Paternity denial and civil registry rectification: jurisdiction established in favor of the claimant’s domicile court

Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, la data de 17 decembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., în nume personal şi în calitate de reprezentantă legală a minorului D., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că acesta este tatăl minorului D., că pârâtul B. nu este tatăl minorului, să dispună radierea numelui pârâtului de la rubrica "numele tatălui" din registrul stării civile a municipiului Suceava şi din certificatul de naştere al minorului, să dispună înscrierea numelui reclamantului, respectiv acela de Milea, da rubrica "numele tatălui", să dispună radierea numelui de familie al minorului din registrul de stare civilă, întrucât figurează ca fiind Sîrghie, numele pârâtului, înscrierea numelui Milea la numele de familie al minorului şi exercitarea autorităţii părinteşti, în comun, de către ambii părinţi.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 429 alin. (1), art. 432 şi art. 438 C. civ., art. 148-151, art. 192, art. 195 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3904 din 04 mai 2022, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că prezenta cauză are ca obiect tăgada paternităţii, nefiind o pricină privitoare la bunuri, competenţa teritorială este una exclusivă, desprinsă din prevederile art. 107 C. proc. civ., în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului.

Cum pârâţii B. şi C. au domiciliul în municipiul Suceava, astfel cum rezultă din susţinerile reclamantului, precum şi din cartea de identitate a pârâtei, însă aceasta locuieşte în fapt în Belgia, dat fiind faptul că art. 112 C. proc. civ. permite stabilirea competenţei faţă de oricare dintre pârâţi, având în vedere că pârâtul B. are domiciliul şi locuieşte în fapt în municipiul Suceava, instanţa a stabilit competenţa teritorială în funcţie de locuinţa acestuia.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Suceava, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 2991 din 05 septembrie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat din oficiu judecata cauzei; a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv stabilirea filiaţiei, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dispoziţii derogatorii de la norma generală stipulată în art. 107 din acelaşi act normativ, ce instituite o competenţă teritorială alternativă, în sensul că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă instanţa de la domiciliul reclamantului.

Prin urmare, reclamantul a putut opta între mai multe instanţe deopotrivă competente - instanţa de la domiciliul pârâtei sau instanţa de la domiciliul său, alegând, conform art. 116 C. proc. civ., să introducă acţiunea la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Reclamantul A. a sesizat Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, cu o cerere prin care a solicitat a se constata că este tatăl minorului D., urmând a se dispune radierea numelui pârâtului B. de la rubrica "numele tatălui" din registrul stării civile a municipiului Suceava şi din certificatul de naştere al minorului, înscrierea numelui reclamantului, respectiv acela de Milea la rubrica "numele tatălui", precum şi exercitarea autorităţii părinteşti în comun a ambilor părinţi.

Referitor la natura de ordine privată ori publică a normelor care reglementează competenţa în cazul acţiunilor privitoare la filiaţie, prin prisma căreia trebuie stabilit regimul excepţiei necompetenţei teritoriale, Înalta Curte notează că pe baza interpretării normelor legale incidente trebuie reţinut caracterul de ordine publică a dispoziţiilor privitoare la competenţă în categoria acestor acţiuni.

Astfel, este de observat că dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. califică drept necompetenţă de ordine publică ipoteza încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, alin. (3) al art. 129 C. proc. civ., stabilind că în toate celelalte cazuri, competenţa este de ordine privată.

Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula generală de drept comun în materia competenţei teritoriale, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Legiuitorul a reglementat distinct competenţa teritorială în materia cererilor referitoare la filiaţie, prin art. 113 alin. (1) C. proc. civ., stabilind că, în acest caz, reclamantul se poate adresa fie instanţei de la domiciliul pârâtului, fie celei de la domiciliul reclamantului, în această categorie intrând cererile denumite generic în C. civ. "Acţiuni privind filiaţia" reglementate de dispoziţiile art. 421-440 C. civ., acţiuni care tind la stabilirea filiaţiei faţă de mamă ori faţă de tată, acestea fiind plasate în aceeaşi secţiune (1) denumită "Stabilirea filiaţiei" a Capitolului II. Filiaţia.

Atunci când este vorba despre procese privitoare la persoane sau alte drepturi de care părţile nu pot să dispună, cum sunt cele vizate de prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., competenţa alternativă este reglementată prin norme de ordine publică, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot dispune să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această instanţă este exclusivă."

Aşa fiind, întrucât în cauza de faţă competenţa teritorială este reglementată prin norme de ordine publică, excepţia necompetenţei teritoriale urmează regimul stabilit de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, ceea ce s-a şi întâmplat.

Este de observat că cererile date de lege în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, altele decât cele la care face referire art. 114 alin. (1) C. proc. civ., urmează, din punct de vedere al competenţei teritoriale, în principiu, fie regula de drept comun înscrisă în art. 107 C. proc. civ. - instanţa de la domiciliul pârâtului, dar cu precizarea că în aceste situaţii competenţa teritorială este exclusivă, dat fiind că drepturile părinteşti nu sunt drepturi de care părţile pot dispune, însă această regulă este valabilă, sub condiţia ca legiuitorul să nu fi edictat norme speciale, derogatorii, care să instituie un regim juridic diferit din perspectiva competenţei în domeniul acţiunilor specifice dreptului familiei, fie norma de competenţă de la art. 113 alin. (1) C. proc. civ. privitoare la stabilirea filiaţiei.

În atare situaţie, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv tăgadă paternitate, devin incidente şi prevederile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente - instanţa de la domiciliul pârâţilor sau instanţa de la domiciliul său, reclamantul alegând să introducă acţiunea la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a stabilit în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâtului şi nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este cea în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamantului, adică Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 decembrie 2022.