Cassation nullity for failure to frame substantive critique as illegal application of contract law norms

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 28 decembrie 2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., să se constate că au convenit cu privire la vânzarea-cumpărarea apartamentului nr. x, situat în Bucureşti, Bd. x, tronson 1, intabulat în cartea funciara nr. x Sector 3 Bucureşti, identificat cu număr cadastral x;2;5 a terenului în suprafaţă de 17,12 mp - cota indiviza - aferent acestui apartament, precum şi să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul menţionat.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 1890 din 26 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată, şi a obligat pe reclamanţi la plata sumei de 1.500 euro către pârâtul D., echivalent în RON la data plăţii, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 1645 A din 19 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 1890 din 26 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C., ca nefondat.

Apelanţii-reclamanţi au fost obligaţi să plătească intimatului-pârât suma de 3.711 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, sub forma onorariului de avocat.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei nr. 1645 A din 19 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au solicitat casarea deciziei recurate, arătând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 948, art. 969 alin. (1), art. 1073 şi art. 1077 din C. civ. de la 1864.

Au susţinut că raţionamentul instanţei de apel, din perspectiva cauzei deduse judecaţii, este greşit, întrucât a exclus existenta vreunei convenţii încheiate între reclamanţi şi cei doi intimaţi, ceea ce a determinat pronunţarea unei soluţii greşite asupra apelului promovat. Astfel, instanţa de apel a apreciat că, în cauză, nu se poate reţine existenţa niciunui acord de voinţă între părţi, lipsind de efecte juridice împrejurările în care s-a concretizat de fapt voinţa de a încheia actul juridic.

Au invocat faptul că instanţele de fond au făcut referire la un drept de creanţă pe care reclamanţii l-ar putea opune celor doi intimaţi, drept izvorât din plata integrală a preţului apartamentului către AFI.

Recurenţii au apreciat că nu poate fi desprinsă o asemenea concluzie din contextul logico - juridic al întregului dosar deoarece existenţa unui drept de creanţă presupune în mod necesar existenţa unei obligaţii corelative a acestui drept de creanţă. Or, câtă vreme ambele instanţe au reţinut cu putere de lucru judecat faptul că reclamanţii au achitat integral ratele preţului imobilului, aceasta reţinere ar fi trebuit să aibă la bază şi justificarea plăţii acestui preţ, respectiv cauza juridică determinantă.

Cauza juridică determinantă a plăţii ratelor apartamentului şi a celorlalte sume de bani obţinute din închirierea bunului imobil succesoral a constituit-o exclusiv înţelegerea pe care reclamanţii au avut-o cu cei doi intimaţi în vederea transmiterii dreptului de proprietate asupra apartamentului.

Au învederat că plata se prezumă că stinge o datorie/obligaţie, intenţia de a gratifica neputându-se niciodată prezuma, or prin reţinerea certitudinii plăţii ratelor de preţ şi a celorlalte plăţi executate către pârâţi, instanţele au admis implicit că a existat o obligaţie în sarcina reclamanţilor, care s-a stins prin respectiva plată.

Au invocat faptul că intimatul nu a formulat apărări în sensul unei plăţi nedatorate pe care reclamanţii ar fi realizat-o către acesta şi C., niciodată nu a afirmat că sumele de bani pe care reclamanţii le-au plătit ar fi fost datorate către intimaţi cu alt titlu. Dimpotrivă, intimatul nu a contestat niciodată plata efectuată de reclamanţi, respectiv primirea sumelor de bani. Mai mult decât atât, acesta a recunoscut în cuprinsul unui email faptul că, în ceea ce priveşte transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului, va respecta ceea ce au decis cele două surori, menţionând că nu se considera proprietarul acestui bun din punct de vedere legal. .

5. Apărările formulate în cauză

La 15 mai 2022, intimatul-pârât D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de nulitate a recursului, deoarece prin cererea de recurs au fost expuse critici de netemeinicie, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

La 26 mai 2022, recurenţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat înlăturarea apărărilor formulate de către intimat, iar în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, au precizat că recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Au susţinut că instanţa de apel nu a dezlegat raporturile juridice din perspectiva textelor de lege incidente şi expres enumerate în dezvoltarea recursului.

