Gambling office's damages claim revived: license-fee award quashed, individual liability remanded after appellate error on uncertain damages

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă, la 31 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a solicitat obligarea pârâţilor A. şi B. la plata unei despăgubiri în sumă de 1.090.372 RON, în baza dispoziţiilor art. 1357 şi următoarele C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxelor de licenţă şi, respectiv, de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot-machine, taxe datorate şi neachitate.

A învederat că suma de 1.090.372 RON datorată Statului Român (245.000 euro echivalentul a 1.090.372 RON (245.000 euro x 4,4505 RON/euro) este formată din:

- 20.000 euro, reprezentând contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, taxă nedeclarată şi neachitată;

- 195.000 euro (2.600 euro/an/mijloc de joc x 75 mijloace de joc), reprezentând cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului minim obligatoriu, respectiv 75 mijloace de joc tip slot-machine, prevăzut de reglementările legale în vigoare taxe nedeclarate şi neachitate;

- 30.000 euro (400 euro/post autorizat/an x 75 mijloace de joc), reprezentând contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, aferente exploatării numărului minim obligatoriu de 75 de astfel de mijloace de joc, pentru care se poate solicita autorizarea, taxe nedeclarate şi neachitate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 204/17.03.2021, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei A., a fost respinsă acţiunea în răspundere civilă delictuală formulată de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., ca nefondată.

Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel reclamantul.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 959/13.12.2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinţei menţionate.

4 Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei Curţii de Apel Bacău, a declarat recurs reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a susţinut, în esenţă, că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 1349 şi art. 1357 C. civ., dar şi a celor ale O.U.G. nr. 77/2009.

Citând dispoziţiile art. 1 alin. (1), (11), (2) şi (5) din O.U.G. nr. 77/2009, recurentul arată că persoana fizică nu poate, în contextul legislaţiei specifice, în domeniul jocurilor de noroc, să fie licenţiată şi autorizată, acest drept avându-1 doar persoanele juridice, dar acest fapt nu-i dă dreptul persoanei fizice să desfăşoare activităţi de jocuri de noroc fără a se constitui ca persoană juridică, fără un contract încheiat în condiţiile legii şi fără să achite anticipat la bugetul statului taxele obligatorii înainte de a începe exploatarea acestor jocuri de noroc.

Fapta infracţională s-a produs într-un spaţiu public aparţinând intimatului B. care, prin desfăşurarea activităţilor de jocuri de noroc în această formă, nelicenţiată şi neautorizată într-un spaţiu public, a urmărit cu intenţie utilizarea de mijloace de joc fără să respecte prevederile privind provenienţa şi amplasarea acestora într-o locaţie declarată la Registrul Comerţului care să îndeplinească cerinţele legale pentru exploatare.

Chiar dacă nu se poate autoriza pentru a desfăşura activităţi de jocuri de noroc în contextul legislaţiei în vigoare, persoana fizică ce a organizat activităţi de jocuri de noroc ilegal are obligaţia să achite către bugetul de stat taxele prevăzute de normele legale.

Or, pârâta A. a ignorat prevederile legale, respectiv, faptul că orice persoană fizică care doreşte să desfăşoare activităţi de jocuri de noroc poate să se constituie ca persoană juridică şi să aibă ca obiect de activitate organizarea şi exploatarea de jocuri de noroc sau să se asocieze în conformitate cu prevederile legale prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii şi, după caz, statutul acesteia.

Această situaţie nu este analizată de către instanţa de fond şi nici de către instanţa de apel, soluţia adoptată fiind de natură a încuraja organizarea de jocuri de noroc fie de către persoanele fizice, care se vor baza pe practica instanţelor de a respinge acţiunea formulată de recurent sau a dispune obligarea acestora la plata unui prejudiciu mai mic faţă de cuantumul minim prevăzut de lege.

