Inadmissibility of revision for lack of triple identity where prior expropriation litigation and land restitution claims rely on distinct legal bases

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2022

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Decizia pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, atacată cu revizuire

Prin decizia civilă nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Dolj, secţia I civilă: a respins excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 95 din data de 25 august 2016 şi a H.C.L. nr. 472 din data de 23 noiembrie 2017, invocată de către apelanţii-intervenienţi A. şi B., în această cale de atac, în contradictoriu cu terţul Consiliul Local al Municipiului Craiova; a respins ambele cereri de apel formulate apelante-reclamante C. şi D., precum şi de apelanţii-intervenienţi B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 7521 din data de 2 iulie 2018, pronunţate de Judecătoria Craiova, secţia civilă, în contradictoriu pârâţii Primăria Craiova – Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991, Comisia Judeţeană Dolj pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991, Primarul Municipiului Craiova, Prefectul Judeţului Dolj şi intervenienta E. S.R.L., ca nefondate; a admis, în fond, cererea de intervenţie voluntară accesorie, formulată de către intervenienta E. S.R.L.

II. Calea de atac formulată în cauză

II.1. Cererea de revizuire

Împotriva deciziei civile nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., au formulat cerere de revizuire revizuentele C. şi D..

În dezvoltarea motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în esenţă, revizuentele au susţinut că aceste dispoziţii sunt aplicabile deoarece, după apariţia Legii nr. 247/2005, au depus cereri de restituire a terenului denumit "Hanul Doctorului", cereri care sunt înregistrate la Primăria Municipiului Craiova sub nr. x din data de 1 septembrie 2005 (C.), nr. 61853 din data de 1 septembrie 2005 (F.) şi nr. 61855 din data de 1 septembrie 2005 (G.).

Au apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de textul menţionat, întrucât: este vorba despre înscrisuri noi, în condiţiile în care instanţa a reţinut că aceste cereri nu există, însă, în realitate, ele se află în original în arhiva Primăriei Municipiului Craiova; aceste înscrisuri existau la data soluţionării dosarului nr. x/2015, respectiv la data de 24 iunie 2022 (încă de la momentul înregistrării lor la Primăria Municipiului Craiova, respectiv 1 septembrie 2005); aceste înscrisuri sunt în posesia părţii potrivnice; înscrisurile sunt determinante deoarece din conţinutul lor rezultă manifestarea de voinţă, întemeiată pe Legea nr. 247/2005, de a li se restitui în natură, pe vechiul amplasament, terenul care a aparţinut autorilor lor.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a motivului de revizuire întemeiat pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentele au arătat că, prin hotărârea atacată, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 174/Ap din data de 20 decembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosarul nr. x/2008, menţinută prin decizia civilă nr. 2711 din data de 15 octombrie 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2008.

Astfel, au susţinut că, în dosarul x/2008, s-a stabilit cu certitudine că au fost formulate cereri de restituire a celor patru terenuri, atât în baza Legii nr. 10/2001, dar şi în "baza Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 247/2005...", pentru terenuri individualizate prin denumire, locaţie, întindere şi amplasament.

Au subliniat revizuentele că individualizarea terenurilor s-a realizat în dosarul nr. x/2008, în corelare cu analiza cererilor pentru verificarea dacă şi în ce măsură terenurile au fost cerute şi în baza legilor fondului funciar, iar singurul considerent care a stat la baza respingerii notificării privind restituirea celor patru terenuri în baza Legii nr. 10/2001 (în natură, pe vechiul amplasament a terenurilor libere, iar pentru cele imposibil de restituit în natură, despăgubiri) a fost acela că instanţa a constatat că ceruseră aceleaşi terenuri şi în baza legilor fondului funciar.

Revizuentele au precizat că singurul considerent pentru care Tribunalul Dolj, secţia civilă le-a respins motivul de apel prin care solicitaseră ca restituirea terenurilor să se facă în procedura prevăzută de art. 27 alin. (21), coroborat cu art. 11 alin. (21) din Legea nr. 18/1991 a fost acela că, în litigiul din dosarul nr. x/2008, instanţa numai a prezumat existenţa cererii lor, formulate în baza legilor fondului funciar.

