Admissibility of extra-ordinary appeal challenging jurisdictional competence and institutional standing of public intermediaries in business management liability.

Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 august 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Ministerul Fondurilor Europene, denumit în continuare M.F.E., a chemat în judecată pe pârâţii Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti Ilfov - OIRPOSDRU BI şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - Organism Intermediar POSDRU - CNDIPT, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa:

- să fie obligat pârâtul OIRPOSDRU - BI la restituirea către M.F.E. a sumei totale de 412.176,49 RON, reprezentând chiria aferentă spaţiului utilizat de către pârâtul OIRPOSTRU - BI, de la 04.03.2016 până la data preluării efective a OIRPOSDRU – BI de către M.F.E., conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2016, respectiv până la data de 15.07.2016, spaţiu care face obiectul contractului de închiriere nr. x/04.03.2016, chirie plătită de către reclamant pentru pârât;

- să fie obligat pârâtul CNDIPT la restituirea către M.F.E. a sumei totale de 338.212,51 RON, reprezentând chiria aferentă spaţiului utilizat de către CNDIPT, de la data de 04.03.2016 - pe toată perioada ocupării efective a spaţiului închiriat, respectiv până la data de 21.06.2016, spaţiu ce face obiectul contractului de închiriere nr. x/04.03.2016, chirie plătită de către reclamant pentru pârât;

- să fie obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat prevederile art. 1330 şi urm. C. civ.

La 17 octombrie 2016, pârâtul OIRPOSDRU - BI a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, solicitând ca, în ipoteza admiterii cererii principale, să fie obligat chematul în garanţie la restituirea sumei de 412.176,49 RON, reprezentând chiria aferentă spaţiului utilizat de către pârât de la data de 04.03.2016 până la data preluării efective a OIRPOSTRU - BI de către Ministerul Fondurilor Europene, conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2016, respectiv până la data de 15.07.2016, spaţiu ce face obiectul contractului de închiriere nr. x/4.03.2016.

Prin încheierea de şedinţă din 02 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, reţinând că obiectul cauzei îl reprezintă o cerere în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile C. civ. referitoare la gestiunea de afaceri. Totodată a luat act de modificarea denumirii chematului în garanţie, din Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice în Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi a reclamantului, din Ministerul Fondurilor Europene în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, dispunând efectuarea modificărilor necesare în acest sens atât în concepta de citare, cât şi în aplicaţia Ecris.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a IV-a civile a Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2016*.

La 24 martie 2017, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a formulat precizări şi modificări la cererea de chemare în judecată, arătând, în primul rând faptul, că Ministerul Fondurilor Europene s-a desfiinţat, activitatea acestuia fiind preluată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Prin cererea modificatoare a precizat că obiectul acţiunii constă în obligarea pârâtului OIRPOSDRU - BI la restituirea către instituţia reclamantă a sumei totale de 412.176,49 RON, reprezentând chiria aferentă spaţiului utilizat de către pârât, în baza contractului de închiriere nr. x/4.03.2016, la care se adaugă suma în valoare de 12.159,24 RON, reprezentând utilităţi, respectiv energie electrică consumată de reclamant.

La 15 iunie 2017, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a depus cerere modificatoare a cuantumului sumei care face obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei CNDIPT la restituirea sumei de 346.913,22 RON, reprezentând chiria aferentă spaţiului utilizat de pârâtă (338.212,51 RON) şi utilităţi în cuantum de 8700,71 RON, constând în costul energiei electrice.

Prin încheierea de şedinţă din 19 septembrie 2017, tribunalul a constatat transmiterea calităţii procesuale de la pârâtul Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic la Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale, denumit în continuare OIPOCU - MEN.

Prin încheierea de şedinţă din 07 noiembrie 2017, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru reclamant, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului OIPOCU - MEN, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului OIRPOSDRU - BI, excepţia inadmisibilităţii cererii principale şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, iar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a fost unită cu fondul cererii de chemare în garanţie.

La 06 decembrie 2017, pârâtul OIPOCU - MEN a formulat cerere de chemare în garanţie a Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (fostul pârât).

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1152/11.05.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea principală formulată de reclamantul M.F.E. în contradictoriu cu pârâţii OIRPOSDRU - BI şi OIPOCU – MEN; a obligat pârâtul OIRPOSDRU - BI la plata către reclamant a sumei de 412.176,49 RON, cu titlu de chirie aferentă părţii din imobilul folosit în perioada 04.03.2016 - 15.07.2016, în baza contractului de închiriere nr. x/4.03.2016, precum şi la plata sumei de 12.159,24 RON, cu titlu de utilităţi pentru acest spaţiu; a obligat pârâtul OIPOCU - MEN la plata către reclamant a sumei de 338.212,51 RON, cu titlu de chirie aferentă părţii din imobilul folosit în perioada 04.03.2016 - 21.06.2016, în baza contractului de închiriere nr. x/4.03.2016, precum şi la plata sumei de 8700,71 RON, cu titlu de utilităţi pentru acest spaţiu; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, ca neîntemeiată; a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul OIRPOSDRU - BI în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi a obligat chematul în garanţie la plata către pârât a sumei de 412.176,49 RON, cu titlu de chirie aferentă părţii din imobilul folosit în perioada 4.03.2016 - 15.07.2016, în baza contractului de închiriere nr. x/4.03.2016, precum şi la plata sumei de 12.159,24 RON, cu titlu de utilităţi pentru acest spaţiu.

I.3. Decizia pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, în apel:

Prin decizia civilă nr. 394A din 09 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelurile pârâţilor OIPOCU - MEN şi OIRPOSDRU - BI; a admis apelul chematului în garanţie Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi, pe cale de consecinţă, a schimbat, în parte, sentinţa atacată în sensul că a respins cererea de chemare în garanţie, ca nefondată; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei; a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

I.4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs:

Prin decizia nr. 215 din 03 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, precum şi recursul declarat de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti Ilfov împotriva deciziei civile nr. 394A din 9 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 213 din 03 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pârâta Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a declarat contestaţie în anulare.

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 26 octombrie 2022, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 2.

II.1. Motivele contestaţiei în anulare:

Prin contestaţia în anulare declarată la data de 24 octombrie 2022, prin poştă, contestatoarea Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a solicitat anularea deciziei nr. 213 din 03 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, cu consecinţa judecării cauzei.

