Defendant's appeal dismissed; copyright remuneration for unauthorized bus music upheld, with TVA removed and res judicata barring new challenges.

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă la data de 25 septembrie 2013, reclamanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR - ADA) a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 662.904 RON reprezentând valoarea egală cu triplul remuneraţiei şi la plata TVA-ului legal aferent, sumă datorată potrivit art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental în autobuze, microbuze şi autocare perioada 01.08.2010-31.07.2013, fără a încheia în prealabil autorizaţie licenţă neexclusivă cu UCMR-ADA; în subsidiar, în cazul în care s-ar dovedi utilizarea licită a operelor muzicale prin comunicare publică de către pârâtă, obligarea acesteia la plata sumei de 220.968 RON, inclusiv TVA, sumă datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental în autobuze, microbuze şi autocare perioada 01.08.2010-31.07.2013; obligarea pârâtei la plata sumei de 552.602,91 RON reprezentând penalităţi de întârziere, calculate până la data de 05.08.2013, datorate de pârâtă pentru întârzierea plăţii remuneraţiilor menţionate anterior; obligarea pârâtei la plata de penalităţi de 0,5%/zi de întârziere începând cu data de 06.08.2013 şi până la plata efectivă a sumei de 220.968 RON, reprezentând remuneraţii restante menţionate anterior.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 833/15.06.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte acţiunea, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 01.08.2010-25.09.2010 şi a respins în consecinţă acţiunea pentru această perioadă. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 38.353 RON (cu TVA inclus) reprezentând valoarea remuneraţiilor corespunzătoare pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental în mijloacele de transport în perioada 25.09.2010-31.07.2013, calculate conform raportului de expertiză întocmit de ing. expert B.. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 346.242 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform raportului de expertiză şi în continuare, până la data plăţii efective a remuneraţiilor datorate, a respins capătul de cerere privind plata triplului remuneraţiilor ca neîntemeiat, a obligat pârâta la plata sumei de 2100 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând 100 RON taxă timbru şi 2000 RON onorariu expert şi a respins cererea de majorare a onorariului, formulată de expert ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 634A din 19 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L.. A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 30.930 RON, reprezentând echivalentul remuneraţiei aferentă perioadei 25.09.2010-31.07.2013, fără TVA. A respins capătul de cerere privitor la acordarea penalităţilor. A păstrat în rest sentinţa. A respins cererea intimatei privind cheltuielile de judecată în apel.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia civilă nr. 339 din 16 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 634A din data de 19 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a obligat pe pârâta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. - Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, aferente soluţionării acestui recurs.

A admis recursul declarat de reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. - Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor împotriva deciziei nr. 63 4A din data de 19 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în rejudecare:

Prin decizia nr. 1078 A din 5 iulie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 833/15.06.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a înlăturat obligarea pârâtei la plata TVA-ului către reclamantă şi a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L., care după prezentarea circumstanţelor cauzei, a formulat, în esenţă, următoarele critici:

- instanţa de apel a încălcat prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu a respectat indicaţiile deciziei de casare; ICCJ a arătat că este necesară lămurirea împrejurării dacă contestarea penalităţilor era inclusă în motivele apelului formulat de pârâtă (inclusiv prin punerea acestei chestiuni în dezbaterea părţilor) şi că această dezlegare a fost greşit înţeleasă de instanţa de apel care a tranşat că nu s-au criticat penalităţile; în plus, nu a pus în discuţie limitele apelului, aşa cum a cerut instanţa supremă;

- instanţa de apel a încălcat prevederile art. 501 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că în şedinţa publică din 28 iunie 2021 s-a făcut precizarea că va fi primită la dosar adresa din 5 martie 2020, însă nu se va ţine cont de acest înscris, întrucât nu se mai pot administra probe întrucât prin decizia de casare a fost admis doar recursul reclamantei - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..

