Nullity of cassation appeal for failing to frame substantive and evidentiary challenges as specific grounds for illegality

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 24 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea pârâtei la plata sumei de 213.305 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând echivalentul taxei judiciare de timbru achitate la 23 martie 2018; obligarea pârâtei la plata sumei de 121.260 RON, reprezentând contravaloarea a 30.000 USD, achitaţi cu titlu de onorariu de succes şi a căror justificare nu se regăseşte în activitatea profesională a societăţii pârâte; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare pentru ambele sume, începând cu data înregistrării prezentei acţiuni şi până la plata efectivă a sumelor datorate; obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Pârâta B. a formulat cerere de chemare în garanţie a societăţii C. S.A., solicitând în ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată, obligarea chematei în garanţie la plata către pârâtă a sumelor cu care aceasta a căzut în pretenţii, precum şi obligarea chematei în garanţie la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 545 din 7 noiembrie 2019, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Tribunalul Specializat Cluj, prin sentinţa civilă nr. 352 din 3 martie 2020, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Cluj, secţia a II a civilă pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 76 din 28 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II a civilă, a fost stabilită competenţa de soluţionarea a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. şi chemata în garanţie C. S.A., în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.

2. Sentinţa Tribunalului Cluj, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 336 din 20 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B., în contradictoriu cu chemata în garanţie C. S.A..

3. Decizia Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă

Prin decizia nr. 348 din 10 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 336 din 20 mai 2021 a Tribunalului Cluj şi a tuturor încheierilor pronunţate în dosarul nr. x/2019.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A..

În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile de drept material şi a analizat cauza strict sub aspectul stării de fapt pe care a interpretat-o în favoarea părţii intimate. Arată că sunt incidente şi dispoziţiile pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. întrucât în considerentele hotărârii nu au fost analizate şi motivele invocate de partea reclamantă în susţinerea cererii.

Învederează că instanţa de apel a apreciat ca legală şi temeinică soluţia primei instanţe de a fi utilizat ca probe înscrisurile ce reprezintă corespondenţa profesională dintre avocat şi client, având în vedere situaţia de excepţie prevăzută de art. 8 alin. (3) teza a II a din hotărârea UNBR nr. 64/2011 privind Statutul profesiei de avocat, motivat de faptul că se regăseşte situaţia unei contestaţii privind onorariile convenite.

Afirmă că această interpretare a instanţei este eronată, în condiţiile în care contestaţia privind onorariile convenite este cea prevăzută de art. 132 din Hotărârea UNBR nr. 64/2011, soluţionată de decanul Baroului. Susţine că instanţa de apel a indicat un text de lege de excepţie referitor la contestaţia privind onorariile cuvenite, exclusiv pentru necesităţi stricte pentru apărarea sa, însă această sintagmă nu are legătură cu acţiunea dedusă judecăţii.

Arată că înscrisurile depuse de intimată nu puteau fi admise în probaţiune şi avute în vedere la soluţionarea cauzei, conform art. 10 alin. (4) din hotărârea UNBR nr. 64/2011.

Recurentul învederează că cererea de chemare în judecată viza exercitarea activităţii profesionale în baza contractului de asistenţă juridică, o formă specială de mandat, reglementată de Legea nr. 51/1995, iar instanţele de fond au apreciat greşit mandatul încredinţat unor profesionişti.

Susţine că, potrivit art. 1480 C. civ., se impunea a fi analizată diligenţa cerută în executarea obligaţiilor, în raport de situaţia specială prevăzută de alin. (2), iar obligaţiile la care se face referire la acest alineat trebuiau raportate la dispoziţiile art. 40 alin. (2)1 din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora avocatul este obligat să depună toată diligenţa pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale clienţilor şi să uzeze de mijloacele prevăzute de lege, pe care le consideră favorabile acestora.

Afirmă că, astfel, avocatul avea obligaţia de a găsi soluţia favorabilă clientului său.

În continuarea susţinerilor, recurentul expune situaţia de fapt, arătând că, în speţă, se încheiase o tranzacţie judiciară şi un acord de mediere, scopul acestui acord fiind tocmai recuperarea taxei judiciare de timbru, nefiind specificat faptul că hotărârea se va pronunţa în baza renunţării la drept.

Afirmă că avocatul diligent ar fi procedat la depunerea declaraţiei de renunţare la drept şi ar fi solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre de expedient în baza tranzacţiei judiciare, urmând a se dispune restituirea taxei judicare de timbru în baza acordului de mediere.

Susţine recurentul că, prin respingerea probei testimoniale cu martorul D. a cărui mărturie era imperios necesară pentru a confirma un eventual acord cu privire la o hotărâre de expedient, instanţele au adus atingere dreptului la un proces echitabil al reclamantului.

În ceea ce priveşte onorariul de succes, arată că la data facturării şi încasării acestuia nu exista temei legal pentru plata respectivă, acesta fiind efectuată în condiţiile în care avocaţii au condiţionat prezenţa lor la termenul de judecată din 20 septembrie 2018, iar acest aspect putea fi probat cu martori, probă respinsă însă de instanţele de judecată.

