Recourse annulled for failure to frame non-devolutive cassation grounds challenging nullity of criminal forensic expert evidence

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Criminalistică-Serviciul de Biocriminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a raportului de expertiză nr. x/28.07.2015, a procedurii de prelevare probe biologice efectuată de către Serviciul Biocriminalistică al Institutului Naţional de Criminalistică, expertiza fiind realizată cu încălcarea dispoziţiile legale; constatarea nulităţii absolute a raportului de expertiză nr. x/19.10.2015, a procedurii de prelevare probe biologice de către Serviciul Biocriminalistică al Institutului Naţional de Criminalistică, expertiza fiind realizată cu încălcarea dispoziţiilor legale; constatarea inexistentei dreptului Institutului Naţional de Criminalistică – Serviciul de Biocriminalistică de a efectua expertizele în cauză, în raport de dispoziţiile Legii nr. 76/2008 şi Anexei; constatarea inexistentei dreptului Institutului Naţional de Criminalistică – Serviciul de Biocriminalistică de a efectua expertizele în cauza având ca domeniu specific-stabilirea paternităţii, în raport de dispoziţiile legale; constatarea inexistentei dreptului Institutului Naţional de Criminalistică de utilizare a procedurii prelevării probelor raportat la infracţiunea reţinută, precum şi a procedurii comparaţiei rezultatelor diferite, obţinute din cele două probe; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 513 din 30 martie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Institutul Naţional de Criminalistică-Serviciul de Biocriminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 253A din 28 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 513 din 30 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Institutul Naţional de Criminalistică-Serviciul de Biocriminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 253A din 28 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul susţine că expertizele dispuse în dosarul penal nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sunt probe de o acurateţe nesemnificativă, iar raportul de probe biologice efectuat de Institutul Naţional de Criminalistică nu putea anula raportul de expertiză ADN efectuat de INML Mina Minovici, acest ultim raport fiind supus avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală şi valorificat în dosarul în care a fost pronunţată decizia nr. 123 din 13 iunie 2013 de Curtea de Apel Braşov, dobândind autoritate de lucru judecat.

Fiind vorba de o probă tehnică, care poate fi folosită şi în dreptul penal, invocă principiul autorităţii de lucru judecat din dreptul civil, cu referire la dispoziţiile art. 52 alin. (3) C. proc. pen. şi decizia Curţii Constituţionale nr. 102 din 17 februarie 2021, precum şi principiul neretroactivităţii legii civile.

Învederează că rapoartele de expertiză întocmite de Institutul Naţional de Criminalistică cuprind inadvertenţe ştiinţifice pe care organul de anchetă şi le însuşeşte, ignorând cu bună ştiinţă norme elementare de ordin ştiinţific.

Recurentul formulează obiecţiuni la rapoartele de expertiză criminalistică a căror anulare a solicitat-o, cu privire la modalitatea de prelevare şi analiză a probelor şi susţine că trebuia verificată legalitatea procedurii de prelevare a probelor prin prisma dispoziţiilor legale în materie având în vedere că a fost acuzat de instigare la mărturie mincinoasă.

Arată că INML Mina Minovici este acreditată pentru profile genetice pe baza ADN pentru stabilirea paternităţii, nu intimata care a întocmit o expertiză de cercetare la faţa locului şi care şi-a depăşit atribuţiile conferite de Legea nr. 78/2008.

Învederează că rapoartele de expertiză sunt lovite de nulitate absolută întrucât consimţământul a fost smuls prin violenţă, fiind incidente dispoziţiile art. 1204, art. 1216 şi art. 1217 C. civ., iar prelevarea probelor de către personalul institutului intimat a fost efectuată în condiţii improprii, în biroul procurorului de caz, cu intervenţia directă şi constrângerea recurentului de către forţele de ordine, fără asigurarea unui minim de condiţii de siguranţă a probelor şi printr-o tehnologie inadecvată unor astfel de probatorii. Arată că procedura de prelevare a probelor biologice este cea prevăzută de art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 1/2000, respectiv formarea unei comisii neutre de medici legişti, cu participarea unor specialişti din diferite domenii biomedicale.

Mai arată că probele administrate nu dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă, reţinută în sarcina recurentului şi nu există o încheiere a judecătorului de drepturi şi libertăţi care să valideze examinarea fizică efectuată de organele de urmărire penală, ceea ce atrage o excludere a probelor obţinute prin examinare fizică.

Cu referire la dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 76/2008 şi art. 190 C. proc. pen., arată că intimatul nu a obţinut un consimţământ scris din partea recurentului, astfel încât nu a respectat normele legale care stabilesc condiţiile obţinerii acestui consimţământ, aspect ce determină nulitatea rapoartelor de expertiză efectuate.

Invocă dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. şi arată că raportul de expertiză este unul dintre mijloacele de probă, neavând o poziţie privilegiată, iar instanţele de judecată nu sunt obligate să îşi însuşească concluziile raportului de expertiză dacă acestea sunt echivoce, neclare, contradictorii.