În susţinerea demersului judiciar, în prealabil, a reiterat excepţia necompetenţei instanţei de soluţionare a cauzei, prin prisma prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, susţinând că în ceea ce priveşte contractele de închiriere, de comodat, precum şi cel de finanţare, ca izvor al celorlalte contracte încheiate în îndeplinirea contractului de finanţare, sunt contracte administrative, astfel că litigiile izvorâte din îndeplinirea acestora sunt de natura contenciosului administrativ, în condiţiile în care reclamanta, deşi, şi-a întemeiat pretenţiile pe prevederile art. 1330 C. civ., izvorul obligaţiilor pretinse de reclamantă este contractul de închiriere nr. x/04.03.2016 încheiat între M.F.E. şi S.C. A. S.R.L. încheiat în procesul de implementare a proiectului POSDR U/7/7.1/AT/39 intitulat "Închiriere imobil (clădire existentă şi terenul aferent) necesar funcţionării DG AM POSDRU, organismul intermediar centrul naţional pentru dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic (OI CNDIPT) şi organismul intermediar regional regiunea Bucureşti Ilfov (OIRBI)".

Cu toate că art. 8 alin. (2) coroborat cu art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reglementează inclusiv calea legală pentru repararea pagubei în litigiile legate de aplicarea şi executarea contractului administrativ, unde, la cererea părţii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, pretinsa pagubă fiind un aspect ce decurge din executarea contractului administrativ, deci accesoriu acestuia, a apreciat că, prin hotărârile pronunţate în cauză, s-au încălcat prevederile art. 20 C. proc. civ.

Raportându-se la prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, a considerat contractul de închiriere ca un contract accesoriu contractului de finanţare al proiectului x, încheiat în scopul implementării proiectului, conform principiului accesorium sequitur principale, şi, pe cale de consecinţă, competenţa de judecată a cauzei ar trebui să revină instanţei de contencios administrativ.

În ceea ce priveşte aplicarea prevederilor Legii nr. 554/2004, redând din conţinutul art. 28 alin. (1) din acelaşi act normativ, a precizat că instanţele de contencios administrativ nu pot, prin hotărârile care le pronunţă, să dispună atribute/obligaţii care nu concordă cu capacitatea instituţională a subiectului pasiv al litigiului, arătând că OI POCU ME este constituită la nivel de Direcţie în cadrul M.E. - neavând atribut de ordonator de credite, în îndeplinirea Acordului de delegare a anumitor atribuţii privind implementarea Programului Operaţional Capital Uman încheiat în data de 20.04.2017, acord care a stabilit atribuţiile funcţionale ale OI POCU ME, iar Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei (OI POCU ME), conform Acordului menţionat anterior, are funcţii de monitorizare, AM POSDRU/DGPECU, având atribut exclusiv de a aproba, dispune şi efectua plăţi.

Totodată, a evidenţiat că în cadrul Direcţiei Generale AMPOSDRU funcţionează Unitatea de Plată FSE (UP FSE), cu responsabilităţile prevăzute în legislaţia naţională, şi anume transferarea către beneficiari a sumelor de prefinanţare, cofinanţare locate de la bugetul de stat, a sumelor din asistenţa financiară nerambursabilă de la Uniunea Europeană şi a sumelor pentru acoperirea plăţii taxei pe valoare adăugată aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanţate din FSE, precum şi către contractori a sumelor aferente finanţării proiectelor de asistenţă tehnică, după caz, raportându-se şi la prevederiler art. 15 alin. 1I pct. O din Acordul de delegare a anumitor atribuţii privind implementarea Programului Operaţional Capital Uman încheiat în data de 20.04.2017, astfel că OI POCU ME în lipsa unei prerogative/unui atribut legal în sensul efectuării de plăţi, nu poate da curs unei solicitări în sensul menţionat, fiind doar organism de monitorizare.

În continuare, a arătat că Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman (OI POCU) funcţionează la nivel de direcţie în cadrul Ministerului Educaţiei şi nu are atribut de ordonator de plăţi, obiectul său de activitate fiind limitat la Acordul de delegare a anumitor atribuţii privind implementarea Programului Operaţional Capital Uman, încheiat în data de 20.04.2017, în virtutea căruia DG PECU fost AM POSDRU are în mod exclusiv atributul de aprobare şi efectuare plăţi.

Întrucât OI POCU nu a avut delegată niciodată efectuarea de plăţi pe POSDRU sau POCU, obligaţia efectuării plăţilor nu îi poate fi atribuită, în considerarea art. 1 din H.G. nr. 907/2017 şi art. 1 din H.G. nr. 518/2017, arătând că toate activităţile administrative aferente OI CNDIPT, rămân în sarcina CNDIPT, iar instanţa a reţinut o altă stare de drept şi de fapt.

De asemenea, prin raportare la art. 1 din H.G. nr. 518/2017, art. 10 din H.G. nr. 369/2021, precum şi la Acordul de delegare a anumitor atribuţii privind implementarea Programului Operaţional Capital Uman 2014 - 2020, semnat la 11.04.2017, a precizat că proiectul x nu a fost niciodată gestionat de Ol MEN şi OI CNDIPT, ci de reclamantă.

Aşadar, efectuarea plăţilor privind sumele angajate în proiectele cu finanţare FES (POSDRU; POCU etc), nefiind delegate altor organisme cu rol de control/evaluare/monitorizare a proiectelor, sunt atribute EXCLUSIVE ale AM şi DG PECU, constituite ca structuri în cadrul MIPE; finanţatorul/reprezentantul finanţatorului, conform contractului de finanţare, este AM POCU, cel care îşi asumă calitatea pasivă în ceea ce priveşte efectuarea plăţilor conform contract de finanţare, pentru proiectul POCU/90/6.13/6.14/107884.

În consecinţă, a apreciat că în ceea ce priveşte litigiile în care este pusă în discuţie vreo pretenţie a beneficiarului finanţării, cu privire la plăţi aferente proiectului POSDRU, fiind vorba de pretenţii cu izvorul în raportul juridic de finanţare - conform contract de finanţare semnat între reclamantă şi MIPE, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât MIPE, fapt argumentat şi de art. 9 din H.G. nr. 26/2017, actualizată, art. 10 din H.G. nr. 369/2021, OI POCU ME nefiind deţinător de conturi, neavând nici atributul legal de ordonanţare şi efectuare plăţi.

