Municipal liability for stray dog attack upheld; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 12 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, reclamanţii A., B. şi C., în calitate de moştenitori ai autorului A. (victima), au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să plătească următoarele sume de bani după cum urmează: 25.000 RON reprezentând daune materiale - respectiv cheltuieli efectuate cu ocazia înmormântării si pomenile ulterioare făcute autorului; 1.000.000 de euro reprezentând daune morale faţă de A. în calitate de fiu al victimei; 300.000 de Euro reprezentând daune morale faţă de C. în calitate de soră a victimei; 200.000 de Euro reprezentând daune morale faţă de B. în calitate de frate al victimei.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a I-a civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 1349 din 4 noiembrie 2019, Tribunalul Vâlcea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiului Râmnicu Vâlcea, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., faţă de acesta.

A admis, în parte, acţiunea, împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, care a fost obligat, prin Direcţia Administrării Domeniului Public, la plata sumei de 20.000 RON daune morale către A., a sumei de 5.000 RON, daune morale, către C. şi de 5.000 RON, daune morale, către B.. A fost respinsă cererea de plată a daunelor materiale.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă:

Prin decizia civilă nr. 4264 din 27 octombrie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamanţi; a schimbat sentinţa, în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Râmnicu Vâlcea; a admis în parte acţiunea formulată împotriva ambilor pârâţi.

Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 5000 RON, daune materiale, precum şi la plata daunelor morale reprezentând echivalentului în RON al sumei de 20.000 euro, către A., respectiv al sumei de 10.000 euro, către C. şi al sumei de 10.000 euro, către B..

A respins cererea pârâtului Municipiul Râmnicu Vâlcea, privind cheltuielile de judecată efectuate la fond, ca neîntemeiată.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 1349 din 4 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2018.

A respins cererea intimatului-pârâtului Municipiul Râmnicu Vâlcea, privind cheltuielile de judecată efectuate în apel, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti au declarat recurs pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea şi Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, invocând incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi formulând, în esenţă, următoarele critici:

- se susţine încălcarea art. 480 alin. (3), art. 8 şi art. 13 C. proc. civ. – de vreme ce prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Râmnicu Vâlcea, instanţa de apel avea obligaţia de a anula sentinţa şi de a proceda la evocarea fondului cu acest pârât;

- instanţa de apel nu a mai rejudecat procesul pe fond în ceea ce priveşte acţiunea exercitată faţă de Municipiul Râmnicu Vâlcea, fiind ignorate apărările şi probele formulate de acest pârât;

- susţine încălcarea de către instanţa de apel art. 222 C. civ., principiul independenţei patrimoniale;

- instanţa de apel a acordat altceva decât s-a cerut şi a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (4) şi (6) C. proc. civ.

- în opinia recurenţilor, aceştia nu puteau fi obligaţi, în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie la plata de despăgubiri pentru prejudiciul creat de fapta câinilor fără stăpân, fiind încălcate şi aplicate greşit dispoziţiile de drept material aplicabile în cauză;

- instanţa de apel a încălcat dispoziţiile de drept material privind răspunderea juridică a persoanelor juridice de drept privat care cresc şi adăpostesc câini, chiar şi provizoriu;

- invocă încălcarea normelor din O.U.G. nr. 155/2001 privind câinii fără stăpân, în sensul că de fapt câinii erau hrăniţi şi îngrijiţi de cele două societăţi comerciale.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la ICCJ la data de 9 februarie 2022 a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluţia de primire a dosarului s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 21 iunie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul, fiind fixat termen de judecată la data de 22 noiembrie 2022, cu citarea părţilor.

II. Analiza recursului

Analizând recursul formulat în cauză, din prisma criticilor formulate de către pârâţi prin memorial de recurs, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestuia.

Prin decizia nr. 4264 din 27 octombrie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins apelul formulat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi a admis apelul formulat de reclamanţi, fiind schimbată sentinţa în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Râmnicu Vâlcea şi admiterii, în parte, a acţiunii, împotriva ambilor pârâţi, aceştia fiind obligaţi, în solidar, la plata daunelor materiale şi morale, al căror cuantum a fost majorat.