- susţine că nu are aparate radio, cu precădere în pandemie, când mijloacele de transport nu au funcţionat;

- prin hotărârea atacată, instanţa de apel a încălcat dreptul pârâtei la apărare, precum şi dreptul la un proces echitabil prin refuzul de a judeca, de a administra probele cerute în scopul dovedirii inexistenţei aparatelor de sonorizare sau de a le pune în discuţia părţilor;

- expune dispoziţiile legale pe care le consideră aplicabile speţei – Decizia ORDA 365/2006, Decizia ORDA 266/2011, art. 1349 C. civ., art. 139 alin. (2) Legea nr. 8/1996, art. 249 C. proc. civ., etc.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

III. Analiza recursului

Înalta Curte constată nefondat recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. pentru considerentele expuse mai jos.

Relevant pentru soluţionarea căii de atac de faţă, Înalta Curte reţine că în primul ciclu procesual din cauză, cererea reclamantei UCMR – ADA a fost apreciată ca întemeiată, prima instanţă dispunând obligarea pârâtei la plata sumelor de 38.353 RON cu titlu de remuneraţii (ce include TVA) şi 346.242 RON cu titlu de penalităţi, precum şi în continuare la plata de penalităţi în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere până la data plăţii efective.

Prima instanţă de apel a admis apelul pârâtei exclusiv sub aspectul înlăturării obligării pârâtei la plata TVA aferent remuneraţiilor şi la plata penalităţilor, fiind menţinută obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând remuneraţii.

În etapa recursului, s-a reţinut de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, în considerentele deciziei nr. 339 din 16 februarie 2021, prin care a respins recursul pârâtei S.C. A. S.R.L. şi a fost admis recursul declarat de către reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. – Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor împotriva deciziei instanţei de apel din primul ciclu procesual, că toate criticile formulate de pârâtă sunt nefondate.

Astfel, în decizia instanţei de recurs prin care recursul pârâtei a fost respins ca nefondat au fost analizate criticile din cererea de apel a pârâtei referitoare la inexistenţa faptei ilicite, reţinându-se şi că dispoziţiile art. 249 C. proc. civ. au fost corect aplicate de instanţa de apel atunci când a reţinut că reclamanta a făcut dovada faptelor contestate cu prezumţii, revenind sarcina probei contrare pârâtei şi că înscrisurile administrate de aceasta nu sunt apte a răsturna prezumţia menţionată.

De asemenea, s-a mai statuat că, spre deosebire de chestiunile dezlegate de CJUE în cauza C-306/05 SGAE, unde s-a distins între existenţa aparatelor TV în camerele de hotel şi respectiv distribuirea semnalului către aceste aparate, operaţiune necesară pentru utilizarea lor, în cauza de faţă amplasarea aparatelor de recepţionare a semnalului audio prin antena vehiculului face posibilă utilizarea lor, iar în prezenţa aprecierii Curţii de apel ca fiind de notorietate că în vehiculele cu care se realizează transport de persoane se difuzează muzică, cererea de administrare a probei testimoniale a fost corect respinsă.

Prin urmare, faţă de cele statuate de Înalta Curte prin decizia de casare, precum şi a soluţiei date recursului pârâtei în primul ciclu procesual, criticile recurentei de faţă care vizează problema soluţionării cu respectarea legii a cererii de chemare în judecată în privinţa capătului principal al acţiunii (plata remuneraţiilor) nu mai pot fi primite, deoarece ele au fost dezlegate cu caracter definitiv în primul ciclu procesual.

Cu alte cuvinte, odată respins recursul pârâtei care a criticat această soluţie a primei instanţe – astfel cum a fost menţinută de prima instanţă de apel – aceste aspecte nu mai făceau obiectul rejudecării după casare, cum corect a consemnat Curtea de apel şi, implicit, nu mai pot face nici obiectul recursului.

În schimb, admiterea recursului declarat de reclamantă a fost determinată de două motive: greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente şi a dezlegărilor obligatorii cuprinde în jurisprudenţa CJUE cu privire la chestiunea TVA aferent remuneraţiilor şi respectiv necesitatea reevaluării limitelor cererii de apel formulată de pârâtă în privinţa contestării penalităţilor de întârziere la care a fost obligată de prima instanţă.

