Annullability of arbitral award for unauthorized expert and alleged rights violation exceeding limited statutory grounds

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Deliberând , asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în data de 20 octombrie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul A. a formulat, în temeiul art. 608 şi art. 148 C. proc. civ., acţiune în anulare împotriva sentinţei arbitrale nr. 4/18.08.2020 pronunţate de Arbitrul Unic - Avocat B. din cadrul Baroului Bucureşti în dosarul arbitral nr. x/2014, solicitând anularea sentinţei arbitrale, reţinerea cauzei spre rejudecare şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună ieşirea din indiviziune asupra imobilului compus din trei camere şi loc de parcare exterior, situat în Bucureşti, str. x, carte funciară x, număr cadastral x;205, şi atribuirea către fiecare dintre părţi, în loturi egale de 50%, precum şi asupra tuturor bunurilor mobile expertizate de expert autorizat C.; atribuirea în natură a imobilului indicat către intimatul D., cu obligarea acestuia la plata sultei corespunzătoare către reclamant; obligarea intimatului D., ca urmare a ieşirii din indiviziune, la plata valorii bunurilor mobile provenite din asocierea E. în valoare de 450.000 RON, conform raportului de expertiză final; cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în data de 26 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul D. a formulat acţiune în anulare împotriva aceleiaşi sentinţei arbitrale nr. 4/18.08.2020, precum şi a încheierilor premergătoare, pronunţate de Arbitrul Unic - Avocat B. din cadrul Baroului Bucureşti în dosarul arbitral nr. x/2014, solicitând anularea sentinţei arbitrale şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul arbitral şi, în subsidiar, modificarea în parte a sentinţei arbitrale în ceea ce priveşte obligarea reclamantului la plata sumei de 25.000.000 euro cu titlu de compensaţie şi la plata sumei de 69.320 RON cu titlu de sultă către pârâtul A.; aplicarea dispoziţiilor art. 676 C. proc. civ., prin partajarea bunurilor comune în natură; includerea în masa partajabilă a tuturor bunurilor indicate de reclamant în cuprinsul cererii reconvenţionale, astfel cum a fost precizată pe parcursul derulării dosarului arbitral; menţinerea hotărârii arbitrului unic în ceea ce priveşte excepţia de la aplicarea regulii de împărţire de 1/2 cuvenită asociaţilor în ceea ce priveşte bunurile aflate în patrimoniul societăţii; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 21 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, unde a fost înregistrată în data de 04 iunie 2021, sub nr. x/2021.

Prin încheierea din data de 17 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, instanţa a admis excepţia conexităţii dosarului nr. x/2021 cu dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul aceleiaşi secţii, reţinându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 139 C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 176F din 10 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării acţiunii în anulare de contestatorul D., ce formează obiectul dosar conexat nr. x/2021, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunilor în anulare, ca neîntemeiată; au fost respinse acţiunile în anulare formulate de contestatorii A. şi D. împotriva sentinţei arbitrale nr. 4/18.08.2020 pronunţate de Arbitrul Unic - Avocat B. din cadrul Baroului Bucureşti în dosarul arbitral nr. x/2014, ca nefondate.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 176F din 10 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, au formulat recurs contestatorii A. şi D., căi de atac cu a căror soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în data de 31 martie 2022 şi a fost repartizat, aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 10.

Prin cererea de recurs formulată de contestatorul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 176F din 10 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, şi, reţinând cauza spre rejudecare, casarea în tot a hotărârii recurate şi admiterea cererii astfel cum a fost formulată în faţa arbitrului unic din cadrul Baroului Bucureşti.

În dezvoltarea recursului, recurentul a prezentat situaţia de fapt a litigiului de la înfiinţarea E. şi până în prezent, iar în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a învederat că instanţa s-a raportat exclusiv la prevederile legii indicate, iar nu la probele administrate în dosarul arbitral, fără a le analiza, cu toate că în acţiune a precizat că arbitrul a oferit intimatului o sumă disproporţionată în raport cu bunurile supuse partajării şi a solicitat o partajare corectă, atrăgând, totodată, atenţia cu privire la diferenţele de argumentare din cuprinsul sentinţei arbitrale.

Astfel, a indicat cum s-a desfăşurat întreaga etapă arbitrală, arătând că se poate observa aplicarea greşită a dispoziţiilor legale şi interpretarea lor eronată, arbitrul oferind o sumă disproporţionată.

Recurentul a arătat că acesta a fost motivul acţiunii în anulare, întrucât nu i s-a oferit ceea ce a cerut, pronunţându-se o soluţie necorespunzătoare materialului probator administrat.