Au apreciat că, în cauză, este îndeplinită condiţia triplei identităţi, de părţi, de obiect şi de cauză.

Astfel, au arătat că există o identitate parţială de părţi, întrucât în ambele dosare au figurat în proces: C., D., ceilalţi moştenitori ai autorilor – B. şi A. –, Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului Craiova, Consiliul Local al Municipiului Craiova, precum şi intervenienta E. S.R.L.

În ceea ce priveşte condiţia vizând obiectul celor două litigii, au precizat că, în primul proces, au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, anularea dispoziţiilor emise de Primarul Municipiului Craiova – Primăria Municipiului Craiova şi restituirea în natură a patru terenuri (părţile libere) individualizate sub denumirea "Hanul Doctorului" "Baltă", "Arie" şi "Poroineanu", proprietatea autorilor lor, iar pentru părţile ocupate au solicitat despăgubiri; în dosarul nr. x/2015, au solicitat să fie puse în posesie şi să li se emită titlul de proprietate pentru terenurile "Hanul Doctorului" şi "Baltă" (pentru părţile de teren libere) în temeiul art. 27 alin. (21) şi art. 11 alin. (21) din Legea nr. 18/1991, care instituie o procedură specială de restituire în natură a terenurilor, în situaţia în care au fost identificate vechile amplasamente; este îndeplinită parţial condiţia identităţii de obiect deoarece primul litigiu a vizat solicitarea de restituire a patru terenuri, iar al doilea litigiu a privit restituirea a două dintre cele patru terenuri.

Revizuentele au susţinut că este îndeplinită şi condiţia identităţii cauzei, întrucât în ambele litigii scopul a fost acelea de a obţine, în calitate de titulari ai unor drepturi subiective recunoscute de lege, intrarea în patrimoniul lor a dreptului de proprietate care a aparţinut autorilor lor.

Raportat la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, au invocat că, prin hotărârea atacată, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a încălcat principiul securităţii juridice, o problemă soluţionată printr-o hotărâre definitivă nemaiputând fi repusă în discuţie, fiind indiferent că într-o cauză a fost respinsă ori admisă acţiunea, în condiţiile în care art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu face nicio distincţie între cauzele prin care s-a admis acţiunea şi cele prin care aceasta a fost respinsă, hotărârea definitivă în integralitatea ei trebuind a fi respectată şi aplicată, indiferent de rezultatul procesului.

Totodată, au subliniat că, pe tot parcursul judecăţii din dosarul nr. x/2015, niciuna dintre instanţe nu a pus în discuţia părţilor lipsa cererii, după primirea hotărârii, observând că, în considerente, instanţa de apel, a reţinut că nu au solicitat în mod expres terenurile identificate sub denumirile de "Hanul Doctorului", "Butoi", "Arie" şi "Poroineanu" şi s-a referit la ceea ce a "prezumat" instanţa în litigiul anterior; nici chiar intimaţii-pârâţi nu au invocat, până la închiderea dezbaterilor, că este posibil ca, în speţă, aspectul tranşat definitiv în litigiul anterior, şi anume că au făcut cereri în baza legilor fondului funciar, să poate fi "interpretat" ca fiind o "prezumţie".

Au subliniat că intimaţii-pârâţi Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului Craiova şi Consiliul Local al Municipiului Craiova au fost părţi în dosarul nr. x/2008, astfel că ştiau că, în litigiul anterior, s-a tranşat în sensul că respectivele cereri de restituire a terenurilor au fost formulate în baza legilor fondului funciar; mai mult, intimaţii-pârâţi Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului Craiova, entităţi direct implicate în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 şi părţi în litigiul anterior, nu puteau, în prezenta cauză, să facă abstracţie de dispoziţiile art. V din Legea nr. 10/2001.

