Phonogram producer's common-distribution award quashed as beyond claim scope; defendant prevails on appeal.

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei.

I.1 Primul ciclu procesual:

I.1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 01.04.2011 sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, solicitând obligarea U.P.F.R. la calculul sumei de repartizat proporţional cu difuzarea fonogramelor pentru anii 2009-2010, provenită din utilizarea de către Societatea Română de Televiziune de fonograme produse de către reclamantă, sumă care include repartiţia pentru postul SRTV, repartiţia pentru cablu, repartiţia pentru ambiental, repartiţia pentru copia privată; obligarea U.P.F.R. la plata către reclamantă a acestor sume, cu plata dobânzii legale, calculate de la data introducerii acţiunii până la rămânerea irevocabilă a hotărârii precum şi actualizarea acestor sume cu rata inflaţiei până la achitarea lor efectivă, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

I.1.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 273/05.03.2015 Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi a respins cererea de obligare la calculul sumelor datorate, ca rămasă fără obiect.

I.1.3 Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 389A din 25 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiată; a admis apelul declarat de reclamantă şi, drept consecinţă, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis acţiunea în parte; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 70.455 RON remuneraţie aferentă perioadei 2009-2010, precum şi la plata dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective, din care se vor scădea sumele consemnate potrivit procesului-verbal din 18.05.2011 încheiat de B. în dosarul nr. x/2011, actualizate cu rata inflaţiei; s-a menţinut în rest sentinţa şi a fost respinsă cererea intimatei U.P.F.R. privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.

I.1.4 Hotărârea pronunţată în recurs

Prin decizia nr. 264 din 13 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I Civilă a respins excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., invocată de recurenta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România şi excepţia nulităţii recursului formulat de pârâta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, invocată de recurenta S.C. A. SRL

A admis recursurile declarate de reclamantă şi de pârâtă împotriva deciziei nr. 389A din data de 25 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

I.2. Al doilea ciclu procesual

I.2.1. Decizia instanţei de apel, în rejudecare

Prin decizia nr. 1040A din 20 iunie 2019, pronunţată în dosarul cu nr. x/2011, Curtea de apel Bucureşti – secţia a IV-a Civilă a admis în parte cererea doamnei expert C., şi a majorat onorariul de expertiză cu suma de 1.000 RON, în sarcina apelantei-reclamante.

A admis apelul declarat de apelanta-reclamantă şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii acţiunii în parte. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 130.989,30 RON (fără TVA) cu titlu de remuneraţie aferentă perioadei 2009-2010, precum şi la plata dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective. A păstrat, în rest, sentinţa.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2500 RON onorariu de expertiză, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel.

I.2.2. Decizia instanţei de recurs

Prin decizia nr. 296 din 4 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I Civilă a admis recursurile declarate de reclamantă şi de pârâtă, a casat decizia civilă nr. 1040A din 20 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a trimis cauza aceleiaşi curţi de apel spre rejudecare.

I.3 Al treilea ciclu procesual

I.3.1 Decizia instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 962A din data de 16.06.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte cererea doamnei expert C. şi a majorat onorariul de expertiză cu suma de 2.000 RON, în sarcina apelantei-reclamante.

A admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 273/05.03.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a Civilă, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea în parte, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 250.889,66 RON reprezentând remuneraţie aferentă anilor 2009-2010, actualizată cu indicele de inflaţie de la data de 01.12.2011 până la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale aferente de la data de 01.12.2011 şi până la data plăţii efective.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 669.654,87 RON reprezentând remuneraţie aferentă anilor 2009 - 2010 actualizată de la data de 01.12.2014 până la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale aferente de la data de 01.12.2014 până la data plăţii efective.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A obligat intimata pârâta la plata către apelanta reclamantă a sumei de 4500 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel, reprezentând onorariu de expertiză.

I.3.2. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate cu ocazia celei de-a treia judecăţi în apel a declarat recurs pârâta D..