Prin cererea de recurs formulată de contestatorul D., întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului declarat împotriva sentinţei recurate, şi, în principal, trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti, motivele invocate în cererea în anulare fiind de ordine imperativă, nu dispozitivă cum greşit a constatat curtea de apel în considerentele hotărârii recurate, încălcându-se dreptul său la apărare (expertul care a efectuat raportul de evaluare a bunurilor nu era acreditat ANEVAR, ci expert contabil), iar în subsidiar, a solicitat modificarea în parte a sentinţei recurate, doar în ceea ce priveşte admiterea recursului său, cu menţinerea hotărârii instanţei de apel în ceea ce priveşte respingerea, ca neîntemeiată, a cererii în anulare formulate de A. împotriva hotărârii arbitrale.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra motivului pe care l-a invocat, referitor la indicarea prevederilor art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. în vederea susţinerii cererii în anulare, astfel încât hotărârea este nemotivată şi/sau insuficient motivată. Faţă de lipsa oricăror menţiuni cu privire la motivul invocat în cererea în anulare, respectiv încălcarea art. 608 alin. (1) lit g), se poate observa că nu există o motivare a instanţei în raport cu toate aspectele invocate, astfel încât se impune trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel, urmând a fi obligată curtea să se pronunţe şi asupra acestui motiv invocat. De asemenea, curtea nu s-a pronunţat cu privire la nulitatea încheierilor de şedinţă în care au fost discutate probele administrate în dosarul arbitral.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, în ceea ce priveşte motivul invocat în cererea în anulare, referitor la aplicabilitatea prevederilor art. 608 (1) lit. h), în mod eronat şi cu încălcarea normelor de drept material, instanţa a considerat că au fost încălcate norme dispozitive şi nu imperative ale legii, care ar fi justificat admiterea acţiunii în anulare.

Curtea de apel a apreciat nelegal că motivele prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. sunt motive de nelegalitate ce excedează celor expres şi limitativ prevăzute de art. 608 alin. (1) din cod.

A mai arătat că nu au fost luate în considerare argumentele cu privire la încălcarea dreptului la apărare prin respingerea probatoriului fără a exista o justificare motivată în acest sens, probe fără de care cererea reconvenţională formulată nu putea fi admisă, neputând fi dovedită.

A mai arătat că, deşi instanţa a reţinut că nu a indicat dispoziţia imperativă a legii din care să rezulte că, în procedura arbitrajului, expertul evaluator trebuie să fie atestat de ANEVAR, în cuprinsul cererii în anulare a precizat că expertul ANEVAR este o persoană care are calitatea de evaluator autorizat după parcurgerea etapelor reglementate de O.G. nr. 24/2011 şi este membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România, asociaţie profesională, recunoscută ca fiind de utilitate publică, cu atribuţii în pregătirea şi atestarea persoanelor juridice sau fizice ce posedă experienţă, competenţă, cunoştinţe practice în tehnicile legale pentru realizarea unor evaluări în conformitate cu Codul Deontologic al Profesiei de Evaluator şi cu Standardele Internaţionale de Evaluare (IVS).

Concluzionând, a susţinut că a invocat în mod expres prevederile O.G. nr. 24/2011, care sunt prevederi imperative ale legii şi care se coroborează cu preverile O.G. nr. 2/2000, arătând că i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare în ceea ce priveşte evaluarea bucurilor mobile şi stabilirea sultei în baza unui raport de evaluare nul absolut.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-contestator D. a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de contestatorul A., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea excepţiei nulităţii, acesta a învederat că, deşi recurentul a invocat ca şi temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul este de fapt nemulţumit de soluţia pronunţată şi solicită o reanalizare a probatoriului administrat în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat de constestatorul A., în raport cu excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de contestatorul D., faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauză, prin sentinţa civilă nr. 176F din 10 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării acţiunii în anulare de contestatorul D., ce formează obiectul dosarului conexat nr. x/2021, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunilor în anulare, ca neîntemeiată; au fost respinse acţiunile în anulare formulate de contestatorii A. şi D. împotriva sentinţei arbitrale nr. 4/18.08.2020 pronunţate de Arbitrul Unic - Avocat B. din cadrul Baroului Bucureşti în dosarul arbitral nr. x/2014, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut, în esenţă, că acţiunea în anulare formulată de contestatorul A. a fost întemeiată pe art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., sentinţa arbitrală fiind motivată corespunzător, sens în care nu s-a putut reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 608 lit. g) din cod, iar în ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv invocat, instanţa a constatat că partea nu a indicat care este capătul de cerere asupra căruia tribunalul arbitral s-a pronunţat, deşi nu s-a cerut (extra petita) sau ce s-a dat în plus faţă de ce s-a cerut (plus petita), ci a dedus judecăţii aspecte de fond care nu pot face obiect de analiză în acţiunea în anulare.

