Lack of nexus between post-judgment procedural norms and case resolution in constitutional exception admissibility review

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 7 martie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a V-a civilă, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 247.278,75 RON cu titlu de despăgubiri civile în baza principiului de drept european privind răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate particularilor de către autorităţile sale şi în baza art. 96 din Legea nr. 303/2004.

2. Hotărârea pronunţată de primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 2577 din 8 noiembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul încheierii de şedinţă din 7 iunie 2019 şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii de şedinţă, în sensul că taxa judiciară de timbru datorată de către reclamantă este 6050,58 RON, în loc de 6060,58 RON, cum din eroare s-a menţionat.

A respins în rest cererea de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul încheierii de şedinţă din 7 iunie 2019, ca neîntemeiată.

A dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul încheierii de şedinţă din 14 iunie 2019, în sensul că prenumele corect al reclamantei este A., şi nu A., cum din eroare s-a consemnat.

A respins cererea de completare a dispozitivului încheierii de şedinţă din 7 iunie 2019 cu privire la soluţia pronunţată asupra excepţiei tardivităţii stabilirii obligaţiei de timbrare a cererii de chemare în judecată şi excepţia "prematurităţii invocării de către instanţă a excepţiei de netimbrare", ca neîntemeiate.

A admis excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată.

A anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 1736A din 10 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta–reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 2577 din 8 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

4. Hotărârea pronunţată în recurs

Împotriva deciziei civile nr. 1736A din 10 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamanta A. a declarat recurs, formulând critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 858 din 14 aprilie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1736A din 10 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin cererea înregistrată la 12 aprilie 2022 în dosarul anterior menţionat, recurenta-reclamantă A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima teză şi art. 426 alin. (5) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 20 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă în dosarul asociat nr. x/2019, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima teză şi art. 426 alin. (5) C. proc. civ., formulată de petenta A..

2. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta A..

Sub un prim motiv de recurs se susţine că admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a fost soluţionată de o instanţă necompetentă material, cu încălcarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (4) din Legea nr. 47/1992, art. 124, 390, 429 C. proc. civ.

Arată că, prin nepronunţarea asupra cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional anterior deschiderii dezbaterilor pe fondul recursului, dezînvestindu-se de cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, prin decizia nr. 358/14.04.2022, Completul 5 al ICCJ era instanţă necompetentă material.

Prin al doilea motiv de recurs se invocă încălcarea art. 126 alin. (2) din Constituţie şi a art. 29 alin. (5) prima frază din Legea nr. 47/1992, respectiv îngrădirea dreptului de acces la instanţa de control judiciar prin nepronunţarea unei încheieri motivate.

Ultimul motiv de recurs este dat de susţinerea că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este în contradicţie cu realitatea îndeplinirii în speţă a condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate reglementate de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

Arată că excepţia de neconstituţionalitate invocată are ca obiect dispoziţiile unor articole în vigoare: art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază, art. 426 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare; dispoziţiile legale cu privire la care a invocat excepţia de neconstituţionalitate nu au fost constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; dispoziţiile legale menţionate au avut legătură cu recursul soluţionat prin decizia nr. 858/14.04.2022.

În esenţă, susţine că dispoziţiile referitoare la scrierea minutei şi la motivarea hotărârii judecătoreşti erau relevante pentru soluţionarea recursului, deoarece prin memoriul de recurs a dedus critici cu privire la nelegalitatea soluţionării cauzei prin minută, fără o motivare concomitentă.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Verificând aprecierea instanţei cu privire la soluţia adoptată, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivat de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, se constată legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii.

Astfel art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare prevede: "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Ca atare, din punct de vedere al contenciosului constituţional, instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate are atribuţia, care reprezintă în acelaşi timp şi o obligaţie, de a verifica dacă sunt respectate o serie de reguli procedurale specifice acestei excepţii.

Verificarea condiţiilor formale de admisibilitate de către instanţă nu presupune o analiză a conformităţii cu Constituţia a dispoziţiilor considerate a fi neconstituţionale, ci doar o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia, ca incident procedural, poate fi invocată.

Prin urmare, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

Sub un prim motiv de recurs se susţine că încheierea atacată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, cu ignorarea de către recurentă a faptului că, în dosarul ce a avut ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale aceasta a invocat excepţia de "nelegalitate complet" prin care a învederat aceleaşi argumente deduse prin cererea de faţă, însă la 19.10.2022 aceasta a solicitat instanţei să ia act că înţelege să nu mai susţină excepţia invocată, aspect ce rezultă şi din practicaua încheierii atacate.