Revizuentele au precizat că notificările nu au fost trimise comisiilor de fond funciar, deşi au fost făcute pentru fiecare imobil în mod separat, cu individualizarea terenului solicitat şi cu ataşarea actelor care atestau dreptul de proprietate al autorilor, iar voinţa legiuitorului a fost aceea ca notificările nesoluţionate, formulate în baza Legii nr. 10/2001, să fie trimise comisiilor de fond funciar.

În plus, au arătat că, pentru terenul denumit "Hanul Doctorului", autorul lor, H., a formulat cerere de restituire în natură în baza Legii nr. 18/1991, în februarie 1991; ulterior a fost formulată notificare pentru acest teren în baza Legii nr. 10/2001, precum şi cerere de restituire în baza Legii nr. 247/2005 de către C. şi autorii F. şi G. (ale căror moştenitoare sunt).

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimaţii-pârâţi Primăria Craiova – Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991, Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova au depus întâmpinare.

Pe cale de excepţie, în raport de prevederile art. 510 C. proc. civ., au invocat necompetenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu referire la motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ.

De asemenea, au invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire, apreciind că au fost nesocotite termenele de exercitare a căii de atac, prevăzute de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimaţii-pârâţi au susţinut şi inadmisibilitatea cererii de revizuire, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au subliniat că, trebuie întrunite cumulativ mai multe condiţii, neîndeplinirea chiar şi numai a uneia dintre acestea având drept consecinţă respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Astfel, au arătat pentru a se putea invoca ipoteza prevăzută de dispoziţiile legale anterior evocate, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe: partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cerere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie datorită unei împrejurări mai presus de voinţa părţii; înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată.

În esenţă, au susţinut că nu este îndeplinită condiţia potrivit căreia înscrisurile invocate să fi fost reţinute de către partea potrivnică, în condiţiile în care acestea au fost întocmite de către revizuente pentru valorificarea unor drepturi de proprietate în temeiul legilor fondului funciar.

De asemenea, au arătat şi că înscrisurile la care se face referire au reprezentat cereri formulate de către revizuenta C., respectiv de către autorii revizuentei D. în procedura administrativ-jurisdicţională reglementată de legile fondului funciar şi care au primit soluţionare din partea celor două comisii.

Au mai invocat şi faptul că tribunalul, contrar, celor arătate de către părţile adverse, a făcut o riguroasă analiza a materialului probator şi în ceea ce priveşte analiza dreptului, dar şi referitor la obiectul cauzei, la amplasament, la scopul urmărit şi, nu în ultimul rând, la impedimentele de natură legală în raport de demersul contencios.

În plus, au apreciat că înscrisurile menţionate nu ar fi putut determina pronunţarea altei soluţii.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au arătat că, privite comparat, cele două litigii în discuţie nu s-au purtat între aceleaşi părţi şi nici nu au avut obiecte şi cauze juridice identice.

Privitor la obiectul celor două litigii, au menţionat că în dosarul nr. x/2008 obiectul a vizat legalitatea măsurii adoptate de către comisia constituită în baza Legii nr. 10/2001, iar cel de-al doilea proces a privit solicitarea de restituire în natură, în temeiul legii fondului funciar.

Totodată, au arătat că dosarul nr. x/2008 a fost generat de împrejurarea că revizuentele au solicitat restituirea şi pe Legea nr. 10/2001, deşi, în prealabil, formulaseră cereri în temeiul fondului funciar, iar, în al doilea proces, finalizat cu decizia atacată, acestea s-au adresat instanţei pentru a eluda dispoziţiile Legii nr. 165/2013, ce reglementează ordinea de soluţionare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, nesoluţionate la nivelul comisiilor locale de fond funciar, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate în natură asupra terenurilor identificate în rezerva comisiei în ordinea prevăzută de art. 12 al acestui act normativ.