Instanţa de recurs, examinând cererea dedusă judecăţii, constată că aspectele evidenţiate, astfel cum au fost prezentate, nu conţin minime argumente care să aibă aptitudinea de a justifica, în speţă, incidenţa unui motiv de nelegalitate din cele expres şi limitativ reglementate prin art. 488 C. proc. civ.

Chiar dacă recurentul a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se constată că aceste dispoziţii legale au fost invocate formal, iar simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Astfel, recurentul a invocat, circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanţa de fond s-a raportat exclusiv la prevederile legale, iar nu la probele administrate în dosarul arbitral, fără o analiză a probelor, suma acordată de arbitru celeilalte părţi fiind disproporţionată în raport cu bunurile supuse împărţelii.

Or, interpretarea probelor administrate în cauză este o operaţiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu se poate cenzura în recurs maniera în care probele au fost apreciate şi evaluate de către arbitrul unic, cum de altfel nu au putut fi reapreciate nici de curtea de apel, dat fiind specificiul acţiunii în anulare, care se exercită doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurentul nu a indicat care sunt dispoziţiile legale aplicate greşit ori interpretate eronat de către curtea de apel, ci partea s-a limitat la a susţine că acţiunea în anulare a fost analizată greşit şi a fost pronunţată o soluţie necorespunzătoare materialului probator administrat.

În acest context, se observă că partea nu a formulat critici concrete care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar invocarea celor două motive de casare este una formală, susţinerile acesteia nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizează, în principal, situaţia de fapt a litigiului, astfel cum a fost reţinută în cuprinsul hotărârii arbitrale, fără avea legătură cu raţionamentul curţii de apel.

Or, în faza procesuală a recursului, nu pot fi puse în discuţie şi reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecăţii.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate a deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de contestatorul A. nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului declarat de contestatorul A., invocată de contestatorul D. şi va anula recursul declarat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 176F din 10 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Examinând recursul declarat de constestatorul D., Înalta Curte constată următoarele:

Un prim motiv de recurs invocat de contestator l-a vizat faptul că cererea în anulare a fost întemeiată şi pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., însă curtea de apel nu s-a apronunţat asupra acestui motiv, cum nu s-a pronunţat nici în ceea ce priveşte nulitatea încheierilor de şedinţă în care au fost discutate probele administrate în dosarul arbitral.

Aceste critici pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., însă ele sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile şi argumentele părţilor.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis, a stării de fapt, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile şi apărările esenţiale ale părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii constituie raţionamentul judiciar ce întemeiază soluţia adoptată în cauza dedusă judecăţii şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 par. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate, în mod real şi efectiv de instanţă.

Raportând principiile enunţate la litigiul pendinte, precum şi la criticile recurentului legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea curţii de apel respectă exigenţele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene, în condiţiile în care instanţa şi-a argumentat, în mod riguros, atât în fapt, cât şi în drept, soluţia adoptată, faţă de obiectul dedus judecăţii, de limitele învestirii instanţei, de apărările şi de susţinerile părţilor.

Contrar susţinerilor recurentului, în cuprinsul hotărârii atacate, curtea de apel a analizat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., invocat de contestator în susţinerea cererii în anulare, constatând corect că acesta este un motiv comun de nelegalitate, invocat de ambii contestatori, sens în care l-a analizat prin considerente comune, reţinând că hotărârea arbitrală cuprinde dispozitivul şi motivele, data şi locul pronunţării şi este semnată de arbitrul unic.

În ceea ce priveşte critica că instanţa nu s-a pronunţat asupra nulităţii încheierilor de şedinţă în care au fost discutate probele în dosarul arbitral, Înalta Curte constată că, deşi nu există o menţiune expressis verbis în acest sens, totuşi din considerentele hotărârii recurate rezultă neîndoielnic că instanţa le-a tratat ca fiind aspecte de temeinicie care vizează interpretarea probelor, înlăturarea unor probe şi acordarea de valoare probatorie altor probe.

