State's appeal nullified; civil damages order for unpaid salary taxes by two directors stands

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Primul ciclu procesual:

I.1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului Arad, secţia I civilă, reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D. şi E., obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata sumei de 2.351.975 RON reprezentând prejudiciul cauzat bugetului general consolidat de către aceştia, în calitate de coordonatori ai F., G., H., I., J. şi K., prin faptele pentru care au fost cercetaţi în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi pentru care au fost trimişi în judecată în dosarul nr. x/2014 al aceleiaşi curţi de apel, precum şi la plata accesoriilor, conform art. 119 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculate până la data plăţii efective a prejudiciului.

În drept, reclamanta s-a prevalat de dispoziţiile art. 1357-1359 C. civ., art. 192-194 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin sentinţa nr. 137 din 26 iunie 2018, Tribunalul Arad, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a aceluiaşi tribunal; a dispus trimiterea dosarului către aceasta.

Prin încheierea civilă nr. 738 din 04 octombrie 2018, Tribunalul Arad, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei privind judecata acţiunii având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei reprezentând prejudiciu cauzat bugetului consolidat al statului, pe calea acţiunii în răspundere civilă delictuală; a constatat competenţa funcţională în favoarea secţiei I civile a tribunalului; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două secţii ale Tribunalului Arad; în baza art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. a trimis dosarul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea judecării conflictului.

Pronunţând regulatorul de competenţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 83 din 27 noiembrie 2018, a stabilit competenţa materială şi funcţională de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Arad.

I.1.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad:

Prin sentinţa nr. 114 din 07 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Arad, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a respins acţiunea civilă în răspundere delictuală exercitată de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

I.1.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara:

Prin decizia nr. 245 din 21 noiembrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei nr. 114 din 07 mai 2019 a Tribunalului Arad, secţia I civilă; a obligat apelanta la plata, către intimata-pârâtă B., a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

I.1.4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia nr. 2625 din 09 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 245 din 21 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă; a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

I.2. Al doilea ciclu procesual:

Prin decizia civilă nr. 343 din 16 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declanşat de către apelanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 114 din 07 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A., B., C., D. şi E.; a schimbat sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantă şi, în consecinţă, a obligat pârâţii A. şi B. la plata sumei de 1.729.966 RON cu titlu de pretenţii, precum şi la plata accesoriilor conform art. 119 şi 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculate până la data plăţii efective a prejudiciului; a respins în rest acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi E..

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 343 din 16 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 30 martie 2022, sub nr. x/2018, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs:

Recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii faţă de toţi pârâţii, astfel cum a fost formulată, şi obligarea acestora la plata sumei totale de 2.351.975 RON, la care urmează a se calcula accesorii.

În motivarea căii de atac, a arătat că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, în sensul în care instanţa de apel a apreciat în mod greşit că obligaţiile datorate bugetului de stat sunt în sumă de 1.506.221 RON, sumă la care sunt obligaţi doar pârâţii A. şi B., vinovaţi de săvârşirea faptelor, nu şi pârâţii C., D. şi E., deşi din actele depuse la dosar, rezultă că din sumele cu care societăţile în speţă figurează în fişa fiscală au fost generate şi neachitate de către pârâţi (inculpaţi) prin înfiinţarea succesivă a firmelor menţionate şi mutarea salariaţilor de pe o firmă pe alta, toţi pârâţii acţionând în solidar la săvârşirea faptei ilicite, fapt reţinut şi de către instanţa penală.

Raportându-se la dispoziţiile art. 85 din vechiul Codul de procedură fiscală, a susţinut că organele de inspecţie fiscală nu au emis decizii de impunere pentru societăţile F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L, I. S.R.L., J. S.R.L. şi K. S.R.L. pentru suma totală de 2.351.975 RON reprezentând impozitele şi contribuţiile aferente drepturilor salariate, întrucât aceste obligaţii au fost deja născute prin declaraţiile depuse pe numele societăţilor menţionate, însă aceste sume nu au fost niciodată achitate şi nici nu a existat vreodată intenţia de a se achita de către persoanele care au coordonat din umbră aceste societăţi, ceea ce a conturat premeditarea prejudicierii bugetului de stat cu suma totală de 2.351.975 RON.

Cu privire la această sumă, recurenta-reclamantă a menţionat că faţă de numiţii A., B., C., D. şi E., în calitate de reprezentanţi ai S.C. L. S.R.L. şi în calitate de coordonatori ai S.C. F., S.C. G., S.C. H., S.C. I., S.C. J. şi S.C. K., s-au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005, întrucât s-a constatat că inculpaţii au adus un prejudiciu total în sumă de 4.139.736 RON.

În cauză, Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, s-a constituit parte civilă cu suma de 4.139.736 RON reprezentând obligaţii fiscale datorate bugetului consolidat statului.