În cauză, prejudiciul produs bugetului de stat rezultă din situaţia concretă, reală, şi nu dintr-o situaţie ipotetică în care operatorul ar fi respectat legislaţia în materie, întrucât aceste taxe sunt obligatorii pentru cei care organizează jocuri de noroc şi se achită înainte de a începe activitatea de jocuri de noroc, pentru 75 de aparate minim, aşa cum legiuitorul a prevăzut în legislaţia specifică jocurilor de noroc, la data săvârşirii faptei.

Modalitatea în care a interpretat instanţa de apel prevederile legale în materie conduce la concluzia că acele persoane, care nu respectă legea în domeniul jocurilor de noroc şi organizează jocuri de noroc prin care obţin venituri ilegale şi nu achită la bugetul de stat taxele obligatorii înainte de începerea activităţii de jocuri de noroc, nu răspund nici penal şi nici civil, pentru că sunt persoane fizice, putând să organizeze jocuri de noroc fără respectarea normelor imperative impuse de legislaţia din domeniul jocurilor de noroc.

Apreciază că se poate crea un precedent periculos prin care persoanele care vor să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc nu vor mai achita taxele prevăzute de lege pentru 75 aparate, aşa cum legiuitorul a prevăzut la data săvârşirii faptei, şi vor alege să exploateze aceste mijloace de joc fără îndeplinirea condiţiilor legale de autorizare, fără plata acestor taxe, cu un număr mai mic de astfel de jocuri, iar dacă sunt depistaţi într-o locaţie că au organizat activitatea de jocuri de noroc, cei ce încalcă legea nu vor răspunde nici măcar penal, pentru că procurorul adoptă o hotărâre de renunţare la urmărirea penală, iar instanţa civilă respinge cererea formulată pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Prin încălcarea legii sub acest aspect, se creează infractorilor o situaţie mai favorabilă în raport de cei care respectă legea, iar aceştia nu ar mai achita la bugetul statului nici celelalte contribuţii datorate bugetului general consolidat al statului.

Organizatorii de jocuri de noroc constituiţi legal şi care plătesc taxele prevăzute de lege nu vor mai achita aceste taxe impuse, în condiţiile în care instanţele de judecată, prin astfel de decizii, permit organizarea jocurilor de noroc în afara cadrului legal, motivând într-un alt mod că aceste taxe de licenţă şi autorizaţie de exploatare sunt datorate de o persoană juridică, astfel însemnând că persoanele fizice pot să organizeze jocuri de noroc fără să răspundă penal sau civil pentru faptele lor ilegale.

Prin soluţia adoptată, instanţa de apel nu a luat în considerare toate prevederile legale în vigoare, respectiv că prejudiciul trebuie să fie recuperat şi plătit la bugetul de stat în cuantumul achitat de toţi organizatorii de jocuri de noroc care funcţionează legal şi care achită taxa de licenţă şi taxa de autorizare pentru minim 75 aparate.

Potrivit art. 15 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009, numărul minim de mijloace de joc tip slot-machine care pot fi exploatate de acelaşi operator este de 75, taxele stabilite se calculează în funcţie de numărul de slot-machine exploatate, fără ca numărul acestora să poată scădea sub 75. Astfel, consideră că este justificată calcularea taxelor de autorizare în funcţie de minimul de 75 de mijloace de tip slot-machine, pentru a nu crea discriminări faţă de persoanele care desfăşoară în mod legal activităţile de jocuri de noroc doar dacă deţin 75 de aparate de joc.

Recurentul a susţinut, totodată, că soluţia instanţei de apel este greşită şi prin raportare la prevederile C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

În cazul în care printr-o hotărâre penală definitivă s-a constatat că o persoană a săvârşit o faptă cauzatoare de prejudicii (care, prin ipoteză, îmbracă şi elementele constitutive ale unei fapte penale), această hotărâre va deveni obligatorie pentru instanţa civilă, care va trebui să-1 oblige pe autorul faptei ilicite (persoana condamnată în procesul penal) să plătească prejudiciul cauzat prin fapta sa, pe calea răspunderii civile delictuale, iar repararea este integrală, fără a se distinge în raport cu caracterul material sau moral al prejudiciului.

