Late-payment penalties recalculated after annulment; execution reversal rejected in traffic-accident compensation dispute

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursurilor deduse judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 17 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanţii A., B., C., prin A., şi D. au solicitat, în contradictoriu cu E., în calitate de intervenient şi cu pârâta F. S.A., să dispună obligarea asigurătorului F. S.A., la plata în favoarea reclamanţilor a daunelor morale şi materiale datorate în temeiul Legii nr. 132/2017 şi a Normei ASF 20/2017, în cuantum de 200.000 euro, daune morale, si 8.617,06 RON reprezentând daune materiale; obligarea asigurătorului F. S.A. la plata, în favoarea reclamanţilor a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 %/zi de întârziere, în baza art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, aplicate la sumele arătate la petitul nr. 2, de la data expirării termenului de 30 zile, prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, respectiv 02.06.2018, şi până la data plăţii efective şi obligarea asigurătorului F. S.A. la plata în favoarea reclamanţilor a cheltuielilor de judecată.

2. Primul ciclu procesual

Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 321 din 27.06.2019, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia Civilă în dosar civil nr. x/2018, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanţii A., C. prin reprezentant legal A., B. şi D. în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A. şi intervenientul forţat E. şi, în consecinţă: a fost obligată pârâta S.C. F. S.A. să plătească reclamanţilor A., B., C. prin reprezentant A. şi D. suma de 2.957,86 RON cu titlu de daune materiale şi penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 02.06.2018 şi până la plata efectivă a despăgubirilor; a fost obligată pârâta S.C. F. S.A. să plătească reclamantei A. suma de 75.000 Euro cu titlu de daune morale, echivalent în RON la data plăţii şi penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 02.06.2018 şi până la plata efectivă a despăgubirilor; a fost obligată pârâta S.C. F. S.A. să plătească reclamantului C. prin reprezentant legal A. suma de 15.000 Euro cu titlu de daune morale, echivalent în RON la data plăţii şi penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 02.06.2018 şi până la plata efectivă a despăgubirilor; a fost obligată pârâta S.C. F. S.A. să plătească reclamantului D. suma de 50.000 Euro cu titlu de daune morale, echivalent în RON la data plăţii şi penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 02.06.2018 şi până la plata efectivă a despăgubirilor; a fost respinsa cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. privitor la suma de 1.459,2 RON daune materiale, ca nedovedită; s-a luat act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 286/A/2019 din 17 decembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis, în parte, apelul formulat de S.C. F. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 321/2019, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, în dosar nr. x/2018 pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că, a redus suma acordată cu titlu de daune morale reclamantei A., de la suma de 75.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, la suma de 40.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 02.06.2018 şi până la plata efectivă a despăgubirilor; a modificat data acordării în favoarea reclamantului C. prin reprezentant legal A., a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, în sensul că acestea se vor calcula începând cu data de 17.12.2018, data formulării cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă a despăgubirilor; au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei civile nr. 321/2019 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosar nr. x/2018. Prin aceeaşi decizie, a fost respins apelul formulat împotriva încheierii din data de 18 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, în dosar nr. x/2018.

Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 401 din 03 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2018, s-a admis recursul declarat de pârâta S.C. F. S.A., împotriva deciziei civile nr. 286/A/2019 din 17 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

3. Deciziile pronunţate de curtea de apel în rejudecare

Prin decizia nr. 176/A din 17 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul formulat de apelanta pârâta S.C. F. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 321 din 27.06.2019, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a fost redusă suma acordată cu titlu de daune morale reclamantei A. de la suma de 75.000 Euro, echivalent în RON la data plăţii, la suma de 40.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi calculate începând cu data de 13.12.2018 şi până la plata efectivă a despăgubirilor.

A modificat data acordării în favoarea reclamantului C., prin reprezentant legal A. a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi în sensul că acestea se vor calcula începând cu cea de a 11-a zi de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la plata efectivă a despăgubirilor.

A modificat data acordării în favoarea reclamanţilor B. şi D. a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi în sensul că acestea se vor calcula începând cu data de 13.12.2018 şi până la plata efectivă a despăgubirilor.

