Social media defamation: balancing freedom of expression against private life in attacking family reputation without factual basis

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea introductivă de instanţă reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi Asociaţia "Moldoviţa", solicitând ca în urma probatoriului ce se va administra să se dispună:

1. constatarea încălcării dreptului la imagine, onoare, demnitate şi viaţă privată ca urmare a unei campanii denigratoare şi batjocoritoare desfăşurată de pârâţi, defăimătoare privind reputaţia şi comportamentul său, afirmaţii făcute cu ocazia postării şi publicării în direct pe pagina publică de C. "Legea codrului" a unor videoclipuri, la data de 29.07.2020, în care îi aduce acuzaţii false cu caracter penal,

2. încetarea vătămării prin înlăturarea imaginilor video din data de 29.07.2020 referitoare la pretinsele fapte de corupţie săvârşite de reclamant, (dar şi a înregistrările video tip live din data de 12.06.2020, respectiv 12.08.2020), precum şi a comentariilor publicate pe pagina publică de C. "Legea codrului", administrată de pârâta Asociaţia "Moldoviţa", care aduc atingere onoarei, demnităţii şi imaginii reclamantului, precum şi de a se abţine de a mai săvârşi fapte de aceeaşi natură, indiferent de mijloace, pe viitor,

3. obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând daune morale pentru atingerea adusă dreptului la onoare, reputaţie şi imagine, precum şi la plata dobânzii legale începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la data achitării totale a debitului,

4. obligarea pârâţilor, pe cheltuiala lor, la publicarea dispozitivului hotărârii de condamnare.

2. Sentinţa Tribunalului Suceava, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 734 din 13 aprilie 2021, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, acţiunea civilă având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Asociaţia "Moldoviţa".

3. Decizia Curţii de Suceava, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 1328 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 734 din 13 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosar nr. x/2020, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Asociaţia "Moldoviţa", a schimbat sentinţa civilă nr. 734 din 13 aprilie 2021 a Tribunalului Suceava, în sensul că a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâţii să înlăture de pe pagina de C. a D. denumită "Legea Codrului" parte din înregistrările postate în data de 29.07.2020, prin care se aduce atingere dreptului la viaţă privată al reclamantului; a obligat pârâţii să înlăture de pe pagina de C. a D. denumită "Legea Codrului" comentariile la înregistrările postate în data de 29.07.2020; a obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 5.000 RON reprezentând daune morale, precum şi la publicarea, pe cheltuiala proprie, a deciziei într-un ziar de circulaţie naţională; a respins celelalte pretenţii, ca nefondate.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, au formulat recurs pârâţii B. şi Asociaţia "Moldoviţa", criticând decizia pentru motive de nelegalitate, fiind invocate motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii arată că decizia cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Învederează că, deşi la paginile 16 şi 17 din decizie, instanţa de apel a considerat că, în mod corect, instanţa de fond a constatat că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei fapte ilicite în ceea ce priveşte încălcarea dreptului la onoare şi reputaţie, apelul nefiind întemeiat, precum şi că nu s-a probat folosirea de către pârâţii intimaţi a imaginii sau vocii reclamantului, în cadrul postării supuse analizei, spre finalul raţionamentului, Curtea de Apel conchide, în mod contradictoriu faţă de prima parte, şi constată săvârşirea unei fapte ilicite de către recurenţi, nu faţă de persoana reclamantului, ci faţă de părinţii acestuia.

În opinia recurenţilor, decizia Curţii de Apel Suceava este contradictorie întrucât faptele ilicite potenţial suferite şi efectiv reclamate de A. sunt greşit redirecţionate spre a fi săvârşite faţă de părinţii acestuia. În continuarea acestui raţionament se arată că, deşi instanţa nu constată existenţa unor fapte ilicite săvârşite în contradictoriu cu reclamantul, diametral opus faţă de petitul acţiunii constată existenţa unor fapte ilicite săvârşite faţă de părinţii acestuia.

Recurenţii susţin că, în măsura în care există fapte ilicite săvârşite la adresa părinţilor reclamantului, instanţa de apel trebuia să descrie circumstanţiat contextul şi implicaţiile săvârşirii faptei, nu doar să se limiteze la a atribui unor cuvinte o anumită gravitate, etichetând fapta ca fiind una ilicită.