Conform art. III alin. (3) din Acord de delegare a anumitor atribuţii privind implementarea Programului Operaţional Capital Uman 2014 - 2020, intervenit la data de 20.04.2017, se află în imposibilitate instituţională de a da curs pretenţiilor reclamantei, întrucât nu are delegate decât activităţi de monitorizare, iar în ceea ce priveşte activităţile juridice în cadrul POCU nu a primit delegare în acest sens, astfel, neputând sta în instanţă în ceea ce priveşte plângerile formulate împotriva actelor administrative emise în POCU fără un mandat expres în acest sens, cu atât mai puţin în ceea ce priveşte actele administrative emise de MIPE prin AM POCU sau BG PECU; AM POCU ca şi AM POSDRU sunt structuri în cadrul MIPE - DGPECU, nu au fost niciodată reprezentată în instanţă de către OI POCU ME sau OI POSDRU.

A precizat că Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane de la data constiturii sale, indiferent de denumirea purtată sau de ministerul în cadrul căruia s-a organizat, nu a delegat niciodată către Organismele Intermediare funcţia de reprezentare în instanţă şi, pe cale de consecinţă, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea resurselor Umane - Direcţia OIPOCU AMPOSDRU, în cauză, nu poate fi reprezentată prin Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea resurselor Umane - MEN - OIPOSDRU.

Din punct de vedere al atributelor date de legiuitor, Direcţia OI POCU din cadrul Ministerului Educaţiei nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză; în cazul în care instanţa nu va da eficienţă celor învederate, a solicitat a se constata că cererea de chemare în judecată este greşit îndreptată, fiind formulată împotriva unei părţi care este în imposibilitate instituţională de a da curs pretenţiilor reclamantei cu privire la efectuarea de plaţi.

Instanţa de recurs, deşi a făcut referire la proiectul x, nu a ţinut cont de faptul că acesta nu a fost niciodată gestionat de OI MEN şi OI CNDIPT, ci de reclamantă, excedând astfel Acordului de delegare a anumitor atribuţii privind implementarea Programului Operaţional Capital Uman 2014 - 2020 şi încălcând art. 9 din H.G. nr. 26/2017, art. 10 din H.G. nr. 369/2021.

Raportat la obiectul cauzei şi la temeiul de drept al pretenţiilor reclamantei, contestatoarea a arătat că nu a utilizat spaţiul care a făcut obiectul contractului de folosinţă gratuită - comodat nr. CNDIPT-OIPOSDRJJ/22/05.01.2015, fiind terţ faţă de acesta, prin raportare la art. 1270 C. civ. raportul juridic obligaţional contractual dedus judecăţii are ca părţi Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat prin secretar general B. în calitate de locatar şi S.C. A. S.R..L în calitate de locator, contractul de închiriere neavând prevederi care să includă în raportul juridic de închiriere Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic Organism Intermediar POSDRU (CNDIPT-OI POSDRU), cesionarea contractului sau a unor părţi din acesta fiind interzisă.

În această privinţă, a făcut trimitere la contractul de închiriere x/17.12.2012, contractul de comodat încheiat la data de 05.01.2015, în baza constractului de închiriere menţionat, la faptul că pârâţii au fost beneficiari direcţi ai spaţiului ce face obiectul contractului de închiriere nr. x/04.03.2016, încheiat între MFE şi S.C. A. S.R.L., la programul x, gestionat de MFE actual MTPF, care are în componenta sa şi DG AM POSDRU, la contractul de închiriere nr. x/04.03.2016 încheiat între MFE şi S.C. A. S.R.L., pentru o bună desfăşurare a activităţilor curente a celor două organisme intermediare, respectiv OI POSDRU Regiunea Bucureşti şi OI POSDRU CNDIPT, OI POCU MEC, având ca obiect servicii de închiriere imobil- clădire de birouri, spaţiu arhivare/depozitare, utilităţi şi spaţii de parcare (după caz) cu destinaţie de sediu necesare funcţionării MFE, Organismele Intermediare Bucureşti Ilfov şi CNDIPT, aflate în coordonarea DGPCU.

În consecinţă, susţinerea reclamantei şi a instanţelor, care au judecat anterior cauza, precum că aceasta nu avea nicio obligaţie legală de identificare a unei soluţii pentru asigurarea unui spaţiu de funcţionare pentru OIPOSDRU Bucureşti Ilfov şi OIR POSDRU CNDIPT este contrazisă de obiectul contractului de închiriere nr. x/04.03.2016 încheiat între MFE şi S.C. A. S.R.L., obligaţia de asigurare a spaţiului în cauză fiind astfel una contractuală.

Cum aplicarea răspunderii contractuale primează celei delictuale în cazul concursului celor două, a susţinut că instanţa de fond a judecat fără a ţine cont de prevederile contractului de închiriere menţionat şi de Nota semnată de Ministerul Fondurilor Europene şi de către Ministerul Educaţiei Naţionale, potrivit căreia AMPOSDRU a încheiat în data de 17 decembrie 2012 contractul de închiriere în programul x a cărui beneficiar este MFE, pe o durată de3 ani, respectiv până la data de 31 decembrie 2015.

A susţinut că instanţa de recurs a omis să cerceteze faptul că invocarea contractului de închiriere nr. x/04.03.2016 nu reprezintă dovada că reclamanta în ceea ce priveşte contractul menţionat ar fi emis facturi în suma de pretenţie de plată.

Prin hotărârile pronunţate în cauză, s-a stabilit ca relaţia contractuală dintre reclamanata MFE şi pârâţi se întemeiază pe gestiunea de afaceri, fără a se reţine că reclamantul a acţionat în mod voluntar prin încheierea Contractului de închiriere nr. x/04.03.2016 cu scopul de a asigura funcţionarea optimă a organismelor intermediare coordonate de către DG PECU pentru activităţile specifice privind închiderea POSDRU, cele două pârâte nefiind în măsură să se îngrijească în alt fel de situaţia existentă la acel moment, argumentat de faptul că gestiunea a fost oportună, deoarece a evitat o posibilă întrerupere a activităţii celor două organisme intermediare cauzată de lipsa unui spaţiu necesar desfăşurării activităţilor specifice, cât şi a infrastructurii aferente (comunicaţii IT, SMIS), care ar fi condus la blocarea verificării şi aprobării cererilor de rambursare a fondurilor alocate de Comisia Europeană, cu impact negativ asupra bugetului statului prin nerambursarea cheltuielilor efectuate corespunzătoare finanţării alocate României de Comisia Europeană.

