Damages for loss of use of occupied property; scope of res judicata and delictual liability for continuing unauthorized occupation

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Deliberând , asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – secţia I civilă, în data de 27 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. Craiova a chemat în judecată pârâtul Municipiul Craiova, primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata daunelor-interese pentru perioada 01.02.2017- 06.11.2018 inclusiv, în cuantum provizoriu de 220.000 RON, urmând ca suma să fie determinată pe bază de expertiză tehnică, sumă reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului, proprietatea reclamantei, situat în Craiova, Str. x, proprietate intabulată în CF a localităţii Craiova, numărul x (număr CF vechi x), cu numărul cadastral x, imobil compus din teren în suprafaţă de 4885 mp şi construcţie S+P+E în suprafaţă desfăşurată de 1664,33 mp (suprafaţă construită 904 mp).

De asemenea, a solicitat ca sumele lunare datorate de pârâtă, care vor rezulta din expertiza tehnică judiciară, să fie actualizate cu indicii de devalorizare a leului de la data scadenţei fiecărei sume în parte şi până la data plăţii efective a acestora, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1349 C. civ.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 261 din 27 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia I civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârât Municipiul Craiova, prin primar.

A fost obligat pârâtul Municipiul Craiova, prin primar, la plata către reclamantă a sumei de 785.821 RON, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului situat în Mun. Craiova, str. x, aferentă perioadei 01.01.2017 -06.11.2018.

A fost obligat pârâtul Municipiul Craiova, prin primar, la plata către reclamantă a sumei de 12.964 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru şi onorariu expert.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia nr. 46 din 10 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Craiova, prin primar, împotriva sentinţei nr. 261 din 27 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a următoarelor sume:

- 739.249 RON, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii, reprezentând contravaloare lipsă folosinţă;

- 12.497 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţei şi a fost obligată intimata la plata către apelant a sumei de 5501 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 04 mai 2022 şi repartizat, aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

În motivare, recurentul a susţinut că instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor privind răspunderea civilă delictuală, în cauză nefiind dovedită fapta ilicită şi nici vinovăţia autorităţii publice locale.

A arătat că, în data de 26 iulie 2006, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâţii Municipiul Craiova, prin primar, Grădiniţa de Copii cu Program Prelungit "B.", Serviciul de Management Spitale- Cabinete Medicale şi Creşe din Municipiul Craiova, solicitând evacuarea acestora din imobilul proprietatea reclamantei, situat în Craiova, str. x, la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a imobilului până la data evacuării efective.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, în data de 05 octombrie 2012, sub nr. x/2012*, iar prin sentinţa civilă nr. 167 din 16 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2012, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1315 din 20 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost obligat pârâtul Municipiul Craiova să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul - teren şi construcţie situat în str. x, respectiv a fost obligat Municipiul Craiova la plata sumei de 4.088.606 RON actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă aferentă perioadei noiembrie 2004 - decembrie 2016.

În acel litigiu, instanţa a reţinut că ultima cerere cu care a fost învestită instanţa pretinde obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului aferentă ultimilor trei ani anteriori promovării cererii principale şi până la predarea terenului (imobilului), contravaloare actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, cerere pe care, analizând-o în fond, instanţa a admis-o în parte, obligând Municipiul Craiova la plata lipsei de folosinţă aferentă perioadei noiembrie 2004- decembrie 2016.

Recurentul a opinat că, în atare condiţii, în litigiul pendinte instanţa a reţinut greşit că solicitarea intimatului-reclamant din litigiul de faţă nu a făcut şi obiectul învestirii în litigiul anterior.

O dovadă în plus a faptului că reclamanta a înţeles să învestească instanţa cu solicitarea de plată a lipsei de folosinţă până la predarea efectivă a imobilului, este aceea că reclamanta A. S.A. a declarat apel împotriva încheierii din 20 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2012, solicitând să se calculeze în continuare, pe bază de expertiză tehnică judiciară, şi cuantumul contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului situat în Craiova, str. x, începând cu data de 01.01.2017 şi până la predarea efectivă a acestuia, sume actualizate cu indicele de devalorizare a leului, de la data scadenţei fiecărei sume în parte şi până la plata efectivă a acestora.

Ulterior, în 16 ianuarie 2019 şi 30 ianuarie 2019, reclamanta a renunţat, pe rând, la cele două capete de cerere din apelul formulat, instanţa luând act de renunţarea apelantei-reclamante la judecarea apelului promovat.

