Appeal annulled for misdirecting grievances as factual disputes; rescission and EUR 75,000 restitution upheld.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 2 octombrie 2018, A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu B., C. şi D., anularea actului juridic translativ de proprietate încheiat între primii doi pârâţi, în calitate de vânzători, pe de o parte şi cel de-al treilea pârât, pe de altă parte, prin care s-a transferat dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în Cluj Napoca, str. x, corp A, înscris în CF nr. x Cluj Napoca, având număr cadastral x, în componenţa indicată, în suprafaţă utilă de 162,90 mp cu p.i.c. 7,63/100 în cf. col x.

Subsecvent, reclamanta a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, respectiv contract de vânzare-cumpărare pentru dobândirea de către societate a proprietăţii asupra cotei de 1/2 parte din imobilul menţionat, ce face obiectul promisiunii de vânzare încheiate la data de 22 decembrie 2017, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea adiţională din 31 ianuarie 2019, reclamanta a înţeles a formula cererea de chemare în judecată exclusiv cu pârâta B., modificând şi obiectul acesteia. A solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună rezoluţiunea Promisiunii de vânzare din data de 22 decembrie 2017 încheiată între pârâtă, în calitate de promitentă vânzătoare şi reclamantă, în calitate de promitentă cumpărătoare; repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 75.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR valabil la data plăţii, sumă cu titlu de preţ al promisiunii de vânzare; obligarea pârâtei la plata sumei de 10.797,59 RON reprezentând daune interese moratorii la nivelul dobânzii legale, calculate de la momentul refuzului îndeplinirii obligaţiei de semnare a contractului de vânzare în formă autentică (13 august 2018) şi până la momentul formulării acţiunii, precum şi obligarea la plata dobânzii legale calculate în continuare până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 125 din 8 martie 2019, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 936 din 22 mai 2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, având ca obiect rezoluţiune antecontract de vânzare-cumpărare, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus transmiterea cauzei Curţii de Apel Cluj, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Prin sentinţa nr. 60 din 18 iunie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, constatând, raportat la obiectul şi natura cauzei, că între părţi nu există un raport care să vizeze activitatea sau întreprinderea uneia dintre acestea, fiind un act civil.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin încheierea din 22 ianuarie 2021, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins cererile în probaţiune formulate şi a amânat pronunţarea în cauză.

Prin sentinţa nr. 84 din 8 februarie 2021, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins excepţia nulităţii înscrisului sub semnătură privată invocată de pârâta B. şi, în consecinţă, a admis acţiunea civilă modificată formulată de reclamanta A. S.A. împotriva acestei pârâte. A dispus rezoluţiunea Promisiunii de vânzare din data de 22 decembrie 2017 încheiată între pârâtă, în calitate de promitentă vânzătoare şi reclamantă, în calitate de promitentă cumpărătoare, privind cota de 1/2 parte din ap. nr. 9 situat în imobilul din Calea x, corp A, Cluj-Napoca, înscris în CF x Cluj Napoca, nr. cadastral x CF vechi x nr. top x. A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării pârâtei să achite reclamantei suma de 75.000 euro în echivalent RON la cursul BNR de la momentul plăţii, cu titlu de preţ. A obligat-o pe pârâtă să achite reclamantei suma de 10.797,59 RON reprezentând daune moratorii la nivelul dobânzii legale, calculate de la momentul 13 august 2018 şi până la momentul 31 ianuarie 2019, obligând-o, în continuare, pe aceasta să plătească dobânda legală până la momentul achitării în întregime a preţului încasat. A obligat-o pe pârâtă să achite reclamantei suma de 14.247,28 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. A constatat că reclamanta a renunţat la judecata cererii formulate împotriva pârâţilor C. şi D.. A obligat-o pe reclamantă să achite pârâtului C. suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 225/A din 15 septembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins excepţia lipsei de interes în promovarea apelului, invocată prin întâmpinare. A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2021 şi sentinţei tribunalului. A obligat-o pe apelantă să plătească intimatei A. S.A. suma de 5.853,61 cheltuieli de judecată în apel.

4. Recursul şi procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. şi a solicitat, prin prisma art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A apreciat că efectuarea unui nou raport de expertiză care să stabilească dacă semnătura de pe înscrisul intitulat promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare îi aparţine se impune în considerarea respectării principiului aflării adevărului şi mai ales în raport de poziţia sa neechivocă prin care a arătat că niciodată nu şi-a pus semnătura pe un astfel de înscris.

Recurenta a criticat şi susţinerea instanţei de apel potrivit căreia a solicitat 4 termene pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, arătând că, dimpotrivă, această chestiune a fost ridicată din oficiu de prima instanţă.