Admiţând aceste aspecte, precum şi că gerantul reclamant nu avea obligaţia legală de asigurare a spaţiului necesar desfăşurării activităţii celor doi pârâţi pentru perioada 4.03.2016 - 15.07.2016, respectiv 4.03.2016-21.06.2016 şi că cei doi geraţi au avut cunoştinţă despre gestiunea afacerii, însă nu au fost în măsură să se îngrijească în alt fel de obligaţia asigurării unui spaţiu corespunzător desfăşurării activităţii proprii pentru buna desfăşurare a programelor aflate în coordonarea DG PCU din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, aspecte stabilite definitiv prin hotărâri judecătoreşti, rezultă cu caracter de evidenţă că OI POCU ME nu are calitate procesuală în prezenta cauza, deoarece conform Contractului de închiriere nr. x/04.03.2016, înregistrat la Administraţia Financiară sub nr. x/2017, rezultă că debitorul obligaţiei de plată este MFE, care nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a debitelor rezultate din contract.

A precizat că aceste plăţi, conform contractului de închiriere nr. x/MN/04. Q3.2016, se întemeiază pe raporturi contractuale şi sunt consecinţa delictului MFE, care nu a făcut dovada lipsei de fonduri şi nici dovada că a solicitat ordonatorilor principali de credite bugetare, în condiţiile legii, asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creanţelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor contractului menţiont, deşi a fost somat în acest sens.

Aşadar, reclamanta nu poate solicita o suma de plată de la OI POCU ME în temeiul unor obligaţii care nu au nicio legătură cu aceasta şi pe care MFE le avea de îndeplinit în exclusivitate, conform unui contract de închiriere din care au izvorât pretenţiile reclamantei, şi faţă de care Organismul Intermediar Program Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei este un terţ, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, mai ales că în cauză, reclamanta nu a făcut dovada plăţii sumelor pe care le solicită de la OI POCU ME.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 07 noiembrie 2022, în termen legal, intimatul Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, a arătat că prin cererea formulată, contestatoarea a reiterat şi excepţia necompetenţei instanţelor, inclusiv a instanţei de recurs în soluţionarea cauzei, excepţie ce nu a făcut obiectul criticilor în recurs, iar contestaţia în anulare a fost formulată în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene, actual Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, deşi prin deciza civilă nr. 394A/2020, pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul chematului în garanţie Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins cererea de chemare în garanţie, ca nefondată, soluţie rămasă definitivă prin decizia nr. 215/2022 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul dosarului nr. x/2016

La data de 11 noiembrie 2022, în termen legal, intimatul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prealabil analizei contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional "Capital Uman" din cadrul Ministerului Educaţiei, în temeiul art. 82 C. proc. civ., a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentat a semnatarului contestaţiei Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei, cu consecinţa anulării actului de procedură întocmit, arătând că în partea introductivă se menţionează denumirea Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerul Educaţiei, cu sediul în str. x, Bucureşti, în calitate de contestatoare, iar adresa de înaintare a contestaţiei în anulare semnată de consilierul juridic care a întocmit acest înscris, este semnat electronic doar de directorul OI-POCU-ME.

În aceste condiţii, a apreciat necesar a fi depuse la dosarul cauzei şi comunicate către celelalte părţi, a dovezilor calităţii de reprezentant, precum şi justificarea legală a semnatarilor actelor procedurale întocmite în cauză pentru evitarea confuziei cu privire la persoana căreia îi revine calitatea de reprezentant legal al Direcţiei Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital- Ministerului Educaţiei.

În absenţa unor dovezi pertinente în acest sens, a solicitat să se constate nulitatea contestaţiei în anulare formulate de contestatoarea Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional "Capital Uman" din cadrul Ministerului Educaţiei împotriva deciziei nr. 215/03.02.20122, pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016.

Cu referire la excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, a arătat că motivele invocate de către contestatoare nu se circumscriu condiţiilor de admisibilitate reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 C. proc. civ.

Referitor la motivul de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., promovând contestaţia în anulare, contestatoarea nu a dezvoltat argumente care să arate în ce măsură sunt incidente aceste prevederi, nu arată care ar fi eroarea materială care să fi condus la dezlegarea greşită a pricinii.

Interpretarea dată de către instanţă faţă de susţinerile intimatului şi apărările formulate în cauza nr. 3x/2016 şi, ulterior, soluţia dată de instanţă, nu poate fi considerată o eroare materială doar pentru faptul că partea interesată nu este de acord cu modul de soluţionare a cauzei şi cu soluţia pronunţată.

Poate fi invocată numai o eroare materială esenţială, respectiv o eroare care a determinat pronunţarea de către instanţa de control judiciar a unei soluţii greşite faţă de actele existente în dosar, eroare care să privească totodată greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.

Dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează erorile materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale căii de atac, care au avut drept consecinţă soluţionarea greşită a căii de atac.

A da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea, de modul în care a apreciat probele sau a stabilit raporturile dintre părţi, ar însemna să se recunoască acestora dreptul de a deschide rejudecarea căii de atac, ceea ce ar transforma contestaţia în anulare într-o cale ordinară de atac şi ar afecta major efectele specifice caracterului definitiv al hotărârii pronunţate de instanţa de recurs.

Invocând o pretinsă incidenţă a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea critică decizia nr. 215/03.02.2022, pronunţată de către Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în dosarul civil nr. x/2016, fără să dezvolte în vreun fel modul în care soluţia instanţei de recurs ar fi fost viciată impunându-se uzitarea căii extraordinare de atac.

Pe de altă parte, raţionamentul contestatoarei este unul deficitar având în vedere faptul că şi în situaţia în care instanţa de recurs ar fi făcut o interpretare eronată a susţinerilor contestatoarei, această situaţie echivalează cu o eroare de judecată şi nu o eroare materială care să atragă incidenţa contestaţiei în anulare pe temeiul de drept de care se prevalează contestatoarea.