De altfel, nemulţumirea recurentei de faţă vizează soluţionarea cererii sale de sesizare a instanţei de contencios constituţional ulterior pronunţării deciziei nr. 858/14.04.2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins recursul declarat de aceasta împotriva unei decizii prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat împotriva sentinţei prin care prima instanţă a anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată.

Or, prin dispoziţiile Legii nr. 177/2010 au fost aduse modificări procedurii de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate, respectiv etapei judecătoreşti a procedurii. Astfel, a fost eliminată suspendarea de drept a soluţionării cauzei de fond pe durata derulării procedurii în faţa Curţii Constituţionale şi a fost introdus un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive: în materie civilă – declararea neconstituţionalităţii legii, ordonanţei ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă care a făcut obiectul unei excepţii invocate în cauza respectivă sau a altor dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, respectiv, în materie penală – soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.

Aşadar, prin dispoziţiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 au fost abrogate normele referitoare la suspendarea ope legis a cauzelor în care se invocau excepţii de neconstituţionalitate, iar în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate de către CCR, partea are la îndemână revizuirea, motiv pentru care în speţă nu poate fi reţinută vreo vătămare cu privire la o eventuală nelegalitate rezultată din aplicarea greşită a art. 390 C. proc. civ.

Prin urmare, la momentul în care se formulează cereri de sesizare a instanţei de contencios constituţional, se formează dosare asociate cu acest obiect, cărora li se alocă termen de judecată independent de soluţionarea pe fond a cauzei, iar în speţă, soluţionarea excepţiei ulterior recursului nu echivalează cu necompetenţa materială a instanţei, care era tocmai cea învestită cu soluţionarea cauzei la momentul formulării cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate.

În ceea ce priveşte nemotivarea încheierii recurate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost motivată, însă nu la data pronunţării acesteia, cum susţine recurenta, ci ulterior, în prezent neexistând vreun text de lege care să prevadă pronunţarea minutei şi redactarea concomitentă a hotărârii aferente în cauzele civile.

De altfel, calea de atac a recursului ce se exercită în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, trebuie declarată în 48 de ore de la pronunţare, iar motivarea recursului se depune în 48 de ore de la comunicarea încheierii, astfel că nu poate fi reţinută o încălcare a dreptului la apărare, partea având cunoştinţă, la momentul redactării motivelor de recurs, de conţinutul hotărârii prin care se respinge cererea de sesizare a CCR.

În cauză, se mai reţine că soluţia adoptată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pentru motivul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 47/1992, constatând că respectivele dispoziţii legale nu au legătură cu cauza, este corectă.

Se observă astfel că, în speţă, s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 401 alin. (1) C. proc. civ. – ce face referire la întocmirea minutei, art. 402 C. proc. civ. – ce vizează pronunţarea hotărârii, respectiv art. 426 alin. (1) prima teză şi art. 426 alin. (5) C. proc. civ. – ce poartă denumirea marginală "redactarea şi semnarea hotărârii".

Or, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată într-un dosar având ca obiect recursul declarat împotriva unei decizii prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat împotriva sentinţei prin care prima instanţă a anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că în mod just s-a reţinut că niciuna dintre excepţiile de neconstituţionalitate invocate nu vizează procedura de soluţionare a recursului, iar normele criticate (ce fac referire la acte procesuale ulterioare închiderii dezbaterilor, respectiv întocmirea minutei, pronunţarea, redactarea şi semnarea hotărârii) nu au incidenţă în soluţionarea propriu-zisă a recursului.

Pe de altă parte, se reţine că formularea în dosarul nr. x/2019 a unui motiv de recurs cu referire la încălcarea art. 426 alin. (5) C. proc. civ. şi solicitarea de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a acestei norme nu sunt de natură să afecteze valabilitatea hotărârii recurate, câtă vreme termenul de redactare şi semnare a hotărârii este unul relativ, iar nesocotirea lui nu atrage nulitatea hotărârii.

Prin urmare, în mod corect, instanţa a constatat că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care reglementează ca dispoziţiile în raport de care s-a invocat neconstituţionalitatea să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Raportând, aşadar, condiţiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale la cerinţele prevăzute la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se observă că solicitarea nu o îndeplineşte pe cea privitoare la existenţa legăturii dintre textul de lege a cărei neconstituţionalitate se invocă şi cererea dedusă judecăţii, fiind corectă soluţia adoptată de instanţă, de respingere a acesteia, recursul împotriva acesteia urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii de şedinţă din 20 octombrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2022.