Solicită a fi avute în vedere dispoziţiile art. 61 C. civ. şi să se constate că faptele intimatului au adus atingeri grave integrităţii sale.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 22 septembrie 2022, a fost fixat termen de judecată la 17 noiembrie 2022, în şedinţă publică, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din acelaşi act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menţionate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

Înalta Curte reţine că recurentul nu a adus critici punctuale deciziei atacate şi nu a arătat în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, sub aspectul normelor legale interpretate ori aplicate greşit de către instanţa de apel, limitându-se să reitereze, parţial, motivele deduse judecăţii apelului.

Astfel, prin cererea de recurs, partea a susţinut, în esenţă, că rapoartele de expertiză sunt lovite de nulitate absolută întrucât consimţământul a fost smuls prin violenţă, fiind incidente dispoziţiile art. 1204, art. 1216 şi art. 1217 C. civ., iar prelevarea probelor de către personalul institutului intimat, care şi-a depăşit atribuţiile conferite de Legea nr. 78/2008, a fost efectuată în condiţii improprii.

În considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile legale prevăzute de art. 953 şi art. 956 din C. civ. de la 1864, respectiv art. 61, art. 1204 şi art. 1217 C. civ., nu pot reprezenta temei juridic al unei acţiuni separate, în condiţiile în care demersul judiciar din prezentul dosar tinde la înlăturarea, printr-o altă cale procedurală decât cea oferită de legiuitor, a unor probe judiciare care au fundamentat soluţia penală, definitivă, de condamnare a reclamantului la pedeapsa închisorii. Într-o amplă motivare, curtea de apel a reţinut că, în speţă, nu este vorba de un act juridic civil supus condiţiilor de formă reglementate de C. civ., a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute, care poate fi formulată de orice partea interesată, ci, fiind un mijloc material de probă administrat în cadrul unui litigiu penal, este supus condiţiilor de fond şi formă prevăzute de C. proc. pen., contestarea sa fiind posibilă doar cu respectarea unor termene imperative şi numai în cadrul procedurii speciale reglementate de legislaţia penală.

Curtea de apel a mai reţinut că invocarea sacţiunii nulităţii absolute care, din punct de vedere al reglementării de drept comun, poate fi invocată oricând şi de orice persoană interesată, nu schimbă raţionamentul juridic întrucât pârghiile legale oferite de legiuitor nu sunt cele prevăzute de C. civ., dată fiind natura juridică a actelor contestate. Curtea de apel a apreciat că, dacă s-ar accepta interpretarea reclamantului, ar însemna că partea dispune de o serie nelimitată de proceduri judiciare cât priveşte chestiunea reclamată, fapt ce ar permite o reevaluare a unui act jurisdicţional definitiv într-o altă manieră decât prin exercitarea căilor legale de atac. Astfel, constatarea nulităţii absolute a rapoartelor de expertiză administrate într-o cauză penală, care au fundamentat soluţia de condamnare a reclamantului, ar echivala cu o exercitare indirectă a unui control de legalitate distinct faţă de cel efectuat de instanţa penală asupra mijloacelor de probă, dar şi cu încălcarea principiilor autorităţii de lucru judecat şi al securităţii raporturilor juridice.

Se constată că aceste critici din recurs au fost dezvoltate în calea de atac a apelului, regăsindu-se inserate în considerentele deciziei recurate, în raport de care instanţa de apel a expus raţionamentul juridic ce reflectă soluţia de respingere a apelului, ca nefondat.

Or, cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată.

În aceeaşi măsură şi invocarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ. este lipsită de valenţe juridice în contextul în care recursul nu cuprinde critici care să reliefeze aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate vizând nemotivarea hotărârii sau încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Astfel, deşi este necesar ca recurentul să formuleze o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin identificarea explicită a motivelor ce reclamă nemotivarea hotărârii, existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei reţinute de instanţa de apel, în cuprinsul memoriului de recurs nu se regăseşte nicio critică referitoare la aceste aspecte, fiind invocate formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin critica circumscrisă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul a susţinut că raportul de probe biologice efectuat de Institutul Naţional de Criminalistică nu putea anula raportul de expertiză ADN efectuat de INML Mina Minovici, acest ultim raport fiind supus avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală şi valorificat în dosarul în care a fost pronunţată decizia nr. 123 din 13 iunie 2013 de Curtea de Apel Braşov, dobândind autoritate de lucru judecat.

Se constată că, faţă de această modalitate de expunere a apărărilor din cadrul memoriului de recurs, critica referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat tinde la o nouă verificare a susţinerilor sale din cererea de apel, în sensul nevalabilităţii rapoartelor de expertiză a căror anulare se solicită.

În raport de scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se realizează controlul judiciar de către instanţa superioară celei care a pronunţat decizia în apel, instanţă care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în decizia atacată, şi fără a formula critici susceptibile ce cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele invocate de recurent nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 253A din 28 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 253A din 28 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.