Precizează că Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei, în formularea contestaţiei în anulare, se prevalează şi de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. fără a argumenta în vreun fel care ar fi aspectele pe care aceasta le-ar fi invocat iar instanţa de recurs la pronunţarea soluţiei sale în dosarul nr. x/2016, ar fi omis să le cerceteze.

Contestatoarea reia aceleaşi susţineri, care deja au făcut obiectul judecăţii instanţei, mai întâi în ceea ce priveşte competenţa instanţei, apoi calitatea procesuală a Ol POCU ME, ca mai apoi să se prevaleze de anumite acte şi fapte care nu au legătură cu obiectul cauzei.

Or, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul care a pronunţat o hotărâre (interlocutorie ori prin care a fost soluţionat cauza) nu poate judeca aceeaşi pricina în contestaţia în anulare.

În cererea sa, Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei a invocat excepţia necompetenţei instanţei în judecarea prezentei cauze, fără să aducă argumente asupra excepţiei invocate, iar din formularea aceasta nu se înţelege dacă, în speţă, contestatoarea a apreciat că nu ar fi competentă instanţa la care a introdus contestaţia în anulare sau instanţa care a judecat cauza în care a fost pronunţată decizia supusă căii extraordinare de atac.

Cu toate acestea, este exclusă posibilitatea de a fi invocată pe calea contestaţiei în anulare necompetenţa instanţei care judecase cauza într-o faza procesuală anterioară.

Mai mult, art. 504 alin. (1) C. proc. civ. indică în mod expres că în situaţia în care motivul de contestaţie (obişnuită) putea fi invocat în faza procesuală a apelului ori a recursului, după caz, contestaţia este inadmisibilă, or, competenţa instanţei a fost încă de la început dezbătută în cadrul dosarului nr. x/2016

În cadrul contestaţiei în anulare, ca şi pe tot parcursul judecăţii dosarului nr. x/2016, Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei a adus în discuţie lipsa calităţii sale procesuale, însă a omis faptul că prin încheierea de şedinţa din 19 septembrie 2017, pronunţată în cauza nr. x/2016, Tribunalul a constatat transmiterea calităţii procesuale de la pârâtul CNDIPT-OI POSDRU la MEN-OIPOSDRU.

Totodată, a arătat că, la termenul din 07 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului OI POCU MEN în sensul respingerii acesteia.

Deşi împotriva soluţiei Tribunalului Bucureşti, pronunţate prin sentinţa civilă nr. 1152 din 11 mai 2018, dar şi a încheierii de şedinţă din 07 noiembrie 2017, a declarat apel Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei, însă fără a critica şi soluţia cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa în cauza dedusă judecăţii.

Parcurgând contestaţia în anulare formulată de către Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei, nu rezultă care ar fi motivele de casare invocate de recurent în termen şi pe care instanţa să fi omis să le cerceteze, făcând aşadar admisibilă acţiunea sa în acord cu prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Concluzionând, a arătat că sub aspectul condiţiilor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., demersul contestatoarei Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional "Capital Uman" din cadrul Ministerului Educaţiei nu răspunde acestor exigenţe, întrucât dispoziţiile menţionate impun ca hotărârea instanţei de recurs să poată fi atacată cu contestaţie în anulare dacă dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, respectiv dacă instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, ipoteze care nu sunt identificate în cauză, în privinţa recursului formulat de Miîăănisterul Educaţiei-Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional "Capital Uman".

După cum a rezultat din decizia nr. 215/03.02.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, instanţa a analizat motivele de recurs invocate de către recurenţi, inclusiv de recurentul Ministerul Educaţiei-Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional "Capital Uman", reţinând incidenţa Acordului de delegare de funcţii privind implementarea POSDRU 2007-2013, care la art. 6 alin. (1) şi alin. (2) din Actul adiţional nr. x/04.03.2014 la Acordul de delegare de funcţii privind implementarea POSDRU 2007-2013, stabileşte că "organismul intermediar va furniza spaţiil necesar, mobilierul şi celelalte facilitate necesare pentru o funcţionare corespunzătoare, astfel încât să fie îndeplinite în bune condiţii activităţile delegate prin prezentul acord de delegare de funcţii".

Mai mult, instanţa de recurs a analizat pe larg şi calitatea procesuală în cauză a recurentului, aplecându-se şi asupra susţinerilor de genul că OIPOCU ME nu ar avea personalitate juridică şi buget propriu, apreciind totodată că legalitatea transmiterii calităţii prosuale de la OI-CNDIPT la OI POCU MEM nu poate fi pusă la îndoială, având în vedere că prin H.G. nr. 907/2017 obligaţiile CNDIPT în îndeplinirea funcţiilor de organism intermediar pentru POSDRU au fost preluate de Ol POCU MEN, care a şi formulat o cerere în cauză prin care a solicitat introducerea sa în dosarul nr. x/2016.

Prin aceeaşi decizie, instanţa de recurs a apreciat că nici alegaţiile recurentului cu privire la inopozabilitatea Contractului de închiriere nr. x/04.03.2016 faţă de părţi, nu poate fi reţinută în cauză, având în vedere cauza cererii deduse judecăţii, întemeiată pe faptul licit al gestiunii de afaceri, iar nu contractual de locaţie încheiat în beneficiul acestora de către autoritatea de management şi care constituie actul juridic realizat în folosul persoanei gerate, instanţa constatând întrunite condiţiile gestiunii de afaceri, reglementată de dispoziţiile art. 1330 şi urm. din C. civ., pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată care face obiectul cauzei nr. x/2016.

La data de 25 noiembrie 2022, în termen legal, intimatul Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic a întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, aplicarea sancţiunii nulităţii contestaţiei în anulare, respingerea excepţiei necompetenţei materiale, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii nulităţii contestaţiei în anulare pentru nerespectarea de către OIPOCU-ME a dispoziţiilor art. 80, art. 84, art. 82 alin. (1), art. 85 alin. (3) şi art. 13 C. proc. civ. în ceea ce priveşte reprezentarea şi calitatea de reprezentant, a arătat că cea de-a doua cale extraordinară de atac formulată de recurenta-pârâtă Ministerul Educaţiei - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman a fost întocmită şi semnată de consilierul juridic, însă nu a fost asumată de directorul Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman.

