2010, această hotărâre rămâne supusă numai căii de atac a apelului, conform art. 483 din această lege.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală.

La data de 29 iulie 2022, prin poştă electronică, în termen legal, intimatul-pârât Judeţul Ilfov - Consiliul Judeţean Ilfov a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de art. 5 alin. (1) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 şi art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susţinând că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în litigiile de fond funciar este apelul.

II.3. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la data de 14 octombrie 2022, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, la data de 19 octombrie 2022, la data de 24 octombrie 2022 şi, respectiv, la data de 25 octombrie 2022, iar părţile nu au depus punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 02 noiembrie 2022, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 06 decembrie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1880 A din 22 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul F., în contradictoriu cu cu pârâţii Oraşul Voluntari, prin primar, Consiliul Judetean Ilfov şi Judeţul Ilfov, prin preşedintele Consiliului Judeţean, şi intervenienta B., a solicitat, în principal, obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii de restituire în natură, pe vechiul amplasament, a unui imobilul-teren în suprafaţă de 1,49 ha, situat în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, str. x (fostă Şos. Bucureşti-Afumaţi nr. 94), rămas rest de restituit din suprafaţa totală de 6 ha, iar în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă în totalitate, obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii cu privire la acordarea măsurilor reparatorii constând în compensarea cu un imobil-teren de aceeaşi valoare, astfel încât să se asigure calea de acces către str. x aferentă terenului imobil deja restituit prin Dispoziţia Primarului nr. 408/2003 (situat în oraş Voluntari, str. x, identificat cu nr. cadastral x şi intabulat în CF nr. x); acordarea de puncte în condiţiile Legii nr. 165/2013 pentru restul de teren ce nu poate fi restituit în natură, dar numai după ce a fost asigurat accesul la str. x a imobilului-teren deja restituit, identificat cu nr. cadastral x.

Înalta Curte observă că prin Dispoziţia nr. 408 din 14 iulie 2003, ca urmare a notificării nr. x din 31 octombrie 2001, în baza Legii nr. 10/2001, formulate de reclamant împreună cu ceilalţi moştenitori ai defuncţiilor D. şi E., pentru restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 6 ha, s-a dispus restituirea în natură a imobilului compus din construcţii anexe gospodăreşti în suprafaţă de 362,9 mp şi a terenului în suprafaţă de 45.100 mp, acţiunea formulată în cauză vizând diferenţa de 1,49 ha rămasă nerestituită în natură.

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 reglementează, prin art. 26 alin. (3), dreptul persoanei îndreptăţite să atace decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel [art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor].

Dispoziţiile tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevăd că: "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menţionează că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 stipulează obligaţia entităţilor învestite de lege cu soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, în termenele stabilite. Prin art. 34 s-a stabilit procedura de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform dispoziţiilor art. 35 din acelaşi act normativ "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. Obligaţia entităţii învestite conform legii de soluţionare, pe cale administrativă, a notificărilor legal formulate, fie prin restituire în natură, fie prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, se menţine chiar în condiţiile neexercitării procedurii judiciare prevăzute de art. 35 din Legea nr. 165/2013. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului."

Rezultă, aşadar, prin prisma textelor de lege evocate, că decizia civilă nr. 1880 A din 22 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în soluţionarea unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesuspectibilă de cenzură pe calea recursului, operand în acest caz principiul legalităţii căii de atac, reglementat de art. 129 din Constituţia României şi art. 457 alin. (1) C. proc. civ., în sensul în care admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia, în condiţiile legii.

Astfel, pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze calea de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1880 A din 22 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1880A din 22 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 decembrie 2022.