Exclusive jurisdiction of the court that authorized compulsory enforcement to adjudicate subsequent challenges, regardless of subsequent changes in debtor's domicile

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 27.09.2021, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea actelor de executare silită efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 237/2021, cu cheltuieli de judecată.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin încheierea din data de 29 martie 2022, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat în favoarea Judecătoriei Craiova competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, instanţa reţinând că sediul debitoarei la data cererii de sesizare a executorului judecătoresc se afla în Bld. Decebal nr. 1, Craiova.

Prin sentinţa civilă nr. 6481/14.07.2022, pronunţată de Judecătoria Craiova, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a înaintat instanţei supreme cauza în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a considerat că decizia RIL nr. 20/2021 a instanţei supreme este incidenţă în speţă, Judecătoria Sectorul 1 Bucuresti fiind instanţa de executare, având în vedere că prin încheierea pronunţată la data de 21 iulie 2021, în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviinţare a executării silite împotriva debitoarei Compania Natională de Căi Ferate CFR S.A. -Sucursala CF Craiova, formulată de BEJ B., la solicitarea creditorului A..

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 650 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În speţă, Judecătoria Sectorul 1 Bucuresti, prin încheierea pronunţată la data de 21 iulie 2021, în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviinţare a executării silite împotriva debitoarei Compania Natională de Căi Ferate CFR S.A. -Sucursala CF Craiova, formulată de BEJ B., la solicitarea creditorului A..

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea anterior menţionată, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare, revine acestei instanţe care a încuviinţat executarea silită, ca instanţă de executare, potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 650 alin. (2) din C. proc. civ., în forma în vigoare de la momentul introducerii cererii de executare silită.

Prin urmare, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute art. 650 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum acestea erau în vigoare la data cererii de executare silită, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În acest sens, s-a pronunţat şi Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, în dosarul nr. x/2021, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, aplicabilă în cauza pendinte, care a avut de lămurit "dacă, după ce a fost încuviinţată executarea silită de către instanţa de executare, competenţa acesteia mai poate fi reevaluată în funcţie de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestaţia la executare" (par. 47).

Prin această decizie instanţa supremă a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Astfel, potrivit celor reţinute în această decizie, s-a statuat că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel" (par. 70), iar "ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare" (par. 71).

Câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (2) al art. 650 C. proc. civ., astfel cum acestea erau în vigoare la data cererii de executare silită, reţinând decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii.

Faţă de argumentele expuse şi de dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.