În prezenta cauză, instanţa de apel a reţinut ca irelevantă această împrejurare, respectiv că nu este de natură a înlătura caracterul ilicit al faptei, arătând că instanţa s-a pronunţat în limitele învestirii în dosarul nr. x/2012.

Faţă de aceste aspecte, recurentul a susţinut că instanţa a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 430 alin. (2) coroborat cu art. 431 C. proc. civ., pronunţând o soluţie eronată asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, întrucât această chestiune litigioasă a fost dezlegată prin sentinţa civilă definitivă nr. 167 din 16 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2012.

Prin urmare, pretenţiile reclamantei întemeiate pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată de prevederile art. 998-999 şi urm. C. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat.

Printr-o altă critică circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că nu sunt întrunite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale, instanţa de apel reţinând greşit în sarcina sa săvârşirea unei fapte ilicite, în condiţiile în care aceasta nu există, cum de altfel nu există nici raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul suferit de reclamantă.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În apărare, intimata a susţinut că, în prezentul litigiu, a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă începând cu data de 01.01.2017 şi până la data predării silite a imobilului, respectiv 06.11.2018.

Astfel, fapta ilicită şi vinovăţia autorităţii autorităţii publice locale este dovedită prin sentinţa civilă nr. 167/16.03.2018, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul x/2012, rămasă irevocabilă prin decizia 1315/20.06.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acelaşi dosar, hotărâri care au dezlegat deja raportul juridic litigios dintre părţi.

În ceea ce priveşte critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 430 alin. (2) şi art. 431 C. proc. civ., intimata a arătat că, deşi a formulat apel împotriva încheierii din 20.02.2018, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul x/2012, prin care a solicitat să se calculeze pe bază de expertiză daune- interese pentru lipsa de folosinţă a imobilului pentru perioada 01.01.2017-06.11.2018, ulterior, în 16 ianuarie 2019, a renunţat la judecarea acestui capăt de cerere, instanţa luând act de această renunţare la judecată, situaţie în care, sub acest aspect, nu există autoritatea de lucru judecat pe care o invocă recurentul.

Concluzionând, intimata a arătat că, în litigiul anterior, s-au acordat daune- interese pentru lipsa de folosinţă a imobilului pentru perioada noiembrie 2004- decembrie 2016, iar prin acţiunea dedusă judecăţii s-au solicitat daune pentru perioada 01.01.2017 şi până la 06.11.2018, când reclamanta a fost pusă în posesia imobilului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se observă că cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă motivele de recurs invocate de pârât, astfel cum au fost dezvoltate, se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 din C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Pentru a răspunde motivelor de recurs, trebuie lămurit dacă în speţă au fost aplicate corespunzător dispoziţiile legale ce reglementează autoritatea de lucru judecat. Aşa fiind, se impune a releva că, anterior prezentei cauze, între părţi s-a mai derulat un litigiu, finalizat cu decizia nr. 1315 din 20 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Primul litigiu derulat între părţi, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, a analizat cererea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Craiova, prin primar, Grădiniţa de Copii cu Program Prelungit "B.", Serviciul Public Management Spitale-Cabinete Medicale şi Creşe din Municipiul Craiova, şi a avut ca obiect evacuarea acestora din imobilul proprietatea reclamantei, situat în Craiova, judeţul Dolj şi plata despăgubirilor în cuantum de 105.961 RON pentru lipsa de folosinţă a imobilului, în perioada 21.07.2003-21.07.2006.

Prin sentinţa civilă nr. 167 din 16 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia I civilă, în rejudecare, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligat pârâtul Municipiul Craiova să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa 4885 mp şi construcţia situată pe respectivul teren, situată în Craiova, str. x, reclamantei S.C. A. S.A.. A fost respinsă cererea privind evacuarea pârâţilor Grădiniţa cu program prelungit "B." şi Serviciul public management spitale - Cabinete medicale şi creşe din Municipiul Craiova, ca rămasă fără obiect. De asemenea, a fost admisă în parte cererea privind contravaloarea lipsei de folosinţă şi obligat Municipiul Craiova la plata sumei de 4.088.606 RON, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă aferentă perioadei noiembrie 2004 - decembrie 2016. A mai fost obligat Municipiul Craiova la plata către reclamantă a sumei de 45.369 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, taxă timbru, onorariu expert.