De asemenea, a solicitat respingerea excepţiei lipsei competenţei materiale, prin raportare la art. 505 alin. (1) şi (2), art. 246 alin. (1) şi (2), art. 247 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., arătând că prin încheierea de şedinţă din 02 februarie 2017 a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, reţinând că obiectul cauzei îl reprezintă o cerere în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile C. civ. referitoare la gestiunea de afaceri, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei a IV-a civile a Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2016; încheierea nu a fost atacată.

Pe fondul contestaţiei în anulare, a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii deciziei civile nr. 394 din 09 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin care s-a constatat în mod legal transmiterea calităţii procesuale pasive de la CNDIPT LA OIPOCU ME şi tardivitatea cererii de chemare în garanţie a CNDIPT formulată de OI POCU MEN, urmând ca instanţa să dispună în sensul art. 508 alin. (1) C. proc. civ.

A precizat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., iar prin cea de-a doua cale extraordinară de atac, contestatoarea urmăreşte să obţină o nouă judecată a cauzei, ceea ce este inadmisibil, intervenind autoritatea de lucru judecat a hotărârii atacate în considerentele acesteia fiind analizate toate aspectele de fapt şi de drept invocate în cadrul motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., expunând pe larg raţionamentul instanţelor, în etapa procesuală a apelului şi recursului, care a condus la respingerea recursului, ca nefondat.

II.3. Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare:

În prezenta cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 503 - art. 508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194 - art. 200 şi art. 201 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin rezoluţia din 27 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 06 decembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând contestaţia în anulare, prin raportare la motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului contestaţiei în anulare, invocată de intimaţii Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, se reţin următoarele considerente:

Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant este o excepţie de procedură absolută, dilatorie, dar care poate avea un efect peremptoriu dacă neregularitatea nu se acoperă în termenul acordat. Scopul instituirii acestei excepţii este acela de a garanta că semnatarul unui act de procedură în numele unei alte persoane sau cel care se prezintă în calitate de reprezentant al părţii în faţa instanţei are în mod real această calitate şi a fost desemnat ca mandatar de persoana care figurează ca parte în litigiu.

În ceea ce priveşte forma mandatului acordat reprezentantului pentru semnarea unui act de procedură, potrivit prevederilor art. 151 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. civ., aplicabile şi în calea de atac a recursului, conform art. 494 din acelaşi act normativ, când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată, iar când cererea este făcută prin avocat sau consilier juridic, se va alătura împuternicirea lor, potrivit legii, în timp ce reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea lor.

De asemenea, conform prevederilor art. 80 C. proc. civ., părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară.

Potrivit art. 84 alin. (1) C. proc. civ., persoanele juridice pot fi reprezentate în faţa instanţelor prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din acelaşi act normativ, consilierul juridic în activitatea sa asigura consultanţa şi reprezentarea autorităţii sau instituţiei publice în serviciul căreia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apară drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, romană sau străină, în condiţiile legii şi ale regulamentelor specifice unităţii, avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic.

În concret, în cauza dedusă judecăţii, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a fost semnată de domnul consilier juridic C..

Potrivit art. 209 alin. (1) C. civ., persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor, iar potrivit alin. (2), au calitatea de organe de administrare în sensul alin. (1) persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice.

Astfel, mandatul acordat domnului consilier juridic C. trebuia să provină de la persoana fizică desemnată, potrivit legii, să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice.

Întrucât înscrisurile depuse la termenul de judecată din 06 decembrie 2022, atestă faptul că semnatarul contestaţiei în anulare, domnul C., în calitate de consilier juridic superior în cadrul Serviciului Juridic, Constatare şi Stabilire Nereguli, a fost mandatat să reprezinte interesele Organismului Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale în dosarul nr. x/2022, precum şi să formuleze orice act procedural necesar şi util în dosar, instanţa are în vedere Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 3332 din 22 februarie 2017, prin care domnul C. a fost numit consilier juridic superior la Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale - Serviciul Juridic, Constatare şi Stabilire Nereguli, Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 5370 din 30 octombrie 2018 modificat prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 5642 din 07 decembrie 2018, care atestă exercitarea funcţiei de director al Organismului Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a doamnei D., împuternicirea nr. OI/7212/SJCSN din 05 decembrie 2022, precum şi adresa de înaintare a contestaţiei în anulare, ambele semnate de directorul Direcţiei (doamna D.).

Deoarece persoana semnatară a contestaţiei în anulare face parte din Serviciul Juridic, Constatare şi Stabilire Nereguli al Organismului Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, iar din actele depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că domnul C. este împuternicit în mod legal pentru declararea contestaţiei în anulare în numele Direcţiei Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, conform art. 84 şi art. 13 C. proc. civ., reţinându-se în acest sens că prin semnătura aplicată pe adresa de înaintare a contestaţiei în anulare, directorul în funcţie şi-a însuşit calea extraordinară de atac exercitată în cauză şi, implicit, Direcţia pe care o reprezintă.

Faţă de argumentele expuse, în temeiul prevederilor art. 82 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului contestaţiei în anulare, invocată de intimaţii Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin care se cere înseşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată a cauzei.

Contestatoarea Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a formulat prezenta contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 215 din 03 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016 prevalându-se de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: "2. Dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (…)."

În cererea sa, în partea introductivă, partea a reiterat excepţia necompetenţei instanţei în soluţionarea cauzei, prin prisma prevederilor art. 8 alin. (2) coroborat cu cele ale art. 18 alin. (3), precum şi a celor ale art. 10 alin. (11) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, susţinând că în ceea ce priveşte contractele de închiriere, de comodat, precum şi cel de finanţare, ca izvor al celorlalte contracte încheiate în îndeplinirea contractului de finanţare, sunt contracte administrative, astfel că soluţionarea litigiilor izvorâte din îndeplinirea acestora revine instanţei de contencios administrativ, în condiţiile în care reclamanta, deşi, şi-a întemeiat pretenţiile pe prevederile art. 1330 C. civ., izvorul obligaţiilor pretinse de reclamantă este contractul de închiriere nr. x/04.03.2016 încheiat între M.F.E. şi S.C. A. S.R.L. în procesul de implementare a proiectului POSDR U/7/7.1/AT/39 intitulat "Închiriere imobil (clădire existentă şi terenul aferent) necesar funcţionării DG AM POSDRU, organismul intermediar centrul naţional pentru dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic (OI CNDIPT) şi organismul intermediar regional regiunea Bucureşti Ilfov (OIRBI)".

