Territorial jurisdiction for parental authority and child support claims: domicile of the minor at the time of filing controls despite subsequent relocation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, ruling that the Court of Fetești is competent to adjudicate the case, thereby overturning the conflicting declinations by the Court of Fetești and Court of Focșani. The dispute centered on a civil petition seeking exclusive parental authority, establishment of the minor’s residence with the mother, and an order for child support, where both lower courts claimed territorial incompetence: the Fetești court declined jurisdiction after the mother changed her residence, while the Focșani court reverted it back, asserting that the minor's domicile at the time of filing remained in Fetești. Applying Article 114(1) of the Code of Civil Procedure as a special provision for child protection cases, the court held that jurisdiction lies with the court of the protected person's domicile at the time the action was introduced; pursuant to Article 107(2), subsequent changes in residence do not affect the original court's competence, establishing that the minor was deemed domiciled with her mother in Fetești at the critical date of the filing.
Legislator headnote
AI generatedart. 530 C. civ, art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ, art. 106 C. civ, art. 114 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 114 C. proc. civ; Territorial jurisdiction for parental authority and child support claims: domicile of the minor at the time of filing controls despite subsequent relocation: The dispute centered on a civil petition seeking exclusive parental authority, establishment of the minor’s residence with the mother, and an order for child support, where both lower courts claimed territorial incompetence: the Fetești court declined jurisdiction after the mother changed her residence, while the Focșani court reverted it back, asserting that the minor's domicile at the time of filing remained in Fetești. Applying Article 114(1) of the Code of Civil Procedure as a special provision for child protection cases, the court held that jurisdiction lies with the court of the protected person's domicile at the time the action was introduced; pursuant to Article 107(2), subsequent changes in residence do not affect the original court's competence, establishing that the minor was deemed domiciled with her mother in Fetești at the critical date of the filing.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvides the procedural basis for the High Court to establish competence and resolve the negative conflict of jurisdiction by issuing a regulatory decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2022
Asupra conflictului negativ de competenţă:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "exercitarea autorităţii părinteşti - stabilire domiciliu minor, pensie întreţinere", a solicitat instanţei: exercitarea în mod exclusiv a autorităţii părinteşti faţă de minora C., stabilirea locuinţei acesteia la domiciliul reclamantei şi obligarea pârâtului la pensie de întreţinere.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 373 lit. b), art. 400, art. 402 raportate la dispoziţiile art. 530 C. civ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 443 din 16 mai 2022, Judecătoria Feteşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.
Pentru a hotărî astfel, raportându-se la art. 114 alin. (1) şi art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanţa a reţinut că persoana ocrotită, minora C. locuieşte cu mama sa (reclamanta a promovat acţiunea), care nu are o locuinţă statornică, aceasta locuind temporar la momentul învestirii instanţei, fără forme legale, în municipiul Feteşti, iar ulterior şi-a schimbat locuinţa, tot fără forme legale, locuind în prezent în comuna D., judeţul Călăraşi, însă părţile nu pot opta pentru o anumită instanţă prin indicarea unei adrese în cererea introductivă numai cu acest scop.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Focşani, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 9037 din 04 noiembrie 2022 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Feteşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat judecata cauzei; a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că situaţiei juridice invocate prin acţiune, ce derivă din raportul de filiaţie dintre minora C., şi părinţii acesteia, îi sunt incidente regulile ce guvernează materia autorităţii părinteşti şi obligaţiei de întreţinere, dispoziţiile art. 106 C. civ., care enumeră măsurile de ocrotire a minorului şi exercitarea drepturilor părinteşti, constituind o formă de ocrotire ce atrage aplicabilitatea art. 114 alin. (1) C. proc. civ.
Aceste dispoziţii legale instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită (avându-se în vedere noţiunea de domiciliu în sens larg - locuinţa efectivă), reţinând că la data introducerii acţiunii (15 octombrie 2021) minora locuia cu mama sa în municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa, rezultă că Judecătoria Feteşti este instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul persoana ocrotită cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul prezentei pricini.
II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Feteşti, în considerarea argumentelor ce succed:
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta A. a solicitat instanţei de judecată exercitarea în mod exclusiv a autorităţii părinteşti faţă de minora C., stabilirea locuinţei acesteia la domiciliul reclamantei şi obligarea pârâtului B. la pensie de întreţinere.
În speţă, instanţele în conflict au apreciat, în mod concordant, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., normă specială, care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, însă au interpretat diferit sintagma "domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite" în stabilirea instanţei competente a soluţiona pricina.
În drept, potrivit art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare".
Conform art. 106 C. civ.: "Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi (…), iar, potrivit art. 107 C. civ., "Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii".
Art. 114 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".
Titlul IV din C. civ. intitulat "Autoritatea părintească" cuprinde dispoziţii cu privire la autoritatea părintească şi exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copilului şi obligaţia de întreţinere, dispoziţii conform cărora instanţa de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competenţa de soluţionare a cererilor izvorând din neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti (art. 486), la stabilirea locuinţei copilului (art. 496), la schimbarea locuinţei copilului (art. 497) sau la exercitarea autorităţii părinteşti (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.).
De asemenea, art. 505 C. civ. prevede la alin. (1) că "În cazul copilului din afara căsătoriei (…), autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc", iar la alin. (2) că "Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ".
Conform acestor dispoziţii, instanţei de tutelă îi revine competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti numai de către unul dintre părinţi, prevăzută de art. 398 alin. (1) C. civ., stabilirea locuinţei copilului minor, în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, potrivit art. 400 alin. (1) C. civ., sau stabilirea contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, în conformitate cu art. 402 alin. (1) C. civ.
Pe de altă parte, prevederile art. 92 C. civ. dispun în sensul că: "(1) Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic; (2) În cazul în care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic; (3) Prin excepţie, în situaţiile prevăzute de lege, domiciliul minorului poate fi la bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu consimţământul acestora. De asemenea, domiciliul minorului poate fi şi la o instituţie de ocrotire; (4) Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul dintre părinţii săi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, precum şi domiciliul persoanei puse sub interdicţie judecătorească este la reprezentantul legal".
Conform textului legal redat, în situaţia în care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic.
Astfel, situaţiei juridice invocate prin acţiune, ce derivă din raportul de filiaţie dintre minora C. şi părinţii acesteia, îi sunt incidente regulile care guvernează materia autorităţii părinteşti şi obligaţiei de întreţinere, constituind o formă de ocrotire ce atrage aplicabilitatea art. 114 alin. (1) C. proc. civ.
Aceste dispoziţii legale instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 C. proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competenţă teritorială generală, conform căruia, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Având în vedere că la data introducerii acţiunii, şi anume 15 octombrie 2021, în fapt, minora locuia cu mama sa în municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa, Judecătoria Feteşti este instanţa în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul persoana ocrotită cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul demersului judiciar, neavând relevanţă modificarea ulterioară a domiciliului, în acest sens fiind incidente prevederile art. 107 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul".
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Judecătoria Feteşti, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Feteşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 decembrie 2022.