Prin decizia nr. 499 din 27 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă, a fost admis apelul, schimbată în parte sentinţa civilă, în sensul că a fost respinsă cererea privind contravaloarea lipsei de folosinţă. A fost obligat pârâtul Municipiul Craiova la plata către reclamantă a sumei de 23984,5 RON cheltuieli de judecată, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei civile. De asemenea a fost obligată reclamanta S.C. A. S.A. Craiova la plata către apelantul pârât Municipiul Craiova a sumei de 10872,5 RON cheltuieli de judecată în apel. Întrucât reclamanta S.C. A. S.A. a declarat apel împotriva încheierii din 20 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, şi ulterior a renunţat la judecata apelului declarat, prin decizia nr. 499 din 27 februarie 2019 Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă a luat act de această renunţare în temeiul art. 246 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1315 din 20 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamanta A. S.A. Craiova împotriva deciziei civile nr. 499 din 27 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă, a fost modificată în parte decizia recurată, în sensul că a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Craiova, prin primar, împotriva sentinţei nr. 167 din 16 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia I civilă, a fost înlăturată obligarea pârâtului Municipiul Craiova, prin primar, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel în cuantum de 23.984,5 RON, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate. A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Craiova, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 499 din 27 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă, şi a fost obligat intimatul Municipiul Craiova, prin primar, la plata sumei de 39.639 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă A. S.A. Craiova.

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea reclamantei S.C. A. S.A. Craiova, prin care a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Craiova, prin primar, la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru perioada 01.01.2017-06.11.2018 (data predării efective a imobilului situat în Craiova, str. x, jud. Dolj).

Printr-o primă critică, recurentul-pârât a pretins nelegalitatea deciziei atacate, întrucât hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor înscrise în art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a susţinut, contrar celor reţinute de instanţele de fond, că sentinţa civilă nr. 167 din 16 martie 2018 se bucură de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, chestiunea litigioasă din prezenta cauză fiind dezlegată în litigiul anterior.

Critica ce conturează greşita valorificare de către instanţa de apel a efectului negativ al autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2012 va fi cenzurată de prezenta instanţă din perspectiva motivelor de nelegalitate înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ., deoarece pune în discuţie încălcarea unor norme de procedură în materia efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, respectiv a dispoziţiilor art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Este necesar a se preciza că principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar raţiunea reglementării anterior menţionate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorităţii de lucru judecat şi de a împiedica instanţele să dea soluţii contrare în dosare diferite.

Astfel, efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni; stricto sensu semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză, iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că este esenţial să se facă distincţie între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, care are drept consecinţă respingerea acţiunii în temeiul acestei excepţii, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) din acelaşi cod, care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.

În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, respectiv interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Astfel cum rezultă din textul anterior menţionat, autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii.

În acest mod, legiuitorul a consacrat, în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

În cauză, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel, prin decizia recurată, a valorificat corect efectul negativ al lucrului judecat care derivă din statuările ataşate sentinţei civile nr. 167 din 16 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia I civilă, prin care a fost admisă cererea reclamantei şi a fost obligat pârâtul la plata contravalorii lipsei de folosintă aferente perioadei noiembrie 2004- decembrie 2016.

În litigiul pendinte, reclamanta a solicitat plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului pentru perioada 01.01.2017 şi până la data 06.11.2018 (dată la care a fost evacuat pârâtul), considerând că în primul litigiu nu a fost analizată temeinicia sau netemeinicia unei astfel de pretenţii.

Se observă că prin decizia recurată s-a reţinut că demersul judiciar al reclamantei are caracter fondat, întrucât în cadrul dosarului nr. x/2012, instanţa s-a pronunţat în limitele învestirii, raportat la intervalul de timp dedus judecăţii în cauza respectivă, ceea ce nu semnifică însă că, pentru perioada ulterioară, 01.01.2017-06.11.2018, pârâtul ar fi, automat, exonerat de răspundere, în condiţiile în care situaţia de fapt a rămas neschimbată până la data predării silite a imobilului, urmare a punerii în executare silită a sentinţei civile nr. 167/2018.