Prin sentinţa penală nr. 25 din 28 ianuarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Timişoara a dispus condamnarea inculpaţilor A., B., C., D. şi E., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa penală a constatat că prejudiciul în sumă de 2.156.081 RON a fost parţial reparat prin recuperarea sumei de 1.228.466 RON de către partea civilă ANAF. Totodată, a obligat inculpaţii în solidar la plata sumei de 927.615 RON reprezentând prejudiciu nerecuperat către partea civilă ANAF cu dobânzi, majorări de întârziere şi penalităţi până la data plăţii integrale a prejudiciului, în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF pentru suma de 2.351.974 RON pentru care partea civilă nu a emis decizie de impunere.

Prin decizia penală nr. 79 din 29 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat în parte sentinţa apelată; a schimbat încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale, inclusiv nesoluţionarea acţiunii civile pentru suma totală de 2.351.974 RON.

A arătat recurenta-reclamantă că motivarea instanţei sub aspectul că suma datorată bugetului de stat este de doar 1.506.221 RON, întrucât pârâţii C., D. şi E. nu se fac vinovaţi de săvârşirea faptei ilicite, aceştia neavând putere de decizie sau atribuţii în acest sens, nu poate fi luată în considerare în condiţiile în care aceştia răspund în calitate de coordonatori în fapt ai F., G., H., I., J. şi K., după cum rezultă din sentinţa penală nr. 25 din 28 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, prin aceea că sumele cu care aceste societăţi figurează în fişa fiscală au fost generate şi neachitate de către inculpaţi prin înfiinţarea succesivă a firmelor menţionate şi mutarea salariaţilor de pe o firmă pe alta.

Conform declaraţiilor administratorilor acestor societăţi, care au avut calitatea de martori în dosarul penal, aceştia au acceptat în schimbul unor sume modice, raportat la prejudiciul care urma să fie creat, să figureze ca administratori, iar, ulterior semnării documentelor, aceştia au declarat că nu au desfăşurat activitate pe societăţi şi nici nu a au fost vreodată la sediul acestora, fapt constatat de către organele de cercetare penală şi de către instanţa de judecată printr-o hotărâre definitivă; mai mult decât atât, prin declaraţiile date în faţa organelor de cercetare penală, aceştia recunosc săvârşirea faptelor descrise în rechizitoriu şi îşi însuşesc probele administrate în cursul urmăririi penale.

Deşi în dosarul penal nr. x/2014, Curtea de Apel Timişoara a lăsat nesoluţionată latura civilă cu privire la suma de 2.391.975 RON, întrucât sunt obligaţii de natură salarială, constatând că în penal fapta nu mai este incriminată, a rămas răspunderea civilă, instanţa reţinând că recurenta-reclamantă are posibilitatea de a continua acţiunea de recuperare a sumelor în cauză pe alte căi procedurale, faţă de toţi pârâţii, sens în care a menţinut sechestrul asigurător dispus asupra bunurilor proprietatea inculpaţilor până la concurenţa suma de 2.391.975 şi nu doar asupra sumei de 1.506.221 RON, de unde rezultă fără dubiu suma datorată bugetului de stat precum şi faptul că aceştia au calitate procesuală pasivă în speţă.

A apreciat că, în cauză, sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1357-1359 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv existenţa unui prejudiciu cert, acesta să nu fi fost recuperat încă, să fie direct şi actual, să fie personal şi să rezulte din încălcarea sau atingerea unui interes, scopul prezentei acţiuni constând în repararea integrală a prejudiciului cauzat prin infracţiune părţii care s-a constituit parte civilă în cursul procesului penal.

Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii, a rezultat în mod clar certitudinea prejudiciului în sumă de 2.351.974 RON; la aceasta sumă se adaugă, în temeiul O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (în vigoare la data săvârşirii faptei), dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate până la data stingerii sumei datorate.

Cu privire la existenţa unei faptei ilicite, a menţionat decizia penală nr. 79 din 29 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rămasă definitivă, prin care a dispus condamnarea inculpaţilor A., B., C., D. şi E., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, a precizat că aceasta rezultă din faptul că activitatea persoanelor, care desfăşurau serviciile de curăţenie şi care figurau angajate F., G., H., I., J. şi K., era în fapt coordonată de către L. S.R.L.; s-au preluat la L. S.R.L., din punct de vedere fiscal, toate persoanele angajate în mod artificial pe societăţile amintite, respectiv s-a considerat că toate cheltuielile cu salariile şi cu contribuţiile aferente drepturilor salariale reprezintă cheltuieli ale L. S.R.L.; legătura de cauzalitate rezultă şi din hotărârea judecătorească a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, pentru aceste operaţiuni, a condamnat definitiv pârâţii.