Prin exploatarea aparatelor de jocuri de noroc fără îndeplinirea condiţiilor legale şi fără plata taxelor datorate se creează un prejudiciu bugetului de stat care trebuie recuperat de la persoanele care au săvârşit fapta ilicită.

În cauză, prejudiciul nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin lege, taxele nu pot fi fragmentate în funcţie de numărul de aparate care doreşte operatorul să le exploateze, iar aceste taxe se achită obligatoriu înainte de a începe să exploateze jocuri de noroc, pentru minim 75 aparate, aşa cum a prevăzut legiuitorul.

Instanţele fondului au înlăturat greşit normele în materia răspunderii civile delictuale pe care nu le-au coroborat cu normele legii speciale prevăzute prin O.U.G. nr. 77/2009.

Deşi răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată fără reţinerea răspunderii penale cel puţin a unei persoane fizice, de fiecare dată aspectul subiectiv trebuie să poată fi imputat cel puţin unei persoane fizice, chiar dacă nu se poate stabili identitatea acesteia (în cazul organelor colective, de pildă).

Recurentul a făcut referire şi la prevederile art. 13 - 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, arătând că, în situaţia în care numărul de aparate al unui organizator scade sub minimul prevăzut de lege, respectiv 75 de aparate, după adoptarea măsurii de revocare a licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi de încetare a valabilităţii autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc sau după încetarea activităţilor de jocuri de noroc, organizatorilor le revine obligaţia de a plăti pentru toate taxele restante.

În ceea ce priveşte obligarea la recuperarea integrală a prejudiciului, recurentul a precizat că statul este în toate raporturile juridice de drept un subiect dominant care pretinde o anumită conduită socială pentru a ţine o ordine în domeniul reglementat şi, tot statul este acela care, în caz de încălcare a normelor sociale şi legale, prin organele sale specializate, are obligaţia restabilirii ordinii încălcate, prin tragerea la răspundere a celor vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni sau contravenţii.

Piaţa jocurilor de noroc este o piaţă restrictivă, dreptul de a organiza jocuri de noroc, precum şi condiţiile de exploatare a acestora constituie monopol de stat, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, în repetate rânduri, Curtea Constituţională a constatat că în domeniul exploatării jocurilor de noroc - monopol de stat - statul poate adopta condiţiile pe care le consideră necesare tocmai pentru a salvgarda imperativul interesului public, precum şi pentru a asigura un control eficient al acestei activităţi în scopul evitării comportamentelor care intră în sfera penalului.

Gradul de pericol social al faptelor penale în materia jocurilor de noroc rezultă şi din motivaţiile pe care le-a avut legiuitorul român când a adoptat O.U.G. nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv: "...ţinând seama de asigurarea prevenirii dependenţei de jocuri de noroc, a protecţiei minorilor, a realizării unei mai bune supravegheri şi a unui mai bun control asupra operatorilor economici autorizaţi în domeniul jocurilor de noroc....".

Raportat la intenţia legiuitorului din domeniul jocurilor de noroc, se observă că actul normativ impune restricţii şi obligativităţi, în consecinţă, după săvârşirea faptei penale, între stat şi făptuitor, statul are obligaţia şi totodată şi dreptul de a trage la răspundere pe făptuitor, iar făptuitorul are obligaţia de a suporta consecinţa faptei sale şi să suporte sancţiunile aplicate.

Respectarea disciplinei impuse în domeniul jocurilor de noroc se poate realiza doar prin menţinerea acestor restricţii şi obligativităţi care au fost prevăzute de actul normativ.

În ceea ce priveşte întreprinderea individuală, recurentul arată că art. 26 alin. (1) O.U.G. nr. 44/2008 prevede faptul că "persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectaţiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului. Dispoziţiile art. 31, 32 şi ale art. 2.324 alin. (3) din C. civ. sunt aplicabile".