Au fost păstrate în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

S-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia civilă din 20 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis cererea de completare, formulată de pârâta F. S.A., a deciziei civile nr. 176 din 17 iunie 2021, pronunţată de aceeaşi instanţă.

S-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 176/2021, în sensul că s-a respins cererea formulată de pârâta F. S.A., de desfiinţare în parte a actelor de executare efectuate în baza deciziei civile nr. 286/A/2019, pronunţate de de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2018.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 176/A din 17 iunie 2021 pronunţate de Curtea de apel, atât reclamanţii A., în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a defunctului D., C. prin reprezentant legal A., cât şi pârâta F. S.A. au formulat recurs.

Prin cererea de recurs, pârâta a criticat şi decizia pronunţată la data de 20 iulie 2021, privind completarea deciziei nr. 176/A din 17 iunie 2021.

4.1. În cuprinsul cererii de recurs, reclamanţii A., în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a defunctului D. şi C. prin reprezentant legal A. au susţinut că instanţa de apel, în urma rejudecării, a încălcat şi aplicat greşit norma de drept material aplicabilă în cauză, anume dispoziţiile Legii nr. 132/2017, respectiv nu a analizat chestiunea tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare.

Au arătat că, prin hotărârea recurată, au fost acordate penalităţi de întârziere de la 13.12.2018, dată ce reprezintă rămânerea definitivă a hotărârii pentru numitul C..

Au învederat că motivele care au stat la baza decizii atacate sunt nelegale întrucât instanţa de apel avea obligaţia, conform deciziei de casare, să analizeze unul dintre motivele de apel pe care instanţa nu l-a avut în vedere iniţial.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, din analiza hotărârii atacate rezultă existenţa unor motive contradictorii prin aceea că, deşi se admite incidenţa art. 21 din Legea nr. 132/2017 cu privire la faptul că asigurătorul avea obligaţia să formuleze o ofertă de despăgubire, indiferent dacă avea sau nu o hotărâre definitivă de stabilire a vinovăţiei şi respectiv că lipsa acestei oferte constituie motiv de aplicare a sancţiunii prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 (de la expirarea termenului de 30 zile de la formularea cererii de despăgubire) totuşi, din cauza faptului ca a interpretat greşit chestiunea tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, a respins argumentele acestora şi a acordat penalităţi de la o dată ulterioară.

Recurenţii-reclamanţi au considerat că instanţa de apel, în rejudecare, nu a analizat cele traşate de Înalta Curte, ci doar s-a conformat, considerând de plano întemeiat motivul invocat de F. S.A..

Recurenţii- reclamanţi au susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit legea specială prin prisma art. 21 din Legea nr. 132/2017.

Printr-o altă critică se arată că motivul invocat de asigurator pentru a justifica lipsa formulării unei oferte conform obligaţiilor legale este străin de orice temei de drept, chiar în contradicţie cu toate temeiurile de drept aplicabile în speţă, în cauză fiind îndeplinite cele patru condiţii prevăzute de art. 1357 C. civ., anume: fapta ilicită, vinovăţia, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi prejudiciul.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4.2. Prin recursul său, pârâta S.C. F. S.A. a formulat următoarele critici:

4.2.1. Cu privire la decizia nr. 176 din 17 iunie 2021, pârâta a susţinut că instanţa de rejudecare a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv încălcat limitele stabilite de instanţa de recurs, în sensul că nu a analizat caracterul special şi derogatoriu al art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017.

A învederat că instanţa de rejudecare a încălcat art. 22 alin. (5) din Norma ASF nr. 20/2017, pârâta fiind obligată astfel la plata către reclamanţi a penalităţilor de întârziere de la data de 13 decembrie 2018 şi până la data plăţii către aceştia.

Prin hotărârea recurată au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, obligând pârâta la plata penalităţilor de întârziere de la a 11 a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii către reclamantul C..