Or, un atare raţionament ce readuce în discuţie aspecte ce ţin de competenţa instanţei de contencios administrativ nu corespunde exigenţelor impuse de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ. pe temeiul cărora a fost formulată contestaţia în anulare, confirmat de reprezentantul contestatoarei în şedinţa publică de la termenul de judecată din 06 decembrie 2022, în privinţa recursului declarat de Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, prevederi legale care impun ca hotărârea instanţei de recurs să poată fi atacată cu contestaţie în anulare dacă dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, respectiv dacă instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, ipoteze care nu se identifică în argumentele expuse anterior.

În plus, contestatoarea ignoră faptul că legiuitorul a exclus posibilitatea de a fi invocată pe calea contestaţiei în anulare necompetenţa instanţei care judecase cauza într-o etapă procesuală anterioară, cu excepţia recursului, însă doar atunci când instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac a omis a se pronunţa asupra excepţiei corespunzătoare invocate, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., text de lege care nu a fost invocat în cauză.

Mai mult, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 02 februarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, statuând asupra excepţiei necompetenţei funcţionale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, apreciind, prin raportare la conţinutul art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, că obiectul prezentei cauze îl reprezintă o cerere în pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile C. civ. referitoare la gestiunea de afaceri, care nefiind precedată de vreo acţiune în contencios administrativ pentru anularea unui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat al pârâţilor de soluţionare a unei cereri în termenul legal, de competenţa instanţei de drept comun, reţinând şi raportul juridic dintre părţi, nu atrage competenţa instanţelor de contencios administrativ, potrivit art. 10 din aceeaşi lege.

Pârâta Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a declarat apel doar împotriva soluţiei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, prin sentinţa civilă nr. 1152 din 11 mai 2018, nu şi împotriva încheierii de şedinţă din din 02 februarie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, excepţia necompetenţei acestei instanţe alături de cea a instanţei de apel fiind pusă în discuţie abia prin întâmpinarea formulată de aceeaşi parte în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin decizia civilă nr. 394 A din 09 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins excepţia, astfel invocată, apreciind, pe de o parte, că stabilirea secţiei civile derivă din faptul că instanţa de apel este superioară celei care a soluţionat pe fond litigiul, iar pe de altă parte, chestiunea legată de competenţa secţiei de contencios administrativ ţine de admiterea unui eventual apel.

Împotriva acestei decizii pârâta Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a declarat recurs, însă fără a critica soluţia instanţei de apel cu privire la excepţia menţionată, iar în susţinerea contestaţiei în anulare, după cum s-a arătat în cele ce preced, nu a indicat ca temei art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. ce vizează cazul în care hotărârea dată în recurs este pronunţată de către o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, iar instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra excepţiei corespunzătoare, deşi fusese invocată.

Aşadar, motivele invocate de către contestatoare, menite a conduce la retractarea hotărârii pronunţate în soluţionarea recursului, exced controlului ce poate fi realizat de instanţă pe calea contestaţiei în anulare.

Invocând o pretinsă incidenţă a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea critică decizia nr. 215 din 03 februarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub aspectul reţinerii eronate a transmiterii calităţii procesuale pasive de la CNDIPT la OIPOCU, arătând că acesta din urmă este constituit la nivel de direcţie în cadrul M.E. şi nu are atribut de ordonator credite în îndeplinirea Acordului de delegare a anumitor atribuţii de implementarea Programului Operaţional Capital Uman încheiat la data de 20 aprilie 2017, ci funcţii de monitorizare, AM POSDRU/DGPECU fiind cel care în mod exclusiv aprobă, dispune şi efectuează plăţi, potrivit art. 15 alin. 1I pct. 10 din Acord, în cadrul Direcţiei acestui organism funcţionând Unitatea de Plată FSE (UP FSE), cu responsabilităţile prevăzute de legislaţia naţională.

În considerarea art. 1 din H.G. nr. 907/2017, art. 10 din H.G. nr. 369/2021, precum şi a Acordului menţionat, a precizat că toate activităţile administrative aferente OI CNDIPT rămân în sarcina CNDIPT, iar proiectul x nu a fost niciodată gestionat de OI MEN şi OI CNDIPT, ci de reclamantă, astfel că efectuarea plăţilor privind sumele angajate în proiectele cu finanţare FES (POSDRU, POCU, etc.) nefiind delegate altor organisme cu rol de control/evaluare/monitorizare a proiectelor, sunt atribute exclusive ale AM şi DG PECU, constituite ca structuri în cadrul MIPE.

În consecinţă, contestatoarea a apreciat că în ceea ce priveşte litigiile în care este pusă în discuţie vreo pretenţie a beneficiarului finanţării cu privire la plăţile aferente proiectului POSDRU, fiind vorba de pretenţii ce au ca izvor contractul de finanţare semnat între reclamantă şi MIPE, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât MIPE.

Înalta Curte reţine că motivul de contestaţie în anulare specială, reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., îl constituie situaţia în care dezlegarea dată recursului/apelului este rezultatul unei erori materiale. Acest motiv de contestaţie în anulare vizează erorile materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale recursului/apelului, care au avut drept consecinţă soluţionarea greşită a acestei căi de atac. Prin urmare, este vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată, cum ar fi: respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanţă, deşi din plicul ataşat la dosar rezultă că recursul/apelul a fost depus recomandat la oficiul poştal, înăuntrul termenului de recurs/apel; anularea recursului/apelului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanţa de plată a taxei de timbru ori nu s-a observat că pentru unul dintre motivele casare nu era necesară timbrarea; anularea greşită a recursului ca fiind făcut de mandatar fără calitate, deşi la dosar se afla procura dată reprezentantului părţii; pronunţarea asupra legalităţii unei alte hotărâri decât cea recurată ori altele asemănătoare, etc.

Fiind vorba de un text de excepţie, se cuvine ca noţiunea de "eroare materială" să fie interpretată restrictiv, iar nu extinctiv şi, ca atare, pe această cale nu pot fi contestate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale, în accepţiunea contestatoarei.