Pentru toate motivele şi argumentele expuse, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea acţiunii civile formulată de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, astfel cum a fost formulată şi obligaţi pârâţii la plata despăgubirilor civile, în cuantum de 1.090.372,00 RON, către partea civilă, reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii prevăzute la art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 28 martie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 31 octombrie 2019, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs vizează greşita statuare a instanţei de apel cu privire la neîndeplinirea condiţiilor cumulativ prevăzute de art. 1357 şi urm. C. civ. relativ la fapta ilicită comisă de către pârâţi - persoană fizică şi persoană fizică autorizată, în contextul în care prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în cauză, astfel încât a respins cererea ca nefondată, iar instanţa de apel a reţinut că nu sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei – persoană fizică, iar în privinţa pârâtei B. a constatat că aceasta nu poate avea calitatea de subiect activ a răspunderii civile delictuale.

Astfel, deşi reţine săvârşirea de către pârâtă a unei fapte ilicite privind desfăşurarea de activităţi din domeniul jocurilor de noroc, faptă pentru care legea prevede răspunderea şi pentru cea mai uşoară culpă, instanţa de apel conchide că nu există legătură de cauzalitate cu prejudiciul imputat acesteia, care reprezintă contravaloarea taxei de exploatare pentru 75 de maşini de joc.

Recurentul – reclamant a susţinut, în esenţă, că decizia din apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile, prin exonerarea pârâtei de la plata prejudiciului cauzat ca urmare a punerii în exploatare în mod ilegal a unui număr de două aparate de tip slot-machine, fără a fi autorizată în condiţiile legii speciale, indicând că - în speţă - prejudiciul este în sumă de 245.000 euro echivalentul a 1.090.372 RON (245.000 euro x 4,4505 RON/euro) fiind formată din:

- 20.000 euro, reprezentând contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot machine, taxă nedeclarată şi neachitată;

- 195.000 euro (2.600 euro/an/mijloc de joc x 75 mijloace de joc), reprezentând cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului minim obligatoriu, respectiv 75 mijloace de joc tip slot machine, prevăzut de reglementările legale în vigoare taxe nedeclarate şi neachitate;

- 30.000 euro (400 euro/post autorizat/an x 75 mijloace de joc), constând în taxă de autorizare pentru 75 aparate, acesta fiind numărul minim prevăzut de O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în forma de la data săvârşirii faptei ilicite, respectiv din anul 2017.

Instanţa de apel a reţinut că - în cauză - există o faptă ilicită săvârşită de pârât cu vinovăţie, constând în exploatarea a două aparate, tip slot-machine, fără a deţine în prealabil licenţă de organizare a jocurilor de noroc şi autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc pentru fiecare aparat în parte, însă "nu există legătură de cauzalitate cu prejudiciul imputat acesteia, care reprezintă contravaloare taxe de exploatare pentru 75 de maşini de joc".

În susţinerea acestei concluzii, curtea de apel îşi construieşte raţionamentul pe analiza şi interpretarea dispoziţiilor legii speciale în materia organizării şi exploatării jocurilor de noroc - art. 6 alin. (1), art. 13 şi art. 15 din O.U.G. nr. 77/2009, din care rezultă - în esenţă - că persoana fizică nu ar putea obţine licenţa de organizare a jocurilor de noroc şi nici nu ar putea fi autorizată să exploateze jocuri de noroc. Prin urmare, pârâta – persoană fizică nu poate fi obligată la repararea prejudiciului generat de săvârşirea acestei fapte ilicite câtă vreme "prejudiciul afirmat ar fi putut fi cauzat doar de o persoană juridică autorizată pentru exploatarea a minim 75 maşini de joc şi care nu şi-a achitat taxa anuală, şi nu poate fi cauzat de exploatarea a două maşini de joc pentru care nu există autorizaţie".

