Venue-transfer appeal rejected; recusal request unfounded and appellate ruling upheld

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 17 mai 2021, sub nr. x/2021, petenta A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Neamţ, arătând că există motive de bănuială legitimă.

Prin decizia civilă nr. 1376 din 16.06.2021 a instanţei supreme s-a stabilit competenţa de soluţionare a cererii formulate de petenta A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Neamţ, în favoarea Curţii de Apel Bacău.

2. Încheierea şi sentinţa pronunţate de Curtea de Apel Bacău

Prin încheierea din 15 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021 s-a respins cererea de recuzare formulată de petenta B. împotriva membrilor completului de judecată D5, ca nefondată.

Prin sentinţa civilă nr. 34 din 20 septembrie 2021, pronunţată în dosarul. nr. x/2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a respins cererea de strămutare vizând cauza obiect al dosarului x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I-a civilă, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din 15 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, a declarat recurs petenta A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, petenta a arătat că soluţia de respingere a cererii de recuzare este greşită, având în vedere că magistratul recuzat şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Susţine că a fost parte în dosarul nr. x/2006, iar în calitate de recurent a atacat decizia nr. 59/05.03.2009 a Tribunalului Neamţ, recurs soluţionat prin decizia nr. 1226/21.09.2009 a Curţii de Apel Bacău. Din completul de recursuri a făcut parte doamna judecător C..

Se mai arată că cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Neamţ are o strânsă legătură cu dosarul soluţionat în recurs, din a cărui complet a făcut parte doamna judecător C..

Se mai susţine că doamna judecător C. s-a pronunţat în dosarul nr. x/2014, în care s-a admis cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 3022/03.07.2013, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Piatra Neamţ, irevocabilă prin Decizia nr. 387/RC/27.05.2014 a Tribunalului Neamţ formulată de D. şi E. şi a dispus anularea acestora pe obligaţia de a face-ridicarea unui gard amplasat de intimaţi pe terenul său.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce succedă:

Cu titlu preliminar, se reţine că recurenta nu a invocat niciun motiv de nelegalitate, însă din susţinerile acesteia vor fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece ele privesc greşita soluţionare a cererii de recuzare, al cărei regim este reglementat de normele procedurale şi totodată, sunt menite a asigura respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, respectiv cel referitor la imparţialitatea instanţei.

Criticile sunt nefondate.

Cum s-a arătat, fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41 - 42 din C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Imparţialitatea instanţei este una dintre garanţiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil garantat atât de art. 21 din Constituţia României, de art. 6 C. proc. civ., cât şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Examinată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, analiza imparţialităţii se realizează prin raportare la principiile consacrate prin cazuistica convenţională, conform cărora Curtea Europeană a Drepturilor Omului examinează noţiunea de imparţialitate enunţată de Curte în cauzele Kyprianou v. Cyprus şi Piersack contra Belgiei prin referire la cele două faţete ale acestui concept: aspectul subiectiv, care se referă la convingerea personală a judecătorului, din perspectiva căruia imparţialitatea magistratului se prezumă până la proba contrară, dar şi, cel obiectiv, care vizează modul în care imparţialitatea judecătorului este văzută din exterior de un observator rezonabil şi avizat, precum şi la cele consacrate prin alte documente internaţionale aplicabile în materie: cum ar fi Carta Judecătorilor în Europa, Principiile de la Bangalore şi Carta Universală a Judecătorului.

Curtea Europeană a susţinut, în mod regulat, că imparţialitatea personală a unui judecător trebuie să fie presupusă până la dovedirea contrariului (cauza Hauschildt vs. Danemarca). În ceea ce priveşte tipul de dovadă cerut, Curtea a căutat, de exemplu, să constate dacă un judecător a afişat ostilitate sau rea-voinţă sau a aranjat să aibă un caz desemnat numai lui din motive personale (cauza De Cubber vs. Belgia). Astfel, Curtea a recunoscut dificultatea de stabilire a încălcării unei dispoziţii din articolul 6 din cauza parţialităţii subiective şi din acest motiv, în marea majoritate a cazurilor, a ridicat probleme a imparţialităţii accentuate pe testul obiectiv.

Văzând toate aceste aspecte de ordin teoretic şi raportându-se la semnificaţia juridică a instituţiei recuzării, la limitele în care instanţa investită cu soluţionarea recuzării examinează cererea dedusă judecăţii, urmărind deopotrivă paradigma deja menţionată, Înalta Curte constată că este corectă concluzia instanţei învestite cu analiza cererii de recuzare formulată de recurentă în sensul că aspectele invocate prin cererea de recuzare nu se încadrează în ipotezele cazurilor de recuzare reglementate de prevederile procedurale.

Astfel, potrivit CEDO, abordarea care priveşte primul element al imparţialităţii constă într-o apreciere in concreto: trebuie analizată atât gândirea, cât şi conduita judecătorului vizat, pentru a vedea dacă judecătorul şi-a exprimat mai înainte de a pronunţa hotărârea o opinie în legătură cu modul de desfăşurare şi soluţionare a cazului. Imparţialitatea se prezumă până la proba contrară.

Or, procedând la o analiză de ansamblu a conduitei judecătorului recuzat, raportat la circumstanţele factuale ale cauzei, în speţa de faţă, în mod legal a fost respinsă cererea de recuzare, completul învestit cu soluţionarea acesteia reţinând că nu este incident motivul de recuzare prevăzut de art. art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil "când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil".

În speţă, motivele invocate de petentă în susţinerea cererii de recuzare, în vederea exercitării controlului legalităţii încheierii recurate, vizează, în principal, aspecte ce ţin de împrejurarea că judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de strămutare ar fi soluţionat şi alte dosare în care petenta era parte, precum şi faptul că judecătorul care a soluţionat cererea de recuzare era, la rândul său, incompatibil.

Înalta Curte constată că cererea de recuzare este formulată într-o cauză având ca obiect strămutarea unui dosar, instanţa fiind învestită cu soluţionarea unui incident procedural, pus de legiuitor la îndemâna părţii care are îndoieli asupra imparţialităţii instanţei pe rolul căreia se află litigiul a cărui strămutare se solicită.

Împrejurarea invocată de către recurentă, că judecătorul care a soluţionat cererea de recuzare şi-ar fi exprimat părerea asupra litigiului în sensul reglementat de textul legal anterior menţionat nu poate fi primită, întrucât în soluţionarea unei cereri de recuzare, precum şi în soluţionarea unei cereri de strămutare, nu sunt analizate chestiuni de fond ale cauzei care să determine o astfel de pronunţare.

Prin urmare, faptul că judecătorul învestit cu soluţionarea unei cereri de recuzare sau strămutare ar fi soluţionat şi alte dosare în care recurenta de faţă a fost parte, nu reprezintă un motiv care să conducă la susţinerea că aceşti magistraţi ar fi fost imparţiali.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut prin încheierea recurată că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de strămutare cercetează aspecte diferite de cele ce au făcut obiectul analizei în celor două dosare indicate de petentă în cererea de recuzare.

Pentru motivele expuse, constatând că motivele invocate de petentă sunt nefondate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii de şedinţă din 15 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2022.