6. Procedura parcursă în faţa instanţei de recurs

La 3 octombrie 2022 raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia către părţile din cauză.

În cuprinsul raportului s-a reţinut că urmează a fi analizată cu prioritate excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părţilor la 12-13 octombrie 2022, conform dovezilor de înmânare de la filele x.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din acelaşi act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menţionate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

Înalta Curte reţine că, deşi se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete asupra raţionamentului curţii de apel care a determinat soluţia de respingere a apelului reclamanţilor împotriva sentinţei atacate şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată.

Se constată că recurenţii au invocat formal încălcarea prevederilor art. 948, art. 969 alin. (1), art. 1073 şi art. 1077 din C. civ. de la 1864, cât timp nu au circumstanţiat în niciun mod criticile sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material invocate, critici ce ar fi presupus, pe lângă identificarea explicită a normelor de drept material aplicabile cauzei, şi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de către instanţa de apel încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme, aspect ce nu se regăseşte, însă, în cuprinsul cererii de recurs în analiză.

Astfel, recurenţii au invocat că raţionamentul instanţei de apel, din perspectiva cauzei deduse judecaţii, este greşit, întrucât a exclus existenta vreunei convenţii încheiate între reclamanţi şi cei doi intimaţi, apreciind că nu se poate reţine existenţa niciunui acord de voinţă între părţi şi lipsind, astfel, de efecte juridice împrejurările în care s-a concretizat de fapt voinţa de a încheia actul juridic.

Se constată că alegaţiile recurenţilor exprimă nemulţumiri legate de modul în care instanţa de apel a interpretat şi apreciat mijloacele de probă din perspectiva excluderii unei convenţii între recurenţi şi intimaţi, care nu pot fi valorificate în această etapă procesuală întrucât prin criticile expuse se tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel asupra situaţiei de fapt stabilite efectiv pe baza administrării probatoriilor şi care constituie premisa pentru judecata recursului.

Faptele, astfel cum au fost determinate de către instanţa de apel, sunt câştigate cauzei, iar instanţei de recurs îi revine rolul de a verifica doar dacă normele de drept au fost corect aplicate la aceste fapte, ţinând cont că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare ce poate fi exercitată pentru temeiuri de nelegalitate limitativ determinate de legiuitor, nu şi de netemeinicie a hotărârii atacate.

Aceeaşi observaţie este valabilă şi în privinţa criticilor ce vizează reţinerea de către instanţele fondului a unui drept de creanţă pe care reclamanţii l-ar putea opune celor doi intimaţi.

În dezvoltarea acestor critici au fost aduse argumente în sensul că instanţa a reţinut achitarea integrală a ratelor preţului imobilului către AFI, ceea ce, în opinia recurenţilor, ar fi trebuit să aibă la bază şi justificarea plăţii preţului, respectiv cauza juridică determinantă, susţinând, totodată că înţelegerea pe care reclamanţii au avut-o cu cei doi intimaţi în vederea transmiterii dreptului de proprietate asupra apartamentului a fost cauza juridică determinantă a plăţii ratelor apartamentului şi a celorlalte sume obţinute din închirierea bunului imobil succesoral.

Astfel, aceste critici nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât se urmăreşte reanalizarea probelor şi interpretarea acestora în sensul dorit de recurenţii reclamanţi.

Şi cu privire la susţinerile din finalul memoriului de recurs vizând lipsa contestării de către intimat a plăţii efectuate de reclamanţi şi recunoaşterea transmiterii dreptului de proprietate se impune aceeaşi concluzie, şi anume că atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor utile spre această finalitate, anume a rejudecării fondului, aparţine în mod exclusiv instanţelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege câtă vreme obiectul şi scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că susţinerile formulate de recurenţii-pârâţi nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru considerentele expuse, reţinând că în cauza pendinte nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a anula recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1645 A din 19 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1645 A din 19 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.