Înalta Curte notează că reclamantul a învestit prima instanţă cu o acţiune în răspundere delictuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 C. civ., însă a cuantificat prejudiciul pretins prin raportare la reglementarea legii speciale în materia organizării şi exploatării jocurilor de noroc Anexa - pct. 1. I lit. G) din O.U.G. nr. 77/2009, pct. 1. II lit. G) şi pct. 2 lit. F) din O.U.G. nr. 77/2009 – aplicabile persoanelor juridice.

În cauză, în vreme ce prima instanţă a reţinut că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru a se dispune obligarea pârâţilor la plata taxelor solicitate de reclamant, curtea de apel a apreciat - în mod greşit - că pârâta persoana fizică nu poate fi obligată la vreun prejudiciu calculat prin raportare la reglementarea legii speciale în materia organizării şi exploatării jocurilor de noroc.

În materia prejudiciului, dispoziţiile art. 1385 C. civ., la care se face referire prin motivele de recurs, reglementează întinderea reparaţiei şi impun principiul reparării integrale a prejudiciului.

Astfel, potrivit art. 1385 alin. (3) C. civ., despăgubirea trebuie să cuprindă "pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului."

Pe acest temei, autorul faptei ilicite, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, este obligat să repare nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), ci şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

În ambele situaţii, este necesar ca prejudiciul pretins de către cel păgubit prin săvârşirea faptei ilicite, căruia îi revine sarcina probei, să fie cert, atât ca existenţă, cât şi ca posibilitate de evaluare.

Totodată, în legătură cu evaluarea şi stabilirea caracterului cert al prejudiciului, prevederile art. 1532 alin. (3) C. civ. dispun că, "Prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanţa de judecată."

În cauză, întrucât reclamantul a invocat şi pretins, prin analogie, drept prejudiciu, sumele datorate de persoanele juridice, legal autorizate, pentru exploatarea aparatelor tip slot-machine, în limitele stabilite prin cererea de apel a reclamantului, se impunea ca instanţa de apel să analizeze şi să evalueze prejudiciul generat prin fapta ilicită a pârâtei inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 1532 alin. (3) C. civ.

Este adevărat că în conformitate cu reglementarea organizării şi exploatării jocurilor de noroc, atât cea de la data săvârşirii faptei ilicite, cât şi cea actuală, o persoană fizică nu ar obţine nici licenţa de organizare a jocurilor de noroc şi nici nu ar fi autorizată să le exploateze.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare în luna iunie a anului 2017, prin "organizator de jocuri de noroc" se înţelege "persoana juridică licenţiată să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice".

De asemenea, conform art. 21 alin. (1) din acelaşi act normativ (conţinutul textului din 2017 coincizând cu cel actual), "Răspunderea pentru organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă revine în totalitate persoanelor juridice care deţin licenţă de organizare a jocurilor de noroc"

Prin urmare, raportarea la numărul minim de mijloace de joc pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, la data săvârşirii faptei ilicite, respectiv 75 de aparate, nu relevă nici prejudiciul efectiv, nici beneficiul nerealizat, întrucât acesta nu reprezintă un prejudiciu cert în privinţa existenţei sale, câtă vreme pârâta nu este organizată ca persoană juridică.

Astfel fiind, este de considerat, în speţă, că în cazul persoanei fizice, contrar celor reţinute de instanţa de apel prin hotărârea recurată, atunci când aceasta exploatează jocuri de noroc, fără licenţă şi fără autorizare prealabilă, este just a considera că prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenţei pretinse de către recurent, este cel produs în mod efectiv prin exploatarea aparatelor de joc efectiv utilizate, la care se adaugă contravaloarea taxei de licenţă.

