Jurisdictional conflict over enforcement challenges: exclusive competence of the court that authorized enforcement under the uniqueness of the enforcement court principle

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 16.12.2021, contestatoarea Curtea de Apel Oradea a solicitat, în contradictoriu cu intimatul A., anularea tuturor actelor de executare din dosarul execuţional nr. x/2020 al BEJ B..

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 700/17.02.2022, Judecătoria Arad a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Arad şi a declinat în favoarea Judecătoriei Oradea competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, instanţa reţinând că executarea silită a fost încuviinţată prin încheierea nr. 5246/2020 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2020, astfel că aceasta a devenit instanţa de executare competentă să soluţioneze toate incidentele intervenite în cursul executării silite, inclusiv contestaţia la executare formulată de către debitoare, prin raportare la Decizia nr. 20/2021, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii de către Înalta curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa civilă nr. 4223/15.06.2022 pronunţată de Judecătoria Oradea, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a înaintat instanţei supreme cauza în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a considerat că decizia RIL nr. 20/2021 a instanţei supreme nu vizează situaţia din prezenta speţă, întrucât în cauză, reclamant este Curtea de apel Oradea, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (2)1 din C. proc. civ.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 650 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În speţă, prin încheierea nr. 5246/14.10.2020, Judecătoria Oradea a încuviinţat executarea silită în dosarul execuţional nr. x/2020 al BEJ B..

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea anterior menţionată, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare, revine acestei instanţe care a încuviinţat executarea silită, ca instanţă de executare, potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 650 alin. (2) din C. proc. civ., în forma în vigoare de la momentul introducerii cererii de executare silită.

Prin urmare, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute art. 650 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum acestea erau în vigoare la data cererii de executare silită, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În acest sens, s-a pronunţat şi Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, în dosarul nr. x/2021, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, aplicabilă în cauza pendinte, care a avut de lămurit "dacă, după ce a fost încuviinţată executarea silită de către instanţa de executare, competenţa acesteia mai poate fi reevaluată în funcţie de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestaţia la executare" (par. 47).

Prin această decizie instanţa supremă a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Astfel, potrivit celor reţinute în această decizie, s-a statuat că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel" (par. 70), iar "ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare" (par. 71).

Câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (2) al art. 650 C. proc. civ., astfel cum acestea erau în vigoare la data cererii de executare silită, reţinând decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Oradea este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii.

Competenţa instanţei de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanţei de executare cu cereri sau incidente ulterioare, precum contestaţia la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite şi indiferent de schimbarea domiciliului debitorului, după încuviinţarea executării silite.

De altfel, referitor la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., reţinute de Judecătoria Oradea, Înalta Curte constată că acestea nu reprezintă o normă de competenţă în materia executării silite, ci instituie o prorogare legală a competenţei teritoriale.

Înalta Curte mai constată că, în cazul în care partea apreciază că sunt motive de bănuială legitimă, aceasta poate formula cerere de strămutare.

Faţă de argumentele expuse şi de dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.