Recurenţii apreciază că motivarea instanţei de apel este contradictorie şi inconsecventă din moment ce, raportându-se la aceleaşi texte de lege, acelaşi moment al afirmaţiilor, precum şi aceeaşi stare de surescitare a recurentului, găseşte altă gravitate şi agresivitate a afirmaţiilor, prin prisma faptului că reprezintă referiri la familie lipsite de baza factuală.

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii apreciază că decizia este dată cu aplicarea greşită a art. 74-75 din C. civ. întrucât nu s-a demonstrat factual îndeplinirea condiţiilor cerute de legea civilă pentru a putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală. În concret, arată recurenţii, nu s-a demonstrat nicio consecinţă defavorabilă reclamantului şi nici părinţilor acestuia care să genereze un prejudiciu, mai ales că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel reţin că întregul material postat vizează în mare parte problema furtului ilegal de material lemnos.

În privinţa cuantumului despăgubirilor stabilite în mod solidar în sarcina celor doi recurenţi, se arată faptul că se face o aplicare greşită a normelor de drept material întrucât nu a fost stabilit care este prejudiciul concret care să genereze ulterior obligaţia de reparaţie, iar aparenta denigrare a părinţilor reclamanţilor a fost reţinută doar în sarcina pârâtului persoană fizică, nefiind reţinută nicio faptă ilicită săvârşită de Asociaţia "Moldoviţa". Având în vedere împrejurarea că solidaritatea presupune ca ambii pârâţi să fie obligaţi pentru aceeaşi faptă, prin raportare la art. 1445 C. civ., solicită a se observa faptul că nu există o analiză clară a răspunderii pentru fiecare dintre persoanele aparent răspunzătoare, nefiind vorba de o faptă ilicită comună.

Învederează că pentru angajarea răspunderii civile delictuale nu este suficient să existe o faptă prejudiciabilă, fiind necesar ca aceasta să fie ilicită, iar, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel nu a analizat existenţa unor împrejurări care înlăturau caracterul ilicit la faptei imputate.

Concluzionând, recurenţii arată că activitatea desfăşurată este permisă atât de articolul 75 din C. civ., cât şi de articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reprezentând o aducere la cunoştinţa publicului a unor informaţii de interes naţional. Susţin că afirmaţiile făcute nu aduc niciun beneficiu recurenţilor, astfel încât nu există rea-credinţă sau o exercitare abuzivă, cu scop defăimător, limitele legale şi cutumiare nefiind depăşite.

4. Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimatul A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la 17 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele.

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au arătat că decizia cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei. Înalta Curte reţine că hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar în altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa sau dacă există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, aspecte ce însă nu se verifică în cauză.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii. Din perspectiva celor expuse, şi a criticilor formulate de recurenţi întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,Înalta Curte examinând considerentele hotărârii recurate reţine că instanţa de apel a analizat motivele de apel invocate, argumentând atât în fapt cât şi în drept soluţia adoptată, neexistând elemente străine de natura cauzei şi, nici contradictorii în condiţiile în care în conturarea şi examinarea condiţiilor răspunderii civile delictuale a reţinut că afirmaţiile făcute de intimaţi pe reţeaua de socializare C. cu ocazia postării şi publicării în direct de către pârâtul intimat B. pe pagina publică "Legea codrului", administrată pârâta intimată D., a videoclipurilor din data de 29.07.2020, au fost analizate din perspectiva dreptului la viaţa privată, ce este indisolubil legat de dreptul la imagine, onoare şi reputaţie.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că dreptul la viaţa privată "îl va analiza raportat la viaţa de familie a reclamantului apelant, astfel cum este aceasta ocrotită de dispoziţiile art. 8 CEDO şi în limitele dreptului la exprimare reglementat de art. 10 CEDO. Viaţa de familie are înţelesul pe care Curtea europeană a drepturilor omului l-a dat acestei noţiuni, în aplicarea art. 8 din Convenţie. Raporturile dintre părinţi şi copii sunt raporturi de familie deoarece copiii sunt cuprinşi de plin drept în noţiunea de familie".

"În aprecierea depăşirii limitelor libertăţii de exprimare şi necesitatea respectării dreptului la viaţa privată, respectiv dreptul la imagine şi dreptul la reputaţie, Curtea Europeană a avut în vedere mai multe criterii, cum ar fi calitatea şi funcţia persoanei criticate, forma/stilul şi contextul mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza N.Dellakeza c. România), interesul public pentru tema dezbătută (cauza B. c. România), buna-credinţă a jurnalistului (cauza I. C. civ. România), raportul dintre judecăţile de valoare şi situaţiile faptice, doza de exagerare a limbajului artistic, proporţionalitatea sancţiunii cu fapta, precum şi motivarea hotărârii (cauza B. c. România, cauza D. c. România)".