4.2.2. Relativ la hotărârea de completare a deciziei mai sus menţionate, pârâta a susţinut că instanţa de rejudecare a încălcat limitele stabilite de instanţa de recurs, în sensul că nu a analizat cererea de desfiinţare a actelor de executare efectuate în baza deciziei nr. 286/A/17 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de apel Cluj şi nu a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară executării hotărârii casate.

A mai arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că lipseşte motivarea cu privire la respingerea cererii de desfiinţare, în parte, a actelor de executare efectuate în baza deciziei nr. 286/A/17 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de apel Cluj, astfel că nu sunt îndeplinite criteriile obligatorii prevăzute de art. 13 C. proc. civ., art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 6 din CEDO.

A învederat că au fost încălcate dispoziţiile art. 1635 din C. civ. în ceea ce priveşte respingerea cererii de desfiinţare, în parte, a actelor de executare efectuate în baza deciziei nr. 286/A/17 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, respectiv repunerea părţilor în situaţia anterioară executării hotărârii casate

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Recurenţii- reclamanţi au depus întâmpinare la recursul pârâtei, prin care au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului declarat de reclamanţi pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. respingerea recursului, ca inadmisibil, în raport de dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., iar în subsidiar, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte decizia nr. 176/A/2021, în mare măsură, criticile pe care se întemeiază ambele cereri de recurs se referă la modalitatea în care au fost interpretate şi aplicate dispoziţiile din Legea nr. 132/2017 şi ale Normei ASF nr. 20/2017, astfel încât analiza celor două recursuri se va realiza prin considerente în parte comune.

Prin decizia de casare nr. 401/03.03.2021, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus rejudecarea apelului declarat de pârâta F. în privinţa acordării penalităţilor de întârziere aferente sumelor stabilite ca despăgubiri în favoarea reclamanţilor. În concret, Înalta Curte a constatat că instanţa de prim control judiciar a omis să analizeze apărările vizând incidenţa, în speţă, a ipotezei reglementate prin art. 22 alin. (5) din Norma ASF nr. 20/2017 şi a caracterului special şi derogatoriu al acestei norme, în contextul în care pârâta a invocat faptul că, la data sesizării sale cu cererea de despăgubire nu exista o hotărâre penală definitivă care să stabilească culpa intimatului intervenient forţat în producerea accidentului, astfel că nu există o obligaţie a acesteia de a analiza cererea de despăgubire în procedura amiabilă, anterior soluţionării cauzei penale şi, implicit, nici culpa sa în îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin art. 21 alin. (1) din Legea nr. 132/2017.

Totodată, casarea deciziei recurate a fost determinată şi de aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, în ceea ce priveşte soluţia adoptată în privinţa cererii formulate de reclamantul C. având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.

În limitele rejudecării impuse prin decizia de casare, curtea de apel a admis apelul pârâtei sub acest aspect şi a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul modificării datei acordării în favoarea reclamanţilor A., B. şi D. a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, în sensul că acestea se vor calcula începând cu data de 13.12.2018 şi până la plata efectivă a despăgubirilor, argumentând că întrucât pârâta nu a formulat niciun răspuns la cererea acestora în termen de 30 de zile de la data la care s-a pronunţat sentinţa penală prin care s-a luat act de acordul de vinovăţie, de la expirarea acestui termen pârâta datorează şi penalităţi de întârziere. Deopotrivă, curtea de apel a modificat şi data acordării în favoarea reclamantului C., a penalităţilor de întârziere, în sensul că acestea se vor calcula începând cu cea de a 11-a zi de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la plata efectivă a despăgubirilor.

Recursul formulat de recurenţii reclamanţi a fost întemeiat pe disp. art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. Susţinând incidenţa pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. aceştia au considerat că instanţa de apel, în rejudecare, nu a analizat cele trasate de Înalta Curte, ci doar s-a conformat, considerând de plano întemeiat motivul invocat de F. S.A.., aspecte la care Înalta Curte nu poate achiesa, căci în considerentele deciziei recurate se regăseşte analiză proprie a instanţei de apel, în raport de întregul context factual şi legal, cu respectarea argumentelor decizorii din decizia de casare.