În motivare, instanţa de apel a reţinut că modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Municipiul Râmnicu Vâlcea, reprezentat prin primar, de către prima instanţă, este eronată, câtă vreme există un transfer de atribuţii organizaţionale între Unitatea administrativ teritorială, "deţinând, în condiţiile art. 96 al Codului administrativ, patrimoniu şi personalitate, către organul deliberativ şi decizional al acestei persoane juridice Consiliul Local, care însă lucrează pentru unitatea administrativ teritorială, fiind forma de exercitare a atribuţiilor localităţii, alături de primar, ca organ executiv, în condiţiile art. 5 lit. m) şi n) şi art. 106 alin. (1) din acelaşi Cod, similar cu reglementarea dată, la momentul producerii faptelor, de art. 21 şi 23 din legea nr. 215/2001".

Sub aspectul daunelor materiale, s-a reţinut că acordarea acestora este justificată, fiind dovedită cu proba testimonială, iar în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale s-a constatat că acesta este insuficient apreciat de către prima instanţă de fond, în raport cu prejudiciul moral resimţit de cei trei reclamanţi.

Instanţa de apel, "în temeiul art. 480 C. proc. civ..", a admis apelul formulat de reclamanţi din două perspective, atât cu privire la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, cât şi cu privire la daunele materiale şi cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, motiv pentru care a schimbat sentinţa primei instanţe în sensul arătat în precedent.

Recurenţii pârâţi susţin încălcarea art. 480 alin. (3) C. proc. civ., arătând că, de vreme ce prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Râmnicu Vâlcea, instanţa de apel, admiţând calea de atac, avea obligaţia de a anula sentinţa şi de a proceda la evocarea fondului cu acest pârât.

Potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în apel, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond este o soluţie de excepţie care este condiţionată de solicitarea expresă formulată de către cel puţin una din părţile din proces.

Cu toate acestea, în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

Rezultă din dispoziţiile legale mai sus citate că soluţia anulării hotărârii instanţei de fond, după admiterea apelului, intervine numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 480 alin. (3) C. proc. civ., respectiv dacă instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

Textul legal citat instituie totodată, şi regula potrivit căreia instanţa de apel, după anularea sentinţei, va judeca procesul, evocând fondul.

Prin excepţie de la această regulă, art. 480 alin. (3) C. proc. civ. stabileşte că în oricare dintre cele două situaţii, instanţa de apel va putea, totuşi, trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, o singură dată, însă numai dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri, prin cererea de apel sau prin întâmpinare.

Chiar dacă Tribunalul, în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiului Râmnicu Vâlcea, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, Curtea de Apel Piteşti, admiţând apelul nu putea anula hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, câtă vreme niciuna dintre părţile litigante nu a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

Prin urmare, cu privire la soluţia data excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât, instanţa de apel în mod just a aplicat regula instituită de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căreia, după anularea sentinţei, va judeca procesul, evocând fondul.

Pe de altă parte, lipsa menţiunii exprese, de anulare a sentinţei apelate, din dispozitivul hotărârii este o chestiune pur formală şi nu constituie un motiv de nulitate expresă în sensul art. 176 C. proc. civ., iar relativ la nulitatea virtuală stipulată de art. 175 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că vătămarea pretinsă nu a fost dovedită, de vreme ce toate apărările formulate de acest pârât au fost examinate în concret, partea având şi dreptul de recurs cu privire la chestiunile de legalitate în dispută.

Astfel, deşi se susţine că nu au fost analizate apărările şi probele formulate de către pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin primar, recurenţii ignoră faptul că acestea au fost comune celor doi pârâţi, astfel că, analizând apelul formulat de Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, s-au analizat toate apărările de fond ale municipalităţii.

Recurenţii pretind că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 222 C. civ., cu referire la răspunderea civilă a persoanelor juridice de drept public, din perspectiva soluţiei date excepţiei lipsei calităţii pasive a municipalităţii pârâte.

Potrivit dispoziţiilor art. 222 C. civ., "persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă şi nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică faţă de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel".

Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate sau aplicate greşit aceste dispoziţii legale, pentru a fi atrasă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în calea de atac a recursului.

Faptul că prin motivele inserate în cuprinsul hotărârii instanţa contrazice concluziile susţinerile pârâţilor nu este de natură a afecta legalitatea hotărârii pronunţate, raportat la situaţia de fapt reţinută, aceea că evenimentul s-a produs de către animale care erau fără stăpân, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002, consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sunt considerate proprietari ai câinilor fără stăpân şi ai câinilor care circulă liberi, fără însoţitor, în locuri publice, care nu au fost revendicaţi ori adoptaţi în condiţiile prevederilor legale şi au obligaţia de a captura şi escorta aceşti câini, prin intermediul personalului calificat.

De asemenea, potrivit art. 1, 2 şi 4 din O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, autorităţile locale au obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, de a amenaja din fonduri proprii, în funcţie de necesităţi, adăposturi pentru câinii fără stăpân, respectiv pentru acei câini care circulă liberi, fără însoţitor, în locuri publice, care vor fi capturaţi şi transportaţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân.

Din dispoziţiile O.U.G. nr. 155/2001 rezultă că obligaţiile ce revin consiliului local nu sunt doar de înfiinţare a serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, ci şi de a lua măsurile necesare pentru rezolvarea situaţiilor periculoase.

Prin urmare, câtă vreme legea "prevede altfel", dispoziţiile art. 222 C. civ. nu sunt aplicabile speţei pendinte.

De asemenea, recurenţii mai susţin că au fost încălcate dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., cu referire la o pretinsă schimbare a calificării juridice a acţiunii, întrucât prima instanţă a reţinut răspunderea civilă pentru fapta proprie prevăzută de art. 1357 C. civ., deşi reclamanţii au solicitat atragerea răspunderii pentru fapta câinilor.

Analizând cererea de chemare în judecată, Înalta Curte observă că reclamanţii au învestit instanţa cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 alin. (3) C. civ., dar şi pe cele ale O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţele devolutive, în sensul că autorul reclamanţilor a fost atacat de câini fără stăpân, pe un teren aparţinând municipiului Râmnicu Vâlcea, accesibil publicului, rezultă că pârâtului – Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, raportat la dispoziţiile legii speciale enunţate anterior, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1349 alin. (3) C. civ., potrivit cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

Având în vedere că din interpretarea dispoziţiilor mai sus menţionate, rezultă că în sarcina recurenţilor-pârâţi, a căror răspundere este solidară, există obligaţia de identificare, capturare şi escortare a câinilor fără stăpân, neidentificaţi şi neînregistraţi conform art. 21 din O.U.G. nr. 55/2002, care circulă liber, fără însoţitor, în municipiul Râmnicu Vâlcea, apare ca fiind nerelevant locul unde se refugiază câinii care l-au atacat pe autorul reclamanţilor sau faptul că unele persoane i-ar hrăni, astfel de împrejurări nefiind prevăzute de actul normativ indicat ca fiind exoneratoare de răspundere.

În aceste condiţii, nu se poate aprecia că hotărârea atacată este nelegală, câtă vreme există acte normative care identifică pârâtul Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea ca fiind proprietar al câinilor fără stăpân care circulă liberi, fără însoţitor, în locuri publice din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Această prezumţie este instituită chiar de lege, astfel că sarcina de a proba că aceşti câini sunt sub paza juridică a altor persoane sau instituţii şi nu a organelor administrative locale revine pârâţilor şi nu reclamanţilor, instanţa de apel stabilind în cadrul situaţiei de fapt, că nu a fost realizată vreo astfel de dovadă contrară în cauză.

Astfel, Curtea de apel a reţinut că afirmaţiile conform cărora câinii fără stăpân se refugiază în incintele unor societăţi unde sunt hrăniţi şi unde nu pot fi urmăriţi de personalul calificat au reprezentat simple alegaţii neprobate (la momentul evenimentului) şi care chiar reale de ar fi, nu exonerează pârâţii în speţă, aşa cum s-a expus anterior.

