Dation-in-payment annulment claim fails; loan illegality and land registry publicity arguments rejected

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. x/2021, la 26 februarie 2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D., a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de dare în plată autentificat sub nr. x/27.08.2020 de BNP E., precum şi constatarea nulităţii absolute a contractului de schimb autentificat sub nr. x/02.09.2020 de BNP E., cu consecinţa punerii pârâţilor în situaţia anterioară perfectării acestui contract, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa Tribunalului Iaşi, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 2735 din 7 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a fost respinsă excepţia lipsei de interes, invocată de către pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D., ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D., având ca obiect acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de dare în plată autentificat sub nr. x/27.08.2020 şi a contractului de schimb autentificat sub nr. x/02.09.2020 de către BNP E., ca neîntemeiată; a fost obligată reclamanta la plata către pârâta S.C. B. S.R.L. a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de apărător, astfel cum a fost redus.

3. Decizia Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă

Prin decizia nr. 222 din 10 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2735 din 7 decembrie 2021 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei din apel, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate.

În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut încălcarea normelor de drept material şi a arătat, ulterior expunerii istoricului litigiului, că la data la care a fost semnat şi autentificat contractul de schimb, contractul de dare în plată nu era înscris în cartea funciară, nefiind opozabil terţilor. Astfel, nefiind efectuate formalităţile de publicitate, notarul public nu putea perfecta contractul de schimb, încheiat la 20 septembrie 2020, aspect ce rezultă şi din încheierea de îndreptare de eroare materială, potrivit căreia extrasul de autentificare a fost obţinut abia în mai 2021, dată la care a şi fost intabulat contractul.

Invocă dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 şi arată că extrasul de carte funciară era obligatoriu pentru a se putea perfecta contractul de schimb, iar prin încheierea de îndreptare eroare materială a fost acoperită, în mod fraudulos, lipsa extrasului de autentificare.

Susţine încălcarea dispoziţiilor art. 272 din Legea nr. 31/1990 şi arată că este greşită motivarea instanţei de apel, potrivit căreia nu poate fi invocată nulitatea absolută care derivă dintr-o faptă ilicită dacă nu a fost constatată distinct existenţa infracţiunii. Arată că fapta societăţii de a acorda un împrumut asociatului propriu este definită fără echivoc în art. 272 din Legea nr. 31/1990, instanţa fiind chemată să ia act de existenţa faptei ilicite, pe deplin probate şi să constate nulitatea absolută a actelor încheiate, prin fraudă la lege, şi a actelor subsecvente.

Având în vedere că actul de dare în plată nu este un act de sine stătător, ce poate fi analizat din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor de legalitate separat de contractul de împrumut, afirmă că nu poate fi considerat valid un act care are ca obiect stingerea unei datorii constituite prin fapt ilicit, iar în lipsa oricăror dovezi că împrumutul este real, că există în materialitatea lui, nu era posibilă autentificarea contractului de dare în plată. Mai arată că, atunci când obligaţia ce se doreşte a fi stinsă face parte din categoria operaţiunilor prohibite de lege, verificările privind existenţa obligaţiei şi legalitatea constituirii acesteia devin obligatorii atât pentru notar, cât şi pentru instanţa de judecată.

Invocă dispoziţiile art. 1247 şi art. 1254 C. civ. şi arată că nulitatea absolută a contractului de dare în plată atrage nulitatea absolută a contractului de schimb, care are caracter subsecvent celui dintâi.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Prin rezoluţia din 7 septembrie 2022, a fost fixat termen de judecată la 10 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 488 din acelaşi act normativ, recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia poate fi exercitat un control judiciar, în limitele criticilor care vizează nelegalitatea hotărârii ce a fost pronunţată în soluţionarea cererii de apel.