Deopotrivă, decizia nr. 176/A/17.06.2021 a Curţi de Apel Cluj, a fost recurată şi de către pârâtă F., care a formulat critici subsumate motivelor de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, în privinţa motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. referitoare la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, recurenta a susţinut că nu au fost respectate prevederile art. 501 C. proc. civ. întrucât în rejudecare, instanţa nu a analizat caracterul special şi derogatoriu al art. 22 alin. (5) din Norma ASF nr. 20/2017, încălcând astfel limitele stabilite de instanţa de casare.

Într-adevăr, în considerentele expuse de către instanţa de apel în susţinerea soluţiei adoptate nu se regăseşte nicio referire la incidenţa art. 22 alin. (5) din Norma ASF nr. 20/2017. Însă, dat fiind faptul că recurenta pârâtă a formulat aceeaşi critică şi din perspectiva cazului reglementat de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susţinând astfel încălcarea art. 22 alin. (5) din Norma ASF nr. 20/2017, Înalta Curte va analiza acest aspect prin prisma dispoziţiilor punctului 8 al art. 488 C. proc. civ., apreciind că motivul de casare prevăzut la pct. 5 evocă în special chestiunea regimului juridic procedural al nulităţii actelor de procedură.

Aşadar, procedând la analiza ambelor recursuri din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că reclamanţii au invocat greşita aplicare a legii speciale, prin prisma art. 21 din Legea nr. 132/2017, în timp ce pârâta a susţinut încălcarea art. 22 alin. (5) din Norma ASF nr. 20/2017 în ceea ce priveşte plata către reclamanţii A., B. şi D. a penalităţilor de întârziere de la data de 13.12.2018, iar, pe de altă parte, a argumentat aplicarea greşită a art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, prin obligarea la plata către reclamantul C. a penalităţilor de întârziere de la 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective.

Înalta Curte constată că, din perspectiva primei ipoteze invocată de recurenta pârâtă, motivele de nelegalitate sunt întemeiate.

Astfel, interpretând sistematic dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, referitoare la soluţionarea cererii de despăgubire, se ajunge la concluzia că legiuitorul a obligat pe asigurător ca în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de despăgubire, să procedeze, fie formularea în scris a unei oferte de despăgubire justificate - lit. a), fie la respingerea motivată a pretenţiilor – lit. b).

Aşadar, decizia legiuitorului este aceea de a nu permite pasivitatea asigurătorului, acesta trebuind să opteze, fie pentru plata despăgubirilor, fie pentru respingerea motivată a pretenţiilor, cu informarea obligatorie a persoanei păgubite cu privire la conduita sa.

Alineatul 4 stabileşte în mod previzibil scadenţa obligaţiei de plată a despăgubirilor pentru fiecare dintre cele două ipoteze alternative în care asigurătorul acţionează; este vorba de momentul împlinirii unui termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a), sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Prin urmare, pentru fiecare dintre conduitele posibile ale asigurătorului (formularea unei oferte de despăgubire, respingerea motivată a pretenţiilor de despăgubire şi neefectuarea notificării respingerii solicitării de despăgubire) legea a prevăzut momente diferite de la care încep să curgă penalităţile de întârziere, prevăzute la art. 21 alin. (5), corespunzătoare scadenţei obligaţiei de plată a despăgubirilor pentru fiecare dintre ipotezele legale.

Potrivit art. 21 alin. (5) dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată. Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii.

În aceeaşi ordine de idei, procedura de acordare a despăgubirilor la care sunt îndatoraţi asigurătorii este prevăzută de Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto în România. În Secţiunea 3 – Lichidarea daunelor, la art. 22 alin. (1) sunt reglementate trei modalităţi de stabilire a despăgubirile ulterior depunerii cererii de despăgubire de către persoana prejudiciată sau asigurat, şi anume: a) pe cale amiabilă, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare; b) prin mecanisme de soluţionare alternativă a litigiului; c) prin hotărâre judecătorească definitivă, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea între părţi.

Totodată, la alin. (5) al art. 22 din Norma ASF nr. 20/2017 este reglementată expres ipoteza în care accidentul de vehicul generator de prejudicii face obiectul unui proces penal. În această situaţie specială, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, condiţionat, dacă: acţiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părţilor, potrivit legii, (lit. a); hotărârea instanţei penale a rămas definitivă, însă stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior (lit. b).