În opinia intimaţilor-pârâţi, împrejurarea că litigiile au privit, în esenţă, aceleaşi imobile nu reprezintă o condiţie suficientă pentru a se tranşa asupra îndeplinirii condiţiei privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, necesară pentru a se putea reţine autoritatea de lucru judecat şi incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, revizuentele au combătut cele susţinute prin cererea de revizuire, arătând că părţile adverse au interpretat într-o manieră subiectivă anumite pasaje ale deciziei atacate, scoţându-le din context şi ajungând la concluzia eronată că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 174/Ap din data de 20 decembrie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2008, prin tăgăduirea formulării cererilor de reconstituire a drepturilor de proprietate asupra celor patru terenuri – "Hanul Doctorului", "Butoi", "Arie" şi "Poroineanu".

II.3. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 26 iulie 2022, sub nr. x/2022, iar, prin rezoluţia din data de 29 iulie 2022, a fost fixat termen de judecată la data de 15 noiembrie 2022.

La termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2022, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi excepţia tardivităţii căii de atac formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa a respins excepţia tardivităţii revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a reţinut cauza în pronunţare asupra acesteia, prin prisma admisibilităţii căii de atac, precum şi a excepţiei necompetenţei sale materiale în ceea ce priveşte cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed.

Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuente ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Alin. (2) al aceluiaşi articol reţine, cu titlu de excepţie, situaţiile în care sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, respectiv pentru motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3 dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10.

În raport de aceste prevederi, revizuirea exercitată în alte condiţii decât cele expres reglementate nu poate fi primită, această concluzie fiind susţinută şi de principiul legalităţii căilor de atac, reglementat prin dispoziţiile art. 457 C. proc. civ.

Raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de pct. 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ. rezidă din necesitatea asigurării respectării autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti anterioare, astfel încât să nu existe posibilitatea ca a doua instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.

Totodată, art. 430 alin. (2) C. proc. civ. prevede că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Astfel, pot exista situaţii în care, fiind întrunită condiţia triplei identităţi, anumite considerente care dezleagă una şi aceeaşi chestiune litigioasă să intre în contradicţie, caz în care să fie deschisă calea revizuirii întemeiate pe pct. 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, astfel cum a fost anterior redat, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat – interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 C. proc. civ. – "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.’’

Aşadar, instituţia juridică a revizuirii formulate pe aceste temei este indisolubil legată de efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, adică imposibilitatea reanalizării într-un alt proces a unor pretenţii tranşate deja anterior într-un litigiu desfăşurat între aceleaşi părţi, în temeiul aceleiaşi cauze şi purtat asupra aceluiaşi obiect.

Ca atare, în situaţia în care nu se verifică identitatea oricăreia dintre elementele triplei identităţi (părţi, obiect şi cauză), se justifică respingerea de plano a revizuirii.

Revizuentele au susţinut că, prin cele reţinute de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în argumentarea soluţiei pronunţate prin decizia nr. 1062 din data de 24 iunie 2022 în dosarul nr. x/2015, a fost nesocotită autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor date prin considerentele deciziei nr. 174/Ap din data de 20 decembrie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2008, menţinută prin decizia nr. 2711, pronunţată la data de 15 octombrie 2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2008.

Raportat la datele speţei, se constată că litigiile în care au fost pronunţate hotărârile pretins a fi potrivnice nu îndeplinesc condiţia identităţii de cauză.

Astfel, procesul ce a format obiectul dosarului nr. x/2008 (în care a fost pronunţată hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se susţine că a fost încălcată) a fost guvernat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, având ca obiect contestaţiile formulate în baza acestui act normativ, împotriva dispoziţiilor nr. 4852/2002 şi nr. 8986/2002 emise de Primarul Municipiului Craiova (prin care au fost respinse cererile de restituire a terenurilor situate în zona "Hanul Doctorului", formulate prin notificările nr. x/2001 şi nr. y/2002), precum şi cererile privind notificările nr. x/2002 şi nr. y/2001, având ca obiect despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 45 ha din zona "Hanul Doctorului", respectiv despăgubiri pentru terenurile afectate de construcţii din zona "Hanul Doctorului".