În motivarea soluţiei adoptate instanţa de apel a reţinut că "sub denumirea "atingerile aduse vieţii private" art. 74 C. civ. enumeră o serie de fapte care pot fi considerate delicte civile prin care se încalcă drepturile reglementate de art. 71 C. civ. (dreptul la viaţa privată), art. 72 C. civ. (dreptul la demnitate) şi art. 73 C. civ. (dreptul la propria imagine). Reunirea în cadrul aceluiaşi articol a unor fapte care, aparent, aduc atingere unor drepturi diferite ne relevă, o dată în plus, strânsa legătură existentă între cele trei drepturi care, în realitate, fac toate parte din conţinutul dreptului la viaţă privată, privit în sens larg". În aceeaşi argumentare/motivare necontradictorie şi fără elemente străine de natura cauzei, instanţa de apel, în analiza elementelor răspunderii civile delictuale din perspectiva atingerii adusă dreptului la viaţa privată şi de familie a reţinut că "alineatul al doilea al art. 75 C. civ. are în vedere exact situaţiile în care, prin exercitarea propriilor drepturi, o persoană ar putea aduce atingere drepturilor altuia. Asemenea atingeri nu vor fi considerate încălcări ale drepturilor altuia, deci nu vor fi sancţionabile, dacă au fost comise în exercitarea propriilor drepturi şi libertăţi constituţionale.

Pentru ca asemenea situaţii să se încadreze în limitarea prevăzută de textul citat este necesar ca exercitarea propriilor drepturi şi libertăţi constituţionale să îndeplinească o dublă condiţie: exercitarea să se facă cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite vom fi în prezenţa abuzului de drept.

Pe de altă parte, având în vedere că majoritatea atingerilor pe care particularii le pot aduce drepturilor în discuţie aparţinând altor persoane se realizează în exercitarea dreptului la libera exprimare, reamintim că textul art. 10 alin. (2) din Convenţia europeană a drepturilor omului face referire la "îndatoriri şi responsabilităţi" care le revin celor care exercită libertăţile care compun libertatea de exprimare. Prevederea citată constituie justificarea pentru aplicarea unor sancţiuni în cazul exercitărilor "iresponsabile".

Chiar dacă, uneori, în exercitarea dreptului la liberă exprimare este permisă o oarecare exagerare, tocmai pentru a scoate în evidenţă aspecte care să atragă atenţia oricărui cetăţean ce se doreşte a fi corect informat, cu atât mai mult cu cât în colectivităţile mici, în lipsa unei prese locale, rolul acesteia este parţial preluat chiar de către adversarii celui supus observaţiei comunităţii, analiza trebuie făcută cu rezerva impusă de dispoziţiile legale în vigoare, întrucât limita criticii, fie ea şi subiectivă, trebuie dată de buna-credinţă a celui care o face.

Or, în cauza de faţă, referirile agresive ale pârâtului intimat B. cu privire la părinţii reclamantului, în contextul în care aceştia nu au nicio legătură cu situaţia faptică asupra căreia a declarat pârâtul intimat că dorea să atragă atenţia – tăierile ilegale de pădure – depăşesc în opinia curţii echilibrul între libertatea de exprimare şi dreptul la viaţa privată, constituind afirmaţii susceptibile să afecteze reputaţia unei persoane şi care depăşesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenţie (în acest sens, a se vedea şi hotărârea pronunţată în cauza P. c. România, par. 39). Aceste afirmaţii cu privire la părinţii reclamantului nu pot constitui nici măcar judecăţi de valoare. Curtea Europeană a statuat că unele afirmaţii sunt protejate de art. 10 CEDO dacă se bazează pe fapte adevărate sau sunt susţinute de o argumentare logică a autorului lor. Totuşi, chiar şi atunci când o informaţie constituie o judecată de valoare privită pe fondul împrejurărilor concrete ale cauzei, ea poate fi excesivă în absenţa unei baze factuale. În consecinţă, chiar dacă nu se poate pretinde dovada judecăţii de valoare, este necesară furnizarea unui minim suport factual al mesajului emis prin exprimarea judecăţii respective.

Exigenţa unei minime argumentări şi cerinţa furnizării unei elementare baze factuale joacă un rol deosebit de important, având în vedere influenţa exercitată de reţelele de socializare în societatea contemporană: nu numai că informează, dar sugerează, de asemenea, prin modul în care prezintă informaţiile, maniera în care informaţia trebuie să fie evaluată de destinatar.