În expunerea motivelor recursului, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 5, 6, 8 şi 9 C. proc. civ. 1865, recurenta-pârâtă a dezvoltat pe larg critici referitoare la două chestiuni, care sunt în esenţă următoarele:

Primul motiv de recurs a fost întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 1865, susţinându-se că decizia atacată nu respectă dezlegările obligatorii din decizia de casare, întrucât situaţia de fapt nu a fost lămurită pe deplin prin efectuarea unei expertize judiciare care să permită stabilirea ponderii utilizării fonogramelor reclamantei din totalul fonogramelor ce rezultă din playlist-urile primite de D. de la SRTV pentru anii 2009-2010.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel a avut în vedere la pronunţarea hotărârii o expertiză contabilă care s-a bazat pe playlist-urile primite în anul 2011 de la SRTV, în ciuda faptului că pârâta solicitase refacerea raportului de expertiză cu luarea în considerare a tuturor playlist-urilor comunicate de SRTV, independent de faptul că au fost sau nu prelucrate de D..

În esenţă, recurenta arată că fişierul numit "Centralizator SRTV – Proces E.", utilizat de expertiza contabilă, nu avea în vedere toate informaţiile ce rezultau din prelucrările ulterioare efectuate de D. şi că în mod nelegal instanţa de apel a respins solicitarea sa de refacere în modalitatea arătată a expertizei contabile.

Arată recurenta că fişierele comunicate în anul 2011 de utilizator nu au putut să fie prelucrate în modalitatea ce permitea extragerea tuturor informaţiilor, deoarece tehnica digitală care face posibilă conversia fişierelor JPEG şi PDF în Excel a devenit accesibilă mult mai târziu; de aceea, prelucrarea ulterioară de către D. a playlist-urilor a condus la rezultate diferite cu privire la fonogramele utilizate de SRTV.

În continuare, recurenta pârâtă a dezvoltat, legat de aceeaşi chestiune, critici referitoare la netemeinicia răspunsului expertului prin prisma acestei împrejurări, critici întemeiate de recurentă pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865.

Într-un alt motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. 1865, recurenta pârâtă a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel a procedat la obligarea sa la plata remuneraţiilor corespunzătoare repartizării individuale, după care a acordat acesteia un procent suplimentar de 54% din sumele neidentificate şi cele aflate în divergenţă, respectiv suma de 669.654,87 RON, deşi acestea nu se cuveneau reclamantei şi deşi nu fuseseră solicitate prin cererea introductivă.

Consideră recurenta pârâtă că instanţa de apel nelegal a apreciat că reclamanta nu a distins în acţiune între sumele cuvenite conform repartiţiei individuale şi sumele cuvenite în cadrul repartiţiei comune, precum şi că repartiţia comună nu făcea obiectul cauzei.

În susţinerea acestor critici a mai arătat recurenta că, de altfel, în primele două cicluri procesuale, în divergenţă între părţi a fost exclusiv problema stabilirii drepturilor rezultate din repartizarea individuală, iar problema repartiţiei comune nu a fost avută în vedere.

Concluzia aceasta, susţine recurenta, este sprijinită de considerentele deciziei nr. 264/2017 a instanţei de recurs referitoare la referitoare la aplicarea prevederilor art. 134 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, din care rezultă că Înalta Curte a avut în vedere numai repartiţia individuală a remuneraţiilor şi că nu s-a pus problema solicitării sumelor aferente repartiţiei comune din sumele nerevendicate şi nerepartizate.

Pentru toate aceste motive, consideră ca instanţa de apel a interpretat în mod eronat cererea de chemare în judecată şi a dat acesteia o valenţă juridică care, în realitate, nu a fost urmărită de la bun început de către reclamantă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 5, 6, 8 şi 9, art. 312 alin. (1)-(2) şi art. 313 C. proc. civ. 1865.

I.3.3. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în temeiul art. 312 C. proc. civ. respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei civile nr. 962/16.06.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a Civilă ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Circumstanţele relevante pentru soluţionarea prezentului recurs, ce includ şi dezlegările cu caracter obligatoriu cuprinse în deciziile de casare din primele două cicluri procesuale sunt următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 01.04.2011, reclamanta, producător de fonograme, titulara unor drepturi conexe dintre cele gestionate colectiv de pârâta D., a cerut instanţei să dispună ca determinarea sumelor de repartizat către titulari să se realizeze proporţional cu difuzarea fonogramelor în anii 2009-2010 pe posturile aparţinând Societăţii Române de Televiziune (SRTV) în ceea ce priveşte repartiţia pentru postul menţionat, pentru cablu, pentru muzica ambientală şi pentru copia privată.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantă a acestor sume, la plata dobânzilor legale de la data introducerii acţiunii şi până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi actualizarea cu rata inflaţiei a debitului principal până la achitarea sa efectivă.