Cea de-a doua hotărâre, decizia nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Dolj, secţia I civilă (atacată prin prezenta revizuire), priveşte o acţiune întemeiată pe legile fondului funciar (fiind invocate dispoziţiile ale Legii nr. 18/1991, precum şi ale Legii nr. 1/2000, modificate de Legea nr. 247/2005), prin care se solicită punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate cu privire la suprafaţa de teren de 13,46 ha, validată prin H.C.J. nr. 1626/2007 şi, respectiv, suprafaţa de teren de 22,07 ha, rămasă nerestituită din suprafaţa de 32,87 ha, validată prin H.C.J. nr. 1628/2007; prin cererile care au iniţiat acest proces, părţile au arătat că demersul lor judiciar a fost declanşat de soluţionarea în mod irevocabil a dosarului nr. x/2008, care a avut ca obiect soluţionarea contestaţiilor referitoare la aceleaşi suprafeţe de teren.

Revizuentele au susţinut că, în speţă, este îndeplinită condiţia privind identitatea de cauză (cu înţelesul de: "scopul către care se îndreaptă voinţa celui ce reclamă sau se apără, scopul care exprimă şi caracterizează voinţa juridică a acestuia de a afirma pretenţia sa în justiţie, scop explicat cu împrejurările şi motivele speciale care au determinat partea să acţioneze"), întrucât, în ambele litigii, scopul lor a fost acela de a obţine, în calitate de titulare a unor drepturi subiective recunoscute de lege, intrarea în patrimoniul lor a dreptului de proprietate care a aparţinut autorilor acestora.

Înalta Curte reţine că este necesar a se face distincţia între cauza unei acţiuni civile, prin care se poate înţelege scopul urmărit de partea care iese din pasivitate şi acţionează declanşând o procedură judiciară sau administrativă şi respectiv cauza unei cereri de chemare în judecată, ce semnifică fundamentul juridic pe care îşi întemeiază partea cererea cu care a învestit instanţa, respectiv instituţia sau categoria juridică ori principiul de drept substanţial pe care aceasta îşi întemeiază pretenţia, interesând nu numai regula de drept, ci şi împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică.

Or, în ecuaţia stabilirii existenţei autorităţii de lucru judecat, ceea ce este datoare instanţa să verifice este tocmai cauza cererii de chemare în judecată.

Contrar celor susţinute de către revizuente, între cele două litigii, nu se identifică identitatea de cauză, privită ca fundament al pretenţiilor deduse judecăţii, în condiţiile în care, prin primul demers judiciar, revizuentele au înţeles să îşi valorifice în justiţie drepturile pe calea procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 (ca urmare a măsurilor dispuse cu privire la notificările pe care le formulaseră în temeiul acestui act normativ), iar, în cel de-al doilea proces, cererile acestora au fost fundamentate pe normele legilor fondului funciar, părţile precizând că au avut în vedere considerentele deciziei pronunţate în primul litigiu, respectiv faptul că singurul element reţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (atunci când a menţinut decizia curţii de apel) a fost că au solicitat terenurile şi în baza legilor fondului funciar şi, ca atare, este aplicabil principiul electa una via.

Prin urmare, comparând cele două litigii, Înalta Curte constată că nu se poate reţine existenţa triplei identităţi, în condiţiile în care este vorba despre cauze diferite, împrejurare ce impune respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a mai avea relevanţă o eventuală analiză din perspectiva identităţii de părţi sau de obiect între cele două pricini.

În ceea ce priveşte cererea de revizuire formulată de revizuente împotriva aceleiaşi decizii, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în aplicarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2), art. 132 alin. (1) din acelaşi cod şi cu observarea normei de competenţă stabilite prin dispoziţiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită", Înalta Curte va proceda la declinarea competenţei soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Dolj, secţia I civilă.

Ca atare, faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de revizuentele C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă şi va declina competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulate de revizuente împotriva aceleiaşi decizii, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de revizuentele C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 1062 din data de 24 iunie 2022, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în favoarea Tribunalului Dolj, secţia I civilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fără cale de atac, în ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 noiembrie 2022.