Totodată, autorităţile locale nu pot invoca faptul că nu ar fi avut cunoştinţă de existenţa unui risc real şi imediat pentru autorul reclamanţilor şi că situaţia generală de risc era aceeaşi pentru toţi cetăţenii oraşului.

Omisiunea luării măsurilor cuvenite evitării incidentului cauzat de animalele aflate, conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002, în paza sa juridică (conform rechizitoriului câinii fără stăpân aflându-se la momentul incidentului într-un loc public din municipiul Râmnicu Vâlcea), reprezintă fapta ilicită reţinută în sarcina pârâtului, fiind aşadar incidente dispoziţiile art. 1349 şi art. 1375 C. civ. în cadrul deciziei recurate.

Astfel, aşa cum s-a arătat anterior de instanţele devolutive ale fondului, s-a apreciat că evenimentul reclamat s-a datorat culpei Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale de gestionare a situaţiei câinilor fără stăpân.

Mai mult, potrivit art. 1357 C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă. În acest sens, instanţa apreciază că, deşi nu s-a acţionat sub forma intenţiei, ca formă a vinovăţiei, pârâţii trebuiau şi puteau să prevadă că neluarea tuturor măsurilor necesare şi rezonabile pentru prevenirea producerii unor agresiuni de către câinii fără stăpân este de natură a cauza un prejudiciu.

Astfel, însăşi CEDO, în hotărârea pronunţată în cauza Georgel şi D. împotriva României a precizat că în timp ce art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale are ca obiect principal protejarea indivizilor împotriva ingerinţei arbitrare din partea autorităţilor publice, acesta nu obligă statul doar să se abţină de la astfel de ingerinţe, ci poate da naştere inclusiv unor obligaţii pozitive pentru a asigura respectarea efectivă a drepturilor protejate de art. 8 (a se vedea, printre altele, X şi Y împotriva Ţărilor de Jos, nr. 8.978/80, pct. 23, 26 martie 1985). Obligaţiile pozitive prevăzute de art. 8 din Convenţie pot implica adoptarea unor măsuri menite să asigure respectarea vieţii private chiar în sfera relaţiilor dintre indivizi (a se vedea, printre altele, Stjerna împotriva Finlandei, nr. 18.131/91, pct. 38, 25 noiembrie 1994, şi Botta împotriva Italiei, nr. 21.439/93, pct. 33, 24 februarie 1998).

De asemenea, CEDO a statuat că noţiunea de viaţă privată include integritatea fizică şi psihică a unei persoane şi că statele au o obligaţie pozitivă de a preveni nerespectarea de către alte persoane a integrităţii fizice şi morale a unui individ atunci când autorităţile ştiu sau ar fi trebuit să ştie despre aceste nerespectări (a se vedea X şi Y împotriva Ţărilor de Jos, citată, pct. 22 şi 23, Costello-Roberts împotriva Regatului Unit, nr. 38.719/97, pct. 118, 10 octombrie 2002, şi M.C. împotriva Bulgariei, nr. 39.272/98, pct. 73 şi 149, CEDO 2003-XII) De asemenea, CEDO a reţinut că statele au o obligaţie pozitivă de a asigura respectarea demnităţii umane şi calităţii vieţii în anumite privinţe (a se vedea L. împotriva Lituaniei, nr. 27.527/03, pct. 56, 11 septembrie 2007, şi, mutatis mutandis, Pretty împotriva Regatului Unit, nr. 2.346/02, pct. 65, CEDO 2002-III).

În atare condiţii, câtă vreme problema gestionării câinilor fără stăpân este îndeobşte cunoscută, aproape chiar de notorietate, instanţa consideră că pârâţii sunt ţinuţi să răspundă de neîndeplinirea obligaţiei sau îndeplinirea ei necorespunzătoare, respectiv aceea de a lua toate măsurile necesare şi rezonabile pentru prevenirea producerii unor agresiuni de către câinii fără stăpân.

Pentru toate aceste argumente, care vin în suplinirea motivării deciziei atacate, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în baza art. 496 alin. (1) din acest act normativ, va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar şi Consiliul local al Muncipiului Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 4264 din 27 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2022.