În optica reclamantei, calculul realizat proporţional cu utilizarea semnifica împărţirea sumei plătite de utilizatorul SRTV pentru un trimestru la numărul total de minute regăsite în playlist-uri şi verificate de pârâta D. ca aparţinând membrilor, respectiv numărul de minute real folosite; această argumentare contesta criteriul audienţei postului în cadrul operaţiunii de repartizare a remuneraţiilor.

Prima expertiză de specialitate întocmită în cauză la prima instanţă (de expertul F.) a pus în discuţie timpii reflectaţi în playlist-urile ce conţineau secundele identificate (pentru care se putea identifica titularul drepturilor conexe), secundele neidentificate şi cele aflate în divergenţă, definite ca playlist-uri incomplete, propunând ca, faţă de prevederile Statutului D. astfel cum au fost modificate în anii 2009 şi 2010, valoarea unei fonograme să se stabilească în raport cu timpul total de emisie al postului respectiv, iar pentru ipoteza în care D. încasează remuneraţiile nedefalcat, pentru mai multe posturi (cum este cazul SRTV), valoarea fonogramei să fie ponderată cu audienţa postului/cu audienţa minimă măsurată.

Faţă de aceste argumente şi având în vedere calculele efectuate, ce au avut în vedere secundele identificate, neidentificate şi cele în divergenţă, prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, deoarece rezultatul acestor calcule atesta că reclamantei i se cuvine numai suma calculată de expert, care fusese deja consemnată la dispoziţia sa de pârâtă.

Cu ocazia primei judecăţi în apel, prin decizia nr. 389A din 25 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sentinţa tribunalului a fost schimbată în parte, în sensul admiterii parţiale a acţiunii şi obligării pârâtei D. la plata sumei de 70.455 RON, dobânzi legale şi actualizare; s-a reţinut în această decizie că ponderarea valorii fonogramei cu criteriul audienţei postului este nelegală, contravenind art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 (în forma aplicabilă litigiului) şi Hotărârilor Adunării Generale a membrilor D. din 28.10.2009 şi din 30.03.2010 – care se refereau la "durata de difuzare" a unei fonograme.

Totodată, s-a reţinut că în cauză nu se pune problema unor playlist-uri incomplete, respectiv a unor date insuficiente pentru identificarea fonogramelor, deoarece SRTV a comunicat playlist-uri, iar audienţa este relevantă numai atunci când acestea nu există sau sunt incomplete, situaţie neincidentă.

S-a mai arătat că afirmaţia D. că nu a analizat toate playlist-urile pentru că sunt prea voluminoase este contrară legii şi contrazisă chiar de o adresă a pârâtei prin care aceasta arată că a calculat durata de utilizare a fonogramelor.

Curtea de apel a determinat suma datorată de pârâtă (70.455 RON) cu includerea în baza de calcul şi a secundelor neidentificate şi în divergenţă, difuzate pe toate posturile SRTV, proporţional cu ponderea utilizării lor în timpul de emisie.

Prima decizie de casare – nr. 264 din 13 februarie 2017 – a tranşat cu caracter irevocabil în sensul corectei aplicări a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 şi al necesităţii utilizării criteriului utilizării reale, fiind corect înlăturate criteriile audienţei posturilor şi al veniturilor acestora.

De asemenea, Înalta Curte a statuat în sensul că este necontestată situaţia de fapt sub aspectul duratei reale de difuzare a fonogramelor, care este cunoscută, însă a admis recursul, casând decizia curţii de apel în scopul raportării duratei de utilizare a fonogramei cuprinsă într-un playlist la toate fonogramele difuzate în cadrul unui post TV al utilizatorului, adică pentru necesitatea ca acest calcul să fie efectuat separat pentru fiecare post al SRTV, cu respectarea art. 1311 din Legea nr. 8/1996, având în vedere împrejurarea că fiecare post TV se concretizează printr-o structură proprie de servicii şi programe, inclusiv prin durata diferită de emisie.