Referitor la respingerea capătului de cerere privitor la acordarea penalităţilor, instanţa de recurs în primul ciclu procesual, lecturând motivele de apel formulate de către pârâtă a reţinut că "nu rezultă din ce paragraf al acestora a reţinut instanţa de apel că s-a contestat acordarea penalităţilor".

S-a mai reţinut că "majorările de întârziere pentru neplata taxei menţionate în cadrul alin. (3) al art. 134 din vechiul Codul fiscal (Legea nr. 571/2003) se referă la TVA, neputându-se deduce din aceste argumente din apel faptul că pârâta ar fi criticat obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere raportate la valoarea remuneraţiei, ca parte a despăgubirii astfel determinate prin sentinţa atacată cu apel".

Înalta Curte a mai constatat că din cuprinsul apelului "nu rezultă că pârâta a criticat în mod expres modul de determinare a despăgubirii conform literei a), art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în loc de art. 139 alin. (2) lit. b) sau de conţinutul Metodologiei adoptate prin decizia ORDA nr. 365/2006, prin includerea şi a penalităţilor de întârziere".

Prin urmare, instanţa supremă a constatat că este fondat motivul de recurs dezvoltat de reclamantă referitor la absenţa din memoriul apelului pârâtei a unei critici referitoare la penalităţi, reţinând incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar prin tranşarea acestui aspect, în sensul că nu a existat un motiv de apel cu referire la penalităţi, în mod just instanţa de apel, în rejudecare, nu a mai pus în discuţia părţilor litigante această chestiune şi a analizat doar cererea referitoare la TVA, ce făcea obiectul apelului declarat de pârâtă şi pentru care se dispusese rejudecarea.

Faţă de cele mai sus evocate referitoare la chestiunile care au fost dezlegate cu caracter obligatoriu în primul ciclu procesual, nu pot fi primite: critica recurentei-pârâte în sensul că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 501 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că nu s-a ţinut cont de înscrisul depus în şedinţa publică din 28 iunie 2021, fiind respinsă administrarea probelor solicitate în scopul dovedirii inexistenţei aparatelor de sonorizare, afirmaţia că pârâta nu este utilizator, susţinerile referitoare la sarcina probei, proba făcută de reclamantă cu prezumţii, trimiterea la cauza CJUE C-306/05 Sociedad General de Autores y Editores de Espana (SGAE) contra Rafael Hoteles S.A., deoarece toate tind la reluarea judecăţii sub aspectul temeiniciei cererii de chemare în judecată.

Totodată, o bună parte dintre aceste critici tind la reaprecierea probatoriilor în sensul înlăturării prezumţiei de utilizare rezultată din existenţa aparatelor. Or, excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susţinerile care vizează modul de apreciere a probelor, instanţele de fond şi de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

De aceea, în mod corect instanţa de apel a reţinut că temeinicia pe fond a acţiunii formulate de către reclamantă a fost tranşată cu caracter definitiv prin respingerea recursului declarat de pârâtă, astfel că nu mai putea să administreze probele solicitate de pârâtă sau să analizeze înscrisul depus în rejudecare.

În ceea ce priveşte dispoziţiile legale invocate– Decizia ORDA 365/2006, Decizia ORDA 266/2011, art. 1349 C. civ., art. 139 din Legea nr. 8/1996, art. 249 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu formulează critici concrete cu privire la încălcarea sau aplicarea greşită a acestora, cu ignorarea faptului că ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Prin urmare, greşita aplicare a acestor prevederi legale este invocată în mod formal, fără a permite instanţei de recurs efectuarea unui control judiciar în coordonatele prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţa tuturor acestor argumente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

Cu privire la solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată suportate de intimata Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor în etapa procesuală a recursului, având în vedere că la dosar a fost depusă dovada achitării onorariului avocaţial după închiderea dezbaterilor şi rămânerea în pronunţare, solicitarea cu acest obiect urmează a fi respinsă, conform art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1078 din 5 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2022.