În lumina acestor exigenţe, rezultă că analiza ce urmează a se realiza se va constitui într-un control judiciar asupra judecăţii realizate de curtea de apel, astfel cum aceasta se reflectă în decizia ce face obiectul prezentului recurs, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la criticile deduse judecăţii prin cererea de recurs.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Textul are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Sub un prim aspect, recurenta a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 272 din Legea nr. 31/1990, apreciind că instanţa de apel a reţinut greşit că nu poate fi invocată nulitatea absolută care derivă dintr-o faptă ilicită dacă nu a fost constatată distinct existenţa infracţiunii. În acest sens, învederează că fapta societăţii de a acorda un împrumut asociatului propriu este definită fără echivoc în art. 272 din Legea nr. 31/1990, instanţa fiind chemată să ia act de existenţa faptei ilicite şi pe baza acestei constatări să constate nulitatea absolută a actelor încheiate, prin fraudă la lege, şi a actelor subsecvente.

Potrivit art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 "Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghereori al directoratului sau reprezentantul legal al societăţii care se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art. 1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii".

Textul de lege precitat se referă la săvârşirea unei eventuale infracţiuni, care odată constatată, ar putea atrage sancţiunea nulităţii actului întocmit cu nerespectarea legii, însă eventuala infracţiune vizează un contract de împrumut, astfel cum rezultă, în mod expres, din cuprinsul articolului.

Se reţine că prima instanţă a fost învestită cu o acţiune având ca obiect constatarea nulităţii absolute, în temeiul art. 272 din Legea nr. 31/1990, a contractului de dare în plată şi a actului de schimb subsecvent, nu a contractului de împrumut la care se referă articolul invocat ca temei al nulităţii absolute.

Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar art. 22 alin. (6) din acelaşi act normativ prevede că Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Potrivit principiului disponibilităţii, consacarat de dispoziţiile de mai sus, reclamantul este cel care dispune de proces, fiind cel care stabileşte obiectul şi limitele litigiului prin cererea formulată, judecătorul urmând a se pronunţa doar asupra a ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Astfel, cum contractul de împrumut nu a făcut obiectul examinării instanţei în fazele procesuale anterioare, sub aspectul existenţei cauzei de nulitate prevăzute de art. 272 din Legea nr. 31/1990, iar contractul de dare în plată nu face obiectul textului de lege anterior menţionat, se constată, în raport de prevederile art. 1247 C. civ., că nu se poate reţine nulitatea contractului de dare în plată.

Nici trimiterea pe care recurenta a făcut-o la prevederile art. 1254 C. civ. nu are suport legal, fiind în mod corect înlăturată de către instanţa de apel având în vedere că, în lipsa constatării nulităţii contractului de împrumut, nu poate fi reţinută nulitatea contractului de dare în plată şi a celui de schimb, ca acte subsecvente.

Pe de altă parte, contrar susţinerilor recurentei, instanţa nu poate doar să ia act de existenţa faptei ilicite a societăţii de a acorda un împrumut asociatului propriu, fiind necesară o soluţie prin care urmează să se constate dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.

Astfel, constatarea caracterului infracţional al faptelor incriminate, în raport de condiţiile de săvârşire, precum şi analizarea situaţiilor în care faptele nu constituie infracţiuni, astfel cum sunt prevăzute la alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol, se realizează în cadrul procesului penal al cărui scop este constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a savâşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovătiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, conform art. 1 din C. pen.

Criticile prin care recurenta susţine nulitatea contractului de schimb, motivat de faptul că la data la care a fost semnat şi autentificat, nu a existat un extras de carte funciară, iar contractul de dare în plată nu era înscris în cartea funciară, nefiind opozabil terţilor, astfel încât, nefiind efectuate formalităţile de publicitate, notarul public nu putea perfecta contractul de schimb, sunt nefondate.

Nu se poate reţine incidenţa cauzelor de nulitate astfel invocate, întrucât dispoziţiile prevăzute în C. civ. privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciară nu sunt aplicabile în situaţia de faţă având în vedere dispoziţiile normei tranzitorii cuprinse în art. 56 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora prevederile art. 885 alin. (1) C. civ., care consacră caracterul constitutiv al înscrierilor în cartea funciară, se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ teritorială şi deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşadar, având în vedere că aceste lucrări nu sunt finalizate pentru zona situării imobilului obiect al cauzei, la acest moment, înscrierea în cartea funciară continuă să aibă efecte doar de opozabilitate faţă de terţi, până la finalizarea lucrărilor de cadastru şi a deschiderii cărţilor funciare.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va constata caracterul neîntemeiat al criticilor şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 222/2022 din 10 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 222/2022 din 10 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.