Cu ocazia celei de-a doua judecăţi în apel, a fost realizată o nouă expertiză contabilă – de expertul C. – care a avut în vedere, la examinarea playlist-urilor, fişierul denumit "centralizator SRTV – Proces E.".

A doua decizie de apel – nr. 1040A din 20 iunie 2019 – a admis din nou apelul declarat de reclamantă şi a schimbat sentinţa primei instanţe, obligând pârâta la plata sumei de 130.989 RON şi dobânzi legale; s-a reţinut în această hotărâre: că susţinerea pârâtei în sensul relevanţei criteriului veniturilor şi cheltuielilor postului a fost înlăturată în recurs, că noua determinare a cuantumului pretenţiilor nu a exclus din baza de calcul secundele neidentificate şi cele în divergenţă, precum şi că nu s-a avut în vedere "durata de emisie" şi "durata totală de utilizare a fonogramelor".

A doua judecată în recurs a fost finalizată prin decizia nr. 296 din 4 februarie 2020, prin care, casând decizia instanţei de apel din al doilea ciclu procesual, s-a reţinut din nou de către Înalta Curte, cu privire la modul de calcul al sumelor pretinse de reclamantă: că repartizarea sumelor încasate de la utilizator se face ţinând cont de utilizarea fonogramelor din playlist-uri, că nu se aplică criterii cum sunt cele privind veniturile sau audienţa posturilor şi că pentru remuneraţiile deja colectate şi necesar a fi repartizate se aplică dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. d) şi art. 1311 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, ce au fost avute în vedere în mod corect de curtea de apel.

Motivul pentru care s-a apreciat întemeiat recursul a fost însă cel prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 1865, astfel argumentat:

"Însă, Înalta Curte constată că aplicarea în concret a menţionatelor dispoziţii legale nu a fost realizată în coordonatele stabilite de instanţa de casare, situaţie care atrage incidenţa motivului de casare reglementat prin art. 309 pct. 5 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, se constată că instanţa de apel a dat eficienţă lucrării de expertiză întocmită de expertul consilier G., lucrare care a determinat cuantumul remuneraţiei cuvenite reclamantei prin raportare la un alt reper decât cel expres indicat de instanţa de casare, respectiv s-a raportat la informaţii comunicate printr-o adresă emisă de utilizatorul SRTV în anul 2019, referitoare la utilizarea fonogramelor gestionate de D., deşi instanţa de casare stabilise neechivoc faptul că reperul necesar a fi avut în vedere era reprezentat de playlist-ul care a fost comunicat de SRTV către D., ca document care reflecta în mod necontestat situaţia duratei de difuzare a fonogramelor din playlist-uri.

Procedând astfel, instanţa de rejudecare a apelului s-a abătut nu numai de la îndrumările explicite ale deciziei de casare, ci şi de la imperativul respectării autorităţii de lucru judecat a statuărilor privind situaţia de fapt care trebuia să constituie premisa efectuării expertizei, anume cea stabilită la prima judecată în apel.

Împrejurarea reţinută prin decizia recurată, în sensul că raportul întocmit de expertul desemnat de instanţă – singurul care satisface exigenţele art. 330 şi urm. din C. proc. civ. – a avut ca reper un fişier brut denumit "centralizator SRTV – Proces E." care ar fi conţinut informaţii neprocesate şi neverificate de D., nu putea constitui un argument legal şi pertinent pentru a se înlătura obligaţia de realizare a determinărilor valorice corespunzător reperului impus de decizia de casare, ci instanţa de apel avea posibilitatea de a solicita lămurirea ori completarea respectivei lucrări de expertiză spre a se asigura că răspunsurile corespund obiectivelor stabilite şi rigorilor impuse de decizia de casare.