Cu privire la vinovăţie, ca element al răspunderii civile delictuale, a arătat că, în urma cercetărilor desfăşurate de organele abilitate, pârâţii a fost trimişi în judecată, deci s-a reţinut săvârşirea faptelor cu vinovăţie.

Neachitarea obligaţiilor fiscale la bugetul consolidat al statului, precum şi nerespectarea prevederilor Codul fiscal şi Codului de procedură fiscală, cât şi a normelor privind societăţile comerciale - Legea nr. 31/1990, relevă existenţa vinovăţiei celor care a cauzat prejudiciul faţă de bugetul general consolidate al statului.

A precizat că, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură fiscală, pentru neachitarea de către debitor la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată la bugetul de stat, se datorează după acest termen, obligaţii fiscale accesorii ce urmează a fi achitate în conformitate cu principiul accesorium sequitur principale, împrejurare în raport de care a solicitat obligarea pârâţilor şi la achitarea obligaţiilor fiscale accesorii, ca parte integrantă a prejudiciului creat bugetului de stat prin lipsa de folosinţă a sumelor de bani ce trebuiau virate la termenele scadente prevăzute de lege.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

La data de 27 aprilie 2022, prin poştă electronică, în termen legal, intimaţii-pârâţi C. şi D. au depus întâmpinări, prin care au solicitat, pe cale de excepţie, respingerea recursului, ca tardiv, şi ca nul, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În susţinerea excepţiei tardivităţii recursului, au arătat că motivele de recurs nu au fost depuse în termenul legal, iar în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, au precizat că, deşi, recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu a motivat în concret modalitatea în care au fost încălcate şi aplicate greşit de către instanţa de apel normele de drept material şi care sunt aceste norme, rezumându-se a relua motivele prezentate în cererea de chemare în judecată.

Pe fondul recursului, a susţinut, în esenţă, cu referire la istoricul litigiului, au arătat că nu sunt îndeplinite cerinţele referitoare la fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi cele ce vizează vinovăţia, în sensul în care nu a deţinut calitatea de asociat sau administrator al niciuneia din societăţile F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L. şi K. S.R.L. despre care s-a susţinut că aveau obligaţia de plată a unor creanţe fiscale, nu a avut mandat pentru exercitarea actelor de administrare şi gestiune ale societăţilor sau pentru efectuarea plăţilor taxelor şi creanţelor societăţilor, nu au avut niciodată dreptul sau obligaţia de a declara sau plăti impozitele şi contribuţiile aferente drepturilor salariale pentru societăţile în cauză, nu au făcut nici un fel de operaţiuni de plată a taxelor şi creanţelor societăţilor sau de împiedicare a plăţii taxelor.

Totodată, şi-au exprimat acordul ca recursul, în măsura în care este admisibil în principiu, să fie soluţionat de completul de filtru.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

La data de 12 mai 2022, prin poştă, în termen legal, recurenta-reclamantă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimaţii-pârâţi C. şi D., prin care a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii recursului, având în vedere că din actele existente la dosar rezultă că recursul a fost declarat în termen. Astfel, potrivit ştampilei aplicate pe plic, decizia atacată a fost comunicată la data de 17 februarie 2022, iar recursul a fost trimis prin poştă la data de 15 martie 2022, în termenul de 30 de zile, conform prevederilor C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, a arătat că aceasta a fost invocată în mod formal de către intimaţi şi fără a analiza aspectele susţinute prin recursul declarat, calea de atac fiind motivată atât în fapt, cât şi în drept, recurenta-reclamantă arătând în mod expres motivele pentru care instanţa de apel a dat o hotărâre cu încălcarea greşită a normelor de drept material, dezvoltând pe larg cele susţinute în cererea de recurs.

II.3. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la data de 13 septembrie 2022, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, la data de 27 septembrie 2022 şi, respectiv, la data de 28 septembrie, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar, iar, la data de 06 octombrie 2022, intimaţii-pârâţii C. şi D. au depus punct de vedere la raport, prin care au reiterat aspectele ce ţin de excepţia nulităţii recursului şi de fondul căii de atac.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 01 noiembrie 2022, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 06 decembrie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei civile nr. 343 din 16 decembrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată de intimaţii-pârâţi C. şi D., prin întâmpinarea formulată în cauză, se reţine că în raport cu data primirii deciziei atacate de către funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad, respectiv 17 februarie 2022, potrivit menţiunilor înscrise de către agentul poştal în procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul nr. x/108/2018 al Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, termenul de 30 de zile, prevăzut de dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 20 martie 2022, într-o zi nelucrătoare (duminică), prelungindu-se până în prima zi lucrătoare care a urmat, adică luni (21 martie 2022), astfel că cererea de recurs înaintată instanţei de apel prin poştă, la data de 15 martie 2022, astfel cum apare aceasta înscrisă pe ştampila aplicată pe plicul poştal aflat la 14 din dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost depusă în termenul prevăzut de lege.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată de intimaţii-pârâţi C. şi D..