În cauză, chiar instanţa de apel reţine că fapta ilicită a pârâtei – persoană fizică de desfăşurare de activităţi în domeniul jocurilor de noroc fără autorizaţie de exploatare şi fără licenţă este susceptibilă de a atrage răspunderea civilă delictuală, însă concluzionează eronat cu privire la lipsa legăturii de cauzalitate cu prejudiciul imputat acesteia, deşi atunci când cuantumul prejudiciului nu poate fi stabilit cu certitudine, acesta se determină de instanţa de judecată, conform art. 1532 alin. (3) C. civ., scop în care instanţa are obligaţia să stabilească situaţia de fapt şi să administreze probe relevante în acest demers.

În interpretarea curţii de apel, fapta ilicită a pârâtei – persoană fizică şi chiar cea a persoanei juridice care nu întruneşte condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 77/2009 pentru organizarea şi exploatarea a jocurilor de noroc ar ajunge, practic, să rămână nesancţionată pe tărâm civil, ceea ce generează o diferenţă nejustificată de tratament în raport de persoana juridică licenţiată potrivit legii speciale, care se supune condiţiilor şi exigenţelor reglementării în materia organizării şi exploatării jocurilor de noroc.

În cauză, este vădit că pârâta A. a desfăşurat o activitate pe care legea nu i-o permite, iar prin desfăşurarea acestei activităţi a obţinut beneficii financiare nesupuse niciunei forme de taxare ori impozitare. Prin aceasta, s-a ajuns la prejudicierea statului, iar a considera, precum a făcut instanţa de apel, că pârâta nu poate fi obligată la plata niciunei despăgubiri către stat ar conduce, în fapt, la încurajarea acestui tip de conduită, în pofida caracterului ei nelegal, facilitându-se eludarea dispoziţiilor legale potrivit cărora doar societăţile comerciale pot desfăşura activităţi de natura celor din cauză.

S-ar ajunge, aşadar, la prejudicierea indirectă a statului, acesta fiind pus în situaţia de a nu dispune de un mijloc de drept civil care să îi faciliteze repararea prejudiciului rezultat din faptul că o persoană fizică optează pentru a desfăşura activităţi de jocuri de noroc, în această calitate, iar nu prin înfiinţarea unei societăţi comerciale care s-ar afla supusă dispoziţiilor legale exprese şi dedicate privitoare la licenţierea, modalitatea de desfăşurare şi fiscalizare a acestui tip de activitate.

Există, aşadar, o prejudiciere a statului, legătura de cauzalitate dintre fapta persoanei fizice şi prejudiciul cauzat statului fiind îndeajuns de evidentă.

Prin urmare, în speţă se impune analiza întinderii prejudiciului, conform prevederilor art. 1381 şi art. 1385 C. civ., în acord cu dezlegările făcute de Înalta Curte prin cele ce preced.

În ceea ce priveşte persoana fizică autorizată – pârâta B., în acord cu motivarea instanţei de apel, Înalta Curte reţine că aceasta nu poate avea calitatea de subiect activ al răspunderii civile delictuale, în raport cu dispoziţiile art. 187, 188 C. civ., coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 44/2008 dar şi cu cele statuate prin decizia nr. 1/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform cărora "întreprinderea individuală nu este implicată ca subiect de drept în raporturile juridice reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică în înţelesul normelor C. civ. şi nu poate fi, în sine, nici destinatar al actelor normative civile ori al dispoziţiilor legislaţiei penale."

Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, prevederile art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 statuează expres că persoana răspunzătoare patrimonial este întreprinzătorul - persoană fizică titular - care poate răspunde cu patrimoniul de afectaţiune "dacă acesta a fost constituit". În consecinţă, nu se poate atrage răspunderea civilă delictuală a întreprinderii individuale, ci eventual, a persoanei care a constituit această întreprindere, în cazul în care sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege, cum corect a reţinut instanţa de apel.

Pentru aceste considerentele, Înalta Curte, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel spre rejudecarea apelului, în speţă, constatându-se a fi întrunite premisele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei civile nr. 959 din 13 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.