Cassation annulment rejected where challenge to service defect constitutes judicial error rather than material procedural mistake
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the extraordinary annulment challenge (contestație în anulare) filed by the claimant, upholding the earlier cassation decision that had rejected the defendants' timeliness exception and remanded the case to the appellate court for retrial; the appellant, who had lost the initial civil dispute and subsequently lost on cassation by having his procedural defense rejected, argued that the lower court’s refusal to deem the appeal late constituted a material error. The dispute centered on whether an electronic notification of the appellate decision, which lacked the specific email address used for service but indicated "complete delivery," effectively started the 30-day deadline for filing a cassation appeal under Article 485 of the Code of Civil Procedure; the appellant claimed that because the email address was omitted from the service proof, the notification was null and the appeal deadline had not begun, rendering his appeal timely. The Court held that the argument did not constitute a material procedural error under Article 503(2)(2) of the Code of Civil Procedure, as it amounted to a disagreement over the interpretation of facts and law regarding the validity of electronic service under Article 154(6)(1), which constitutes a "judicial error" (greșeală de judecată) rather than a formal material mistake eligible for annulment; consequently, the original cassation decision rejecting the timeliness exception remains in force, allowing the underlying appeal to proceed on its merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 485 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 485 C. proc. civ, art. 442 C. proc. civ, art. 402 C. proc. civ; Cassation annulment rejected where challenge to service defect constitutes judicial error rather than material procedural mistake: Prin urmare, daca instanţa nu ar fi omis să citească aceste menţiuni, ar fi observat că sunt pe deplin aplicabile în cauză dispoziţiile art. 154 alin. (6)1 din C. proc. civ.. Mesajul generat de sistem se circumscrie pe deplin dispoziţiilor art. 154 alin. (6)1 C. proc. civ., menţiunea potrivit căreia livrarea s-a efectuat fiind suficientă pentru a se considera că a fost valabilă şi legală comunicarea hotărârii instanţei de apel.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022
Deliberând , asupra contestaţiei în anulare de faţă constată următoarele:
Prin decizia nr. 744 din 31 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, s-au respins excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimatul A., s-a admis recursul pârâţilor Păcurariu Rozalia şi Păcurariu Iuliu împotriva deciziei civile nr. 98A din 14 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a casat decizia atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele hotărârii, în legătură cu excepţia tardivităţii cererii de recurs invocată de intimat, s-au reţinut următoarele considerente:
"Astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosarul instanţei de apel, pârâţilor li s-ar fi comunicat hotărârea dată în apel pe cale electronică, în data de 19 aprilie 2021. În cuprinsul acestor dovezi de comunicare nu există însă nicio menţiune cu privire la adresa de poştă electronică la care s-a făcut comunicarea, astfel încât să se poată stabili cu certitudine că, în concret, comunicarea deciziei către pârâţi s-a realizat la adresa indicată de aceştia prin cererea de apel.
Mai mult, în cuprinsul dovezilor, deşi se menţionează că livrarea este completă, se face şi precizarea că destinatarii nu au confirmat primirea.
În aceste circumstanţe, nu există certitudinea că decizia instanţei de apel le-a fost în mod real comunicată pârâţilor, astfel că excepţia tardivităţii recursului, invocată de reclamantul intimat prin întâmpinare, nu ar putea fi admisă, câtă vreme comunicarea realizată în condiţiile de mai sus apare ca fiind lovită de nulitate, fiind deci inaptă şi să producă efectul afirmat prin dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., acela de a marca momentul la care decizia instanţei de apel a fost comunicată şi de la care termenul de recurs ar fi început să curgă.
Nu poate fi primită nici susţinerea intimatului potrivit căreia prin cererea lor de recurs înşişi pârâţii recunosc că le-ar fi fost comunicată decizia în data de 19.04.2021, din conţinutul cererii de recurs rezultând că pârâţii recurenţi se referă la motivarea hotărârii în data de 19.04.2021, iar nu la comunicarea ei. Aceasta afirmaţie a fost făcută, de altfel, într-un context privitor la criticile recurenţilor legate de examinarea superficială a motivelor lor de apel, ca fapt care ar rezulta inclusiv din împrejurarea că decizia a fost motivată într-un termen foarte scurt".
Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la 13 iulie 2022, fiind fixat termen de judecată pentru soluţionare la 2 noiembrie 2022.
În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a susţinut că dezlegarea dată asupra excepţiei tardivităţii recursului este rezultatul unei erori materiale.