Chiar dacă în litigiul anterior, reclamanta a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă şi pentru viitor, se constată că aceasta a renunţat la aceste pretenţii. Astfel, aşa cum rezultă din actele dosarului şi din susţinerile recurentului din cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a formulat cerere de apel împotriva încheierii din 20 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2012, solicitând să se calculeze în continuare, pe bază de expertiză tehnică judiciară, cuantumul contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului începând cu 01.01.2017 până la predarea efectivă a acestuia. Însă, în etapa procesuală a apelului, în data de 16 ianuarie şi 30 ianuarie 2019, reclamanta a renunţat pe rând la cele două capete de cerere din apelul formulat, iar instanţa de apel a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea apelului promovat.

Prin urmare, dat fiind faptul că, în litigiul anterior, reclamanta a înţeles să renunţe la judecarea apelului care viza pretenţiile aferente perioadei 01.01.2017 şi până la predarea efectivă a imobilului, rezultă că cele dezlegate în pricina anterioară relativ la perioada pentru care s-au acordat despăgubirile nu se opun cu autoritate de lucru judecat, care să împiedice această nouă judecată.

În acest context, se constată că susţinerile recurentului circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ. sunt nefondate.

Procedând în continuare la analiza criticii subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la neîntrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, se reţine că este, de asemenea, nefondată.

În raport cu obiectul cauzei de faţă, contravaloare lipsă folosinţă pentru folosirea imobilului fără titlu de către pârât în intervalul de referinţă pentru speţă (01.01.2017-06.11.2018), având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 167 din 16 martie 2018 s-a stabilit deja cu autoritate de lucru judecat pozitivă împrejurarea că imobilul a fost ocupat fără titlu de către pârât în intervalul menţionat în dispozitivul sentinţei, iar după pronunţarea hotărârii, pârâtul nu a eliberat imobilul, ci reclamanta a recurs la executarea silită a acestuia, intrând în posesia imobilului la 06.11.2018, în mod corect instanţa de apel a confirmat caracterul întemeiat al pretenţiilor reclamantei, fundamentate pe dispoziţiile ce reglementează instituţia răspunderii civile delictuale.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi, deci, corecta aplicare a prevederilor art. 431 alin. (2), dar şi a art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., a impus instanţelor învestite cu soluţionarea litigiului de faţă să nu reaprecieze asupra chestiunilor deja dezlegate asupra situaţiei de fapt de către instanţele învestite cu soluţionarea dosarului nr. x/2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, şi să se raporteze la aceste dezlegări cu valoarea adevărului judiciar.

Astfel, curtea de apel a apreciat judicios că în perioada de referinţă în litigiul actual, respectiv ianuarie 2017- noiembrie 2018, nu a intervenit nicio modificare a situaţiei de fapt, raportat la cea reţinută prin sentinţa nr. 167/2018, redată în precedent, astfel că cele statuate de instanţă în cauza anterioară se impun în cea de faţă cu efectul pozitiv al lucrului judecat.

Contrar argumentelor recurentului relative la neîntrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, întrucât nu există o faptă ilicită, se reţine că punerea reclamantei în imposibilitate de a-şi exercita atributele dreptului de proprietate, până la momentul la care bunul i-a fost predat silit, constituie o faptă ilicită în sensul art. 998-999 C. civ. de la 1864, cum întocmai au apreciat instanţele de fond.

În ceea ce priveşte condiţia vinovăţiei, corect s-a reţinut că în litigiul anterior a fost stabilită expressis verbis culpa pârâtului, iar în prezenta cauză nu au fost invocate sau probate împrejurări noi, survenite după pronunţarea sentinţei civile nr. 167/2018, care să aibă ca efect înlăturarea vinovăţiei acestuia.

Prin urmare, se constată că judicios instanţa de apel nu a dat eficienţă efectului negativ al autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 167/2018, întrucât între cele două litigii chiar dacă există identitate de părţi şi cauză, obiectul este diferit, despăgubirile fiind solicitate pentru o perioadă diferită celei analizate în primul litigiu. Totodată, în mod corect, instanţa de apel a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a aceleiaşi sentinţe, în condiţiile în care, în pricina anterioară, a fost stabilită situaţia de fapt, iar ulterior, în perioada de referinţă din prezentul litigiu, nu au intervenit împrejurări noi care să modifice situaţia de fapt.

Pentru toate considerentele expuse, reţinând că sunt nefondate motivele de recurs invocate de recurent, hotărârea atacată fiind dată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, în baza art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Craiova, prin primar, împotriva deciziei nr. 46/2022 din data 10 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.