Atât timp cât afirmaţiile pârâtului nu au niciun fel de bază factuală sau argumentare logică, sunt sancţionabile conform interpretării CEDO, depăşind în mod vădit limitele libertăţii de exprimare.

În acelaşi sens, curtea consideră că această categorie de afirmaţii ale pârâtului nici nu sunt făcute cu bună credinţă (sub forma erorii scuzabile, adică a convingerii eronate şi neculpabile a unei persoane că are un drept şi că acţionează potrivit legii), curtea considerând că aceste afirmaţii ale pârâtului sunt pur gratuite, fără legătură cu obiectul dezbaterii, menite să îl înjosească pe reclamant şi familia acestuia în comunitate".

Din perspectiva acestor considerente, instanţa de apel a constatat că afirmaţiile pârâtului sunt "fără legătură cu obiectul dezbaterii, menite să îl înjosească pe reclamant şi familia acestuia în comunitate, că în această situaţie a existat o faptă ilicită constând în încălcarea dreptului reclamantului apelant la viaţa de familie,,

"Viaţa de familie are înţelesul pe care Curtea europeană a drepturilor omului l-a dat acestei noţiuni, în aplicarea art. 8 din Convenţie. Raporturile dintre părinţi şi copii sunt raporturi de familie deoarece copiii sunt cuprinşi de plin drept în noţiunea de "familie".

Cum instanţa de apel a analizat raporturile juridice dintre părţi din perspectiva încălcării "dreptului reclamantului apelant la viaţa privată în sensul larg al acesteia", cu referire la "viaţa de familie" raportat la art. 8 din Convenţie, Înalta Curte reţine că hotărârea recurată nu conţine nici elemente străine de natura cauzei şi nici contradictorii, fiind nefondate susţinerile recurenţilor legate de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. .

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" invocat, de recurenţi ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce nu se verifică însă în cauză.

Cum în litigiul pendinte, afirmaţiile pârâţilor vizau aspecte legate de viaţa privată şi implicit legate de familia din care face parte reclamantul, afirmaţii ce nu aveau nicio legătură cu funcţia publică exercitată la acel moment de reclamant, şi nici nu aveau legătură cu tema dezbaterii, şi faţă de, caracterul injurios, ameninţător al unor comentarii de genul "împuşcaţi, aşa scăpaţi de nemernici, …", "omorât f…tul morţii mamei", "nenorociţi ar trebui împuşcaţi", "tu trebuie să fii stârpit neapărat", "A. e un huligan, trebuie ars de viu, familie de hoţi şi trădători", "Ăsta trebuie omorât ca pe pui", etc. - Înalta Curte reţine că în mod legal şi corect instanţa de apel a constatat că "au fost de natură să îi aducă" reclamantului " o atingere integrităţii psihice,,.

Înalta Curte mai reţine că, în raport de obiectul dedus judecaţii, instanţa de apel a examinat cauza din perspectiva întrunirii cumulative a condiţiilor acestei răspunderi prin prisma dispoziţiilor art. 1349 şi 1357 C. civ., ale art. 71 şi 75 C. civ., art. 253 C. civ., ale art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi prin raportare la jurisprudenţa CEDO în ce priveşte criteriile de cuantificare a daunelor morale solicitate.

În ceea ce priveşte stabilirea prejudiciului, Înalta Curte constată că, instanţa de apel în mod legal şi corect s-a raportat la jurisprudenţa CEDO atât în ce priveşte criteriile generale ce vizează gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora, în raport de care despăgubirile acordate trebuie să fie proporţionale cu atingerea adusă (cauza Tolstov Miloslavskv c. Regatul Unit) precum şi în ce priveşte existenţa raportului de cauzalitate, în condiţiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenţa sa "că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, în prezent practica judiciară a instanţelor române deducând existenţa prejudiciului moral din simpla existenţa a faptei ilicite, de natură să determine un astfel de prejudiciu".

Din perspectiva celor expuse, a obiectului dedus judecăţii şi a întrunirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale,Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile recurenţilor legate de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cum nici una din criticile recurenţilor nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Asociaţia "Moldoviţa" şi B. împotriva deciziei nr. 1328 din 16 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia I civilă în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Asociaţia "Moldoviţa" şi B. împotriva deciziei nr. 1328 din 16 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.