A mai susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a considerat că nu a contestat semnătura, pe care a recunoscut-o. Or, în realitate, răspunzând solicitării instanţei, a arătat că semnătura de pe înscris seamănă cu a sa, însă nu a semnat niciodată acel act şi a presupus că a fost preluată de pe un alt act şi aplicată, prin diverse mijloace, pe cel care face obiectul litigiului.

Recurenta a considerat că în aceste condiţii curtea de apel a făcut o greşită aplicare a normei de drept material, respectiv nu a aplicat norma de drept material care impunea cu necesitate încuviinţarea expertizei grafologice. A precizat că prin expertiza efectuată în faţa instanţei de fond s-a stabilit faptul că semnătura de pe înscris a fost aplicată în original, fără însă a se stabili dacă semnătura a fost realizată de recurentă.

A apreciat că încuviinţarea acestui obiectiv suplimentar se impune şi prin prisma art. 22 alin. (2) C. proc. civ., care instituie principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Astfel, în condiţiile în care semnătura sa a fost contestată în termenul impus de art. 301 şi art. 304 C. proc. civ., iar proba cu expertiza tehnică a fost solicitată, de asemenea, în termenul procedural, se impune încuviinţarea probei, instanţa de apel încălcând, prin respingere, dispoziţiile art. 478 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Potrivit recurentei, nu mai puţin important este şi faptul că raportul de expertiză nu lămureşte aspectele asupra cărora există incertitudini, pe care le evidenţiază.

În continuare, prevalându-se de principiul forţei obligatorii a contractului, consacrat prin art. 1270 alin. (1) C. civ., recurenta a susţinut eronata sa obligare la plata daunelor interese, având în vedere că actul numit promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare cuprinde o clauză de limitare a răspunderii părţilor, în situaţia neîndeplinirii de către oricare din ele a obligaţiei de a se prezenta la notar pentru încheierea contractului în formă autentică (art. 3).

Recurenta a arătat că forţa obligatorie a contractului este aceeaşi şi pentru instanţele de judecată, care au sarcina de a asigura executarea lui, neavând dreptul să intervină în sensul modificării acestuia, fiind chemate să procedeze la interpretarea lui în spiritul voinţei părţilor.

Urmare a comunicării recursului, intimata-reclamantă A. S.A., societate în insolvenţă, a formulat întâmpinare, înregistrată la 25 ianuarie 2022, prin care, pe cale de excepţie, a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului, iar pe fond, respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că în dezvoltarea motivului de recurs, singurul argument al recurentei vizează respingerea eronată a solicitării de efectuare a unei expertize grafologice pentru stabilirea veridicităţii semnăturii.

Or, dincolo de faptul că această probă era inutilă, aspectul invocat nu constituie o încălcare a normelor de drept material.

Pe fondul recursului, intimata a arătat că în mod corect instanţa de apel a respins cererea în probaţiune formulată, în condiţiile în care recurenta şi-a schimbat apărarea pe parcursul litigiului, în funcţie de concluziile rapoartelor de expertiză efectuate.

Cu privire la sancţiunea contractuală, intimata a precizat că recursul preia cererea de apel, reiterând susţinerea că nu poate fi obligată la daune-interese, întrucât contractul prevede sancţiunea aplicabilă neexecutării.

Or, clauza la care face referire recurenta, art. 3, nu este altceva decât o reiterare a art. 1669 C. civ. care prevede ca o alternativă de executare silită a promisiunii de vânzare pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, în niciun caz intenţia părţilor nefiind aceea de a înlătura dreptul la rezoluţiune şi daune-interese.

Recurenta – pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia reţinându-se că se pune problema nulităţii recursului, excepţia nulităţii pentru neîncadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. fiind invocată de intimata-reclamantă.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen, în complet de filtru, fără citarea părţilor, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată de intimata-reclamantă, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs, se constată că criticile formulate, deşi circumscrise formal motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi primite având în vedere că în dezvoltarea acestora recurenta s-a limitat la a susţine eronata respingere de către curtea de apel a suplimentării probatoriului administrat în cauză cu proba cu expertiza grafoscopică.

Nici criticile privind încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 478 alin. (2) teza finală şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ. nu pot fi circumscrise pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., în condiţiile în care, în susţinerea acestora, recurenta face trimitere la aceeaşi situaţie de fapt privitoare la veridicitatea semnăturii sale.

Pe de altă parte, criticile privind aplicarea greşită a art. 1270 alin. (1) C. civ. nu combat dezlegările instanţei de apel, ci reprezintă reiterări ale motivelor de apel, recurenta ignorând astfel judecata anterioară şi nearătând în ce mod instanţa de apel a procedat eronat în analiza principiului forţei obligatorii a contractului.

Prin urmare, criticile formulate de recurenta-pârâtă referitoare la stabilirea situaţiei de fapt şi la probatoriul administrat în cauză nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-pârâte din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţilor, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege

În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea deciziei civile nr. 255/A din 15 septembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în speţă nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 255/A din 15 septembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2022.