De altfel, se constată că la pagina 3 ca raportului de expertiză, sub titlul 1.6 "Materialul documentar care a stat la baza efectuării expertizei a fost reprezentat de (…)" sunt menţionate "Playlisturile brute. Playlisturile prelucrate, aferente anilor 2009-2010 şi informaţiile din Centralizator SRTV –proces E. puse la dispoziţie de D.". Rezultă, din aceste menţiuni ale raportului de expertiză că, pentru a răspunde obiectivelor expertizei, expertul a avut în vedere inclusiv playlist-urile indicate de instanţa de casare, iar acestea i-au fost puse la dispoziţie chiar de către D., fiind deci lipsit de fundament considerentul pentru care s-a înlăturat acest mijloc de probă, anume acela că răspunsurile expertului ar fi fost formulate exclusiv prin raportare la documentul Centralizator SRTV- proces E., document care ar conţine informaţii neverificate şi neprocesate de D.. Sub acest aspect, este de reţinut şi faptul că D. nici nu a formulat vreo obiecţiune relativ la materialul documentar menţionat, respectiv la provenienţa şi la cunoaşterea acestuia, ci doar a făcut demersuri paralele cadrului procesual, procurând de la utilizatorul SRTV noi informaţii într-un format care nu corespunde celui de playlist, şi comunicând aceste informaţii (fără o prealabilă încuviinţare dată de instanţă în urma unor dezbateri contradictorii) expertului desemnat şi consilierilor experţi ai părţilor din proces.

Necesitatea utilizării playlist-ului primit de D. de la utilizatorul SRTV derivă şi din necesitatea asigurării unui tratament juridic egal între toţi titularii de drepturi gestionate de acest organism de gestiune colectivă, nefiind de conceput ca remuneraţia ce a fost colectată pe baza datelor din playlist să fie repartizată – în contextul aceluiaşi cadru normativ – unor alţi titulari de drepturi similare prin raportare la acest material documentar, iar reclamantei recurente să i se repartizeze acelaşi tip de remuneraţie în raport de o bază documentară distinctă.

De asemenea, în măsura în care instanţa aprecia că expertul judiciar nu a avut în vedere totalul secundelor de difuzare a fonogramelor pe fiecare dintre cele patru posturi SRTV, respectiv că ar fi omis a avea în vedere categoriile "secunde neidentificate" şi "secunde în divergenţă" în cadrul demersului de determinare a cuantumului remuneraţiei cuvenite reclamantei, trebuia să semnaleze expertului acest viciu şi să îi ceară formularea unei variante de răspuns în care să fie incluse şi respectivele categorii, aceasta cu atât mai mult cu cât la judecata în primul ciclu procesual se stabilise că trebuie luate în calcul şi respectivele categorii de secunde în procedura de repartizare a remuneraţiilor, iar acest aspect nu fusese reformat de instanţa de casare."

O altă chestiune relevantă care a determinat admiterea recursului pârâtei a privit omisiunea instanţei de apel de a deduce din cuantumul sumei la care pârâta a fost obligată suma de 12.797,14 RON, deja consemnată de pârâtă la dispoziţia reclamantei cu titlu de remuneraţie pentru perioada relevantă în cauză.

Cu ocazia celei de-a treia rejudecări a apelului, Curtea de apel, pronunţând decizia atacată cu recursul de faţă, a obligat pârâta la plata sumelor de 250.889,66 RON reprezentând remuneraţie aferentă anilor 2009-2010, actualizată de la data de 01.12.2011 şi însoţită de dobânzi legale şi respectiv de 669.654,87 RON reprezentând remuneraţie aferentă anilor 2009-2010, actualizată de la data de 01.12.2014 până la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale aferente.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că expertiza completată în apel a avut în vedere playlist-urile primite de D. de la SRTV şi prelucrate de D., iar deciziile de casare anterioare au statuat în mod clar şi inechivoc că acestea sunt playlist-urile pe baza cărora trebuie determinate remuneraţiile cuvenite de reclamantei.

Cu privire la sumele menţionate în dispozitivul deciziei, s-a arătat că pentru repartiţia prevăzută de art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 (repartiţia individuală), suma cuvenită reclamantei este de 306.612,56 RON, din care s-au scăzut comisionul pârâtei (14%) şi suma de 12.797,14 RON, achitată deja, rezultând suma de 250.899,66 RON.