Învederează că actul adiţional la contractul de asistenţă juridică, care nu schimbă condiţiile iniţiale de încasare a onorariului de succes, a fost încheiat după terminarea procesului, fără ca reclamantul să fi încasat suma prevăzută în tranzacţie, plata onorariului astfel efectuată fiind una nedatorată.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea, în parte, a recursului având în vedere că parte din criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinare, intimata E. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului întrucât criticile recurentei nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 27 aprilie 2022, a fost fixat termen de judecată la 6 octombrie 2022, pentru soluţionare recursului, cauza fiind amânată pentru şedinţa de astăzi, 17 noiembrie 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din acelaşi act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menţionate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

Înalta Curte reţine că, deşi se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete asupra raţionamentului curţii de apel care a determinat soluţia de respingere a apelului reclamantului împotriva sentinţei atacate şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a prezenta aspecte ce ţin de situaţia de fapt a speţei, critici vizând administrarea probelor, invocând formal încălcarea prevederilor art. 1480 C. civ.

Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a unor dispoziţii legale pretins încălcate, astfel cum a procedat recurentul în cadrul memoriului de recurs, întrucât condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei.

Înalta Curte constată că aserţiunile cuprinse în memoriul de recurs nu vizează aspecte de nelegalitate a deciziei de apel, în sensul celor pretinse de recurent prin invocarea ipotezei descrise de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul încearcă să demonstreze în recurs faptul că instanţele de fond au apreciat greşit mandatul încredinţat unor profesionişti, susţinând că avocatul avea obligaţia de a găsi soluţia favorabilă clientului său, sens în care arată că, potrivit art. 1480 C. civ., se impunea a fi analizată diligenţa cerută în executarea obligaţiilor, în raport de situaţia specială prevăzută de alin. (2), în timp ce obligaţiile la care se face referire la acest alineat trebuiau raportate la dispoziţiile art. 40 alin. (2)1 din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora avocatul este obligat să depună toată diligenţa pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale clienţilor şi să uzeze de mijloacele prevăzute de lege, pe care le consideră favorabile acestora.

Or, asemenea obiecţii nu reflectă un caz de încălcare a legii, respectiv a art. 1480 C. civ., ci vizează stabilirea situaţiei de fapt prin analizarea, în contextul formulării tuturor apărărilor, dacă societatea de avocatură pârâtă a acţionat în limitele mandatului primit de la reclamant, ceea ce excedează verificărilor ce pot fi efectuate în recurs, cale de atac de reformare prin intermediul căreia se declanşează exclusiv un control de legalitate a hotărârii în limita motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se mai reţine că stabilirea situaţiei de fapt în raport de probele administrate constituie apanajul instanţelor de fond, iar instanţa de recurs poate exercita doar un control de legalitate a hotărârii atacate şi nu unul de temeinicie, care să conducă la schimbarea situaţiei de fapt şi reaprecierea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare, cum tinde recurentul prin motivele de recurs.

Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că susţinerile evocate în memoriul de recurs preiau în mare parte motivele de apel, recurentul nespecificând în mod concret care sunt pretinsele greşeli proprii instanţei de control judiciar anterioare, care să poată fi supuse controlului de legalitate specific recursului.

Nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de recurs, nereprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, aspectele invocate de către recurent privind nemotivarea deciziei recurate.

Astfel, susţinând că hotărârea instanţei de apel este nemotivată întrucât nu au fost analizate şi motivele invocate de partea reclamantă în susţinerea cererii, în realitate îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată în decizia recurată şi reia criticile formulate în faţa instanţei de apel cu privire la încuviinţarea înscrisurilor reprezentate de corespondenţa dintre avocat şi client.

Înalta Curte reţine că aceste critici tind a supune aprecierii instanţei de recurs înscrisurile administrate în cadrul probatoriului, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În ceea ce priveşte criticile privind probele administrate, se reţine că nu poate fi cenzurată în recurs concludenţa şi utilitatea probei ori modul în care mijloacele de probă administrate au fost apreciate pentru a se reţine o anumită situaţie de fapt, instanţa de apel fiind suverană în această privinţă.

Ca atare, critica recurentului vizând neîncuviinţarea probei cu martori pe care o socoteşte concludentă şi utilă, vizează temeinicia hotărârii atacate, iar nu legalitatea sa, întrucât tinde la substituirea unei aprecieri din partea instanţei de recurs, diferite celei a instanţei de apel.

În continuare, în expunerea argumentelor în susţinerea cererii de recurs, recurentul reclamant a invocat faptul că a fost încheiat şi un acord de mediere tocmai pentru recuperarea taxei judiciare de timbru, iar plata onorariului de succes este una nedatorată întrucât actul adiţional al contractului de asistenţă juridică a fost încheiat după finalizarea procesului, fără ca reclamantul să fi încasat suma prevăzută în tranzacţie.

Înalta Curte constată că aceste chestiuni vizează aspecte ce ţin de situaţia de fapt, şi ca atare, excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului.

Pentru argumentele expuse, se constată că susţinerile recurentului reclamant nu se grefează pe motivele de nelegalitate invocate, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., şi nu se identifică, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nici motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 348A din 10 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 348A din 10 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.