În prezenta cauză interesează situaţia în care, existând un proces penal pe rol la momentul depunerii cererii de despăgubire, asigurătorul amână formularea ofertei de despăgubire în vederea stabilirii despăgubirilor pe cale amiabilă, până la data rămânerii definitive a hotărârii penale care va tranşa cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Este însă necesar ca stabilirea despăgubirilor civile să nu fie realizată de către instanţa penală, fie pentru că nu a fost învestită cu soluţionarea laturii civile, fie pentru că o va lăsa nesoluţionată, în condiţiile în care au fost solicitate şi despăgubiri.

Altfel spus, în ipoteza în care accidentul de vehicul generator de daune face obiectul unui proces penal, asigurătorul şi persoana păgubită pot stabili pe cale amiabilă cuantumul despăgubirilor doar ulterior rămânerii definitive a hotărârii penale, operând practic o prorogare a termenului de 30 de zile în care asigurătorul trebuie să formuleze oferta de despăgubiri.

Prin decizia recurată instanţa de apel a reţinut că împrejurarea pretins exoneratoare în privinţa obligaţiei de a formula oferta de despăgubiri, nu mai putea fi invocată în mod rezonabil de către pârâtă după data de 13.11.2018, data la care s-a luat act de încheierea acordului de recunoaştere, prin care conducătorul autoturismului asigurat şi-a recunoscut fapta şi vinovăţia în săvârşirea acesteia, fiind condamnat prin sentinţa penală pronunţată în aceeaşi zi la pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere. Drept urmare, în opinia instanţei de apel, începând cu data de 13.11.2018 pârâta apelantă nu mai putea invoca cu succes motivul de care s-a prevalat în justificarea pasivităţii sale faţă de cererea formulată de către reclamanţii D. şi A. la data de 02.05.2018, această apărare fiind, de altfel, singura in raport de care instanţa de casare a apreciat ca apelul trebuie rejudecat, limitele rejudecării fiind fără echivoc trasate.

Concluzionând, curtea de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte despăgubirile solicitate de reclamanţii A., B. şi D., câtă vreme pârâta nu a formulat niciun răspuns la cererea acestora în termen de 30 de zile de la data la care s-a pronunţat sentinţa penală prin care s-a luat act de acordul de vinovăţie, de la expirarea acestui termen aceasta datorează şi penalităţi de întârziere.

Înalta Curte constată că, ignorând dispoziţiile alin. (5) al art. 22 din Norma ASF nr. 20/2017 care condiţionează stabilirea amiabilă a despăgubirilor, de rămânerea definitivă a hotărârii penale, curtea de apel a identificat eronat momentul ce constituie debutul curgerii termenului de 30 de zile în care recurenta pârâtă avea obligaţia de a formula oferta de despăgubire, fiind afectată, implicit, şi data de la care aceasta datorează penalităţi de întârziere.

Observând prevederile art. 485 alin. (1) lit. a) în coroborare cu cele ale art. 488 C. proc. pen., se reţine că instanţa penală poate admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, pronunţând astfel soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 - 482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului şi care au făcut obiectul acordului. Împotriva unei astfel de sentinţe, procurorul, inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată au deschisă calea de atac a apelului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Or, în cauză, astfel cum a reţinut instanţa de apel, a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei iar sentinţa penală nu a fost apelată. Prin urmare, devin relevante prevederile art. 551 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. care dispun că, în ipoteza în care nu s-a declarat apel sau contestaţie în termen, hotărârile primei instanţe rămân definitive la data expirării termenului de apel sau de introducere a contestaţiei.

Aşadar, este greşită concluzia la care a ajuns instanţa de apel în sensul că, atât timp cât pârâta nu a formulat niciun răspuns la cererea reclamanţilor în termen de 30 de zile de la data de 13.11.2018, când s-a pronunţat sentinţa penală prin care s-a luat act de acordul de vinovăţie, de la expirarea acestui termen datorează şi penalităţi de întârziere.