Curtea de apel a apreciat însă că se cuvine obligarea pârâtei şi la suma cuvenită cu titlu de repartiţie colectivă, conform art. 1291 teza finală din Legea nrt. 8/1996, respectiv 669.654,87 RON, argumentând în sensul că o atare remunerare nu a fost discutată în ciclurile procesuale anterioare şi ea nu este acoperită de autoritatea de lucru judecat a deciziilor de casare, iar reclamanta nu a distins în acţiunea sa între cele două categorii de remuneraţie.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că prima critică dezvoltată (extensiv) de recurenta pârâtă D., referitoare la baza de calcul a remuneraţiilor, este nefondată.

Astfel, cum în mod corect reţine instanţa de apel în decizia atacată, chestiunea playlist-urilor pe baza cărora se vor determina timpii de difuzare a fonogramelor reclamantei şi a timpilor totali de difuzare de fonograme pe fiecare post TV al utilizatorului a fost tranşată cu caracter irevocabil şi obligatoriu în ciclurile procesuale anterioare, astfel încât ea nu mai putea fi repusă în discuţie în a treia judecată a apelului.

Rezultă astfel cu claritate din cele mai sus reproduse – considerentele citate ale celei de-a doua decizii de casare – că remuneraţiile se vor determina pe baza playlist-ului comuncat de SRTV către D. şi care nu a fost contestat în cauză, pe baza cărora s-au efectuat repartiţiile şi către alţi titulari de drepturi.

Or, devin lipsite de relevanţă toate argumentele expuse de recurenta pârâtă cu privire la speculaţiile expertului, la modul de administrare a probei cu expertiză, la imposibilitatea de prelucrare adecvată a playlist-urilor la data comunicării lor de SRTV, în anul 2011 şi, corespunzător, la prelucrarea ulterioară a fişierelor, care a relevat alte date, decizia nr. 296 din 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie statuând în mod expres în sens contrar argumentelor dezvoltate de recurenta pârâtă.

De aceea, motivul de recurs bazat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 1865, ce valorifica o pretinsă încălcare a dispoziţiilor obligatorii ale instanţei de casare şi, implicit, a art. 312 şi art. 313 C. proc. civ. 1865, este nefondat.

Corespunzător, nu pot fi analizate nici susţinerile referitoare la raportul de expertiză şi care sunt întemeiate pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865, pe de-o parte pentru că ele valorifică în principal chestiuni de netemeinicie (care tind la o reevaluare a probelor administrate) şi pe de altă parte pentru că, în tot cazul, rezultă din analiza de mai sus că reperele realizării expertizei au fost corect determinate de instanţa de apel faţă de considerentele lipsite de echivoc ale celei de-a doua instanţe de casare.

Este fondată însă critica ce se referă la obligarea pârâtei recurente la plata sumelor rezultate din repartiţia colectivă.

Potrivit art. 1291 din Legea nr. 8/1996 (în forma în vigoare la data sesizării instanţei), "În cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un titular nu este asociat la niciun organism, competenţa revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri. Revendicarea de către titularii de drepturi nereprezentaţi a sumelor cuvenite se poate face în termen de 3 ani de la data notificării. După acest termen, sumele nerepartizate sau nerevendicate sunt utilizate potrivit hotărârii adunării generale, cu excepţia cheltuielilor de administrare."

Prin urmare, după trecerea termenului evocat în text, pentru remuneraţiile nerevendicate se va face o nouă repartiţie, denumită în practică "repartiţie comună", în opoziţie cu prima repartiţie, numită individuală, realizată conform art. 134 din lege.

În cauză este în dispută învestirea instanţei cu o cerere ca remuneraţiile ce vor fi acordate să cuprindă şi sumele cuvenite în cadrul repartiţiei comune, instanţa de apel apreciind că solicitarea reclamantei se referea şi la aceste sume, pe care le-a pus în sarcina pârâtei prin dispozitivul deciziei recurate, argumentat cu absenţa în acţiunea introductivă a unor distincţii referitoare la tipul repartizării din care să rezulte remuneraţiile solicitate.