Or, împrejurările reclamate de către parte nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât, în realitate, prin motivele expuse, aceasta urmăreşte să obţină o nouă judecată a cauzei sub aspectul aplicării dispoziţiilor incidente în raport cu circumstanţele de fapt şi de drept ale cauzei, ceea ce excede controlului realizat de instanţă prin intermediul contestaţiei în anulare, care nu deschide calea unui recurs "deghizat", ci tinde la retractarea hotărârii pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că judecata nu a fost bine făcută.

Din cuprinsul considerentelor deciziei contestate, rezultă, fără dubiu, că instanţa a analizat pe larg calitatea procesuală în cauză a recurentei contestată în cadrul criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aplecându-se şi asupra susţinerilor potrivit cărora OIPOCU ME, fiind organizat la nivel de direcţie, nu ar avea personalitate juridică şi buget propriu, apreciind că entităţile fără personalitate juridică, constituite potrivit legii, pot sta în judecată, conform art. 56 alin. (2) C. proc. civ., iar transmiterea calităţii procesuale de la OI CNDIPT la OI POCU ME s-a produs în baza H.G. nr. 907/2017, obligaţiile CNDIPT în îndeplinirea funcţiei de organism intermediar pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 fiind preluate de pârâtul OIPOCU - MEN, parte a Acordului de delegare de funcţii încheiat la data de 11 septembrie 2008, context în care a reţinut că argumentele întemeiate pe prevederile Acordului de delegare a anumitor atribuţii privind implementarea Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020 nu prezintă relevanţă în cauză în condiţiile în care vizează modul de derulare a raporturilor juridice dintre părţi ulterior perioadei 04.03.2016-15.07.2016, în ceea ce priveşte Direcţia, în raport de care partea a negat calitatea de debitor al obligaţiei de plată a cheltuielilor legate de asigurarea spaţiului utilizat.

Înalta Curte consideră că se impun aceleaşi observaţii relativ la alegaţiile părţii referitoare la constatarea ce se impune a fi efectuată de către instanţă sub aspectul fomulării cererii de chemare în judecată împotriva unei părţi aflate în imposibilitate instituţională de a da curs pretenţiilor reclamantului cu privire la efectuarea de plăţi dat fiind faptul că OI POCU ME, funcţionând în limitele Acordului de delegare a anumitor atribuţii de implementarea Programului Operaţional Capital Uman încheiat la data de 20 aprilie 2017, nu a primit delegare în legătură cu activităţile juridice din cadrul POCU, sens în care nu poate sta în instanţă în ceea ce priveşte plângerile formulate împotriva actelor administrative emise de POCU fără un mandat expres, cu atât mai puţin în cazul actelor administrative emise de MIPE prin AM POCU sau DG PECU.

Cu referire la cel de-al doilea motiv de contestaţie în anulare, întemeiat pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., respectiv omisiunea instanţei de recurs de a cerceta critica sub aspectul nedovedirea faptului că reclamantul a emis facturi în suma ce constituie pretenţia de plată, în baza Contractului de închiriere nr. x/04.03.2016, deşi instanţele de judecată au stabilit că relaţia contractuală dintre reclamantul MFE şi pârâţi se întemeiază pe gestiunea de afaceri, fără a se reţine că prin încheierea contractului menţionat, în mod voluntar, reclamantul a acţionat cu scopul de asigura funcţionarea optimă a organismelor intermediare coordonate de către DG PECU pentru activităţile specifice privind închiderea POSDRU, contestatoarea a reiterat lipsa calităţii sale procesuale în prezenta cauză într-o amplă expunere evidenţiată la pct. II.1 din prezenta decizie bazându-se pe argumente ce ţin de obiectul cererii de chemare în judecată, temeiul de drept al pretenţiilor reclamantului, interpretarea probatoriului ce a conturat situaţia de fapt dedusă judecăţii, care în realitate conduc la reexaminarea recursului, analiză ce excede cadrului procesual al contestaţiei în anulare.

Altfel spus, contestaţia în anulare nu poate fi primită atunci când criticile vizează însuşi raţionamentul instanţei de control judiciar, în aprecierea probatoriului administrat şi interpretarea prevederilor legale incidente, deoarece acceptând contrariul, s-ar ajunge la judecarea din nou a aceleiaşi căi de atac, ceea ce, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac să nu presupună o nouă judecare a cauzei, legea nedeschizând calea recursului la recurs.

În considerentele deciziei atacate, se observă că instanţa de recurs a apreciat că nu pot fi reţinute în cauză argumentele recurentei cu referire la inopozabilitatea Contractului de închiriere nr. x/04.03.2016 faţă de părţi, având în vedere că cererea dedusă judecăţii s-a întemeiat pe faptul ilicit al gestiunii de afaceri, nu pe contractul de locaţie încheiat în beneficiul acestora de către autoritatea de management, act juridic realizat în folosul persoanei gerate.

Totodată, validând raţionamentul instanţelor de fond, a constatat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1330 şi urm. C. civ., în sensul în care gestiunea de afaceri realizată în mod voluntar de către reclamant, din fondurile proprii, de care pârâţii au avut cunoştinţă, a fost oportună sub aspectul asigurării spaţiului necesar desfăşurării activităţii celor două organisme intermediare, în perioadele de referinţă, deşi această obligaţia nu i-a fost delegată, şi care a constituit cauza pretenţiilor pecuniare solicitate de către reclamant.

Aşadar, ţinând cont că raţiunea limitării în reglementarea art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. rezidă din necesitatea de a nu se încălca principiul securităţii raporturilor juridice civile deja analizate în mod definitiv de instanţa de judecată, ajungându-se, astfel, la încălcarea puterii de lucru judecat de care beneficiază hotărârea judecătorească definitivă. Scopul căii extraordinare de atac nu poate fi, astfel, schimbarea, ca efect direct, a soluţiei de fond a hotărârii judecătoreşti definitive, ci, poate produce un astfel de efect, numai în condiţiile în care, aspectele procedurale ale procesului nu au fost respectate, ceea ce nu se verifică în speţă.

Faţă de aceste considerente, cum din întreaga argumentare a demersului judiciar se reţine nemulţumirea părţii cu privire la modul de judecată a fondului pricinii, împrejurare ce nu atrage incidenţa motivelor prevăzute de art. 503 alin. (1) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., în temeiul art. 508 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale împotriva deciziei nr. 215 din 03 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de intimaţii Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic.

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale împotriva deciziei nr. 215 din 03 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 decembrie 2022.