A arătat că instanţa a omis să observe faptul că în cuprinsul dovezilor de comunicare a deciziei instanţei de apel exista menţiune expresă cu privire la adresa de poştă electronică la care s-a făcut comunicarea către intimaţi.
În etapa procesuală a apelului, intimaţii au fost reprezentaţi convenţional prin Societatea civilă profesională de avocaţi B. şi au indicat în mod expres prin cererea de apel domiciliul procesual ales comun cu privire la orice comunicări privind litigiul, indicându-se inclusiv adresa de e-mail x@x.ro ca fiind adresa electronică aleasă pentru corespondenţă.
În dezlegarea dată excepţiei tardivităţii recursului instanţa a ignorat un element de fapt esenţial, respectiv faptul că în cuprinsul dovezii de comunicare pe cale electronică a deciziei instanţei de apel este menţionată în mod expres adresa de e-mail a reprezentantului convenţional comun al intimaţilor
Susţine că este evident că se poate stabili cu certitudine că, în concret, comunicarea deciziei către intimaţi s-a făcut la adresa de e-mail indicată de aceştia prin cererea de apel, la data de 19.04.2021, dezlegarea dată de instanţa de recurs excepţiei tardivităţii fiind rezultatul unei erori materiale
Mai arată că instanţa a omis să observe faptul că în cuprinsul dovezilor de comunicare a hotărârii instanţei de apel se menţionează expres faptul că livrarea către destinatari, ajungerea la destinatari, este completă.
Prin urmare, daca instanţa nu ar fi omis să citească aceste menţiuni, ar fi observat că sunt pe deplin aplicabile în cauză dispoziţiile art. 154 alin. (6)1 din C. proc. civ.. Mesajul generat de sistem se circumscrie pe deplin dispoziţiilor art. 154 alin. (6)1 C. proc. civ., menţiunea potrivit căreia livrarea s-a efectuat fiind suficientă pentru a se considera că a fost valabilă şi legală comunicarea hotărârii instanţei de apel.
Faţă de aceste argumente, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei contestate, iar în rejudecare a solicitat să fie admisă excepţia de tardivitate a cererii de recurs, având în vedere că intimaţii au formulat cerere de recurs la data de 06.08.2021, în timp ce hotărârea recurată a fost comunicată la data de 19.04.2021.
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea supusă analizei s-a invocat, drept motiv al contestaţiei în anulare, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale.
Textul legal vizează greşeli materiale cu caracter procedural, esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată, greşeli care să fi dus la pronunţarea unei soluţii eronate. Atât în practică, cât şi în doctrină sunt considerate a fi erori materiale care să constituie potenţiale motive de contestaţie în anulare: respingerea unui recurs ca tardiv, faţă de data înregistrării la instanţă, deşi la dosar se afla plicul cu data poştei din care rezulta că acesta fusese trimis în interiorul termenului de recurs, anularea unui recurs ca netimbrat, în pofida faptului că la dosar se află dovada achitării integrale a taxei judiciare de timbru, anularea unui recurs ca fiind formulat de către un mandatar fără procură, deşi la dosarul cauzei se află ataşată dovada mandatului dat de recurent etc.
Din conţinutul deciziei contestate nu rezultă existenţa unor astfel de greşeli materiale care să ducă la anularea acesteia. Astfel, instanţa care a pronunţat decizia contestată a respins excepţia tardivităţii recursului, iar această soluţie este rezultatul raţionamentului judiciar făcut de instanţa de recurs cu privire la realizarea modalităţii de comunicare a hotărârii date în apel, caz în care nu poate fi vorba de o greşeală materială în sensul textului legal, ci eventual de o greşeală de judecată. Or, prin intermediul contestaţiei în anulare nu se poate tinde la valorificarea unei erori de judecată.
În speţă, contestatorul a formulat critici vizând eventuale greşeli de judecată, considerând că instanţa de recurs, în mod eronat, a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 154 şi art. 485 C. proc. civ.
În sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greşeala materială care deschide calea contestaţiei în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deşi distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condiţiile art. 442 C. proc. civ., nu poate fi iniţiată pentru remedierea unor greşeli decurgând din calificarea cererii, aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziţii legale ori din stabilirea eronată a situaţiei de fapt.
Cum împrejurările reclamate de contestator nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare invocat, acestea nu pot fi supuse analizei în cadrul unei contestaţii în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că dezlegarea cauzei nu a fost bine soluţionată, în conformitate cu opinia contestatorului.
Pentru considerentele expuse, constatând că criticile deduse judecăţii nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune respingerea contestaţiei în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 744 din 31 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.