Or, Înalta Curte observă că întreg parcursul procesual ce a urmat din anul 2011, când a fost formulată cererea de chemare în judecată şi până la a treia judecată în apel, această chestiune nu a fost adusă în discuţie de vreuna dintre părţi.

Astfel, deşi primele două instanţe de apel au determinat prin deciziile (casate) numai sumele aferente repartiţiei individuale, o pretinsă omisiune a instanţelor de fond de a se pronunţa cu privire la repartiţia comună sau respingerea implicită a pretenţiilor aferente acesteia din urmă nu au fost invocate prin căile de atac declarate de reclamantă şi nici prin remediile specifice completării hotărârii; de asemenea, nici conţinutul cererii de chemare în judecată nu face trimitere nici la operaţiunea de repartiţie colectivă per se şi nici la dispoziţia legală ce o reglementează.

Mai mult decât atât, la data sesizării instanţei nici nu era împlinit termenul prevăzut de lege pentru aplicarea prevederilor art. 1291 din lege în privinţa colectărilor realizate în anii 2009 şi 2010 (perioada de referinţă a cauzei), astfel încât aceste sume nu puteau, obiectiv, să facă obiectul acţiunii introductive.

Este adevărat că art. 294 alin. (2) C. proc. civ. 1865 permitea a se cere în apel despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe (sau alte venituri ajunse la termen), dar o asemenea cerere era necesar a fi formulată expres în faţa instanţei de apel, ceea ce nu s-a petrecut în speţă.

Este, de asemenea, de notat că discuţia referitoare la baza de calcul a remuneraţiilor (dacă ea include şi secundele neidentificate sau în divergenţă) – care a fost, de asemenea, tranşată în ciclurile procesuale anterioare, după cum s-a arătat – este diferită de problema repartizării ulterioare a remuneraţiilor pentru cazul celor nereclamate şi nerepartizate, reglementată distinct de art. 1291 din lege.

De aceea, faptul că în cele trei cicluri procesuale s-a discutat despre secundele neidentificate şi cele în divergenţă nu echivalează, cum eronat susţine intimata, cu pretinsa sa solicitare de obligare a pârâtei la plata sumelor rezultate din repartiţia comună; dimpotrivă, includerea secundelor neidentificate şi a celor în divergenţă în baza de calcul la care se raportează utilizarea fonogramelor reclamantei este fundamentul ce permite realizarea ulterioară a repartiţiei comune, deoarece asigură premisa că fonogramele pentru care nu s-au reclamat remuneraţii vor fi cele avute în vedere la acel moment.

Desigur, această dezlegare nu este de natură a nega dreptul reclamantei la remuneraţii rezultate din menţionata repartizare (comună), însă ea nu poate fi realizată în litigiul pendinte, deoarece nu face obiectul învestirii instanţei.

Rezultă, în aprecierea instanţei de recurs, că acordarea sumelor rezultate din repartizarea colectivă excede limitelor învestirii instanţei, ceea ce face aplicabil cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. 1865, "când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut", motiv de recurs ce reprezenta, sub imperiul legii procedurale aplicabile cauzei, modalitatea de sancţionare a nesocotirii principiului disponibilităţii procesului civil.

În aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, cu consecinţa modificării în parte a deciziei recurate, în sensul înlăturării dispoziţiei de obligare a pârâtei la plata sumei de 669.654,87 RON şi a dobânzilor legale aferente, celelalte dispoziţii urmând a fi menţinute.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. 1865 şi văzând soluţia de admitere a recursului declarat de recurenta pârâtă D., intimata reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate, pentru etapa recursului, în cuantum de 4810 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recurs (50 RON) şi onorariul avocaţial achitat conform facturii fiscale şi ordinului de plată depuse la dosarul de recurs (4760 RON).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, cu sediul în Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 962 A din 16 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., cu sediul în Bucureşti.

Casează în parte decizia civilă recurată în privinţa dispoziţiei de obligare a pârâtei la plata sumei de 669.654,87 RON şi a dobânzilor legale aferente, pe care o înlătură.

Obligă intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. să plătească recurentei pârâte Uniunea Producătorilor de Fonograme din România suma de 4.810 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2022.