Practic, curtea de apel a apreciat, implicit, că toate criticile relative la încheierile de şedinţă în care au fost discutate probele în faţa tribunalului arbitral nu reprezintă motive de nelegalitate, care să se subsumeze motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

În acest context, întrucât instanţa a răspuns tuturor criticilor invocate prin acţiunea în anulare, nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nefondată este şi critica circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că instanţa a apreciat eronat şi cu încălcarea normelor de drept material, că au fost încălcate norme dispozitive, iar nu imperative ale legii, care ar fi jusitificat admiterea acţiunii în anulare.

Prin acţiunea în anulare, contestatorul D. a invocat, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., anularea sentinţei arbitrale, întrucât i-a fost respins dreptul la apărare prin respingerea probelor şi a cererilor formulate şi solicitate în faţa arbitrului unic, respingerea probei cu expertiză informatică, respingerea cererii de înlocuire a expertului evaluator, respingerea excepţiei invocate cu privire la nulitatea raportului de expertiză, respingerea probei cu expertiză financiar-contabilă, respingerea probei testimoniale şi a probei cu efectuarea unei adrese către o societate comercială, precum şi efectuarea expertizei de către un expert contabil, fără atribuţii de expert evaluator ANEVAR.

Totodată, în cuprinsul cererii, contestatorul a invocat "încălcarea normelor imperative ale legii referitoare la regula privind atribuirea în natură a bunurilor din patrimoniul societăţii, precum şi greşita scoatere a autoturismului din masa bunurilor partajabile".

Prin cererea de recurs, recurentul a criticat considerentele prin care s-a reţinut că, în cauză, au fost încălcare norme dispozitive, iar nu imperative ale legii, precum şi faptul că expertiza evaluatorie nu a fost realizată de un expert autorizat ANEVAR, ci de un expert contabil, fiindu-i încălcat dreptul la apărare prin respingerea probatoriului, fără a exista o justificare motivată în acest sens.

Înalta Curte subliniază că dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. se referă la accepţiunea restrânsă a noţiunii de lege imperativă, privită ca sumă de reguli de conduită cu caracter general, obligatoriu şi impersonal, care stabilesc modul de comportament al subiectelor de drept în cadrul raporturilor juridice civile.

Însă, prin criticile vizând modul de interpretare şi de apreciere a probatoriului administrat, astfel cum a fost evaluat de instanţa arbitrală, la care se referă recurentul şi în cadrul motivelor de recurs, acesta a dedus instanţei de control judiciar o chestiune de temeinicie care a excedat controlului de legalitate permis în acţiunea în anulare, conform art. 608 C. proc. civ.

De asemenea, deşi a criticat încălcarea, de către prima instanţă, a principiului dreptului la apărare, recurentul nu a oferit niciun argument care să justifice formularea acestui motiv de recurs.

Aceste chestiuni s-au integrat acţiunii în anulare soluţionate de curtea de apel, iar această instanţă a răspuns motivelor de nulitate, argumentând că, prin modul lor de prezentare, ele se referă global la aspecte integrate unui control de fond, de netemeinicie a hotărârii arbitrale şi le-a exclus din sfera art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., aşa încât este nefondată critica recurentului prin care a susţinut că nu au fost avute în vedere argumentele invocate cu privire la încălcarea dreptului la apărare prin respingerea probatoriului.

Aşa cum în mod corect a reţinut curtea de apel, respectarea dreptului la apărare nu presupune administrarea tuturor probelor, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la sumele rezultate din evaluări nu conduce la încălcarea de plano a dreptului la apărare.

Totodată, recurentul nu a indicat nicio dispoziţie imperativă a legii din care să rezulte că, în procedura arbitrajului, expertul evaluator trebuie să fie atestat de ANEVAR, iar regulile privitoare la modul de împărţire a bunurilor prevăzute de art. 676 C. civ. nu reprezintă "dispoziţii imperative ale legii", ci norme dispozitive, care nu constituie motiv de acţiune în anulare.

Curtea de apel, ca primă instanţă competentă, conform art. 610 din C. proc. civ., să soluţioneze acţiunea în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 608 din C. proc. civ., nu putea antama în sentinţa pronunţată aspecte de fond ale cauzei, precum modul de interpretare a probatoriului, întrucât această posibilitate nu este menţionată în cadrul motivelor pentru care se poate solicita anularea hotărârii arbitrale. Cu atât mai mult, aceste critici nu pot fi cenzurate direct în prezentul recurs.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte consideră că motivele de recurs invocate sunt nefondate şi, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de contestatorul D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de contestatorul A., invocată de contestatorul D..

Anulează recursul declarat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 176F din 10 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul D. împotriva sentinţei civile nr. 176F din 10 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.