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de aceeaşi intimaţi, reţinută şi de către instanţă, din oficiu, se au în vedere următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 488 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. dispun că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, astfel că în cazul neindicării motivelor de casare, din cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate. Aceeaşi sancţiune intervine, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

În acest sens, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs cu care a învestit Înalta Curte, recurenta-reclamantă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, nu a formulat critici concrete care să aibă legătură cu soluţia pronunţată prin hotărârea recurată, sub aspectul nelegalităţii, cu toate că a indicat norma de drept material pretins a fi încălcată - dispoziţiile art. 1357-1359 C. civ., şi nici nu a dezvoltat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care şi-a fundamentat demersul judiciar.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţa anterioară în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Aşadar, recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a demonstra pentru care considerente este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Înalta Curte observă că, prin argumentaţia adusă, recurenta-reclamantă nu a formulat critici punctuale în raport de raţionamentul curţii de apel care a determinat admiterea apelului declarat de aceasta împotriva sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii în parte a acţiunii, menite să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a reitera in extenso chestiuni legate de situaţia de fapt a speţei şi de modul de apreciere a probelor în evidenţierea îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzute de dispoziţiile art. 1357 C. civ., care, însă, au făcut obiectul apărărilor în cadrul motivelor deduse judecăţii apelului, în primul ciclu procesual, parte reluate prin cererea de recurs formulată împotriva primei hotărâri a instanţei de apel, ceea ce relevă o indicare pur formală a incidenţei cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Simpla susţinere a recurentei-reclamante în sensul că decizia atacată este nelegală nu se circumscrie noţiunii de critici de nelegalitate a actului procedural atacat care să permită exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs, atât timp cât argumentele expuse în prima parte a cererii de recurs ce au condus la această concluzie nu s-au grefat pe raţionamentul curţii de apel ce a determinat soluţia instanţei de apel prin decizia recurată, ci pe aspecte ce reclamă situaţia de fapt şi probatoriul administrat în cauză, reţinute de instanţa de apel în considerentele hotărârii, relativ la calitatea director general şi director financiar în cadrul societăţii L. S.R.L. a pârâţilor A. şi B., obligaţi la plata sumei de 1.506.221 RON datorată bugetului de stat, la săvârşirea faptei ilicite constând în neîndeplinirea obligaţiilor fiscale reprezentând profit şi contribuţii aferente drepturilor salariale, astfel cum rezultă din probele administrate în dosarul penal, precum şi la cuantumul prejudiciului adus bugetului de stat în sumă de 2.351.975 RON, conform declaraţiilor depuse de fiecare societate în parte, sumă lăsată nesoluţionată de către instanţa penală.

Prin urmare, aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Altfel spus, interpretarea şi aplicarea probatoriului se face definitiv în faţa instanţei de apel, instanţa de recurs putând fi sesizată să se pronunţe exclusiv asupra motivelor de casare prevăzute de lege, examinarea situaţiei de fapt, respectiv reaprecierea probatoriului, neîncadrându-se în acestea, în concepţia C. proc. civ.

În aceleaşi coordonate se încadrează şi susţinerile părţii în ceea ce priveşte aprecierea greşită de către instanţa de apel a prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului ca fiind suma de 1.506.221 RON şi că aceasta nu este datorată şi de către pârâţii C., D. şi E., care nu se fac vinovaţi de săvârşirea faptei ilicite, întrucât sumele cu care societăţile în speţă figurează în fişa fiscală au fost generate şi neachitate de către pârâţi prin înfiinţarea succesivă a firmelor menţionate şi mutarea salariţilor de pe o firmă pe alta, după cum rezultă din actele depuse la dosar, toţi pârâţii acţionând în solidar la săvârşirea faptei ilicite, aspect reţinut de către instanţa penală.

În continuare, Înalta Curte observă că recurenta-reclamantă a invocat într-o amplă motivare, cu trimitere la situaţia de fapt dedusă judecăţii apelului, la probatoriul administrat şi soluţiile pronunţate în procesul penal (înscrisuri, proba testimonială), îndeplinirea condiţiilor reglementate de dispoziţiile art. 1357-1359 C. civ. în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, a faptei ilicite, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei, ca elemente componente ale răspunderii civile delictuale a pârâţilor, însă, după cum s-a relevat în partea introductivă a prezentei analize, readucerea în discuţie în aceeaşi formulă a unor chestiuni ce au primit dezlegare juridicţională în ciclul procesual anterior, depăşeşte sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reţinând că argumentele invocate de către reclamantă nu reprezintă critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sau în vreunul dintre celelalte cazuri de casare descrise de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) cu referire la art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 488 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei civile nr. 343 din 16 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei civile nr. 343 din 16 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 decembrie 2022.