Demersul de aplicare a sus indicatelor texte normative situaţiei concrete incidente cauzei relevă faptul că sentinţa penală a rămas definitivă la împlinirea termenului de apel şi nu la data pronunţării sale.

Acest aspect este în măsură influenţeze momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile în care pârâta avea obligaţia legală de a formula un răspuns cererii de despăgubire, şi, implicit, data de la care ar putea fi stabilite penalităţi de întârziere, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017.

Pentru aceste motive, criticile recurentei pârâte sunt fondate doar în privinţa modului de soluţionare a cererii privind obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere către reclamanţii A., B. şi D., impunându-se ca, exclusiv sub acest aspect, în temeiul art. 497 C. proc. civ., să fie admis recursul, casată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Referitor însă la modul de soluţionare a cererii de acordare a penalităţilor de întârziere către reclamantul C., Inalta Curte apreciază că soluţia instanţei de apel este legală, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 reglementând expres situaţia particulară în care persoana prejudiciată optează să se adreseze direct instanţei de judecată, fără ca în prealabil să sesizeze asigurătorul cu o cerere de despăgubiri.

Într-o astfel de ipoteză, momentul de la care solicitantul devine îndreptăţit să pretindă penalităţi pentru plata cu întârziere a despăgubirilor menite să repare prejudiciul suferit este reprezentat de a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii, pârâtei nefiindu-i imputabilă o eventuală atitudine pasivă care să constituie temeiul aplicării penalităţilor de întârziere, anterior finalizării litigiului.

Este evidentă distincţia între momentele diferite de la care încep să curgă penalităţile, textul evocat reglementând, în opoziţie cu procedura amiabilă de despăgubire, ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta F. împotriva deciziei din 20.07.2021 de completare a dispozitivului, Înalta Curte reţine că motivele de nelegalitate invocate vizează aspecte subsumate pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel, în rejudecare, a încălcat limitele stabilite prin decizia de casare, întrucât nu a analizat cererea de desfiinţare a actelor de executare şi nu a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară executării acesteia.

Observând însă considerentele şi dispozitivul deciziei de completare, Înalta Curte nu împărtăşeşte susţinerile recurentei căci, pe de o parte, instanţa de apel analizând cererea formulată de pârâtă în etapa procesuală a rejudecării după casare, a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 176/2021 iar, pe de altă parte, soluţia de respingere a cererii de desfiinţare în parte a actelor de executare deja efectuate, este una judicios adoptată şi corespunzător motivată.

În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte reţine faptul că, reglementând efectele casării, dispoziţiile art. 500 alin1 C. proc. civ. prevăd că hotărârea casată nu are nicio putere, iar actele de executare sau de asigurare efectuate în temeiul unei astfel de hotărâri sunt desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel. Instanţa va constata aceasta, din oficiu, prin dispozitivul hotărârii de casare.

Deopotrivă, este relevant şi faptul că decizia civilă nr. 286/A/2019 în baza căreia au fost realizate actele de executare a fost schimbată doar în parte, în rejudecare, fiind menţinută sub aspectul impunerii obligaţiei pârâtei la plata daunelor morale şi a penalităţilor de întârziere aşa încât, cât timp litigiul nu a fost soluţionat definitiv, este neîntemeiată cererea vizând întoarcerea executării şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, aşa cum susţine recurenta.

Concluzionând, faţă de cele reţinute anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 697 C. proc. civ., admite recursul declarat de pârâta F., va casa decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de aceasta către curtea de apel, în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a capătului de cerere vizând acordarea penalităţilor de întârziere. Totodată,vor fi respinse ca nefondate atât recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei nr. 176/A din 17 iunie 2021 cât şi recursul declarat de pârâta F. împotriva deciziei de completare din 20 iulie 2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., C., prin reprezentant legal A. împotriva deciziei nr. 176/A din 17 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Admite recursul declarat de pârâta F. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de aceasta către curtea de apel.

Respinge recursul declarat de pârâta F. S.A. împotriva deciziei de completare din 20 iulie 2021 pronunţate de aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.